Astazi, Biserica lui Hristos cea dreptmaritoare sarbatoreste pe Sfintul, Slavitul Apostol, Intiiul Mucenic si Arhidiacon Stefan. Astazi, a treia zi dupa Nasterea Domnului, praznuim pe Apostolul Stefan, usa mucenicilor, sluga cea dreapta, preainteleapta si plina de dragoste si de credinta; pe urmatorul cel adevarat al Mintuitorului nostru Iisus Hristos, care mai inainte de altii si-a pus sufletul sau pentru dragostea lui Hristos si L-a marturisit cu mare si inflacarata credinta in fata iudeilor si mai-marilor lor. Sfintul Arhidiacon Stefan este cel dintii care a vazut cerurile deschise si pe Fiul Omului stind de-a dreapta lui Dumnezeu (Fapte 7, 56).

De aceea fericitul Augustin a zis ca "el este mai intii intre diaconi, dupa cum Petru intre Apostoli"; iar Lucian il numeste pe el arhidiacon.

Sfintul Apostol Stefan era iudeu de neam din semintia lui Avraam, precum singur spune in cuvintul sau de aparare in fata sinedriului (Fapte 7, 2). Numele sau de Stefan este de origine greaca si inseamna "coroana". Cind i s-au descoperit moastele scria pe mormintul sau "chiliel", care in limba ebraica inseamna "cununa", pentru ca intr-adevar el a luat cel dintii dintre crestini cununa muceniciei. Sfintul Stefan era unul din cei 70 de ucenici; feciorelnic ca si Sfintul Apostol Ioan, foarte rivnitor pentru Evanghelia lui Hristos, cunostea bine Vechiul si Noul Testament si, fiind plin de Duhul Sfint, marturisea pe Hristos cu multa putere in fapta si in cuvint.

Multimea credinciosilor sporea din zi in zi, fiind adeverita prin practicarea tuturor faptelor bune. Toti se socoteau frati si aveau impreuna o inima si un suflet. Cei bogati isi vindeau averile, iar pretul il puneau la mijloc spre folosul de obste. Din aceste fonduri, o parte se cheltuia cu mesele-agape sau "mesele dragostei", alta parte se folosea pentru ajutorarea saracilor, a orfanilor si vaduvelor.

Se ridicasera insa citeva plingeri in privinta aceasta, dar indata s-au linistit, cunoscindu-li-se cauzele. Grecii murmurau impotriva evreilor, pe motiv ca vaduvele lor nu erau bagate in seama cind se impartea milostenia. Sfintii Apostoli, ca sa curme acest rau si aceasta neintelegere, adunara pe credinciosi si le facura cunoscut ca ei nu pot sa paraseasca slujba cuvintului si sa slujeasca la mese (Fapte 6, 2).

Deci, le-au zis: Fratilor, cautati sapte barbati dintre voi cu nume bun, plini de Duh Sfint si de intelepciune, pe care sa-i rinduim la aceasta slujba, iar noi vom starui in rugaciune si in slujirea cuvintului. Si a placut cuvintul acesta inaintea intregii multimi si au ales pe Stefan, plin de credinta si de Duh Sfint, si pe Filip, pe Prohor si pe Nicanor, pe Timon si pe Parmena si pe Nicolae, prozelit din Antiohia, pe care i-au pus inaintea Apostolilor si, rugindu-se, au pus miinile peste dinsii (Fapte 6, 3-6). Cuvintul "diacon" in limba greaca inseamna "slujitor", pentru ca ajutau pe episcopi si preoti la savirsirea celor sfinte si serveau la mesele- agape de obste. Unii cred ca diaconii acestia s-ar fi ales dintre greci, ca sa potoleasca mai bine nemultumirile lor. Dar dupa nume nu putem considera ca ei ar fi fost elini, pentru ca si evreii pe acea vreme isi puneau nume grecesti, care aveau aceeasi insemnatate si care erau mai usor de rostit.

