Marele Apostol Pavel ne invata pe noi ca Legea a avut numai umbra lucrurilor viitoare (Evrei 10, 1). Intr-adevar, multe inchipuiri umbroase despre cele ce aveau sa se savirseasca in Legea Darului, se gasesc scrise in dumnezeiasca Scriptura.

In cele ce urmeaza, vom arata citeva din aceste simboluri si preinchipuiri care s-au referit la Crucea lui Hristos si vom incepe cu cele mai vechi marturii despre acestea. Astfel cel mai vechi simbol din Sfinta Scriptura care a inchipuit crucea lui Hristos este "pomul vietii care a fost sadit in rai de Dumnezeu" (Facere 2, 9). Precum prin lemn a venit moartea (Facere 3, 1-24), tot asa, prin lemn, adica prin cruce, la plinirea vremii, trebuia sa se daruiasca viata si inviere neamului omenesc, spune Sfintul Ioan Damaschin in Dogmatica sa. Patriarhul Iacob, cel dintii, a inchipuit semnul Sfintei Cruci, cind s-a inchinat la virful toiagului lui Aaron (Facere 47, 31). Apoi, a doua oara, a inchipuit Sfinta Cruce, cind a binecuvintat pe fiii lui Iosif cu miinile incrucisate (Facere 48, 14). Alt simbol: Moise a lovit marea cu toiagul in chipul crucii si a salvat pe Israel, iar pe faraon l-a inecat (Iesire 14, 16, 29).

Moise a intins miinile la rugaciune in chipul Crucii si a biruit pe Amalec (Iesire 17, 8-13). Prin lemn a indulcit Moise apa cea amara de la Mara (Iesire 15, 25). Dumnezeiescul Parinte Grigorie de Nissa, tilcuind indulcirea apei de la Mara prin lemn, zicea: "Lemnul acesta, in sens spiritual, arata ca celui ce paraseste placerile Egiptului in care fusese rob Israel pina ce a trecut marea, i se pare la inceput grea si fara de gust aceasta petrecere, deoarece se simte despartit de placerile trupului si ale lumii. Dar daca lemnul se arunca in apa, adica daca cineva primeste fagaduinta tainei invierii - taina care isi are inceputul in Cruce - atunci simtul lui este mingiiat de toata dulceata si placerea si astfel viata virtuoasa la el devine mai dulce si mai dorita, fiind hranita cu nadejdea bunurilor viitoare" (Comentar la viata lui Moise, ms.cap.2).

Dar sa continuam cu simbolurile Crucii din Sfinta Scriptura. Toiagul lui Aaron, care era de lemn, face cunoscuta vrednicia preotiei (Numerii 17, 2-8). Sarpele de arama mort, care inchipuia pe Hristos, a fost inaltat pe lemn in chipul Crucii si cei muscati de serpi in pustiul Sinai erau izbaviti de moarte (Numerii 21, 8-9). La fel si crestinii care privesc spre Sfinta Cruce scapa de muscatura serpilor otravitori, adica de ispitele diavolilor, caci, precum sarpele a fost inaltat pe lemn in pustiul Sinai si a salvat pe evrei de moarte, tot asa a fost rastignit pe lemn Hristos intr-un trup al pacatului, El Care nu stia de pacat, si a mintuit neamul omenesc. Alta data, Moise, ca un prooroc ce era, a strigat catre popor: "Priviti viata voastra atirnata pe lemn, in fata ochilor vostri". Aici el profetea despre Hristos, Viata lumii, rastignit pe lemnul Crucii.

Pina aici am amintit unele din cele prea multe preinchipuiri ale Crucii lui Hristos din Vechiul Testament. Acum sa indreptam cuvintul nostru spre invatatura Sfintei Evanghelii ce s-a citit astazi si sa auzim cuvintul care ne arata mai luminat decit toate inchipuirile amintite mai sus despre puterea Sfintei Cruci si despre rastignirea lui Hristos pe lemn, prin care s-a lucrat taina mintuirii neamului omenesc.

Zice Domnul: Precum Moise a inaltat sarpele in pustie, asa se cade a se inalta Fiul Omului, ca tot cel ce crede intru El sa nu moara, ci sa aiba viata vesnica (Ioan 3, 14-15).

Sfintul Efrem Sirul, aratind luminat despre sarpele de arama care inchipuia rastignirea Domnului pe lemn, talmaceste astfel acest verset: "Moise proorocul, cind a pacatuit poporul, i-a poruncit sa rastigneasca sarpele, adica pacatul sa-l piarda. El nu a facut sarpele desert, ci varsat si intreg, ca sa ne arate noua ca sintem datori ca desavirsit sa ne intoarcem de la rautate... si cu intregul sa ne pocaim de pacatele noastre".

