Astazi, la inceputul Anului Nou, praznuim pe Sfintul Ierarh Vasile cel Mare, arhiepiscopul Cezareei Capadociei, unul dintre cei mai vestiti pastori ai Bisericii si propovaduitori ai Evangheliei lui Hristos.

Acest mare ierarh este un adevarat stilp al dreptei credinte, numit de Sfintul Grigorie Teologul "imparatul cuvintelor duhovnicesti", "Ochiul Bisericii" si "Gura de foc a Duhului Sfint". O adevarata icoana a pastorilor de suflete care a stralucit in lume, atit prin intelepciunea cuvintelor, cit mai ales prin puterea faptelor, prin numarul minunilor sale si prin taria Duhului Sfint, care ardea in inima lui. Apoi cu trairea sa cea mai presus de om, s-a facut ca un fulger al luminii. Toate sinoadele Sfintilor Parinti, atit ecumenice cit si locale, ce s-au tinut in diferite vremuri, au tinut cont de autoritatea canoanelor sale. Toti Sfintii Parinti l-au cinstit si toti binecredinciosii crestini de pretutindenea sarbatoresc cu mare evlavie pina in ziua de azi numele lui. El a fost si este ochiul si dreptarul duhovnicesc al Bisericii lui Hristos si pilda vrednica de urmat pentru toti ierarhii ei.

Sfintul Ierarh Vasile s-a nascut in Cezareea Capadociei din Asia Mica. Parintii lui se numeau Vasile si Emilia si au avut zece copii, dintre care cinci au devenit sfinti impreuna cu parintii lor si cu bunica lor Macrina. Prietenul sau iubit, Sfintul Grigorie Teologul, zice ca familia lor a fost binecuvintata de Dumnezeu cu marele Vasile, cu toate ca si ceilalti frati ai lui nu au ramas cu mult mai prejos decit el. Toti cei patru frati si cinci fete din familia lor duceau viata in sfintenie, evlavie, in dumnezeiasca iubire, in rugaciune, milostenie si buna asezare a sufletului. Familia Sfintului Vasile a fost o familie de sfinti. Cind s-a nascut pe lume, era atit de mic si de slab, incit era gata sa moara. Dar mama sa, Emilia, o femeie buna si tare in credinta, s-a aruncat cu fata la pamint inaintea icoanei Mintuitorului si a zis: "Doamne, daruieste-mi copilul acesta si ti-L voi da Tie, spre slujba", si indata copilul a inceput a se face sanatos si a creste in frica de Dumnezeu.

Fratii Sfintului Vasile au fost: Sfintul Grigorie, episcop de Nissa, cel mai mare dintre ei; dupa el a urmat Sfintul Vasile, apoi Sfintul Navgratie, mare pustnic si facator de minuni in pustia Sinaiului si apoi Sfintul Petru, episcopul Sevastiei. Deci, trei ierarhi sfinti si un pustnic.

Dintre fete, Sfinta Macrina, cea vrednica de lauda, a fost mai mare cu virsta decit toti. Ea a ajutat pe mama lor Emilia la cresterea tuturor copiilor, invatindu-i pe toti dreapta credinta in Iisus Hristos, din pruncie. Apoi, intrind in nevointa monahala, a fost stareta la o minastire de calugarite din Pont, unde s-a savirsit. Celelalte patru surori ale ei s-au casatorit, au avut copii si au dus viata cu totul crestineasca si sfinta.

Primul dascal care a contribuit la formarea duhovniceasca a Sfintului Vasile a fost mai intii fericita sa mama Emilia. Apoi au fost sora si bunica lui, care se numeau amindoua Macrina. Iar in cunoasterea Sfintei Scripturi cel dintii povatuitor i-a fost tatal sau Vasile, care era un dascal crestin renumit in Pont.

