Inca de la inceputul lumii simtite si vazute, Preabunul si Preainduratul Dumnezeu i-a mingiiat pe stramosii nostrii Adam si Eva, care cazusera in pacate, cu nadejdea izbavirii si mintuirii, fagaduindu-le un Rascumparator. A cazut mai intii femeia in pacat si s-a facut pricina de moarte si lui Adam si la tot neamul omenesc. Adam, aducindu-si aminte de cuvintele lui Dumnezeu pe care le-a zis catre el, ca in ziua cind veti minca din pomul oprit, cu moarte veti muri (Facere 2, 17), era foarte intristat si deznadajduit, caci credea ca indata va muri si el si femeia lui. Dar, auzind de la Dumnezeu cuvintul pe care l-a zis catre sarpe ca saminta femeii va zdrobi capul sarpelui (Facere 3, 15), a inteles ca nu va muri indata, ci mai are de trait si va naste fii.

Deci, intelegind ca prin saminta femeii se va izbavi din tirania sarpelui, s-a bucurat si din covirsitoarea bucurie ce a luat aceasta tainica intelegere, a numit pe sotia sa "Eva", adica viata (Facere 3, 20). Si acest lucru l-a facut stramosul nostru Adam pentru doua pricini: mai intii avea sa fie maica tuturor celor vii (Facere 3, 20); iar al doilea, ca din ea, prin Fecioara Maria, avea sa se nasca Iisus Hristos viata noastra, Care face vii pe toti cei omoriti cu pacatele, dar care cred in El.

Deci iata, fratilor, ca cele ce atunci in chip tainic se inchipuiau, astazi cu totul se lumineaza si se implinesc. Astazi bucuria cea veche a lui Adam se innoieste si bucuria lui se face bucurie de obste la tot neamul omenesc, fiindca astazi Fiul lui Dumnezeu si Fiul Fecioarei a venit in lume, prin Care sarpele cel inselator, adica diavolul, s-a biruit. Astazi, prin Eva cea tainica, Maria, Hristos Viata noastra a intrat in lume. Astazi Adam cel Nou vine sa mintuiasca pe cel vechi si Fiul lui Dumnezeu se face Fiul Omului (Ioan 13, 31), ca sa ne faca pe noi oamenii fii ai lui Dumnezeu dupa har (Ioan 1, 12). Astazi Cel ce Se naste cu trup, Cel nezidit Se zideste si Cel neincaput Se face incaput. Astazi Mesia Hristos vine la noi cu fire straina de a Sa, adica cu fire omeneasca.

Sa ne aducem aminte cum si in cel fel a binevoit Dumnezeu a Se apropia de poporul lui Israel pe muntele Sinai, ca sa-i dea Legea cea veche. Dumnezeiasca Scriptura ne arata prealuminat, ca acolo a venit Dumnezeu cu slava si nesuferita spaima la poporul Sau; cu tunete, cu fulgere, cu sunet de trimbita, cu nori desi si cu ucidere de pietre; cu sageti si cu moarte a amenintat Dumnezeu pe cei ce se vor apropia de muntele Sinai, intru care se pogorise (Iesire 19, 12-16). Dar cind vine Hristos Dumnezeu pe pamint sa plineasca Legea (Psalm 18, 8) si alta Lege noua sa dea neamului omenesc, ca cele vechi au trecut, se apropie de noi pe o cale cu totul noua fata de cea din muntele Sinai.

Atunci Dumnezeu Si-a ales un munte pentru a se apropia de poporul Sau, iar acum o Fecioara preasfinta si preacurata; acolo s-a coborit pe virful muntelui (Iesire 19, 20), iar aici in pintecele cel preacurat al Fecioarei Maria se salasluieste, in pestera smerita Se naste si in ieslea dobitoacelor Se aseaza (Luca 2, 7), ca pe noi oamenii sa ne mintuiasca prin harul Sau si de dobitoceasca viata sa ne izbaveasca. Acolo se coboara cu mare slava si spaima, iar aici, in Betleemul Iudeii, se apropie de neamul omenesc cu neasemanata blindete si smerenie, ca un Prunc nevinovat.

