Dacă ar veni aici 40 de ritori împodobiţi cu darul bunei vorbiri, nu ar fi în stare să ne vorbească îndeajuns despre viaţa şi pătimirea Sfinţilor 40 de Mucenici, a căror sfîntă prăznuire o facem astăzi. Şi dacă patruzeci nu ar putea face lucrul acesta, cum aş putea eu singur, cel cu totul neiscusit în frumoasa vorbire, să vă spun şi să vă zugrăvesc, prin cuvînt, o icoană atît de minunată despre chinurile, suferinţele, răbdarea şi nevoinţele acestor 40 de ostaşi viteji şi nebiruiţi ai lui Hristos de la Sevastia?

Totuşi, cerînd ajutorul lui Dumnezeu, voi încerca să arăt după a mea slabă putere, istoria sfîntă a pătimirii acestor 40 de Mucenici, pe care Sfînta noastră Biserică Ortodoxă îi cinsteşte cu o deosebită prăznuire de aproape două mii de ani. Sfinţii 40 de Mucenici au pătimit pentru credinţa lui Hristos pe vremea păgînului împărat Liciniu, în oraşul Sevastia Armeniei, de la un eparh sălbatic şi pierzător cu numele Agricolae. Aceşti sfinţi au fost cu toţii ostaşi ai împăratului pămîntesc, viteji în războaie, care mai pe urmă s-au arătat şi ostaşi aleşi ai împăratului ceresc. Trei dintre ei cu numele de Chirion, Candid şi Domnos, erau foarte iscusiţi în dumnezeieştile Scripturi, şi aflîndu-se despre ei că sînt creştini, voievodul cel păgîn i-a prins şi îi silea să se închine idolilor neînsufleţiţi, prin care păgînii aduc jertfe diavolilor.

Aducîndu-i la judecată, tiranul Agricolae, mai întîi i-a lăudat cu viclenie, ca să-i înşele; apoi, văzînd că nu se supun, le-a spus să respecte împărăteştile legi şi să jertfească zeilor, ca să nu fie munciţi şi pedepsiţi cu moartea. Iar ostaşii Împăratului ceresc au răspuns: "Dacă pentru împăratul pămîntesc am arătat atîta vitejie în războaie, precum ştii, apoi cîtă vitejie şi jertfă se cuvine să aducem noi Împăratului Celui fără de moarte, Ziditorul tuturor?" Iar păgînul eparh, văzînd statornicia lor în credinţă, le-a zis: "Una din două alegeţi: Ori să vă închinaţi zeilor şi să le aduceţi jertfe, ca să luaţi daruri de la împăratul, ori, dacă nu vă supuneţi, veţi fi lipsiţi de dregătorie şi veţi suferi munci amare".

"Noi sîntem creştini, au răspuns ei, şi pentru Împăratul nostru Iisus Hristos sîntem gata a ne jertfi şi a muri". Acestea zicînd sfinţii, au fost aruncaţi în temniţă, pînă ce eparhul se va gîndi cu ce fel de moarte să-i piardă. Iar sfinţii, intrînd în temniţă ca într-o biserică, şi-au plecat genunchii la rugăciune, zicînd: "Scoate-ne pe noi, Doamne, din ispită şi din smintelile celor ce fac fărădelege".

La miezul nopţii, pe cînd se rugau, li s-a arătat Domnul, zicîndu-le: "Bun este începutul nevoinţei voastre. Iar cel ce va răbda pînă la sfîrşit, acela se va mîntui" (Matei 10, 22). Acest glas de sus auzindu-l toţi, s-au bucurat şi s-au rugat pînă dimineaţa.

După şapte zile Sfinţii au fost scoşi din temniţă şi aduşi la judecata nedreaptă. Pe cale, fericitul Chirion fiind mai tare în credinţă îi sfătuia pe prietenii săi, zicînd: "Fraţilor, să nu ne temem! Oare nu ne-a ajutat Dumnezeu în războaie, cînd Îl chemam şi îi biruiam pe vrăjmaşi care erau atît de mulţi? Dar acum numai trei s-au ridicat asupra noastră: Satana, Liciniu şi Agricolae, eparhii Armeniei, sau mai bine zis numai satana, vrăjmaşul nostru cel nevăzut. Oare unul singur va putea să ne biruiască pe noi patruzeci? Să nu fie!"

Deci i-a întrebat eparhul dacă se leapădă de Hristos ca să jertfească idolilor. Dar ei nici n-au vrut să audă. Apoi le-au promis dregătorii şi averi, numai să împlinească porunca împăratului. Ei însă strigau într-un glas: "Noi sîntem ostaşii lui Hristos şi sîntem gata să murim pentru El. Iar averile şi cinstea împăratului nu ne trebuie, căci aşteptăm răsplata vieţii viitoare".