La virsta cuvenita feciorul Vasile a fost dat sa invete carte la Cezareea Capadociei, un oras de cultura vestit din centrul Asiei Mici. De aici a fost dus la studii mai inalte la Constantinopol, capitala Imperiului Romano-Bizantin, unde a deprins retorica si filosofia greaca, dupa obiceiul de atunci. Apoi a fost dus la Atena, capitala intelepciunii grecesti, pentru a studia filosofia antica. Aici se intilneste cu iubitul sau prieten si compatriot, Sfintul Grigorie Teologul, prietenie care a durat toata viata. Amindoi invatau, se rugau si mergeau impreuna incit se poate spune ca aveau o minte si un suflet inaintea lui Dumnezeu si a oamenilor. Ei cunosteau numai doua drumuri in Atena: unul care ducea la scoala si altul la biserica. Aici au invatat mai multi ani, avind un dascal vestit, anume Eubul, pe care Sfintul Vasile l-a convertit la credinta in Hristos. Odata l-a intrebat dascalul sau Eubul pe Sfintul Vasile: "Care este adincul filosofiei?" Iar el i-a raspuns: "Adincul filosofiei este cugetarea neincetata la moarte!" Acest raspuns i-a uimit pe toti, aflind ca cea mai inalta intelepciune sau filosofie este sa ne aducem aminte intotdeauna de ceasul mortii si al judecatii, ca aceasta ne pazeste de pacat.

Din Atena, Sfintul Vasile s-a intors in patrie unde a infiintat o scoala de retorica. In anul 357, insa, face o lunga calatorie pe la toate minastirile din Egipt, Palestina si Sinai, se inchina la Mormintul Domnului si primeste botezul in riul Iordan, dupa obiceiul primelor secole. De la Sfintele Locuri, Sfintul Vasile se intoarce din nou in Cezareea Capadociei si este hirotonit preot de arhiepiscopul Ermoghen. Apoi, murind batrinul pastor, a venit altul in locul lui care il invidia pe Sfintul Vasile pentru viata si intelepciunea lui. El insa, fugind de invidie, impreuna cu fericitul Grigorie Teologul, s-au retras la nevointa pustniceasca in partile Pontului.

Aici au intemeiat o vestita minastire, au adunat in jurul lor sute de monahi si au dus o fericita viata duhovniceasca in desavirsita dragoste, bucurie si liniste. In aceasta minastire a comentat Sfintul Vasile cartile Sfintei Scripturi si a scris vestita sa carte numita "Hexaimeron", precum si "Rinduielile vietii monahale". Nu departe a intemeiat si o minastire de calugarite, unde era egumena Sfinta Macrina, sora sa. Prin aceasta Sfintul Vasile a dat o noua regula de viata monahala, in care se pune accentul mai ales pe viata de obste desavirsita, pe rugaciune, pe cugetare la cele duhovnicesti si pe traire in deplina dragoste si lepadare de sine.

Dupa citiva ani de nevointa, cei doi sfinti si frati in Hristos au fost chemati de Duhul Sfint sa apere dreapta credinta in lume ca se inmultisera eresurile in Biserica si multi fiind amagiti paraseau credinta ortodoxa si se faceau arieni. Apoi, nu se putea sa stea lumina sub obroc. Nu se cuvenea ca asemenea mari luminatori sa stea la liniste in pustie, iar lumea sa fie trasa la ratacire si pierzare. Deci Sfintul Grigorie s-a dus in Nazianz sa ajute pe tatal sau, care era episcop, in apararea dreptei credinte, iar Sfintul Vasile a venit la Cezareea si amindoi combateau invataturile ereticilor si intareau credinta ortodoxa in Biserica. Murind episcopul Evsevie, pe scaunul arhiepiscopiei din Cezareea a fost ales Sfintul Vasile cel Mare, lauda Bisericii lui Hristos.

Ca pastor de suflete, Sfintul Vasile ii uimea pe toti clericii si credinciosii cu viata sa ingereasca. Nimeni din eparhia sa nu postea, nici se ruga mai mult ca Sfintul Vasile. Nimeni nu era mai milostiv si mai iscusit in cunoasterea Sfintelor Scripturi ca el. Pentru nevointa sa atit de inalta Sfintul Vasile s-a invrednicit de la Dumnezeu de multa intelepciune duhovniceasca, de darul frumoasei vorbiri si de darul facerii de minuni, vindecind multi bolnavi si izgonind duhurile cele rele din oameni cu rugaciunea sa. El este considerat de Sfintii Parinti ca cel mai mare exorcist din Biserica Ortodoxa, adica izgonitor de duhuri rele din oameni. Tot el a compus acele rugaciuni de alungare a diavolilor, cunoscute sub numele de "exorcisme" sau "Molitfele mari ale Sfintului Vasile".