Acolo pe Sinai, poporul lui Israel s-a cutremurat si s-a inspaimintat foarte tare, de glasul tunetelor si al trimbitelor care rasunau cu tarie si de fumegarea muntelui (Iesire 19, 16); iar aici Se naste Hristos in linistea noptii si o stea pe cer vesteste magilor ca Imparatul slavei S-a pogorit la noi. Acolo, tunete si fulgere si nori intunecati, precum si trimbite ce rasunau cu glas tare, vestesc apropierea Domnului de poporul Sau, iar aici la nasterea din Betleem, ingerii, pastorii, magii si steaua vestesc lumii intruparea lui Dumnezeu.

Porunceste in Sinai lui Moise sa opreasca poporul ca sa nu se apropie sa vada slava Lui si sa nu moara multime dintre ei (Iesire 19, 21); iar aici, un inger cu multa blindete se apropie de pastorii cei ce faceau paza imprejurul turmelor de oi si le zice: Nu va temeti, caci iata vestesc voua bucurie mare, care va fi la tot poporul. Astazi in cetatea lui David vi S-a nascut un Mintuitor, Care este Hristos Domnul (Luca 2, 9-11). Si odata cu vestirea ingerului Gavriil, ingerii din cer cu mare bucurie slaveau pe Dumnezeu, zicind: Slava intru cei de sus lui Dumnezeu si pe pamint pace, intre oameni bunavoire (Luca 2, 14).

Acolo nimeni, afara de Moise, nu se putea apropia de Dumnezeu, de frica sa nu moara (Iesire 19, 21); iar aici, o Fecioara nevinovata stringe in bratele sale pe Atottiitorul Dumnezeu, iar fericitul Iosif, in pestera cea saraca, gaseste un loc Celui ce pretutindeni este neincaput, Care are cerul scaun si pamintul asternut picioarelor Sale (Fapte 7, 49). Dobitoacele cele necuvintatoare stau in pestera aproape de Domnul si Facatorul a toate si nu se ard, nici nu se mistuiesc de Dumnezeul nostru, Care este foc mistuitor. (Iesire 3, 2).

Magii si pastorii vin cu evlavie si se inchina lui Dumnezeu Celui intrupat si nu se ucid cu pietre, nici nu se ard cu fulgere. Cel ce a dat legea lui Moise in muntele Sinai, acum nu Se mai ascunde in negura si nori intunecati, ci Se arata Prunc preablind si preanevinovat. Cel ascuns, acum Se arata; Cel nevazut atunci, acum Se vede; Cel neapropiat, Se apropie de noi si prea aproape de noi Se face, Cel infricosat si necuprins cu mintea nu mai vine inconjurat de foc, de negura si de lumina ca pe muntele Sinai, ci vine infasurat in scutece copilaresti, prea sarace pentru Dumnezeu, si toti care voiesc pot sa-L priveasca pe Hristos si sa vorbeasca cu El fara nici o frica. Atunci, din cer vorbea Dumnezeu casei lui Iacov si fiilor lui Israel (Iesire 20, 22); iar acum, pe pamint pogorindu-Se Dumnezeu, semnele pogoririi Sale ni se vestesc noua prin cele de sus; prin ingeri pastorilor si prin stea magilor, ca sa intelegem ca, chiar si jos pogorindu-Se Mintuitorul, cele de sus Ii slujesc ca unui Dumnezeu, Care pretutindenea este si toate le stapineste.