Din timpurile cele mai vechi ale Bisericii diaconii ajutau pe preoti si episcopi la serviciul divin, predicau Evanghelia, imparteau piinea binecuvintata de episcopi sau preoti si imparteau Sfinta Impartasanie poporului; aceasta o dovedeste si Sfintul Ioan Gura de Aur care zice: "Dar si catre voi, diaconilor, care slujiti, de nevoie este si catre voi a vorbi, ca, cu multa osirdie, sa impartiti darurile acestea, ca nu mica munca apasa asupra voastra, daca, stiind pe cineva nevrednic, il veti ingadui sa se impartaseasca de masa aceasta; Singele Lui din miinile voastre se va cere. Macar voievod de ar fi, macar eparh, macar cel incununat cu coroana, daca se apropie cu nevrednicie, opreste-l ca mai mare stapinire ai decit acela" (Sf. Ioan Gura de Aur, Impartire de griu, Cuvintul 55, Pentru Sfintele si Preacuratele Taine, Buzau, p. 458-459).

Hirotonia celor sapte diaconi s-a facut deci prin alegerea lor de catre toti si apoi prin punerea miinilor Apostolilor pe capetele lor, prin care se coboara Duhul Sfint peste cei hirotoniti, in urma unei hotariri a adunarii tuturor Apostolilor. Aceasta adunare, in limba greaca, se numeste "Sinod". Traditia diaconilor in Biserica este din Legea Veche. Ei se numeau leviti si ajutau la slujbele ce se faceau in templu. Sfintul Apostol Pavel vorbeste ce misiune au diaconii in Biserica lui Hristos si le cere o viata morala exemplara, asemenea preotilor: Diaconii, zice el, sa fie de asemenea, cucernici, nu vorbind in doua feluri sau dati la vin mult, neagonisitori de cistig urit, pastrind taina credintei in cuget curat. Dar si acestia sa fie pusi mai intii la incercare si apoi, daca se dovedesc fara prihana, sa se diaconeasca. Femeile lor, de asemenea, sa fie cuviincioase, neclevetitoare, cumpatate, credincioase intru toate. Diaconul sa fie barbat al unei femei, sa-si chiverniseasca bine casa sa si pe copiii sai (I Timotei 3, 8-12).

Desi titlul "diaconos" este dat oricarei forme de slujire, "diaconia" in Biserica arata o functie specifica, adica cea mai de jos treapta a ierarhiei, cum spune la Filipeni (1, 1), unde se vorbeste in mod clar de diacon si episcop. Sfintul Ignatie, ucenic al Apostolilor, porunceste credinciosilor sa respecte diaconia, intrucit diaconii sint slujitori ai lui Dumnezeu si servitori ai tainelor lui Iisus Hristos.

Acelasi sfint zice: "Se cuvine ca toti sa se poarte cuviincios, chiar si fata de diaconi, ca slujitori ai tainelor lui Iisus Hristos, caci serviciul lor nu sta numai in a imparti mincarea si bautura, ci a implini si serviciile sfinte in Biserica lui Dumnezeu. De aceea si diaconii trebuie a se feri ca de foc de tot felul de sminteli. Fiecare credincios in parte sa respecte pe diaconi, ca o porunca a lui Iisus Hristos; pe episcop ca pe infatisatorul Tatalui si pe preoti ca pe sfatul lui Dumnezeu si ca pe niste colegi ai Apostolilor".

Sfintul Ioan Gura de Aur zice ca marele Arhidiacon Stefan a fost ales cel dintii dintre diaconi. Fiind plin de Duh Sfint, el predica Sfinta Evanghelie cu mare zel si cu mare inflacarare si facea mari minuni in popor, caruia nu-i putea sta impotriva vrajmasii Crucii lui Hristos. De aceea cuvintul Domnului se raspindea din ce in ce mai mult si numarul ucenicilor crestini se adauga mereu in Ierusalim. Ba erau si multi din preoti care se supuneau credintei (Fapte 6, 7).

Dar sa auzim si alte laude mari si adevarate despre Arhidiaconul Stefan. Iata ce vorbeste despre viata lui Sfintul Asterie al Amasiei: "Stefan este cel care ne-a chemat astazi la aceasta praznuire... Nimenea inainte de Stefan nu si-a varsat singele pentru Evanghelie... dupa cum Cain, ucigasul de frate, a fost primul care a facut inceputul uciderii pe pamint, Stefan cel prea fericit a fost primul care a sfintit prin patimile sale evlavioase pamintul, cu propriul sau singe; barbat posterior timpurilor apostolice, dar cel dintii prin faptele sale cele de barbatie". Apoi, facind aluzie la sfintii si marii Apostoli, zice: "Sa nu te intristezi, Petre! Nu te tulbura, Iacove! Nu fii suparat, Ioane, numai daca compar pe barbat cu intelepciunea voastra, ca daca as voi sa-i atribui lui Stefan ceva mai mult, mai mult bucurati-va si fiti veseli, ca voi sinteti parinti neinvidiosi si va bucurati de vitejia fiilor vostri si simtiti placere cind sinteti biruiti de copiii vostri. Daca este ceva mare si frumos in Stefan, apoi aceasta se datoreste voua, dascalii si initiatorii lui".