Cele mai mari fapte de iubire si milostenie crestina pe care le-a facut Sfintul Vasile cel Mare, in Cezareea, au fost azilele de batrini, orfelinatele de copii, de saraci si, mai ales, spitalele pentru bolnavi de tot felul, numite dupa numele sau "Vasiliade". Un cartier intreg al orasului Cezareea era destinat pentru aceasta mare opera crestina filantropica de ajutorare a celor lipsiti si tratare gratuita a celor bolnavi, cu cheltuiala episcopiei care purta grija de toate.

Pentru ingrijirea bolnavilor, a batrinilor si a orfanilor, Sfintul Vasile a adus in spitalele intemeiate de el calugari si mai ales calugarite, care se numeau "surori de caritate". De la el a ramas pina astazi in spitalele din toata lumea traditia "surorilor" si ingrijitoarelor de bolnavi, care pina in secolul nostru erau calugarite de minastire. El a intemeiat si scoli pentru copii orfani, devenind prin aceasta cel mai mare fondator si ctitor de spitale intretinute de Biserica. Nimeni pina la el nu mai facuse asa ceva.

Sfintul Vasile este, de asemenea, cel dintii si cel mai mare organizator al monahismului ortodox cu viata de obste, dupa Cuviosul Pahomie cel Mare din Egipt. Minastirile intemeiate de el in Pont, transformarea calugarilor in preoti misionari pentru credinciosi, in scriitori si aparatori ai Ortodoxiei, in slujitori si predicatori devotati ai Bisericii lui Hristos, fac din Sfintul Vasile cel Mare cel mai profund ctitor si innoitor al monahismului crestin.

Ca aparator al vietii monahale in Biserica, Sfintul Vasile a facut si a lasat Bisericii 91 de canoane care sint valabile si astazi. Canoanele lui intaresc credinta ortodoxa in trairea morala dupa Evanghelie, in familie, in cinul calugaresc, in cler si in rindul credinciosilor. Ca nimeni altul el pedepseste cel mai greu pe cei ce se leapada de credinta si le da Sfinta Impartasanie, daca se caiesc, numai inainte de moarte. La fel pedepseste greu pacatul desfrinarii. Pe tineri, daca pacatuiesc, ii opreste sapte ani de la Sfintele Taine. Pe cei casatoriti ii opreste pina la cincisprezece ani, iar pe cei care ucid si avorteaza cu voia lor douazeci de ani.

Sfintul Vasile este considerat cel mai mare si mai aspru canonist al Bisericii lui Hristos. Si aceasta pentru ca mai intii era foarte aspru cu sine; minca o data pe zi piine, apa si putine legume. Avea pe el numai o haina si o mantie, iar pe sub ea purta o camasa aspra de sac. Dormea citeva ore pe un pat tare pina la miezul noptii, apoi se ruga, citea Sfinta Scriptura, scria si medita la cele duhovnicesti pina dimineata. Rugaciunea lui cea mai iubita era cintarea psalmilor cu bucurie si liniste. Apoi era foarte sarac de cele materiale, ca nu avea nimic al sau decit hainele de pe el si cartile, cautind intru toate sa urmeze lui Hristos si marilor sfinti. Pentru viata sa asa de inalta, unii dintre prietenii sai il asemanau pe Sfintul Vasile cu Ilie cel mult postitor si cu marii cuviosi ai Egiptului, precum Antonie si Pahomie. Toate aceste osteneli le facea ca sa-si poata infrina trupul si mintea de la toate patimile si cugetele cele rele.

Aceasta aspra nevointa a dus-o Sfintul Vasile atit la minastirea sa din Pont, unde s-a nevoit patru ani, cit si ca arhiepiscop al Cezareei. Ca si aici nimeni nu postea mai mult ca el, nimeni nu priveghea in fiecare noapte si nu se ruga mai cu putere ca Marele Ierarh Vasile. Pentru toti era un model viu de bunatate, de rabdare, de smerenie, de rugaciune, de frumoasa vorbire si de profunda cunoastere a Sfintei Scripturi. Cind predica el, toti il ascultau cu lacrimi in ochi si se umpleau de credinta si evlavie, ca le vorbea de la inima, ca un adevarat parinte plin de puterea Duhului Sfint, inaintevazator si facator de minuni. In viata lui se spune ca predica zilnic, seara si dimineata, chiar si in zilele de lucru. Si aceasta, pentru ca Biserica era amenintata de eretici si era insetata dupa invataturile mintuitoare ale Sfintei Scripturi.