Acestea cugetindu-le noi, sa marim din inima milostivirea si blindetea cea nemasurata cu care preabunul si preamilostivul nostru Dumnezeu S-a pogorit din cer la noi, si a venit sa Se faca asemenea cu robii Sai, ca pe toti din robia cea amara sa ne izbaveasca. Slava milei si milostivirii Lui, slava bunatatii Lui celei fara de margini si indurarii Lui! Cu adevarat se cuvine sa zicem: Mare este Domnul nostru si mare este taria Lui si priceperea Lui nu are hotar (Psalm 146, 5). Si iarasi zicem: Dumnezeul nostru este in cer; si pe pamint toate cite a voit a facut (Psalm 113, 11).

Dar care a fost pricina acestei pogoriri negraite a lui Dumnezeu la neamul omenesc? Cine a silit pe Cel nesilit sa Se pogoare si sa vina la noi, sa Se faca asemenea noua si prea aproape de noi? De vom intreba Sfinta si dumnezeiasca Scriptura, ea ne va raspunde noua ca singura dragostea cea nemarginita a lui Dumnezeu a fost pricina pogoririi Sale la neamul omenesc, cum auzim pe Sfintul Evanghelist Ioan, zicind: Ca asa a iubit Dumnezeu lumea, incit pe Fiul Sau Cel Unul-Nascut L-a dat, ca tot cel ce crede in El sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica (Ioan 3, 16).

Dar si marele Apostol Pavel adevereste aceasta, cind zice: Dumnezeu Si-a aratat dragostea Sa catre noi prin aceea ca, Hristos a murit pentru noi, cind inca eram pacatosi (Romani 5, 8). De aceasta nemasurata dragoste a lui Dumnezeu fata de neamul omenesc vorbeste si Sfintul Fotie, care zice: "Preamult sintem datori noi oamenii a iubi pe Dumnezeu, Care ne-a iubit pe noi". Pentru ce? Pentru ca mai intii El ne-a iubit pe noi, acei care eram vrajmasii Lui si ne razboiam cu El. Apoi zice: "O, dragoste care a inspaimintat pe ingeri si pe oameni i-a inaltat la cer si tirania diavolilor a surpat-o! Cine nu va iubi pe Acest iubitor? Iar mai ales cine, lucrind ceva vrednic de darul cel atit de mare, va savirsi sau macar cit de putina datorie va plati? Ca macar de nenumarate ori de ar muri si tot nimic mare nu a facut. Ca pentru facatorul de bine, pentru iubitorul o face, iar nu pentru vrajmasi si razboinici, precum Hristos a patimit".

La fel Fericitul Augustin, aratind ca numai dragostea a fost pricina coboririi lui Dumnezeu la neamul omenesc, zice: "Dumnezeu din dragoste vine la noi si se face om; Dumnezeu Cel nevazut din dragoste S-a facut asemenea robilor Sai, din dragoste S-a ranit pentru faradelegile noastre, din dragoste a trimis pe Fiul Sau ca sa rascumpere pe robi si a trimis si pe Duhul Sfint ca sa faca fii dupa har pe robi. Pe Fiul Sau L-a dat ca dar al rascumpararii noastre, iar pe Sfintul Duh pentru intiietatea dragostei fata de noi. Si pe Sinesi se face om spre mostenirea invierii noastre. Dumnezeu pentru om S-a facut om, ca sa fie El si Ziditor si Izbavitor. Caci pentru ca sa se nasca oamenii din Dumnezeu, S-a nascut intii Dumnezeu din oameni".

Deci, fratilor, sa intelegem si cu statornicie sa credem ca nimeni nu a putut sa-L sileasca pe Dumnezeu si sa-L indemne a Se cobori pe pamint pina la smerenia noastra, fara numai dragostea si bunatatea Lui cea fara de margini. Din aceasta negraita dragoste Iisus Hristos Se naste in pestera din Fecioara Maria ca Prunc, Se infasa in scutece, Se culca in iesle, creste sub ascultarea omului, primeste botez de la om si ia asupra Sa toate patimile firesti si neprihanite ale noastre, ca sa mintuiasca pe toti oamenii, iar in vremea Sfintelor si Preacuratelor Sale Patimi, atit impreuna pogorire a primit si atit S-a desertat de slava Sa, pentru dragostea oamenilor, incit, dupa cum zice marele teolog Grigorie: "S-a parut ca aproape S-a facut pe Sine afara de vrednicia dumnezeirii Sale" (Cuvint la Nasterea Domnului).

