Apropiindu-se zorile mîntuirii neamului omenesc şi Hristos, Soarele dreptăţii, voind a veni pe pămînt pentru mîntuirea neamului omenesc din robia diavolului, mai înainte de lumină a răsărit luceafărul cel înaintemergător, dumnezeiescul şi marele Prooroc Ioan Botezătorul.

Minunată şi binevestită de Arhanghelul Gavriil i-a fost naşterea Sfîntului Ioan Botezătorul, după cum şi trăirea lui pe pămînt i-a fost îngerească şi mai presus de om. Dumnezeiasca Scriptură ne arată luminat în ce fel a fost naşterea lui Ioan, zicînd: "Era în zilele lui Irod, regele Iudeii, un preot cu numele Zaharia, din ceata preoţească a lui Abia, iar femeia lui era din fiicele lui Aaron şi se numea Elisabeta. Şi erau amîndoi drepţi înaintea lui Dumnezeu, umblînd fără de prihană în toate poruncile şi rînduielile Domnului. Dar nu aveau copii, deoarece Elisabeta era stearpă şi amîndoi erau înaintaţi în zilele lor. Şi, pe cînd Zaharia slujea înaintea lui Dumnezeu în rîndul săptămînii sale, după obiceiul preoţiei, a ieşit la sorţi să tămîieze, intrînd în altarul Domnului, iar toată mulţimea poporului, în ceasul tămîierii, era afară şi se ruga.

Şi i s-a arătat îngerul Domnului, stînd de-a dreapta altarului tămîierii. Şi, văzîndu-l Zaharia, s-a tulburat şi frică a căzut peste el. Iar îngerul a zis către el: Nu te teme, Zaharia, pentru că rugăciunea ta a fost ascultată şi Elisabeta, femeia ta, îţi va naşte un fiu şi-l vei numi Ioan. Şi bucurie şi veselie vei avea şi mulţi se vor bucura de naşterea lui. Căci va fi mare înaintea Domnului; vin şi sicheră nu va bea şi încă din pîntecele maicii sale se va umple de Duhul Sfînt şi pe mulţi din fiii lui Israel îi va întoarce la Domnul Dumnezeul lor. Şi va merge înaintea Lui cu duhul şi cu puterea lui Ilie, ca să întoarcă inimile părinţilor spre fii şi pe cei neascultători la înţelepciunea drepţilor, ca să gătească Domnul un popor desăvîrşit" (Luca 1, 13-17).

Acestea sînt cuvintele Sfintei Scripturi în legătură cu naşterea Sfîntului Ioan Botezătorul. Sînt încă şi alte cuvinte ce urmează în această privinţă în Sfînta Evanghelie de la Luca, dar noi, oprindu-ne aici, vom pune o întrebare la mărturia Arhanghelului Gavriil, marele binevestitor şi trimis al Preaînaltului Dumnezeu, care zice despre Ioan că va fi mare înaintea Domnului (Luca 1, 15).

Cu adevărat, fraţii mei, mulţi din sfinţii lui Dumnezeu au fost mari şi slăviţi de Domnul. Mare a fost fericitul patriarh Avraam, căci a crezut în Dumnezeu şi i s-a socotit aceasta ca dreptate (Facere 15, 6). El s-a învrednicit a primi pe Sfînta Treime în chip de trei oameni, la stejarul Mamvri (Facere 18, 2). El a adus jertfă lui Dumnezeu pe singurul său fiu, Isaac, şi atît de mult a plăcut lui Dumnezeu, încît a auzit de la El aceste cuvinte: Juratu-M-am pe Mine Însumi, zice Domnul, că de vreme ce ai făcut aceasta şi nu ai cruţat nici pe singurul tău fiu pentru Mine, de aceea te voi binecuvînta cu binecuvîntarea Mea şi voi înmulţi foarte neamul tău, ca să fie ca stelele cerului şi ca nisipul de pe malul mării, şi va stăpîni neamul tău cetăţile duşmanilor tăi şi se vor binecuvînta prin neamul tău toate popoarele pămîntului pentru că ai ascultat glasul Meu (Facere 22, 16-18).

Mare a fost patriarhul Isaac, căci prin mijlocirea îngerului Domnului şi-a luat femeie din neamul lui Avraam (Facere 24, 4, 7, 40, 51). Mare a fost şi patriarhul Iacob, că a fost binecuvîntat întîi de tatăl său Isaac (Facere 27, 28-30). El a fost tatăl celor doisprezece patriarhi (Matei 1, 2) şi împreună cu Avraam, strămoş după trup al Mîntuitorului nostru Iisus Hristos.