Atunci eparhul a poruncit să-i bată cu pietre şi să-i arunce din nou în temniţă. Aici s-au rugat sfinţii lui Dumnezeu pînă tîrziu, iar la miezul nopţii au auzit un glas de sus: "Cel ce crede în Mine, de va şi muri, va fi viu. Îndrăzniţi şi nu vă temeţi de munci, că în curînd se vor sfîrşi. Ci răbdaţi puţin şi veţi primi cununi de biruinţă!"

A doua zi Sfinţii 40 de Mucenici au fost scoşi din nou la judecată. Ei însă au răspuns eparhului într-un glas: "Făceţi-ne orice voiţi, că noi sîntem creştini şi nu ne vom închina idolilor!" Auzind aceasta eparhul, s-a sfătuit cu ai săi şi a hotărît să-i arunce în temniţă pînă seara. Apoi a dat sentinţă de moarte şi anume să fie dezbrăcaţi de haine şi aruncaţi în lacul Sevastiei din apropiere, ca să moară de frig, fiind iarnă şi ger.

Auzind Sfinţii Mucenici hotărîrea de condamnare la moarte prin îngheţare, au dat laudă lui Dumnezeu şi s-au rugat cu lacrimi să le dea putere a răbda chinurile pînă la sfîrşit. Apoi, îmbărbătîndu-se unul pe altul, s-au sfătuit în ce loc doresc să li se aşeze cinstitele moaşte după ce vor lua cununa muceniciei.

La îndemnul celor mai viteji dintre ei, Meletie, "ostaşul lui Hristos", împreună cu alţi doi, a scris o scrisoare de mărturisire şi de îndemnare către fraţii lor de acasă. Scrisoarea s-a păstrat pînă astăzi sub numele de "Testamenul Sfinţilor 40 de martiri ai lui Hristos, care s-au săvîrşit în Sevastia".

La asfinţitul soarelui, Sfinţii 40 de Mucenici au fost dezbrăcaţi de haine şi aruncaţi goi în lacul îngheţat al Sevastiei. Era ger cumplit şi se chinuiau de iuţimea frigului. Dar ei strigau la Dumnezeu să le dea putere şi răbdare pînă la sfîrşit. Unii mai slabi strigau: "Iute este gerul". Iar cei mai tari, răspundeau: "Dulce este raiul!" Alţii ziceau: "Rece este gheaţa!" Ceilalţi îi îmbărbătau, zicînd: "Fierbinte este dragostea de Dumnezeu!" Şi aşa se întăreau unii pe alţii, luptîndu-se cu frigul şi durerea.

Pe malul lacului se afla o baie cu apă caldă, ca cei ce se vor lepăda de Dumnezeu să scape acolo de moarte. Şi iată că un ostaş din cei patruzeci, slăbind de ger, a alergat la acea baie şi cum a deschis uşa a căzut jos mort, pentru că se depărtase Duhul Sfînt de la el. Pe la miezul nopţii o rază dumnezeiască s-a revărsat din cer, a topit gheaţa şi a încălzit pe Sfinţii Mucenici. Apoi s-au coborît din văzduh 40 de cununi strălucitoare peste capetele ostaşilor lui Hristos. Una, însă, plutea deasupra, căci unul din ei se lepădase. Atunci un ostaş ce păzea pe mucenici, văzînd cununa a strigat: "Şi eu sînt creştin". Apoi, dezbrăcîndu-se, s-a aruncat în lac şi cununa s-a aşezat pe capul lui.

Dimineaţa cei 40 de martiri au fost scoşi vii din lac şi li s-au zdrobit fluierele picioarelor cu toiege pînă ce şi-au dat sfintele lor suflete în mîinile lui Hristos. Numai cel mai tînăr dintre ei, anume Meliton, nu murise. Păgînii au aşezat trupurile Sfinţilor în care, să le ducă afară din cetate ca să le ardă. Dar mama Sfîntului Meliton, văzînd că fiul ei rămîne jos, îmbărbătîndu-se de Duhul Sfînt, l-a luat în spate şi alerga după carele acelea, ca să nu fie despărţit de ceilalţi ostaşi ai lui Hristos. "Vreau să fiu mamă de mucenic!" striga ea, îndemnîndu-şi fiul să rabde pînă la capăt. Pe cale Sfîntul Meliton s-a săvîrşit în spatele mamei sale şi s-a adăugat celorlalţi.