Victoria atletilor este cinste pentru cei ce i-au invatat pe ei. Pentru aceasta, ingaduiti-mi sa va las putin la o parte, si voi vorbi cu incredere ceea ce imi ofera subiectul de azi, pentru apararea celui mai brav luptator al lui Hristos.

"Esti mai in virsta decit ceilalti ucenici, Sfinte Petre, si ai vestit inainte de toti pe Hristos. Pe cind tu, insa, propovaduiai cuvintul Evangheliei, pe cind mergeai din cetate in cetate si schimbai tara dupa tara, propovaduind, Stefan abia intra in stadiu, si, totusi, a rapit cununa luptelor si, mutindu-se la cer, a fost slavit. Pe cind tu inca erai pe pamint, pe Stefan - si acesta este lucrul mare - l-a strigat insusi Tatal si Fiul printr-o vedenie minunata" (Fapte 7, 53-56).

Apoi zice: "Cunoastem faptele tale, Iacove; frate al lui Ioan (Matei 4, 21). Esti evanghelist al lui Hristos, al doilea vinat dupa Petru. Cine oare n-ar admira credinta ta? Abia ai fost chemat si ai ascultat fara sa-ti mai pese de ceva. Ai parasit odata cu corabia si pe Zevedeu tatal tau si ai urmat pe Hristos, ca un adevarat ucenic. Marturisesc ca ai suferit cu draga inima pentru credinta. Irod tiranul te-a omorit cu sabia (Fapte 7, 1-2), dar dupa Stefan, multi ani mai tirziu. Si pentru ca sa nu mai vorbesc de fiecare in parte, Stefan a luat cununa muceniciei inaintea tuturor sfintilor, primul care s-a luptat cu diavolul, primul care l-a invins, imitind pe David, chiar daca l-a imitat in sens invers. David a biruit pe Goliat cu pietre (I Regi 17, 32-52); tot cu pietre si Stefan l-a biruit pe diavolul; cel dintii prin pietrele ce le-a aruncat, celalat prin pietrele cu care era lovit".

Sa ne intoarcem la viata Sfintului Stefan si la cuvintul nostru de la inceput: Pe cind marele Stefan propovaduia cuvintul Domnului cu mare indrazneala si era plin de har si de putere si facea minuni mari in popor, s-au ridicat asupra lui unii iudei din sinagoga ce se chema a libertinilor si a cirenenilor si a alexandrinilor si a celor din Cilicia si din Asia, certindu-se cu Stefan si nu puteau sa stea impotriva intelepciunii si a duhului cu care el vorbea (Fapte 6, 8-10).

Atunci au pus martori mincinosi ca sa spuna ca l-au auzit hulind impotriva lui Moise, a lui Dumnezeu si a Legii, zicind ca Iisus Nazarineanul va strica locul acesta si va schimba datinile pe care ni le-au lasat noua Moise. Si uitindu-se la dinsul toti cei ce sedeau in sinedriu au vazut fata lui ca o fata de inger (Fapte 6, 13-15). Atunci arhiereul a zis: Adevarate sint acestea? Iar Sfintul Stefan s-a sculat in picioare si a tinut un puternic cuvint de aparare in fata tuturor, zicind: Barbati, frati si parinti, ascultati! Dumnezeul slavei s-a aratat parintelui nostru Avraam cind era in Mesopotamia, mai inainte de a locui el in Haran. Si a zis catre el: Iesi din pamintul tau si din rudenia ta si vino in pamintul pe care ti-l voi arata. Atunci iesind din pamintul haldeilor, a locuit in Haran, iar de acolo, dupa moartea tatalui sau, l-a stramutat in aceasta tara in care voi acum locuiti si nu i-a dat mostenire in ea nici un pas de pamint, ci i-a fagaduit ca i-o va da lui spre stapinire si urmasilor lui dupa el, neavind el copii (Fapte 7, 1-5).

