13. Caci Dumnezeu, cind a dat fagaduinta lui Avraam, de vreme ce n-avea pe nimeni mai mare, pe care sa Se jure, S-a jurat pe Sine insusi,
14. Zicind: "Cu adevarat, binecuvintind te voi binecuvinta, si inmultind te voi inmulti".
15. Si asa, avind Avraam indelunga-rabdare, a dobindit fagaduinta.
16. Pentru ca oamenii se jura pe cel ce e mai mare si juramintul e la ei o chezasie si sfirsitul oricarei neintelegeri.
17. In aceasta, Dumnezeu voind sa arate si mai mult, mostenitorilor fagaduintei, nestramutarea hotaririi Sale, a pus la mijloc juramintul:
18. Ca prin doua fapte nestramutate - fagaduinta si juramintul - in care e cu neputinta ca Dumnezeu sa fi mintit, noi, cei ce cautam scapare, sa avem indemn puternic ca sa tinem nadejdea pusa inainte,
19. Pe care o avem ca o ancora a sufletului, neclintita si tare, intrind dincolo de catapeteasma,
20. Unde Iisus a intrat pentru noi ca inaintemergator, fiind facut Arhiereu in veac, dupa rinduiala lui Melchisedec.