Mare a fost Moise, căci cu el vorbea Dumnezeu gură către gură, la arătare şi aievea, iar nu în ghicituri, şi el vedea faţa Domnului (Numerii 12, 8). Acest mare şi slăvit prooroc al lui Dumnezeu era cel mai blînd om de pe faţa pămîntului (Numerii 12, 3). Prin el Dumnezeu a făcut mari, înfricoşate şi preamărite minuni, prin care a bătut Egiptul cu atîtea feluri de pedepse (Ieşire 4, 11) şi a scos din robia egiptenilor pe poporul Său, Israel (Ieşire 12, 30-33). Mare a fost şi Isus al lui Navi, urmaşul lui Moise la conducerea poporului lui Israel (Iosua 1, 1-17), căci prin el a uscat Dumnezeu Iordanul şi a adus în pămîntul făgăduinţei pe poporul ales (Iosua 3, 13-17).

Mare a fost şi Samuil, cel născut prin rugăciune şi post, care a uns la împărăţie pe Saul şi pe David (I Regi 1, 10-13; 10, 1-2). Mare a fost Ilie, cel ce sufla cu foc şi care de trei ori a pogorît foc din cer (III Regi 18, 38; IV Regi 1, 10) şi a încuiat cerul să nu plouă pe pămînt trei ani şi şase luni, apoi, prin rugăciunea lui, iar s-a deschis cerul şi a dat Dumnezeu ploaie pe pămînt (III Regi 18, 44-45). Mare a fost şi sfîntul prooroc şi împărat David, cel după inima lui Dumnezeu (I Regi 16, 7) şi strămoş după trup al Mîntuitorului nostru Iisus Hristos.

Dar ce vom zice de ceilalţi sfinţi şi aleşi ai lui Dumnezeu care au fost împodobiţi de Dumnezeu cu felurite daruri şi puteri? Însă pe toţi i-a întrecut în sfinţenie şi cinste Sfîntul şi dumnezeiescul Prooroc Ioan, Înaintemergătorul şi botezătorul Domnului. Acest adevăr l-a arătat nu numai Arhanghelul Gavriil, cînd a zis către Zaharia, tatăl Sfîntului Ioan, "căci va fi mare înaintea lui Dumnezeu", ci şi Însuşi Mîntuitorul nostru Iisus Hristos cînd a zis: Amin zic vouă, nu s-a ridicat între cei născuţi din femei, unul mai mare ca Ioan Botezătorul (Matei 11, 11).

Acestea le-am spus pentru slava şi cinstea cea mare pe care i-a dat-o Dumnezeu Sfîntului Ioan Botezătorul. Acum se cuvine să arătăm ce s-a întîmplat după bunăvestirea Arhanghelului Gavriil, la naşterea Sfîntului Ioan. Iată ce ne spune Sfînta Evanghelie: Şi a zis Zaharia către înger: După ce voi cunoaşte acestea? Căci eu sînt bătrîn şi femeia înaintată în zilele ei. Şi îngerul, răspunzînd, i-a zis: Eu sînt Gavriil, cel ce stă înaintea lui Dumnezeu, şi sînt trimis să grăiesc către tine şi să-ţi binevestesc acestea. Şi iată vei fi mut şi nu vei putea vorbi pînă în ziua cînd vor fi acestea, pentru că nu ai crezut în cuvintele mele, care se vor împlini la timpul lor (Luca 1, 18-20).

Dacă cercetăm Sfînta şi dumnezeiasca Scriptură, aflăm că, chiar unii dintre cei mai mari sfinţi şi aleşi ai lui Dumnezeu au avut cîte o greşală. Dar Preabunul Dumnezeu nu a voit pentru o greşală sau două săi piardă, ci le-a dat oarecare canon pentru greşala lor în lumea aceasta, spre a nu-i pedepsi împreună cu cei răi în osîndă veşnică. Astfel vedem pe patriarhul Avraam, cînd i s-a arătat Dumnezeu şi i-a zis: Eu sînt Domnul care te-a scos din Urul Caldeei, ca să-ţi dau pămîntul acesta de moştenire (Facere 15, 7). Iar Avraam a zis: Stăpîne, Doamne, după ce voi cunoaşte că-l voi moşteni? (Facere 15, 8). Acest cuvînt al lui Avraam este îndoială şi, pentru această îndoială, Dumnezeu îi arătă că neamul lui va fi robit în Egipt patru sute de ani (Facere 15, 13).

