Predică la Sfîntul Mare Mucenic Gheorghe,
purtătorul de biruință
( 23 aprilie )

Versiune fara diacritice
Home Page

Ca un izbăvitor al celor robiți și celor săraci folositor,
neputincioșilor doctor, conducătorilor ajutător,
purtătorule de biruință, Mare Mucenice Gheorghe,
roagă pe Hristos Dumnezeu să mîntuiască sufletele noastre

(Troparul Sfîntului)

Iubiți credincioși,

Astăzi facem pomenirea Sfîntului Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință, preaslăvitul ostaș al Mîntuitorului nostru Iisus Hristos.

Acest preaviteaz ostaș al Împăratului ceresc, s-a născut în Capadocia dintr-o familie creștină aleasă. Încă din fragedă copilărie s-a deprins pe sine la toată fapta cea bună, fiind crescut în frică de Dumnezeu de către mama sa, care era din Cezareea Palestinei, unde ea avea multă avere.

După ce tînărul Gheorghe a ajuns în vîrstă, a fost luat la oaste, iar fiindcă era viteaz și iscusit în rînduiala sa, a fost ridicat la gradul de tribun și i s-a încredințat un corp de armată, spre a-l conduce. Arătîndu-se, apoi, a fi mare luptător și biruitor în războaie, a fost cinstit de împăratul Dioclețian cu rangul de comite și în sfîrșit a fost numit comandant al armatei romane de răsărit.

Dar, hotărîndu-se o mare persecuție a creștinilor, el s-a împotrivit planurilor împăratului, mărturisind cu mare îndrăzneală pe Iisus Hristos. Împăratul s-a tulburat mult pentru vitejeasca împotrivire a sfîntului, încît nu putea nici vorbi și a făcut semn antipatului să-i răspundă lui Gheorghe. Acesta, chemîndu-l mai aproape, i-a zis: "Cine te-a îndemnat să vorbești cu atîta îndrăzneală?" Iar Sfîntul i-a răspuns: "Adevărul!"

Din întrebările și răspunsurile ce au urmat, s-a constatat că este creștin și gata a pătimi pentru Hristos. Atunci, însuși Dioclețian încearcă prin cuvinte măgulitoare a-l atrage pe sfîntul, dar el a rămas hotărît în mărturisirea sa. După aceea a fost dus în temniță și supus torturilor celor mai grele, punîndu-i-se o piatră mare pe piept, încît aproape l-a strivit. A doua zi, înfățișîndu-se înaintea împăratului cu pieptul turtit, abia putea să mai vorbească. Apoi, mărturisind că rămîne nestrămutat în hotărîrea sa, a fost legat de o roată și sfîșiat de fiarele ascuțite prin care trecea corpul său.

Aceste chinuri le suferea Sfîntul cu multă răbdare, lăudînd pe Dumnezeu din adîncul inimii. Împăratul, crezînd că a murit, a plecat plin de bucurie, iar Sfîntul Gheorghe a fost dezlegat și vindecat de rănile sale, prin puterea lui Dumnezeu. Apoi un înger luminos a venit să-l îmbărbăteze.

Ostașii, mirîndu-se de cel întîmplate, au spus toate acestea împăratului. Și iată, însuși Sfîntul Gheorghe a venit în mijlocul lor sănătos ca mai înainte, încît mulți s-au minunat și au crezut în Iisus Hristos, Care preamărește pe sfinții Săi. Însăși împărăteasa Alexandra, văzînd pe mucenic tămăduit prin puterea lui Dumnezeu și auzind de arătarea îngerească, a crezut în Dumnezeu, cunoscînd adevărul. Împăratul a poruncit apoi ca Sfîntul Gheorghe să fie îngropat într-o groapă cu var nestins, dar și de aici a ieșit nevătămat. Apoi a fost încălțat cu încălțăminte de fier, cu piroane înroșite în foc, care l-au rănit greu la picioare, dar în chip minunat s-a vindecat. A doua zi, împăratul a îndemnat pe Sfîntul Gheorghe să jertfească idolilor, dar el cu multă îndrăzneală mărturisind credința în Hristos a fost bătut cu curele de piele, pînă ce trupul său s-a umplut de răni.

Dar, văzînd Dioclețian că s-a făcut din nou sănătos și crezînd că este fermecător, a poruncit unui vrăjitor renumit, Atanasie, să-l omoare cu otravă. Dar nici otrava nu la vătămat. După aceasta, Sfîntul sculînd pe un mort, mulți au crezut în Iisus Hristos, între care și vrăjitorul Atanasie. Peste noapte i s-a arătat Domnul în vis și l-a îmbărbătat vestindu-i că în curînd va primi cununa muceniciei. A doua zi, Dioclețian încercă din nou să înduplece pe Sfîntul Gheorghe cu cuvinte blînde, dar el s-a dus în templul lui Apolon și prin rugăciunile sale a risipit toți idolii la pămînt.

