Predica la Duminica a VI-a dupa Rusalii
( Despre pacatele savirsite cu gindul )

Versiune cu diacritice | Predici la duminici

Si stiind Iisus gindurile lor, le-a zis: Pentru ce cugetati rele in inimile voastre? (Matei 9, 4)

Iubiti credinciosi,

In multe locuri ale Sfintei si dumnezeiestii Scripturi aflam ca Dumnezeu Cel Atoatestiutor stie gindurile oamenilor si vede mai inainte toate cele ce vom face si vom gindi noi. Acest lucru il arata si psalmistul care zice: Cele nelucrate ale mele le-au cunoscut ochii Tai (Psalm 138, 16). Prin proorocul Ieremia, Dumnezeu arata acelasi lucru, zicind: Eu sint cel ce cerc inimile si ispitesc rarunchii ca sa dau fiecaruia dupa caile lui si dupa roadele ispravilor lui (Ieremia 11, 20; 17, 10; 20, 12). Proorocul David la fel zice: Cela ce cerci inimile si rarunchii, Dumnezeule (Psalm 7, 9).

Asadar, fratii mei, nu trebuie sa ne miram ca Dumnezeu stie gindurile noastre, ci mai ales, sa ne temem de Dumnezeu, fiindca El nu numai ca stie gindurile noastre, ci si pedepseste pacatele ce nu le vom marturisi la duhovnic si nu ne vom pocai de ele, pazindu-ne mintea de gindurile rele.

In Legea Veche se oprea pacatul numai din lucrare, nu si din gind. Asa, de exemplu, zice: Sa nu furi, sa nu desfrinezi, sa nu ucizi... (Iesire 20, 13-15). Legea veche, avind numai umbra lucrurilor viitoare (Evrei 10, 1; Romani 3, 20), avea nevoie de implinirea si desavirsirea ei, deoarece, dupa marturia Sfintei Scripturi, Legea Veche nu a desavirsit nimic (Evrei 7, 19). De aceea a si venit in lume Domnul si Mintuitorul nostru Iisus Hristos, nu ca sa strice Legea Veche, ci ca sa o plineasca si sa o desavirseasca, adica sa scoata pacatul din gind, din radacina (Matei 5, 17; Romani 3, 31; 10, 4; Galateni 3, 24) Legea Darului nu opreste pacatul numai din lucrare, ci si din gindire. Legea Veche se aseamana cu o coasa care taie iarba pe deasupra pamintului, iar radacinile ramin, iarba iarasi crescind la loc. Legea Darului, Sfinta Evanghelie, scoate pacatul din radacina, adica din gindire, caci dupa invatatura Sfintilor Parinti, gindurile sint radacini ale faptelor (Sfintul Nicodim Aghioritul. Paza celor cinci simtiri, 1826, p. 230).

Mintuitorul, aratind desavirsirea Legii Noi fata de Legea Veche, zice: Ati auzit, ca s-a zis celor de demult: Sa nu desfrinezi (Iesire 20, 14); Eu insa va spun ca oricine se uita la femeie, spre a o pofti a si savirsit adulter cu ea in inima sa (Matei 5, 27-28). In alt loc, Mintuitorul aratind greutatea pacatului cu gindul, zice: Oricine se minie pe fratele sau vrednic va fi de osinda (Matei 5, 22); si iarasi: Oricine uraste pe fratele sau, ucigas de oameni este (I Ioan 3, 15). Iata dar ca si un singur gind de ura asupra fratelui nostru ne face ucigasi de oameni. De aceea Iisus Hristos, fiind Dumnezeu adevarat si stiutor al inimilor omenesti si al gindurilor mintii, adeseori mustra pe farisei si pe carturari, vazind in mintea si inimile lor ginduri de ura, de zavistie, de viclenie, de fatarnicie, de slava desarta, de mindrie, de desfrinare si altele de acest fel.

Prin aceasta ne arata ca El vede, judeca si osindeste pacatele noastre, facute cu gindul inaintea Lui, daca nu le vom marturisi si nu ne vom pocai de ele. Sfintii si dumnezeiestii Parinti, avind in vedere ca Dumnezeu pedepseste pacatele cu gindul, pururea isi pazeau mintea si inima de gindurile patimase si rele, aducindu-si aminte ca cuvintul lui Dumnezeu este viu si lucrator si mai ascutit decit orice sabie cu doua taisuri si patrunde pina la despartitura sufletului si duhului, intre incheieturi si maduva, si destoinic este sa judece simtirile si cugetarile inimii (Evrei 4, 12).