Avind darul facerii de minuni si al inaintevederii, Sfintul Vasile cel Mare a facut numeroase vindecari de boli, mai ales izgoniri de demoni din oameni, precum si alte fapte minunate pe care le amintim mai jos.

Intr-o zi, cind Sfintul Vasile savirsea dumnezeiasca Liturghie, a intrat in biserica un iudeu. Cind se sfinteau Sfintele Taine, iudeul a vazut ca placutul lui Dumnezeu, Vasile, tinea in miinile sale un prunc pe care il sacrifica si-l aseaza in potir si din el ii impartasea pe toti cei vrednici. Uimindu-se de aceasta taina dumnezeiasca, a zis: "Mare este puterea lui Hristos si taina credintei crestine!" Apoi, descoperind Sfintului Vasile cele vazute, a dorit sa se faca crestin si a fost botezat in numele Preasfintei Treimi.

Odata a venit o foamete mare peste provincia Capadociei, incit mureau oamenii de foame, iar cei bogati nu voiau sa-si vinda griul pina nu se ridica pretul. Atunci marele pastor alerga pe la cei avuti si cu multe rugaminti si scrisori abia i-a convins sa imparta griul la cei saraci. Ba chiar el insusi ajuta la impartirea hranei, potolind foametea si salvind oamenii de la moarte.

Intr-o vara, imparatul Iulian Apostatul (cel lepadat de credinta) mergea cu oaste impotriva persilor si a poposit aproape de Cezareea. Atunci, Sfintul Vasile impreuna cu tot poporul, l-a intimpinat cu cinstea cuvenita, oferindu-i, dupa obicei, piine de orz. Dar imparatul s-a miniat tare pe el si i-a spus ca dupa ce se va intoarce de la razboi va distruge cetatea Cezareea, iar pe Vasile il va exila. Marele barbat nu s-a infricosat, ci, adunind credinciosii le-a spus primejdia si se ruga in fiecare noapte la biserica Sfintului Mucenic Mercurie. Cum stateau in genunchi noaptea, deodata Sfintul Mucenic Mercurie pictat pe icoana cu sulita in mina, a iesit din biserica in vazul tuturor. Dupa putin timp Mucenicul Mercurie s-a reintors in biserica avind sulita insingerata. Atunci Sfintul Vasile, intelegind ca Dumnezeu l-a trimis pe marele mucenic sa-l ucida pe vrajmasul lui Hristos, Iulian Apostatul, cu sulita, a zis catre popor: "Bucurati-va, fratilor, si va veseliti, ca a auzit Domnul rugaciunea noastra, ca imparatul cel rau si necredincios si-a luat cuvenita pedeapsa fiind ucis de Sfintul Mercurie". Asa a scapat cetatea Cezareea de minia si razbunarea imparatului.

Imparatul Valens, care a luat tronul dupa Iulian Apostatul, era arian si nu putea rabda pe Sfintul Vasile pe scaunul Cezareei pentru ca il rusina cu viata si invatatura sa. De aceea cauta in tot felul sa-l traga de partea arienilor, dar nu a reusit sa amageasca pe aparatorul si diamantul Bisericii lui Hristos. Atunci a trimis la el pe eparhul Modest sa-l ameninte cu inchisoarea, cu exil si cu confiscarea averilor lui. Iar Sfintul Vasile i-a raspuns: "Averile mele vrei sa le iei? Nici pe tine nu te vei imbogati, nici pe mine nu ma vei saraci. Dar socotesc ca aceste haine vechi ale mele si aceste putine carti in care este toata bogatia mea, nu-ti trebuie. De izgonire nu ma tem, pentru ca tot pamintul este al lui Dumnezeu. De munci nu port grija, ca ma voi duce mai degraba la doritul sfirsit si cu aceasta imi vei face bine ca ma vei trimite mai degraba la Dumnezeul meu!" Atunci a zis eparhul catre el: "Nimeni nu mi-a vorbit cu asa indrazneala!" Iar Sfintul Vasile i-a raspuns: "Pentru ca pina acum n-ai vorbit cu un episcop!"