Auzind aceasta, împărăteasa Alexandra n-a mai putut tăinui credința sa și, alergînd la locul unde se afla marele mucenic Gheorghe, a început a striga: "Dumnezeul lui Gheorghe, ajută-mi, că numai tu ești atotputernic". După ce s-a potolit mînia poporului, împăratul văzînd că toate încercările lui sînt zadarnice, a poruncit să-i taie capul, atît Sfîntului, cît și împărătesei Alexandra, soția sa. Ostașii ducîndu-i la locul de tăiere, Sfînta împărăteasă Alexandra a murit pe cale, iar ostașul lui Hristos, Sfîntul Gheorghe, după ce s-a rugat cu căldură lui Dumnezeu, mulțumindu-i pentru binefacerile primite, și-a plecat capul cu bucurie și a primit cununa cea nevestejită a măririi, în ziua de 23 aprilie.

Dar și după moarte, Sfîntul Gheorghe a făcut multe minuni, dintre care vom aminti doar cîteva. A adus stîlpul de piatră al unei văduve, aruncîndu-l în mare, pînă în orașul Ramel, unde se zidea o biserică închinată Sfîntului Gheorghe. A vindecat mîna cea bolnavă a unui saracin (arab), care voia să lovească cu sabia în icoana Sfîntului. A izbăvit pe un copil din robia saracinilor și l-a adus într-o clipă în casa părinților săi, pe cînd servea la masă pe stăpînul său. A adus, de asemenea, din robie, pe un alt copil al unui preot, pe cînd acesta slujea Sfînta Liturghie, la pomenirea Sfîntului Gheorghe. A scăpat, ca un viteaz ostaș al lui Hristos, pe un tînăr Gheorghe din robie și multe alte minuni a făcut Sfîntul.

Nu vom tăcea însă, a povesti minunea cu uciderea balaurului. În părțile Siriei, aproape de Beirut, era un lac în care trăia un balaur uriaș, care se hrănea cu carne de om. Cu sfat de obște, au hotărît toți locuitorii acelei cetăți să-și dea fiecare pe rînd cîte un copil spre mîncare balaurului. La urmă, venind și rîndul împăratului, și-a dat și el pe fiica sa. Și pe cînd fecioara aștepta pe malul apei, plîngînd cu mare frică, iată, apare Sfîntul Gheorghe, în chip de ostaș, călare pe un cal alb și cu suliță în mînă. "Nu te teme, fecioară, că eu, în numele Domnului Dumnezeului meu Celui adevărat, te voi izbăvi de balaur", i-a zis Sfîntul.

Apropiindu-se fiara aceea, sfîntul s-a însemnat cu semnul Sfintei Cruci și a zis: "În numele Tatălui și al Fiului și al Sfîntului Duh". Apoi, repezindu-se asupra balaurului, l-a lovit cu sulița în gîtlej și l-a doborît. Deci a zis fecioarei aceleia să-l lege cu brîul său și să-l ducă în mijlocul cetății. Adunîndu-se poporul cu frică, Sfîntul a strigat: "Nu vă temeți, ci nădăjduiți spre Domnul nostru Iisus Hristos și credeți întru El, că El m-a trimis să vă izbăvesc de balaur". Și îndată, tăind fiara aceea cu sabia, tot poporul a crezut în Hristos și a cerut botezul.

Moaștele Sfîntului Mare Mucenic Gheorghe au fost așezate în orașul Lida din Țara Sfîntă, într-o biserică unde veneau credincioși din țările creștine și primeau sănătate și ajutor. După secole de liniște, Palestina a ajuns sub ocupație arabă și turcească, iar sfintele sale moaște au fost aduse în Europa și împărțite la biserici și mînăstiri.

La biserica sa din Lida se păstrează mormîntul Sfîntului Gheorghe, candela sa din care se miruiesc pelerinii și lanțurile de fier cu care marele mucenic a fost legat în temniță.

Iubiți credincioși,

Sfîntul Mare Mucenic Gheorghe, numit și "Purtătorul de biruință", pentru că a purtat biruință asupra diavolului și a păgînilor, răbdînd cu vitejie toate, pentru dragostea lui Hristos, este cinstit în Biserica Ortodoxă printre cei mai mari sfinți martiri. Cumplitele sale chinuri, rănile de moarte pe care i le făceau ostașii lui Dioclețian, vindecarea minunată a trupului său zdrobit de dureri ca și marea sa credință în Dumnezeu, răbdarea sa supraomenească, bărbăția și curajul său de a-l mărturisi pe Hristos l-au făcut pe Sfîntul Mare Mucenic Gheorghe cel mai cinstit și mai prețuit în întreaga creștinătate.