Sfintul Efrem Sirul, avind in vedere ca gindurile vor fi pedepsite in ziua cea mare a judecatii de apoi, zice: "Nu va aruncati in negrija, fratii mei, pentru pacatele cu gindul ca nu ar fi mari si nu ar avea osinda de la Dumnezeu. Daca pacatele cu gindul nu ar fi mari, apoi ar fi socotit Dumnezeu desfrinare intru pofta de femeie si ucidere intru ura de frate? Daca pacatele cu gindul nu ar fi osindite, nu era nevoie ca dreptul Iov sa aduca jertfa in toate zilele inaintea lui Dumnezeu, pentru pacatele facute cu gindul ale feciorilor sai" (Iov 1, 4-5). Daca pacatele cu gindul nu ar fi mari, nu ar fi zis marele apostol Pavel, ca in ziua judecatii de apoi va descoperi Dumnezeu sfaturile inimilor si cele ascunse ale intunericului, pirindu-i pe dinsii gindurilor lor, si dind raspuns in ceasul acela pentru ele (I Corinteni 4, 5; Romani 2, 15).

De unde se nasc gindurile rele in mintea noastra? La aceasta intrebare, insusi Mintuitorul nostru Iisus Hristos ne raspunde, zicind: Cele ce ies din gura pornesc din inima si acelea spurca pe om (Matei 15, 18). Alta data iarasi zice: Dinauntru, din inima omului ies cugetele cele rele, desfrinarile, hotiile, uciderile, adulterul, lacomia, vicleniile, inselaciunea, nerusinarea, pizma, hula, trufia, usuratatea. Toate aceste rele ies dinauntru si spurca pe om (Marcu 7, 21-23). Dar de cite feluri sint gindurile rele? La aceasta intrebare spune Sfintul Casian Romanul ca opt sint gindurile rautatii. Si care sint aceste opt feluri de ginduri rele? Cel dintii gind al rautatii este al lacomiei pintecelui; al doilea, al desfrinarii si al poftei de desfrinare; al treilea, al iubirii de argint; al patrulea, al miniei; al cincilea, al intristarii; al saselea, al trindaviei; al saptelea, al slavei desarte; al optulea, al mindriei (Filocalia, vol. I, Sibiu, 1947, p, 97-123).

Prin ce fapta buna putem scapa de gindurile rele? Atit monahii, cit si crestinii pot scapa de gindurile rele prin doua fapte bune, si anume: Prin paza mintii de ginduri numita si trezvia atentiei prin sfinta rugaciune si mai ales rugaciunea inimii. Iar pentru a scapa de orice gind rau si de orice patima, trebuie sa unim trezvia atentiei, adica gindurile curate ale mintii noastre cu sfinta rugaciune. Aceste doua fapte bune lucreaza strins unite una cu alta si se sustin reciproc, dupa cum zice Sfintul Isihie Sinaitul: "Atentia mintii si rugaciunea lui Iisus, se sutin una pe alta, pentru ca atentia suprema se naste din rugaciunea neincetata iar rugaciunea se naste din paza mintii si atentia supreme" (Filocalia, vol. IV. p. 42).

Sa nu uitam insa ca atit atentia gindurilor, cit si sfinta rugaciune sint alungate din mintea noastra de pacatul uitarii. Uitarea este primul pacat din partea rationala a sufletului, care alunga si stinge din mintea noastra trezvia si rugaciunea. Acest lucru il adevereste acelasi sfint parinte, Isihie Sinaitul, care zice: "Blestemata uitare se opune atentiei, ca apa, focului si in toata vremea o razboieste cu putere. Precum zapada nu naste flacari, sau apa foc, spinul smochine, asa nu va fi libera mintea omului de ginduri rele, de cuvinte rele si de fapte diavolesti, daca nu si-a curatit mintea si inima cu trezvia atentiei si cu rugaciunea".

Si iarasi zice: "Precum fara corabie nu putem trece marea, asa fara paza mintii de gindurile rele si fara chemarea deasa a lui Iisus Hristos, nu este cu putinta sa izgonim momeala gindului celui rau" (Ibidem, p. 48 si 76). Caci singurul chip duhovnicesc de a alunga de la noi gindurile rele si toate cursele vrajmasului diavol este de a repeta neincetat in toata vremea si in tot locul rugaciunea lui Iisus: "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul (sau pacatoasa)".