La fel au greşit Moise şi Aaron, după cum Însuşi Dumnezeu arată, zicînd: Pentru că aţi greşit înaintea Mea în mijlocul fiilor lui Israel, la apele Meribei, la Cadeş, în pustiul Sim şi pentru că nu aţi arătat sfinţenia Mea întru fiii lui Israel, numai de departe veţi vedea pămîntul pe care Eu îl voi da fiilor lui Israel, dar de intrat nu veţi intra în pămîntul acela (Deuteronom 32, 51-52).

A greşit şi marele împărat David şi a numărat poporul. Pentru aceasta trei pedepse i s-au vestit de la Dumnezeu prin Proorocul Gad (II Regi 24, 13) şi i s-a poruncit lui să-şi aleagă una din trei.

S-a îndoit Petru apostolul, cînd Mîntuitorul i-a poruncit să vină la El pe apă. Pentru această îndoială a început a se scufunda şi a strigat, zicînd: Doamne, scapă-mă!, iar Mîntuitorul l-a mustrat pentru greşala lui şi i-a zis: Puţin credinciosule, pentru ce te-ai îndoit? (Matei 14, 26-31).

La fel s-a îndoit de cuvintele îngerului şi Proorocul Zaharia, tatăl Sfîntului Ioan, cînd a zis către el: După ce voi cunoaşte aceasta, căci eu sînt bătrîn şi femeia mea înaintată în zilele ei? (Luca 1, 18).

După aceste cuvinte de îndoială îndată i s-a dat canon prin îngerul Domnului, care i-a zis: Iată, vei fi mut şi nu vei putea să vorbeşti, pînă în ziua cînd vor fi acestea, pentru că nu ai crezut în cuvintele mele care se vor împlini la timpul lor (Luca 1, 20).

În acele zile, Elisabeta, femeia Sfîntului Zaharia, a rămas însărcinată şi cinci luni s-a tăinuit pe sine, zicînd: Că aşa mi-a făcut mie Domnul în zilele în care a socotit să ridice ocara mea dintre oameni (Luca 1, 25). Altă minune preaslăvită în legătură cu naşterea Sfîntului Ioan Botezătorul s-a arătat cînd el, încă fiind în pîntecele mamei sale, Elisabeta, a săltat de bucurie, cînd Preasfînta Fecioară Maria a venit să salute pe Elisabeta, rudenia ei. (Luca 1, 41).

Cînd s-a împlinit vremea să nască Elisabeta, s-a făcut altă preaslăvită minune. În ziua a opta după naştere se tăia împrejur pruncul după porunca Legii. Cei ce erau de faţă au voit să-i pună numele Zaharia, după numele tatălui său, iar Sfînta Elisabeta, fiind soţie de prooroc şi avînd în ea pe Duhul Sfînt, a zis: Nu! Ci se va chema Ioan! (Luca 1, 60). Iar cei de faţă au zis: Nimeni din rudenia ta nu se cheamă cu numele acesta (Luca 1, 61). Au făcut semn tatălui său, care era mut şi nu putea vorbi tocmai de la vestirea naşterii de către Gavriil. Deci Zaharia, neputînd să vorbească, a făcut semn să-i dea o tăbliţă şi, dîndu-i-se o tăbliţă, a scris pe ea: Ioan este numele lui! (Luca 1, 63). Şi toţi s-au mirat. În clipa aceea încă o minune s-a făcut. S-a dezlegat gura şi limba Proorocului Zaharia, şi vorbea binecuvîntînd pe Dumnezeu şi frică mare a cuprins pe toţi cei ce locuiau împrejurul lor şi în tot ţinutul muntos al Iudeei s-au vestit toate aceste cuvinte şi cei care le auzeau le puneau la inimă, zicînd: Ce va fi oare acest copil? (Luca 1, 66).