În toate țările creștine se află locașuri de închinare înălțate în cinstea lui și creștini care îi poartă cu evlavie sfîntul său nume. Sînt și armate care au avut de patron și protector în războaie pe Sfîntul Gheorghe, Purtătorul de biruință.

În Țările Române, Sfîntul Mare Mucenic Gheorghe are un adevărat cult. Sînt numeroase bisericile înălțate în cinstea lui. Sînt numeroși și creștinii care-i poartă numele, cu cuvenită evlavie. Mai ales Ștefan cel Mare și Sfînt avea mare respect pentru Sfîntul Gheorghe. Căci, precum acest tare mucenic a biruit prin credință, prin bărbăție și răbdare pe diavoli, pe păgîni și pe balaurul cel cumplit care ucidea oamenii, așa și Ștefan cel Mare și Sfînt a biruit cu ajutorul lui Dumnezeu și al Sfîntului Mucenic pe turci și tătari și pe toți cei care voiau să robească Țara Moldovei.

El a rînduit ca patron al oștirii și al Moldovei pe Sfîntul Mare Mucenic Gheorghe. Cînd plecau la luptă, ostașii purtau steagul cu icoana Sfîntului Gheorghe și se întorceau totdeauna biruitori din războaie. Astăzi se mai păstrează două steaguri originale ale lui Ștefan cel Mare, cu icoana Sfîntului Gheorghe pe ele, lucrate cu fir de aur, care l-au însoțit pe domn în luptă. Unul se află la Muzeul Militar din București și altul se păstrează la Mînăstirea Zografu din Muntele Athos, fiind donat de marele voievod, ctitorul ei.

În anul 1488, Ștefan cel Mare și Sfînt a zidit în nordul Moldovei vestita Mînăstire Voroneț, cu hramul Sfîntul Gheorghe. În fiecare an se prăznuia, ca o mare sărbătoare a Moldovei, ziua de 23 aprilie, cînd se cinstește Sfîntul Gheorghe. Tot în numele Marelui Mucenic Purtător de biruință, Ștefan a zidit din temelie și Mînăstirea Zografu din Athos, una din cele mai mari ctitorii mînăstirești din lume, pe care a înzestrat-o, printre altele, cu steagul său de luptă și cu o frumoasă icoană pe lemn, cu chipul Sfîntului Gheorghe.

Vedeți cît de mult a pătimit pentru Hristos Sfîntul Mare Mucenic Gheorghe? Vedeți bărbăție de martir? Vedeți răbdare de ostaș al Bisericii lui Hristos? Vedeți cît de mare este puterea credinței în Dumnezeu? Vedeți că numai prin jertfă proprie se apără credința în Dumnezeu? Mucenicii nu varsă sîngele altora, ci pe al lor. Nu urăsc pe nimeni, deși sînt urîți de cei răi și necredincioși. Nu se răzbună niciodată, ci iartă pe ucigași. Nu se tem de moarte, ci așteaptă să fie cît mai repede dezlegați de trup, căci cred în viața veșnică și doresc să ajungă mai degrabă la Hristos.

Tocmai în aceasta constă taina credinței în Dumnezeu. Tocmai aceasta o face să fie puternică, tare, frumoasă, mîntuitoare și veșnică. Să fii lovit și tu să-i săruți pe chinuitori! Să fii condamnat la moarte și tu să te bucuri! Să fii ucis pentru Hristos și tu să ierți pe toți! Credința puternică, bărbăția, răbdarea, smerenia și iertarea creștină, acestea sînt laudele sfinților și ale creștinilor; acestea sînt cununa Bisericii, podoabele credincioșilor și nădejdea mîntuirii noastre. Aceasta o spune și Proorocul David: Unii se laudă cu căruțele lor, alții cu caii lor - adică în puterea cea trecătoare, pămîntească și neputincioasă -, iar noi ne lăudăm întru numele Domnului Dumnezeului nostru (Psalm 19, 8). Iar în alt loc zice: Mie îmi sînt foarte cinstiți prietenii Tăi, Dumnezeule; foarte s-a întărit puterea lor! Duhul Sfînt îi numește "prieteni" pe sfinți, pe cei ce Îl mărturisesc în lume și se jertfesc pentru Evanghelie.

Sfîntul Mare Mucenic Gheorghe este unul din marii martiri ai Bisericii și prieten apropiat al lui Hristos. El și-a dat viața pentru adevăr. Sîngele lui și al altor sfinți au întărit și apărat credința, Biserica, unitatea și dragostea creștinilor în lume. El nu s-a luptat cu oamenii, ci cu diavolul. În fiecare ostaș care îl chinuia, el vedea pe diavolul care îl îndemna la aceasta. Că nu oamenii, ci diavolii ne urăsc, fac vrajbă între frați și războaie în lume. Ei ne ispitesc și ne îndeamnă la păcat; dar este în puterea noastră să-i respingem.