Apoi continua Sfintul Efrem: "Dar pentru ce cu serpi s-a pedepsit poporul? Pentru ca pe intelegerea si socoteala stramosilor, adica a lui Adam si a Evei, o luase asupra lor. Aceia, pentru mincarea rodului celui oprit, au calcat porunca, iar acestia, pentru bucate si pentru mincari au cirtit. A grai rele pentru cineva cind nu este de fata, cirtire si clevetire este. Pentru aceasta si psalmistul a zis: Si au cirtit in corturile lor si n-au ascultat glasul Domnului (Psalm 105, 25). Drept aceea si in rai, ceea ce s-a facut prin sarpe, cirtire era. A zis si proorocul Maleahi catre Israel, ca au clevetit asupra lui Hristos. Iar ei au zis: Intru ce am clevetit asupra Lui? (Maleahi 3, 13). Deci, oare nu pentru acelasi pacat facut in rai s-au supus evreii sub pedeapsa serpilor, ca sa se invete ca balaurul cel ce s-a facut pricinuitor al mortii lui Adam si pe dinsii i-au omorit prin cirtire? Pentru aceasta au spinzurat sarpele pe lemn, ca si pe lemn aratindu-l, sa-i plece pe ei si sa-i incredinteze cu asemanarea, iar celor ce vor lua aminte sa se mintuiasca... Ca pocainta si pustia le-au facut casa a lui Dumnezeu; ca poporul cel ce a pacatuit, prin pocainta, s-a facut adunare de biserica. Atunci, si nevrind, iudeii se inchinau Crucii.

Si iarasi zice acest sfint parinte Efrem: "O, paginatatea iudeilor... ca sarpelui i se inchina, iar de la Hristos se intorc! O, nebunie si iesire din minte a lor, ca de frica sarpelui cinstesc Crucea, iar lui Hristos Celui rastignit nu se inchina. O, ticaloasa asezare, ca la rautate se fac cucernici, iar cu buna credinta se lupta si bat razboi". Acestora, adica iudeilor, mai inainte le arata Dumnezeu prin sarpe, mustrind paginatatea lor, ca se vor inchina mai mult balaurului decit lui Hristos. Dumnezeu l-a rastignit pe sarpe, ca sa arate ca rautatea este moarta inaintea ascultatorilor de Dumnezeu. Zice Domnul: Precum Moise a inaltat sarpele in pustie, asa se cade a se inalta Fiul Omului. Inaltare numeste pe Cruce, caci S-a smerit pe Sine, ascultator facindu-Se pina la moartea si inca moarte pe Cruce; Dumnezeu L-a inaltat pe El si I-a dat Lui nume, care este mai presus de orice nume, ca intru numele lui Iisus Hristos tot genunchiul sa se plece, al celor ceresti, al celor pamintesti si al celor de dedesubt. (Filipeni 2, 8-10). Inaltare se numeste Crucea, insemnind si inaltarea lui Hristos la cer. Asa ne invata Sfintul Efrem Sirul in "Cuvint pentru pocainta" din cartea a 3-a.

Vedeti, fratilor, din cuvintul acestui sfint parinte, cite taine se ascundeau mai inainte in rastignirea sarpelui de arama, pe care Moise, cu porunca lui Dumnezeu, l-a facut si l-a spinzurat pe lemn in pustie, spre a izbavi de moarte pe poporul cel muscat de serpi, ca pedeapsa pentru pacatul cirtirii impotriva lui Dumnezeu? Sarpele de arama era mai inainte inchipuirea lui Hristos, care S-a rastignit pe lemn ca sa izbaveasca tot neamul omenesc muscat de sarpele cel nevazut, satana, prin otrava neascultarii si a pacatului, a carui plata, dupa invatatura marelui Apostol Pavel, este moartea (Romani 6, 23).

Deci sintem datori si noi crestinii, care sintem muscati prin pacat de sarpele cel ginditor, diavolul, sa ne intoarcem din toata inima la Dumnezeu prin spovedanie si pocainta, si sa privim neincetat cu ochii mintii noastre, la Hristos Cel rastignit pentru noi, Care ne-a rascumparat din robia diavolului si a mortii, cu Singele Sau (Matei 20, 28; Marcu 10, 45).