Vestea naşterii dumnezeiescului Ioan Botezătorul a ajuns pînă la regele Irod care stăpînea atunci pe iudei şi, auzind, se mira şi zicea: Ce va fi cu pruncul acesta? Iar cînd S-a născut Domnul nostru Iisus Hristos în Betleemul Iudeii şi au venit magii de la răsărit, întrebînd de împăratul cel de curînd născut, atunci Irod, trimiţînd ostaşi în Betleem să ucidă pe toţi pruncii de acolo, şi-a adus aminte şi de Ioan, fiul lui Zaharia, despre care auzise aceste minuni şi a zis către sine: Oare acela va fi împăratul Iudeii?

Deci, gîndind să ucidă pruncul, a trimis ostaşi la Hebron, în casa lui Zaharia, dar trimişii n-au găsit pe Sfîntul Ioan căci, auzind Sfînta Elisabeta de mînia lui Irod, a luat pruncul şi a fugit în munţii Iudeii din apropiere. Iar Sfîntul Zaharia, cum se scrie în viaţa lui, a rămas la Ierusalim, slujind după obicei la templu, în rînduiala săptămînii sale, care se întîmplase tocmai atunci.

Ascunzîndu-se Elisabeta cu fiul ei Ioan în acel munte, se ruga cu lacrimi lui Dumnezeu să-i apere copilul de ucigaşi. Dar, cînd a văzut că ostaşii care căutau mame cu copii ascunşi în munţi s-au apropiat de ea, a strigat către un munte de piatră din faţa ei: "Munte al lui Dumnezeu, primeşte pe maica cu fiul său". Atunci îndată s-a desfăcut muntele acela cu voia lui Dumnezeu şi, primind-o înlăuntrul lui, a ascuns-o de cei ce o căutau. Aşa a izbăvit Dumnezeu de moarte pe Elisabeta şi pe fiul ei Ioan.

Atunci Irod s-a mîniat şi mai mult şi a trimis ostaşi la Zaharia în biserică, zicînd: "Dă-mi pe fiul tău!" Sfîntul Zaharia i-a răspuns: "Eu acum slujesc Domnului Dumnezeului lui Israel, iar despre fiul meu nu ştiu unde este". Irod, mîniindu-se, a trimis la dînsul a doua oară şi a poruncit că dacă nu-i va da copilul, să-l ucidă pe el. Deci s-au dus acolo nişte ucigaşi sălbatici ca nişte fiare şi au zis cu mînie către preotul lui Dumnezeu: "Unde ai ascuns pe fiul tău? Să ni-l dai nouă că aşa a poruncit împăratul. Iar dacă nu-l vei da, vei muri îndată!" Sfîntul Zaharia a răspuns: "Voi îmi veţi ucide trupul, dar Domnul îmi va primi sufletul!"

Atunci ucigaşii, la porunca lui Irod, l-au ucis pe Sfîntul Zaharia între biserică şi altar, iar sîngele lui s-a vărsat pe marmură, s-a închegat şi s-a făcut tare ca piatra, spre mărturia lui Irod şi spre veşnica lui osîndă. Aşa s-a făcut martir Sfîntul Zaharia, şi n-a dat la moarte pe fiul său. Iar soţia lui, Elisabeta, împreună cu Ioan, erau ascunşi în muntele ce se desfăcuse, prin poruncă dumnezeiască, căci li se făcuse acolo o mică peşteră. Lîngă munte curgea un izvor de apă şi un finic plin de roade crescuse înaintea peşterii. Cînd era vremea mîncării, acel pom se pleca în jos şi îşi dădea roadele sale spre mîncare, apoi iar se ridica în sus.

După patruzeci de zile de la uciderea Sfîntului Zaharia, Elisabeta, mama Înaintemergătorului Ioan, a murit în peştera aceea, iar Sfîntul Ioan, rămînînd singur, a fost hrănit de îngeri şi păzit în pustie pînă în ziua arătării sale către Israel. Astfel acoperea mîna Domnului pe Sfîntul Ioan, ca să meargă înaintea lui cu duhul şi cu puterea lui Ilie, spre a-l găti pentru calea venirii lui Hristos în lume.

Astăzi s-a născut pe pămînt cel mai mare om din femeie. Astăzi s-a născut apostolul pocăinţei, cel mai mare sihastru şi postitor din cîţi au fost vreodată. Astăzi prăznuim naşterea Sfîntului Ioan Botezătorul şi Înaintemergătorul.

Aţi văzut ce naştere minunată şi ce părinţi sfinţi a avut? Aţi văzut ce viaţă îngerească a dus în munţii Iudeei pînă la vîrsta de 30 de ani, cînd este trimis de Dumnezeu în pustiul Iordanului să propovăduiască botezul pocăinţei şi să arate oamenilor pe Hristos, Mesia cel mult aşteptat, pe Mielul şi Fiul lui Dumnezeu care ridică păcatele lumii?