Auzind de aceasta, imparatul a hotarit sa-l scoata din scaun si sa-l exileze. Dar cind sa semneze hotarirea i s-a stricat condeiul. A luat al doilea si al treilea condei si la fel i s-au rupt, iar mina a inceput sa-i tremure. Atunci a cunoscut ca este pedeapsa lui Dumnezeu asupra lui si, temindu-se, a renuntat.

Acelasi imparat eretic a facut si alta nedreptate. Trecind prin orasul Niceea, a luat biserica ortodocsilor si a dat-o in miinile arienilor. Atunci, mihnindu-se credinciosii, au cerut ajutorul Sfintului Vasile, aparatorul dreptei credinte. Iar el a venit la imparatul Valens si i-a spus: "Cinstea imparatului iubeste dreptatea. Pentru ce, imparate, ai facut judecata nedreapta, de ai luat biserica ortodocsilor si ai dat-o arienilor eretici?" Iar mai marele bucatarilor auzind cum vorbeste sfintul, l-a mustrat. Marele pastor insa i-a raspuns: "Lucrul tau este sa te ingrijesti de mincari, iar nu sa tulburi dogmele Bisericii!" La urma imparatul l-a trimis pe Sfintul Vasile la Niceea sa faca el dreptate si i-a dat si scrisoare de intarire.

Sosind in Niceea, Sfintul Vasile a adunat pe ortodocsi si pe arieni, le-a citit scrisoarea imparatului si au hotarit ca impreuna sa incuie biserica, sa-i sigileze usile si sa puna straji de ambele parti. Apoi sa se roage arienii lui Dumnezeu trei zile si trei nopti si de li se va deschide biserica singura, in chip minunat, sa fie a lor. La urma sa se roage ortodocsii o noapte si de li se va deschide lor biserica, sa fie a ortodocsilor; iar daca nici lor nu se va deschide biserica, sa fie tot a arienilor. Si au facut asa. Dar nu s-a deschis biserica arienilor. Atunci, Sfintul Vasile a adunat pe toti ortodocsii la o biserica afara din oras si s-au rugat acolo toata noaptea. Dimineata, au venit cu totii la biserica incuiata, in frunte cu Sfintul Vasile imbracat in vesminte, cintind: "Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi!" Cum au ajuns la usa bisericii s-au rugat cintind: "Doamne miluieste".

Apoi Sfintul Vasile a insemnat usa incuiata cu Sfinta Cruce si a zis: "Binecuvintat este Dumnezeul crestinilor, totdeauna, acum si pururea si in vecii vecilor". Cind a strigat tot poporul "Amin", indata s-a facut cutremur, s-au zdrobit zavoarele, s-au rupt pecetile, s-au deschis usile singure cu ajutorul lui Dumnezeu si au intrat in biserica ortodocsii cintind "Doamne miluieste". Apoi Sfintul Vasile a savirsit Sfinta Liturghie si, vazind minunea, toti arienii s-au facut ortodocsi.

Altadata a venit la Marele Vasile o femeie plingind si i-a spus ca sotul ei a luat-o in casnicie cu ajutorul vrajmasului diavol, dupa ce mai intii s-a lepadat de Hristos si i-a dat scrisoare aceluia ca va face voia lui. Acum sotul ei se caia de ceea ce facuse si nu stia cum sa revina la Hristos. Auzind acestea, Sfintul Vasile l-a chemat la sine pe tinar, l-a marturisit si l-a intrebat: "Voiesti sa te intorci din nou la Domnul nostru Iisus Hristos?" Iar el i-a raspuns: "Voiesc, dar nu pot, pentru ca m-am dat in miinile satanei cu scrisoare". "Dar crezi ca Domnul te iarta si te primeste?", l-a intrebat Sfintul Vasile. "Cred, Doamne, ajuta necredintei mele".