Deci va rog sa nu uitati, cind va vin ginduri si pofte rele in minte sau in inima, sa le izgoniti de la voi cu aceasta sfinta rugaciune. De veti avea paza mintii si rugaciunea, sa stiti ca va aflati pe calea mintuirii.

Acest lucru il adevereste si Sfintul Pimen cel Mare care zice: "Omul ca sa se mintuiasca, nu are nevoie decit de minte treaza si de rugaciune" (Pateric, Rm. Vilcea, 1930. cap. 135. p. 186).

Iubiti credinciosi,

Am vorbit astazi despre pacatele pe care le facem cu gindul in toata ziua, in tot ceasul si in orice clipa, ca sa ne dam seama ca si pentru aceste pacate vom da raspuns la judecata. Apoi sa stiti ca multi dintre crestini se pazesc de pacate mari, de moarte, dar se osindesc pentru multimea pacatelor cu gindul, care ii robesc pina la moarte, si ei nu le iau in seama. Oare cei care de tineri cugeta la tot felul de pacate trupesti si-si ucid mintea, fecioria si simturile, hranindu-se cu ele, mai pot fi cosiderati curati si neprihaniti in fata lui Hristos, chiar daca n-au facut astfel de pacate? Nu, nicidecum. Ei nu mai sint curati inaintea Domnului de nu se vor pocai de ele. Si citi dintre asemenea crestini, mai ales tineri, necasatoriti si vaduve, nu sint stapiniti de aceste pacate? Oare nu datorita pacatelor cu mintea si imaginatia ajung oamenii la pacatele cu fapta si la patima?

Multi altii sint robiti in minte de gindul averii. Isi fac planuri de tot felul, cugeta la averi, case, bani si nu au odihna pina nu incearca sa-si realizeze visul. Dar visele se spulbera, averile se risipesc, iubitorii de argint imbatrinesc si mor saraci de toate si robiti de patima aceasta nevindecata intretinuta in minte si inima prin ginduri si imaginatii. Credeti ca-i va fi usor la judecata unui asemenea om?

Altii sint robiti de parerea de sine si de gindul ca ei sint mai buni, mai credinciosi, mai curati, mai placuti lui Dumnezeu decit ceilalti. Oare credeti ca ne putem mintui daca sintem robiti de gindul mindriei si al slavei desarte? Nu, nicidecum, daca nu vom marturisi aceste cugete la duhovnic si daca nu ne vom parasi de ele cit mai curind posibil.

Altii judeca pe aproapele in inimile lor si il osindesc pentru faptele lui. Altii cugeta numai bauturi si ospete, haine scumpe si cinste paminteasca, iar daca nu le dobindesc se tulbura, cirtesc, slabesc in credinta si mor nemultumiti in suflet. Oare acestia nu traiesc in zadar? Vor avea ei raspuns bun la infricosata judecata? Dar care dintre noi nu ne lasam prada gindurilor rele, fara sa ne dam seama ca pacatele cu gindul duc la cele cu fapta si ca pentru toate gindurile si cuvintele desarte vom da raspuns inaintea lui Dumnezeu.

Pentru a va da seama de urmarile grele ale pacatelor cu gindul, va voi spune o istorioara adevarata din cartea numita Pateric.

Un sihastru oarecare ce traia in pustie, avea un frate mirean intr-un oras. Dupa citeva vreme a murit fratele acela si i-a ramas un copil mic de trei ani. Sihastrul, auzind de moartea fratelui sau, a mers acolo, a luat pruncul si l-a dus in pustie, la chilia lui. Il hranea cu finice si cu alte verdeturi din pustie, din care minca si el. Copilul n-a vazut nici un om, in afara de batrinul care-l hranea, de cind l-a dus in pustie. Nici femei, nici sat n-a vazut, nici piine n-a mincat, nici n-a stiut ce este si cum este viata lumii acesteia. Totdeauna era in pustie cu batrinul, postind, rugindu-se si laudind pe Dumnezeu. A petrecut in aceasta nevointa optsprezece ani, apoi a trecut la Domnul.