Naşterea Sfîntului Ioan s-a pus la 24 iunie, după solstiţiul de vară, cînd ziua începe să scadă şi noaptea se măreşte. Naşterea Domnului s-a pus la 25 decembrie, după solstiţiul de iarnă, cînd ziua se măreşte şi noaptea scade. De ce au rînduit aşa Sfinţii Părinţi? Pentru că naşterea Sfîntului Ioan a avut loc la sfîrşitul Legii Vechi, cînd învăţătura ei scade şi în locul ei vine în lume lumina lui Hristos care biruieşte întunericul necredinţei şi aruncă noaptea neştiinţei şi a păcatului şi aduce pe pămînt o lege nouă, Legea Harului. Aceasta o spune chiar Sfîntul Ioan Botezătorul: Acela trebuie să crească, iar eu să mă micşorez (Ioan 3, 30).

Apoi vedeţi ce naştere aleasă a avut Sfîntul Ioan? El nu s-a născut la vreme, cînd oamenii pot naşte copii; ci s-a născut la bătrîneţe, prin minune şi rînduială dumnezeiască. Cît au plîns, cît s-au rugat şi au postit părinţii lui ca să nască un copil! Sfîntul Ioan este rod al credinţei, al rugăciunii şi al postirii părinţilor săi. Apoi, la zămislirea şi la naşterea sa a luat parte Însuşi Dumnezeu, Care, primind lacrimile părinţilor, le-a vestit naşterea lui prin Arhanghelul Gavriil. Nu un înger oarecare a trimis Dumnezeu, ci pe un arhanghel, care va vesti şi Fecioarei Maria că va naşte pe Hristos.

Cîţi dintre creştinii noştri se mai roagă să le dea Dumnezeu copii? Cîţi dintre ei postesc şi se roagă pentru a le da Domnul fii buni, credincioşi şi sănătoşi? Cîţi copii nu se zămislesc cînd părinţii sînt în stare de beţie şi robiţi de păcate? Tocmai de aceea copii se nasc greu şi unii sînt suferinzi. Însă, dacă facem totul în viaţă cu rugăciune şi cu post, nu se poate să nu ne audă şi să nu ne împlinească Dumnezeu cererea după inimă. Învăţaţi de la părinţii Sfîntului Ioan cum trebuie să vă rugaţi şi cum să naşteţi copii; copiii buni se nasc de obicei din părinţi buni şi credincioşi.

Copii sfinţi se nasc din părinţi cu viaţă sfîntă şi neîntinată. Căci în majoritatea cazurilor, cum sînt părinţii, aşa sînt şi copiii, care sînt copia părinţilor. Zămislirea copiilor nu este un act iraţional, de păcat, de plăcere, spre osîndă. Acest act este rînduit de Dumnezeu pentru înmulţirea neamului omenesc, dar trebuie şi el stăpînit de credinţă şi de voinţă. Zămislirea copiilor trebuie să fie un act creştin, adică făcut cu înfrînare, spre naşterea de fii, iar nu un act animalic, spre ucidere de copii, spre plăcere şi osîndă. Tot ce este făcut în numele lui Dumnezeu, cu rugăciune şi bună rînduială, este bun, binecuvîntat, folositor şi ne aduce pace în conştiinţă. Iar cel ce-şi bate joc de căsnicie, de soţie, de legea morală dată de Dumnezeu şi trăieşte în desfrînare şi în ucideri de copii, acela nu va scăpa de osînda dreptului Judecător.

Să fugim de desfrînare şi de ucidere şi să nu facem trupul nostru casă de ucidere şi de desfrînare. Aici este taina divină a familiei creştine. Să nu vă stăpînească desfrînarea şi uciderea de copii, că aceste două grele păcate macină familia, slăbeşte societatea, degenerează omul, această fiinţă dumnezeiască zidită după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. Păstraţi cinstea casei, onoarea de creştini şi fii ai lui Dumnezeu. Păziţi-vă trupul curat şi patul neîntinat de fărădelegea desfrînării şi a uciderii. Că dacă Zaharia numai puţin a greşit lui Dumnezeu şi a amuţit nouă luni de zile, ce răspuns vor da creştinii vinovaţi de desfrînare şi de uciderea copiilor? Cum nu vor amuţi veşnic asemenea părinţi şi mame în ceasul întrebărilor şi al dării de răspuns, că pentru toate vom fi judecaţi?!