Si aratind despre legamintul dintre Dumnezeu si Avraam, despre cei 12 patriarhi, robia Egiptului, despre scoaterea lui din robie prin profetul Moise, ratacirea evreilor in pustiul Sinai, Tablele Legii, inchinarea la idoli, intrarea in pamintul fagaduintei, a vorbit apoi despre Isus Navi, David si Solomon care a zidit templul din Ierusalim, la urma a zis cu glas ca de inger: Voi cei tari in cerbice si netaiati imprejur la inima si la urechi, voi pururea stati impotriva Duhului Sfint; precum parintii vostri, asa si voi! Pe care dintre prooroci nu i-au prigonit parintii vostri si au ucis pe cei ce au vestit mai inainte sosirea Celui Drept, ai Carui vinzatori si ucigasi, v-ati facut voi acum? Voi, care ati primit Legea intru rinduieli de la ingeri si n-ati pazit-o!

Iar ei, auzind acestea, se framintau de minie si scrisneau din dinti impotriva lui. Iar Stefan, fiind plin de Duh Sfint si privind la cer, a vazut slava lui Dumnezeu si pe Iisus Hristos stind de-a dreapta lui Dumnezeu si a zis: Iata, vad cerurile deschise si pe Fiul Omului stind de-a dreapta lui Dumnezeu! Iar ei, strigind cu glas mare, si-au astupat urechile si au navalit asupra lui. Si scotindu-l afara din cetate il bateau cu pietre. Iar martorii si-au pus hainele la picioarele unui tinar, numit Saul. Si-l bateau cu pietre pe Stefan care se ruga si zicea: Doamne Iisuse Hristoase, primeste duhul meu! Si ingenunchind a strigat cu glas mare: Doamne, nu le socoti lor pacatul acesta! Si zicind aceasta a adormit (Fapte 7, 51-60).

Asa s-a savirsit cel dintii martir al Bisericii lui Hristos, marturisind pe Dumnezeu si rugindu-se pentru iertarea ucigasilor sai! Fericitul Augustin si unii dintre Sfintii Parinti atribuie convertirea Sfintului Apostol Pavel rugaciunilor Sfintului Apostol si Arhidiacon Stefan, considerind aceasta ca o dovada a marii indrazneli dinaintea lui Dumnezeu.

Dupa moartea lui, citiva credinciosi i-au ridicat trupul si l-au inmormintat cu mare evlavie la un loc tainuit plingind mult dupa el, cu toate ca martorii lui il priveau ca o biruinta a vietii asupra mortii, ca un triumf al crestinismului asupra necredinciosilor. Sfintele lui moaste s-au descoperit in chip minunat in secolul al V-lea de preotul Lucian, care a scris despre aceste mari descoperiri. El afirma ca Sfintul Stefan a fost ingropat la doua mile de Ierusalim, prin ingrijirea si cheltuiala lui Gamaliel.

In tara noastra Sfintul Apostol si Arhidiacon Stefan se bucura de o mare cinstire. In numele lui s-au ridicat mai multe biserici, iar in rindul credinciosilor sint numerosi cei care ii poarta numele.

Astazi, cind S-a nascut Hristos in pestera, Stefan Apostolul se duce la cer. Mintuitorul vine la oameni sa-i rascumpere din robia pacatului si sluga Lui se inalta cu sufletul la cer pentru a lua cununa biruintei. Mintuitorul se face om pentru noi, iar Stefan indumnezeit, fiind plin de Duh si de putere, merge sa stea inaintea Preasfintei Treimi. Hristos se smereste in pintecele si in bratele Fecioarei Maria, iar Stefan se smereste sub loviturile de moarte ale iudeilor necredinciosi. Hristos se intrupeaza din dragoste pentru noi oamenii, iar Sfintul Apostol Stefan iese din trup cu moarte de martir, din dragoste pentru Hristos.