In cuvintul vorbit pina aici, ati inteles ca prin Crucea si rastignirea Domnului, noi scapam din robia diavolului si din moartea pacatului, numai daca ne intoarcem de la pacat, daca ne marturisim curat la duhovnicul nostru si ne facem canonul hotarit de el, dupa rinduiala canonica a Bisericii lui Hristos. De asemenea, cred ca ati inteles din Sfinta Evanghelie si din cele aratate mai sus, ca pogorirea lui Dumnezeu Cuvintul pe pamint si toata suferinta Lui, ca om, pina la Cruce si moarte de bunavoie s-a facut asupra neamului omenesc numai din dragostea si milostivirea cea fara margini, fata de neamul omenesc. Pe acest mare si netagaduit adevar, il arata Evanghelia de astazi, care zice: Caci Dumnezeu asa a iubit lumea, incit pe Fiul Sau Cel Unul-Nascut L-a dat, ca oricine crede in El sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica (Ioan 3, 16).

Auzind noi, pacatosii, cit de mult a iubit Dumnezeu lumea, sa ne aducem aminte si de cuvintele marelui Apostol si Evanghelist Ioan, care zice ca Dumnezeu este dragoste (I Ioan 4, 8, 16). Cine a silit pe Dumnezeu Cel nemarginit in putere sa vina la noi? Oare nu insasi dragostea Lui? Cine L-a facut pe El sa sufere atitea chinuri de buna voie pentru noi? Oare nu dragostea si mila Lui nemasurata? Cine L-a indemnat pe El sa rabde pentru mintuirea neamului omenesc pina la moarte, si inca moartea pe cruce? (Filipeni 2, 8). Oare nu dragostea si indurarea Lui cea fara de margini? Vai de noi, cei pacatosi si nerecunoscatori! Cita orbire este in noi! Caci, vazind atita ocean de dragoste si de mila fata de noi, prin care am fost rascumparati cu preascump Singele lui Hristos Fiul si Cuvintul lui Dumnezeu, noi raminem in pacatele si intunericul faradelegilor noastre.

Oare ce trebuia sa mai faca Dumnezeu pentru a noastra mintuire si nu a facut? Oare nu El ne-a facut pe noi? Oare nu El ne-a dat noua suflet si viata? Oare nu El a pus sub stapinirea omului toate cele zidite de El pe pamint? (Facere 2, 15). Oare nu ne hraneste El cu toate cele spre nevoie vietii noastre pe pamint? Oare nu El stapineste vremile si anii? (Matei 24, 36; Marcu 13, 32). Oare nu El are dragoste si mila de toate popoarele pamintului si rinduieste buna prefacerea vazduhurilor, spre folosul celor ce traiesc pe pamint? Oare nu El a facut cele patru anotimpuri si toate cele frumoase ale pamintului, primavara si vara, toamna si iarna, care se schimba la vreme cu porunca Lui? Oare nu El a facut luminatorii cei mari, soarele spre stapinirea zilei, luna si stelele spre stapinirea noptii? (Psalm 148, 3-6). Si apoi, ce avem noi ce nu am primit de la Dinsul?

Si daca atitea feluri de bunatati si insasi fiinta noastra o avem de la El, apoi cine nu va cunoaste ca Dumnezeu este dragoste si din negraita Sa dragoste si mila fata de oameni a trimis din cer pe Fiul Sau Cel Unul Nascut ca sa Se faca asemenea noua, afara de pacat, si sa ne rascumpere cu scump Singele Sau? O, fratilor, mare datorie avem sa iubim pe Hristos, sa-I urmam lui Hristos, sa purtam in noi pe Hristos, sa-L marturisim cu fapta si cuvintul si sa purtam si noi crucea lui Hristos.

Sa ne gindim ca viata lumii si a omului pe pamint se duce prin cruce si nu este mintuire fara cruce, nici pentru lume, nici pentru fiecare dintre noi... Crucea a fost simbolizata tainic inca din rai prin pomul vietii si pomul cunostintei binelui si raului. Crucea a fost purtata de Insusi Mintuitorul nostru Iisus Hristos, sfintind-o cu scumpul Sau Singe si facind-o arma a crestinilor si steag al biruintelor Bisericii crestine. Crucea, in sens duhovnicesc, au dus-o toti sfintii si inaintasii nostri, rabdind toate necazurile vietii si chiar moartea pentru dragostea lui Hristos. Iar in chip vazut crestinii au purtat crucea in inimile si in casele lor, alaturi de sfintele icoane. Au asezat-o pe biserici, au tinut-o cu mare credinta in miinile lor, s-au inchinat cu ea, s-au aparat de nevazutii vrajmasi, iar in ceasul mortii si-au pus-o pe piept si la capatii in cimitir.