Atunci Sfintul Vasile l-a inchis intr-o camera pe tinarul acela si l-a invatat sa se roage ziua si noaptea. Dar in primele zile a suferit grele ispite de la diavoli, ca strigau catre el: "Tu ai venit la noi, iar nu noi la tine". Dupa multe zile de post si rugaciuni a venit Sfintul Vasile la el si i-a zis: "Cum te afli, fiule?" "Acum sint bine, sfinte parinte, ca te-am vazut in vis cum l-ai biruit pe diavolul". Adunind pe clerici si pe credinciosi, Sfintul Vasile a luat pe acel tinar si l-a dus la biserica cintind: "Doamne miluieste".

Dar vrajmasul diavol s-a pornit cu minie asupra tinarului sa-l rapeasca din miinile sfintului si striga: "Ma nedreptatesti, Vasile, ca nu eu am venit la dinsul, ci el a venit la mine sa-mi ceara ajutor. Deci, al meu este, ca s-a lepadat de Hristos!" Si a zis pastorul cel bun: "Binecuvintat este Domnul Dumnezeul meu, ca nu-si va lasa poporul miinile in jos de la rugaciune, pina nu vei da, diavole, scrisoarea tinarului inapoi". Si in timp ce toti se rugau cu miinile in sus si ziceau cu lacrimi "Doamne miluieste!", indata hirtia data de tinar vrajmasului a cazut din vazduh in biserica. Asa se jertfea bunul pastor pentru mintuirea fiilor sai sufletesti.

Odata, s-a rugat lui Dumnezeu Cuviosul Efrem Sirul sa-i arate cum este Sfintul Vasile. Si noaptea a vazut un stilp de foc care ajungea pina la cer si i-a zis un glas de sus: "Efreme, Efreme, cum este acest stilp de foc, asa este Vasile!" Apoi s-a dus Cuviosul Efrem la Marele Vasile in Cezareea Capadociei, si, cu toate ca nu voia, a fost hirotonit preot de dinsul.

Asa era viata Sfintului Vasile, ca o faclie aprinsa in mijlocul Bisericii, spre luminarea tuturor, incit si ingerii se minunau de sfintenia vietii lui, iar diavolii si necredinciosii se cutremurau si fugeau.

Simtindu-si aproape ceasul mortii Sfintul Vasile a chemat la el un doctor evreu, anume Iosif, sa-l cerceteze si i-a spus ca pina seara va muri. Dar el a trait pina a doua zi, a savirsit Sfinta Liturghie, a botezat pe acel doctor, apoi binecuvintind pe toti si-a dat duhul in miinile lui Iisus Hristos la 1 ianuarie anul 379, fiind in virsta de 51 de ani. Apoi adunindu-se multi arhierei, calugari si credinciosi, au plins mult pentru plecarea dintre ei a unui asa de mare luminator si dascal al Bisericii si l-au ingropat cu cinste in biserica Sfintului Mucenic Evpsihie din Cezareea.

Astazi, o data cu Sfintul Vasile cel Mare, praznuim si Taierea Imprejur a Domnului nostru Iisus Hristos. Este unul din cele douasprezece praznice imparatesti de peste an. Astazi, la opt zile dupa nastere, Domnul este dus la templul din Ierusalim, unde primeste botezul Legii Vechi, adica taierea imprejur, cind I S-a pus si numele de Iisus, caci numele copiilor dintotdeauna se pune la botez. Prin aceasta Mintuitorul se arata implinitor al Legii Vechi, iar nu calcator al ei. Ba mai mult, prin venirea Sa in lume, Fiul lui Dumnezeu desavirseste Legea, o innoieste, o indumnezeieste printr-o noua Lege, care este Legea harului, adica Sfinta Evanghelie. Pe aceasta toti credinciosii sintem datori s-o respectam pentru a deveni si noi fii ai lui Dumnezeu si mostenitori ai Imparatiei cerurilor.