Dar oare, aceasta pogorire neasemanata a lui Dumnezeu Cuvintul I-a pricinuit Lui vreo micsorare sau scadere din slava? Nicidecum! Ci mai degraba I-a adus dumnezeiasca slava, marire si cinste. Acest adevar il arata Sfintul Apostol Pavel, zicind: La infatisare aflindu-Se ca un om, S-a smerit pe Sine, ascultator facindu-Se pina la moarte si inca moarte de cruce (Filipeni 2, 7-8). Si care a fost slava ce a urmat acestei pogoriri a lui Hristos Dumnezeu? Acelasi mare Apostol ne spune: Pentru aceea si Dumnezeu L-a preainaltat si I-a daruit Lui nume, care este mai presus de orice nume; ca intru numele lui Iisus tot genunchiul sa se plece: al celor ceresti, al celor pamintesti si al celor de dedesubt; si sa marturiseasca toata limba ca Domn este Iisus Hristos, intru slava lui Dumnezeu Tatal (Filipeni 2, 9-11). Inca se cuvine sa stim ca prin aceasta iconomie in timp a Domnului, adica prin nasterea Sa pe pamint din Fecioara Maria, mai mult ca prin toate lucrurile lui Dumnezeu, s-a cunoscut preacovirsitoarea si nemasurata Sa putere, bunatatea, intelepciunea si dreptatea Sa. Caci, dupa marturia dumnezeiestilor Parinti, aceste patru insusiri au lucrat mai mult la taina mintuirii neamului omenesc.

Deci, cu mare cuviinta se cade astazi a ne bucura de bunatatea lui Dumnezeu, de intelepciunea Sa, de dreptatea si de puterea Sa, prin care a binevoit a lucra pentru mintuirea noastra. Cu adevarat, toate sint preaminunate si de negrait cele savirsite astazi la Nasterea Domnului cind vedem pe Fecioara ca a nascut pe Emanuel (Isaia 7, 14). Aceasta ne arata ca nasterea lui Hristos este mai presus de nastere, ca Fecioara Maria, care a zamislit prin auz de la Duhul Sfint, astazi naste dupa legile firii si, in acelasi timp, mai presus de firea noastra, pe Mintuitorul lumii. Naste fara dureri si fara de stricaciune, fiindca nici dulceata si nici ispita de barbat nu a cunoscut. Astazi vedem minuni noi urmind celor vechi. Firea da imprumut firii. Adam a nascut la inceput femeie fara femeie (Facere 2, 22) si a ramas intru feciorie, iar acum Prea Sfinta Fecioara naste barbat fara de barbat, raminind pururea fecioara. Mai presus de intelegere si de cuvint Insusi Dumnezeu a lucrat la taina intruparii Sale.

Mare este praznicul imparatesc de astazi. S-a nascut Hristos Domnul din Fecioara Maria in pestera cea saraca din orasul Betleem. Astazi a venit Fiul lui Dumnezeu pe pamint ca sa ne indumnezeiasca, sa ne izbaveasca de intunericul necredintei si de legatura pacatelor si sa ne ridice din nou la cinstea cea dintii. Astazi se implinesc aproape doua mii de ani de cind S-a intrupat Mintuitorul lumii, de cind S-a culcat in iesle, de cind L-au cinstit magii cu daruri - aur, smirna si tamiie -, de cind Il cauta Irod sa-L ucida, de cind I s-au inchinat pastorii din Betleem si de cind I-au cintat ingerii primul colind, prima cintare ingereasca de bucurie si impacare. Imnul pacii si al impacarii intre cer si pamint, intre Dumnezeu si oameni pe care l-au cintat ingerii la Betleem este acesta: Slava intru cei de sus lui Dumnezeu si pe pamint pace, intre oameni bunavoire.