Trupurile sfinţilor au fost arse într-un cuptor, iar cenuşa lor a fost aruncată în apă. Puţinele rămăşiţe din moaştele lor au fost adunate pe ascuns şi duse la o biserică spre cinstire, cum ceruseră Sfinţii în testamentul lor.

Iată ce înfricoşate chinuri au răbdat Sfinţii 40 de Mucenici, pentru dragostea lui Hristos. I-au bătut şi închis în temniţă, dar ei nu s-au înfricoşat. I-au aruncat goi, iarna, în lacul îngheţat, dar ei nu s-au lepădat de credinţa în Dumnezeu. Strigau păgînii care îi chinuiau: "Închinaţi-vă zeilor şi veţi lua de la noi cinste şi averi". Iar ei răspundeau: "Noi sîntem creştini şi nu ne trebuie cinste şi avere pe pămînt. Averea noastră este credinţa în Hristos şi viaţa veşnică!" Apoi le ziceau: "Ieşiţi din apa îngheţată şi intraţi în baie, ca să fiţi vii şi să jertfiţi idolilor!" Iar ei strigau: "Nu ne lepădăm de Hristos! Rămînem în ger să murim pentru El, decît să trăim în baie împreună cu diavolul!"

Vedeţi, fraţilor, credinţa mucenicilor, răbdarea şi bărbăţia lor? Vedeţi cît de greu s-a apărat dreapta credinţă în Dumnezeu pînă astăzi? I-au bătut, i-au aruncat goi în lacul îngheţat, i-au ispitit cu cinste, cu averi şi baia cea caldă, dar ei nicidecum nu s-au lepădat de Hristos. Le-au zdrobit picioarele pînă şi-au dat sufletele, iar ei strigau pînă în ultima clipă: "Sîntem creştini şi nu ne lepădăm de Hristos!" Numai unul s-a lepădat şi a murit, dar Dumnezeu a ales pe altul în loc. Fericiţi sînt Sfinţii 40 de Mucenici, căci, cu răbdarea şi credinţa lor, ne-au îmbărbătat pe toţi să ne apărăm dreapta credinţă de secte şi de necredinţă! Fericiţi sînt cei ce rabdă necazurile vieţii cu curaj şi nădejde în Dumnezeu. Fericiţi cei ce nu-şi vînd sufletul diavolului pentru averi şi cinste trecătoare!

Vedeţi credinţa şi bărbăţia mamei Sfîntului Meliton? Ea nu plîngea că fiul ei moare pentru Hristos, ci se temea să nu se lepede de El şi să nu fie lepădat din ceata Sfinţilor Mucenici. Curajul acestei mame este aproape unic în Biserica noastră. Să învăţăm mult din tăria şi bărbăţia ei. Mamele creştine să nu-şi ucidă copiii, ci să-i nască şi să le dea o bună creştere duhovnicească. Să-i păzească de păcate şi de ispitele înşelătoare ale tinereţii, care le aduc boală şi moarte. Să-i înveţe de mici dreapta credinţă, rugăciuni şi ascultare de păstori, de Biserică şi de mai marii lor.

În ţara noastră Sfinţii 40 de Mucenici sînt mult cinstiţi şi pomeniţi. În această zi credincioşii aduc la biserică 40 de colaci în formă de 8, după numărul Sfinţilor 40 de Mucenici, care se cheamă popular "sfinţi" sau "mucenici". Să ştiţi că aceşti 40 de colăcei împletiţi simbolizează cele 40 de cununi care le-au luat din cer pentru credinţa şi răbdarea lor. Sînt făcuţi din pîine dulce şi în formă de 8, pentru că acest semn simbolizează veşnicia şi dulceaţa vieţii veşnice din ceruri.

Numele acestor 40 de sfinţi sînt: Kirion, Candid, Domnos, Isihie, Iraclie, Smaragd, Evnichie, Valent, Vivian, Claudie, Prisc, Teodul, Eutihie, Ioan, Xantis, Iulian, Lisinie, Aghie, Altie, Flavie, Acachie, Eodit, Lisimah, Alexandru, Ilie, Gorgonie, Teofil, Dometian, Gae, Leontie, Atanasie, Kiril, Sacherdon, Nicolae, Valerie, Filactimon, Severian, Andion, Meliton şi Aglae. Sfinţii 40 de Mucenici ai lui Hristos au fost prinşi spre pătimire la 26 februarie şi şi-au dat sufletele în mîinile Domnului la 9 martie, pe vremea păgînului împărat Liciniu, împărăţind peste noi Domnul şi Dumnezeul nostru Iisus Hristos, Căruia I se cuvine slava, cinstea şi închinăciunea, împreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfînt, în vecii vecilor. Amin.