Luaţi aminte şi la numele pe care le puneţi copiilor. Nu le puneţi nume străine, neortodoxe şi neromâneşti. Puneţi-le nume de sfinţi care au zi de sărbătoare în calendar, ca să aibă în cer cine se ruga pentru dînşii. Să ştiţi că numele copiilor la creştini, ca şi în Legea Veche, se pune de către preoţi la biserică, cu sfătuire, iar nu cum vrea fiecare. Numele Sfîntului Ioan a fost pus de Dumnezeu, prin Arhanghelul Gavriil, şi înseamnă "plin de har".

Dar de părinţii Sfîntului Ioan Botezătorul ce vom putea spune noi? Căci ce tată şi ce mamă duc o viaţă mai curată ca părinţii lui Ioan? Sau ce părinţi creştini de astăzi îşi mai dau viaţa ca nişte martiri, pentru copiii lor, cum au făcut sfinţii Zaharia şi Elisabeta? Fericiţi sînt acei părinţi care nasc copii şi nu-i ucid, nici înainte de naştere, prin avort, nici după naştere, prin sminteală şi lipsă de educaţie creştină! Fericite sînt acele mame care se jertfesc şi-şi riscă sănătatea şi viaţa pentru copii, căci nu li se iartă numai păcatele, dar şi asemenea cu mucenicii se vor număra! Ne bucurăm că mai avem nu puţine asemenea mame martire prin satele noastre, care nu ucid viaţa, nu ucid copiii pe care i-a creat Dumnezeu şi le poartă de grijă Dumnezeu. Aceste mame bune înnoiesc familia, împlinesc Evanghelia şi sînt o cunună de pietre preţioase a Bisericii şi a neamului.

Au fost şi vor fi mulţi Irozi ucigaşi de prunci, fie trupeşte, fie sufleteşte. Dar nu vă temeţi de ei, nici nu sacrificaţi copiii din frică, din nevoie, din lipsă sau din comoditate, pentru a trăi dumneavoastră mai mult şi mai bine. Fugiţi de Irod cel nevăzut şi de slugile lui! Fugiţi de păcat şi iubiţi-vă copiii, singura şi cea mai sigură cale de mîntuire a celor căsătoriţi. Iar cei necăsătoriţi, fugiţi de desfrînare şi iubiţi rugăciunea, postul şi curăţia, cea mai preţioasă cale de mîntuire a creştinilor fără familie.

Nu sacrificaţi copiii pentru mîncare şi bani, pentru nimic pe lume, că ei sînt ca nişte îngeri şi cele mai nevinovate fiinţe omeneşti. Pe aceştia i-a iubit Hristos. Pe aceştia i-a chemat la Sine şi i-a luat în braţe, dînd poruncă tuturor şi pentru toate secolele, zicînd: Lăsaţi copiii să vină la Mine şi nu-i opriţi, că a unora ca acestora este împărăţia cerurilor! (Marcu 10, 14). Deci să lăsăm copiii să vină la viaţă, să se bucure de viaţă, să guste şi ei din bucuriile şi necazurile vieţii. Că nu noi, ci Dumnezeu i-a creat, i-a născut şi-i va hrăni. Iar cine nu vrea copii, să nu se căsătorească, ca să nu profaneze Taina căsătoriei şi să-şi agonisească o grea osîndă.

Fraţilor, nu uitaţi că sîntem în postul Sfinţilor Apostoli şi avem datoria toţi să ne spovedim la duhovnici, iar care au dezlegare, să se şi împărtăşească cu Trupul şi Sîngele Domnului. La fel, aduceţi la biserică şi la spovedanie pe toţi membrii familiei, că fără dezlegarea păcatelor şi fără Sfînta Împărtăşanie nu este mîntuire, nu putem avea viaţă în Hristos.

Vă reamintesc că astăzi, 24 iunie, are loc hramul Sfîntului Ioan cel Nou de la Suceava, cînd vin în pelerinaj mii de credincioşi din toate colţurile ţării. Să rugăm pe Sfîntul Ioan Botezătorul, pe Sfinţii Zaharia şi Elisabeta, şi pe toţi sfinţii, să ne fie rugători şi călăuze spre Hristos. Amin!