Dupa ingroparea lui, a inceput sihastrul a se ruga lui Dumnezeu, sa-i descopere pentru acel copil in care ceata de sfinti este rinduit. Dupa multa rugaciune pe care a facut-o cu mare osirdie, a adormit si a vazut in vis un loc intunecat si plin de toata scirba, iar in mijloc era copilul zacind intr-o suparare nespusa. Acestea vazindu-le, batrinul s-a mirat si a inceput a se ruga catre Dumnezeu, zicind: "Doamne, ce este nedreptatea aceasta? Oare nu era curat acest copil de toate necuratiile trupesti si lumesti? Oare nu Te lauda pe Tine in toate zilele si noptile, postea, priveghea si se ostenea si de nici un pacat lumesc nu era atins? Dar acum ce este aceasta ca il vad pe el pedepsit in acel loc de intristare? Dar noi care sintem nascuti, crescuti si imbatriniti in pacate, ce nadejde de mintuire vom avea? O, amar si vai de mine!"

Aceasta si mai multe zicind batrinul cu plingere si cu tinguire, a stat inaintea lui ingerul Domnului si i-a zis: "Ce plingi asa, batrinule, si de ce te tinguiesti pentru copil care cu adevarat nu s-a atins de pacate trupesti si lumesti. L-ai invatat a posti, a priveghea si a se ruga, dar copilul avea mindrie mare si inaltare in inima lui, socotindu-se pe sine, pentru curatenia lui si viata cea neatinsa de lume, ca este un mare sfint, mai mare decit cei din lume, si a murit in aceasta gindire inalta de sine. Deci sa stii ca nu este nedreptate la Dumnezeu, caci tot cel ce se inalta pe sine cu gindul sau, necurat este inaintea lui Dumnezeu, precum zice proorocul".

Aceasta zicindu-i, ingerul s-a facut nevazut. Batrinul si-a venit in fire si in constiinta si a plins neincetat pentru moartea copilului pina la sfirsitul vietii sale (Pateric, op. cit. p. 338-339).

Iubiti credinciosi,

Am pus aceasta istorioara sa arat cit de mare este inaintea lui Dumnezeu pacatul cu gindul, daca omul nu-l marturiseste si nu se pocaieste de el. Ati vazut ca nimic nu i-a folosit acestui copil crescut cu atita sfintenie, nici fecioria, nici postul, nici privegherea, nici rugaciunea, nici celelalte nevointe si osteneli ale lui daca nu a avut smerenie. Pentru un gind de mindrie care-l stapinea si-a pierdut sufletul pentru vesnicie...

Deci sa stam bine si sa luam aminte la pacatele noastre facute cu gindul si sa nu ni se para ca ele ar fi un rau mic. Dupa invatatura Sfintilor Parinti, raul cel mic nu este mic daca aduce paguba mare. Oare diavolul nu a cazut din cer prin pacatul mindriei cu gindul, impreuna cu toata multimea ingerilor de un gind cu el?

Iata ce zice dumnezeiasca Scriptura in aceasta privinta: Tu ai zis in cugetul tau: In cer ma voi ridica si deasupra stelelor Dumnezeului celui puternic voi aseza scaunul meu. Sedea-voi pe muntele cel inalt, peste muntii cei inalti, care sint spre miazanoapte. Sui-ma-voi deasupra norilor si asemenea Celui Preainalt voi fi (Isaia 14, 13-14).

Iata si pedeapsa lui Dumnezeu asupra lui Lucifer, pentru cugetul sau plin de mindrie: Si acum, tu te pogori in iad, in cele mai de jos ale adincului! (Isaia 14, 15).

Vedeti cit de mari sint urmarile pacatelor cu gindul? Citi dintre crestini, robiti de cugetele rele si patimase, nu cad in cele mai grele pacate din care nu mai pot fi izbaviti? Citi nu poarta in inima si mintea lor gindul de a se razbuna pe semenii lor, gindul de a-si parasi familia, de a fura ceva, de a savirsi desfrinare cu cineva, de a intra in vreo secta sau chiar de a-si pune capat vietii? Si daca cel stapinit de asemenea cugete rele nu-si marturiseste gindurile, daca nu se roaga staruitor si nu urmeaza sfatul duhovnicului sau, ajunge sa savirseasca cu fapta cele ce le cugeta in mintea sa, spre vesnica lui pierzare.

Sa-L rugam pe Preamilostivul Dumnezeu sa ne izbaveasca de toate gindurile pierzatoare de suflet si sa ne lumineze mintea, inima si vointa, sa cugetam numai la cele bune si sa facem cele bune, pentru a ne izbavi de pacate si de a trai in veci cu Hristos! Amin.