Sfinta Cruce se va arata pe cer si la sfirsitul lumii, chiar in ceasul venirii Domnului, inconjurata de slava si negraita lumina, cum spune Sfintul Evanghelist Matei: Atunci se va arata pe cer semnul Fiului Omului si vor plinge toate neamurile pamintului si vor vedea pe Fiul Omului venind pe norii cerului, cu putere si slava multa (Matei 24, 30). Dar de ce vor plinge toate neamurile, cind vor vedea Sfinta Cruce pe cer? Vor plinge paginii si necredinciosii, pentru ca n-au crezut in Hristos si in Cruce. Ba inca au chinuit si au ucis pe crestini pentru Evanghelie si Cruce. Apoi vor plinge si crestinii care s-au lepadat de Sfinta Cruce, cum sint sectantii si cu ei vor plinge si crestinii nostri care injura Crucea si se rusineaza sa o poarte si sa se inchine la ea, facind-o drept pe fetele lor.

Spune Duhul Sfint prin gura proorocului David: Ce voi rasplati Domnului pentru toate cite mi-a dat mie? (Psalm 115, 3). Cum vom putea multumi lui Dumnezeu, Mintuitorul nostru, pentru toate darurile si bunatatile care ni le-a dat, pentru mila si dragostea cea negraita care ne-a aratat-o spre a noastra mintuire? Cum am putea noi multumi Domnului indeajuns pentru viata, pentru suflet, pentru Sfinta Evanghelie care ne-a lasat-o, pentru jertfa Sa de pe Cruce si pentru toate harurile mintuirii? Dar Duhul Sfint ne da un raspuns hotarit la aceasta intrebare, zicind: Paharul mintuirii voi lua si numele Domnului voi chema! (Psalm 115, 4).

Paharul mintuirii nu este altul decit acela pe care L-a primit Domnul de la Tatal, adica paharul suferintei si al jertfei totale pentru mintuirea sufletelor noastre si a intregii lumi. Fara acest pahar, fara jertfa si suferinta, Dumnezeu n-a voit sa mintuiasca lumea altfel. Fara suferinta si fara cruce in viata nu este mintuire. Stiti cum se ruga Iisus Hristos catre Tatal in Ghetsimani, in noaptea patimilor: Parintele Meu, de este cu putinta, treaca de la Mine paharul acesta! Insa nu precum voiesc Eu, ci precum Tu voiesti (Matei 26, 39). Si n-a trecut de la Hristos paharul suferintei si al mortii, caci asa trebuia sa patimeasca Hristos si a treia zi sa invieze pentru noi pacatosii. Fara moarte, nu este inviere. Fara cruce, fara durere pe pamint, nu este iertare, nu sint sfinti, nici bucuria mintuirii in cer pentru noi toti. Citi dintre noi nu am vrea sa ne mintuim fara osteneala si ispite, adica in odihna, sanatate si indestulare. Dar aceasta nu se poate. Citi dintre crestini nu ar vrea sa-si schimbe crucea vietii cu alta mai usoara. Dar nici asta nu se poate, caci fiecare isi duce crucea pe care si-a ales-o si pe care i-a rinduit-o Dumnezeu.

Sintem crestini si prin Botez purtam in noi harul si numele lui Hristos. Sintem fiii lui Dumnezeu dupa har si urmasii lui Hristos, sa ducem si noi cu rabdare, cu nadejde si bucurie crucea vietii noastre, privind neincetat cu ochii inimii spre Hristos, Care S-a rastignit si a inviat pentru noi. Sa nu uitam de Golgota. Sa nu uitam datoriile noastre de crestini. Adica, pastrarea dreptei credinte, buna crestere a copiilor, rugaciunea, smerenia, iubirea si impacarea cu toti. Celelalte toate sint trecatoare.

Suferinta lui Hristos a fost de citeva zile, iar Invierea este vesnica. Asa si necazurile noastre sint de putina vreme aici pe pamint, unde "nu avem cetate statatoare", dar fericirea noastra va fi vesnica, dincolo, cu Hristos.

Iar cind crucea vietii si necazurile ne apasa prea greu, sa ne rugam mai mult, sa ne spovedim sincer de pacate, sa mergem regulat la biserica, sa citim carti sfinte, mai ales Sfinta Scriptura si Vietile Sfintilor, sa facem mila cu aproapele si sa privim spre Crucea lui Hristos Cel rastignit. Atunci ispitele si necazurile ni se vor potoli, iar lumina invierii, a credintei si a sperantei ne va calauzi pasii spre izvoarele vietii vesnice, spre Iisus Hristos Cel inviat. Amin.