Sfîntul Gheorghe este numit "primăvara duhovnicească", pentru că prin el s-a întărit mult creștinismul și l-a reînnoit ca o primăvară. Pentru aceasta și Biserica noastră cîntă astăzi așa de frumos: "Veniți toți să prăznuim luminată pomenirea mucenicului Gheorghe și să-l încununăm pe el cu flori de primăvară ca pe cel ce este nebiruit" (Stihirile Litiei).

Iubiți credincioși,

Să ne aducem aminte astăzi, la prăznuirea Sfîntului Mare Mucenic Gheorghe, că și noi sîntem ostași ai lui Hristos, prin botez. Oare n-am spus noi atunci, înaintea lui Dumnezeu, a îngerilor și a preotului că "ne lepădăm de satana și de toate lucrurile lui și de toți slujitorii lui și de toată slujirea lui și de toată trufia lui?" N-am spus noi atunci că "ne unim cu Hristos?" Ne lepădăm de lucrurile satanei cînd părăsim lucrarea păcatului prin pocăință și ne unim cu Hristos prin Sfînta Împărtășanie, prin rugăciune și prin lucrarea faptelor bune.

Dar nu ne lepădăm de satana și de toate lucrurile lui, adică de păcate numai cînd ne botezăm, ci în toată viața noastră. Căci nici ispitele păcatului nu încetează la Botez, ci ne luptă pînă la moarte. De aceea pînă la moarte trebuie să ne luptăm și noi cu ispitele păcatului ce vin de la diavolul, de la cei din jurul nostru și de la însuși trupul nostru. Pînă la moarte trebuie să fim ostași ai lui Hristos, să ne luptăm cu păcatul, cu patimile care ne împresoară, cu gîndurile rele, cu imaginația, cu ispitele tinereții, cu slăbiciunile bătrîneții și cu săgețile ucigașe ale diavolului. Căci cine nu se luptă după lege, nu se încununează(II Timotei 2, 5), zice Sfîntul Apostol Pavel. Iar cel ce va răbda - necazurile pentru Hristos și pentru viața veșnică - pînă la sfîrșit, acela se va mîntui (Matei 10, 22).

Sfîntul Gheorghe este numit "Purtător de biruință", căci a răbdat toate pînă la sfîrșit și s-a luptat după lege, adică după Evanghelie. Dar oare creștinul și călugărul care se luptă în toată viața cu diavolul și cu patimile trupului și nu se lasă biruit de ele, nu este și el mucenic și purtător de biruință? Cel care-și păzește trupul curat de toate întinăciunile păcatelor, nu este și el mucenic de bunăvoie? Cel ce se luptă pînă la moarte cu mînia, cu lăcomia, cu lenea, cu zgîrcenia, cu mîndria și cu răutatea, nu este și el un martir și ostaș al lui Hristos? Căci arde pe diavoli și-i izgonește cu rugăciunea și smerenia, cu spovedania și milostenia, primind astfel în cămara inimii sale pe Mirele Hristos prin Sfînta Împărtășanie. La fel și cel care-și stăpînește cu tărie, limba, ochii și simțurile este considerat mucenic al lui Hristos în sens duhovnicesc.

Frații mei, întreaga noastră viață este o luptă ca în arenă. Lupta creștinului este grea, dușmanul este cumplit, ispitele sînt ușor amăgitoare, credința noastră este slabă, rugăciunea puțină și grijile vieții multe și înșelătoare. Dar să nu dăm înapoi. Armele noastre de luptă împotriva diavolului și a păcatului sînt: credința tare, vie și adevărată, rugăciunea, Sfînta Cruce, Biserica, duhovnicul, Sfînta Liturghie, Sfintele Taine, smerenia, aducerea aminte de moarte, exemplul și ajutorul sfinților, milostenia și nemuritoarea dragoste.

Cu asemenea arme de ne vom înarma, sîntem adevărați ostași ai lui Hristos. Atunci vom putea birui pe balaurul diavol, care caută să ne ucidă prin păcate. Atunci și numai atunci vom primi și noi, dincolo, cununi de biruință și ne vom învrednici, cu rugăciunile Sfîntului Mare Mucenic Gheorghe și ale tuturor sfinților, să dobîndim viața cea veșnică și să lăudăm împreună pe Tatăl, pe Fiul și pe Sfîntul Duh. Amin.


Home Page


Copyright © 1999-2000 BullSoft. All Rights Reserved.