Sa invatam de aici ca fara iubire crestina, fara smerenie adinca si fara jertfa martirica nu ne putem mintui. Intii Dumnezeu ne-a iubit pe noi pacatosii, ca apoi sa-L iubim si noi pe El. Intii El a venit la noi, ca apoi sa ne urce pe noi la El, in cer. El a rabdat intii moarte de cruce, ca apoi si noi sa indraznim a-L marturisi si a rabda toate pentru Dumnezeu, pentru dobindirea vietii vesnice. De la nastere pina la cruce viata lui Hristos pe pamint este singurul si adevaratul model de traire duhovniceasca si de jertfa divina pentru mintuirea lumii. Deci, daca El ne-a iubit intii, datori sintem si noi sa-L iubim din inima pe pamint. Daca El S-a smerit pentru noi si a rabdat moarte de ocara pentru iertarea si rascumpararea noastra, cum am putea noi fugi de necazuri, de ispite, de suferinta si de rele patimiri pentru Hristos? Cine se poate mintui fara necazuri si jertfa? Caci una este calea mintuirii. Aceasta pe care ne-a aratat-o Hristos si pe care au mers sfintii Lui. Adica dragostea desavirsita, iertarea, smerenia, rabdarea, rugaciunea, milostenia si apoi jertfa cea mai de pe urma, cind plecam la Domnul sa luam plata ostenelilor dupa faptele noastre.

Sfintul Apostol Stefan, cel dintii martir al Bisericii lui Hristos, este primul model de jertfa crestina pentru toti. Sa traiesti pe pamint crestineste, sa marturisesti cu viata si cuvintele tale pe Hristos, sa rabzi greutatile si ispitele pamintesti cu tarie si nadejde, sa te rogi neincetat si sa fii lovit de moarte de catre fratii tai, iar tu sa-ti dai duhul zicind: Iarta-le lor, Doamne, pacatul acesta, ca nu stiu ce fac! Cine dintre noi poate face ceea ce a facut Sfintul Arhidiacon Stefan? Cine mai iarta astazi pe fratele sau, care nu numai ca-i rapeste averea si cinstea, dar vrea sa-l si ucida? Ca daca noi ne certam si ne urim de moarte, numai pentru un cuvint, pentru o mica jignire sau un lucru pamintesc, care moare odata cu noi, apoi cum vom putea ierta pe cel care vrea sa ne ia si viata?

Intr-adevar, a slabit dragostea aceea sfinta, curata, deplina si dezinteresata dintre noi oamenii. Ne-am dezvatat de a ierta pe aproapele, de a-l iubi si de a-i cere iertare noi mai intii, ca apoi sa ne ierte si el. Caci, cind iertam din inima si ne smerim noi mai intii in fata lui, atunci Duhul Sfint ii inmoaie inima ca sa se smereasca si el si sa ne ierte. Deci sa pasim intii noi spre fratele nostru, sa facem noi primul pas de iertare si indata se va smeri si el si ne va ierta.

Dupa Mintuitorul, Sfintul Apostol Stefan ne este cel mai bun exemplu. Nu avea mai mult de 30 de ani, dar inima lui era plina de credinta si ardea pentru dragostea lui Hristos. Pe aceasta credinta curata in Hristos s-o pastram si noi, chiar cu pretul vietii. Pe aceasta dragoste sfinta si desavirsita s-o cerem de la Dumnezeu pentru noi si pentru urmasii nostri.

Odata cu cinstirea Sfintului Apostol Stefan, cinstim astazi si pe Stefan cel Mare si Sfint (Sfintul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane a rinduit praznuirea binecredinciosului voievod Stefan cel Mare si Sfint la data de 2 iulie), domnul Moldovei, care odihneste la Minastirea Putna. El a fost cel mai mare domn si aparator al Crestinatatii pe pamintul tarii noastre. El si-a iubit tara lui, Moldova, poate ca nimeni altul. Aceasta o dovedesc cele aproape cincizeci de razboaie de aparare pe care le-a purtat impotriva paginilor si a celor ce voiau sa ocupe Moldova. Dar Stefan cel Mare a iubit in acelasi timp pe Dumnezeu ca putini altii. Credinta lui tare si iubirea de Dumnezeu sint neintrecute de alti domni paminteni. Aceasta o dovedesc cele aproape cincizeci de minastiri si biserici zidite de el, care impodobesc Moldova noastra.

Sa ne aducem aminte astazi si de jertfa marelui domn Stefan Voda al Moldovei. Sa-i aprindem cite o luminare in semn de recunostinta si sa facem o rugaciune pentru odihna sufletului sau.

Fie ca jertfa si rugaciunile Sfintului Apostol si Arhidiacon Stefan si jertfa lui Stefan cel Mare sa ne intareasca dragostea de Hristos si dreapta credinta si sa ne ajute pe calea mintuirii. Amin.