Tot astazi avem Anul Nou. A mai trecut un an din viata noastra, din viata lumii si astazi am inceput altul, pe care il dorim sa fie pentru lume, pentru Biserica lui Hristos, pentru fiecare familie si om, un an de pace, de intelegere intre oameni, un an de intarire, de roade bogate atit pamintesti cit si ceresti. Roadele pamintului sint: piinea cea de toate zilele, sanatatea, pacea in lume, copiii, speranta si bucuria acestei vieti. Iar roadele ceresti sint credinta in Dumnezeu, iubirea crestina, rugaciunea, milostenia si celelalte fapte bune. Pe toate aceste virtuti dorim sa le sadeasca Dumnezeu in inimile noastre, sa le adape prin rugaciune si sa le faca sa creasca, sa se desavirseasca in noi prin harul Duhului Sfint. Iata ce va dorim astazi, la inceput de an nou. Iata urarea Bisericii si a pastorilor ei catre fiii ei sufletesti, acum, de Anul Nou. Sa sporim in credinta si in fapte bune, fratii mei. Sa nu stam pe loc, ci sa crestem ca un copac, ca o floare, urcind din treapta in treapta, din putere in putere, dintr-o fapta buna in alta si mai buna.

Sa nu ne multumim cu ce am facut pina acum. Sa nu ne odihnim, nici sa stam pe loc. Iata anii trec mereu si se innoiesc; viata noastra trece si ea si noi trebuie sa mergem la Dumnezeu, unde mai avem de trait o viata. O viata vesnica, noua, fara dureri, fara lacrimi si moarte, o viata care nu are sfirsit. O viata impreuna cu Hristos si cu Maica Domnului, la un loc cu ingerii si cu toti sfintii.

La inceput de an nou, Biserica Ortodoxa ne pune inainte un model vrednic de urmat, ne pune viata si faptele Sfintului Vasile cel Mare. El este unul din cei trei dascali si ierarhi ai lumii, impreuna cu Sfintul Grigorie Teologul si cu Sfintul Ioan Gura de Aur.

Sa urmam si noi lui Hristos si sfintilor Lui. Sa urmam dupa a noastra slaba putere, credintei, barbatiei, curajului, tariei, rabdarii, smereniei, milosteniei, infrinarii, postului si rugaciunii Sfintului Vasile cel Mare. Postul, rugaciunea si viata curata au avut un mare rol in cresterea duhovniceasca a marelui ierarh. Sa le iubim si noi dupa putere. Apoi sa adaugam taria credintei, milostenia, ascultarea de pastorii Bisericii, cinstea, omenia si ajutorarea saracilor. La formarea Sfintului Vasile a avut mare rol si cunoasterea cuvintului lui Dumnezeu, hrana sufletului spre care cugeta ziua si noaptea. Sa ne hranim si noi sufletul cu ascultarea slujbelor Bisericii si citirea Sfintei Scripturi si a invataturii Sfintilor Parinti. Cel putin cite un capitol, o pagina pe zi sa citim din sfintele carti. Cel putin citiva psalmi sa spunem pe zi, iar "Tatal nostru" sa-l repetam de mai multe ori sau rugaciunea "Doamne Iisuse..." si vom primi mare folos si ajutor de sus.

Apoi sa tinem la Biserica si la dreapta credinta ca la insasi viata si sufletul nostru. Vedeti cu cit curaj si tarie apara Sfintul Vasile credinta ortodoxa? Nu se rusina de imparati si de eretici; nu se lasa amagit de laude sau de daruri, nu se temea nici de diavoli, nici de moarte cind era vorba de credinta si de sufletele oamenilor. Cind era vorba de el era foarte blind, smerit si rabdator, chiar daca cineva il ocara. Dar cind era vorba de stricarea dogmelor credintei, cind se hulea Dumnezeu si se lovea Biserica de catre eretici, atunci Sfintul Vasile era aspru si curajos ca un sfint, indraznet ca un episcop, iubitor de credinciosi ca un adevarat pastor de suflete, gata sa-si dea si viata pentru Evanghelie.

Sa ne aparam sufletul de patimi, trupul sa-l pazim curat de necuratia pacatelor, iar credinta noastra strabuna, ortodoxa, s-o aparam pina la jertfa de eresuri, de indiferentism si necredinta care bintuie tot mai mult in prezent.

Sa-L rugam pe Dumnezeu sa binecuvinteze cununa Anului Nou cu pace intre popoare, cu sanatate si piine. Iar pe noi, Biserica Sa, sa ne binecuvinteze cu pastori buni, cu credinta tare, cu fapte bune si mintuire. Amin.