Astazi si Biserica noastra Ortodoxa salta de frumusetea cintarilor care au inceput sa se cinte cu mult mai inainte de Craciun: Hristos Se naste, slaviti-L; Hristos din cer, intimpinati-L; Hristos pe pamint, inaltati-va. Cintati Domnului tot pamintul! (Catavasiile Nasterii Domnului).

Astazi copiii cu steaua vestesc bucuria Nasterii Domnului in casele noastre, iar crestinii cinta pe tot pamintul colinde sfinte care veselesc inimile credinciosilor si slavesc pe Iisus Hristos, Care a venit la noi sa ne impace si sa ne mintuiasca.

Astazi clopotele vestesc Nasterea Domnului pe pamint, iar Sfintele Biserici, pline de credinciosi, salta de bucurie si de frumusetea slujbelor, caci astazi a venit la noi Iisus Hristos, Mintuitorul lumii. Astazi toti crestinii buni, impacati unii cu altii si dezlegati de pacate, vin la biserica sa cinte, sa se roage, sa-L intimpine pe imparatul Hristos si sa se impartaseasca cu Trupul si Singele Domnului.

Sa stiti, fratilor, ca Hristos S-a nascut cu trupul numai o data la Betleem, dar duhovniceste Se naste permanent in inimile si sufletele noastre, prin biserica, prin rugaciune, prin Sfinta Liturghie si prin Sfintele Taine. Caci pestera din Betleem s-a transformat in nenumarate biserici crestine, raspindite astazi in toata lumea. Ieslea in care S-a culcat Hristos este inlocuita astazi cu Sfintele Altare in care se savirseste Sfinta Liturghie si se sfinteste Trupul si Singele Domnului. Fecioara Maria inchipuieste Biserica Legii harului intemeiata de Hristos, pe care nici portile iadului nu pot s-o biruiasca (Matei 16, 18). Iosif inchipuieste Legea Veche, care nu poate mintui pe oameni. Steaua de la rasarit, care calauzea pe magi, este invatatura Sfintei Evanghelii, care calauzeste spre Dumnezeu pe calea mintuirii toata lumea. Magii inchipuiesc toate neamurile pamintului chemate la credinta crestina. Pastorii oilor de la Betleem inchipuiesc pe toti pastorii Bisericii Ortodoxe - episcopi, preoti si diaconi - care pastoresc turma lui Hristos spre mintuire. Iar darurile aduse de magi inchipuiesc toate faptele bune pe care trebuie sa le facem si sa le inchinam lui Hristos.

Fara pastori sufletesti, fara Biserica, fara Sfinta Liturghie, fara Sfintele Taine, fara credinta dreapta si fapte bune, Hristos nu vine la noi, nu Se naste in inimile si casele noastre si nu ne putem mintui. Deci, sa iubim Biserica precum iubim pe Iisus Hristos Domnul. Sa ascultam de preoti si episcopi asa cum ascultam de Dumnezeu. Sa traim in dragoste unii cu altii, ca toti sintem frati si copiii lui Hristos. Sa cintam astazi cintari de lauda Pruncului Iisus Care S-a nascut pe pamint pentru mintuirea noastra si sa ne rugam impreuna ca Domnul pacii sa faca pace in sufletele noastre, sa faca pace intre toate popoarele pamintului, ca sa ne izbavim de razboaie si de moarte si sa putem cinta cu totii cintarea pe care o cintau ingerii la Betleem: Slava intru cei de sus lui Dumnezeu si pe pamint pace si intre oameni bunavoire. Amin.