Predică la Nașterea Maicii Domnului
( 8 septembrie )

Versiune fara diacritice
Home Page

Nașterea ta, de Dumnezeu Născătoare Fecioară, bucurie a vestit la toată lumea;
că din tine a răsărit Soarele dreptății, Hristos Dumnezeul nostru...
(Troparul praznicului)

Iubiți credincioși,

Gîndindu-mă la cinstea și slava cea mare cu care Preabunul și Preaînduratul Dumnezeu a împodobit în cer pe Maica Domnului, gîndindu-mă la slavoslovia cea veșnică cu care o laudă pe dînsa puterile cerești, apoi, cugetînd și la slujbele și rugăciunile care i se aduc ei de către toți fiii Bisericii lui Hristos aici pe pămînt, precum și la cuvintele de laudă pe care le-au alcătuit în cinstea ei sfinții și aleșii lui Dumnezeu, silința gîndului mă îndeamnă, ca astăzi, la luminatul praznic al Nașterii Maicii Domnului, să adaug și eu nepriceputul, o mică picătură lîngă noianul cel mare al laudelor ei. Și iată ce am a zice:

Iubiții mei frați în Hristos, v-ați gîndit vreodată pentru care pricină Sfinții și dumnezeieștii Părinți, care au alcătuit sinaxarul, au rînduit ca praznicele împărătești, care împodobesc crugul anului, să înceapă cu Nașterea Maicii Domnului și să se sfîrșească cu Adormirea ei? După cum se știe, în prima lună a anului nou bisericesc, în a opta zi a lunii septembrie, prăznuim Nașterea Maicii Domnului, iar în luna ultimă a anului bisericesc, la 15 august, prăznuim Adormirea ei. Pricina cea tainică, pentru care anul bisericesc începe și se sfîrșește cu praznicele Maicii Domnului, este aceasta că prin mijlocirea Maicii Domnului, Preamilostivul Dumnezeu a binevoit a începe și a termina planul mîntuirii neamului omenesc din robia diavolului și din munca iadului.

Să știți, frații mei, că acest plan al lui Dumnezeu de a mîntui lumea prin mijlocirea Maicii Domnului, l-a arătat Dumnezeu în chip tainic și umbros chiar de la începutul lumii, cînd a zis Evei că sămînța ei va zdrobi capul șarpelui (Facere 3, 15). Căci despre Hristos se zice: sămînța femeii, ca Unul ce nu S-a născut din sămînță de bărbat. Încă de la începutul lumii, Preabunul Dumnezeu a arătat în chip tainic prin Eva cea veche, pe cea nouă, duhovnicească, adică pe Maica Domnului ce avea să nască, la plinirea vremii, pe noul Adam, Hristos, Care, prin întruparea Lui, a zdrobit capul șarpelui și al morții și al păcatului, căci precum în Adam toți mor, așa și în Hristos toți vor învia (I Corinteni 15, 22).

Dar să știți, fraților, că în planul mîntuirii neamului omenesc, Maica Domnului a mai fost închipuită de porumbița lui Noe. Căci precum aceea a adus lui Noe vestea cea bună a încetării potopului, așa și Maica Domnului - porumbița cea aleasă de Dumnezeu și de Duhul Sfînt -, prin nașterea lui Hristos, a adus în lume vestea cea mare a răscumpărării din robia păcatului. Iarăși, pe Maica Domnului a închipuit-o scara lui Iacov, pe care se suiau și se coborau îngerii lui Dumnezeu (Facere 28, 12), căci Maica Domnului a fost scara pe care S-a pogorît Dumnezeu pînă la noi și prin care firea noastră s-a suit pînă la dreapta lui Dumnezeu (Canonul Acatistului Maicii Domnului).

Pe Maica Domnului a mai închipuit-o rugul cel aprins, care ardea și nu se mistuia de flacăra focului dumnezeirii (Ieșire 3, 2), căci ea a fost rugul cel duhovnicesc care a primit în sine focul dumnezeirii și nu s-a ars de el (Sfîntul Ioan Damaschin, Bogorodișna gl. 1, Mînăstirea Neamț, 1816). Maica Domnului a fost închipuită și prin toiagul lui Aaron care a odrăslit (Numerii 17, 8), căci și ea a răsărit din părinți sterpi și neroditori și întru feciorie petrecînd, de la Duhul Sfînt a zămislit și a născut pe Hristos (Luca 1, 35). Pe Maica Domnului a închipuit-o sfeșnicul cel cu șapte lumini (Ieșire 37, 17-24) fiindcă ea a strălucit în lume cu toate cele șapte daruri ale Duhului Sfînt. Maica Domnului a mai fost închipuită prin cădelnița cea cu totul de aur (Ieșire 37, 16; 40, 26-27), fiindcă ea a purtat în sine focul dumnezeirii.

Maica Domnului a fost închipuită prin cortul sicriului și prin tablele Legii Vechi (Ieșire 40, 20-22), căci ea este cortul cel sfînt și sicriu însuflețit și tablă a Legii Darului (Canon de panihidă, pesna a 8-a). Maica Domnului a fost închipuită și prin ușa cea încuiată, pe care a văzut-o Proorocul Iezechiel, căci prin ea a trecut singur Dumnezeu și încuiată a lăsat-o, nestricînd cheile fecioriei ei (Iezechiel 44, 2). Maica Domnului este împărăteasa cea preasfîntă, preafrumoasă și preaîmpodobită, pe care fericitul ei strămoș, David proorocul și împăratul a văzut-o prin Duhul Sfînt, stînd de-a dreapta scaunului dumnezeirii, fiindcă Cel ce stăpînește fulgerele cerului în ea s-a oprit și a locuit (Psalm 44, 11). Maica Domnului a mai fost închipuită prin norul cel ușor, prin care S-a pogorît la noi Dumnezeu.

Maica Domnului este muntele cel sfînt, întru care a binevoit Dumnezeu (Isaia 2, 2). Maica Domnului este norul cel în chipul porfirii, cu raze de aur, întru care s-a ascuns soarele cel înțelegător, Hristos Dumnezeul nostru. Maica Domnului a fost închipuită și prin chivotul Legii Vechi înaintea căruia a săltat de bucurie David proorocul și împăratul (II Regi 6, 2-5).

Iubiți credincioși,

Din cele prea multe mărturii și simboluri care închipuiesc pe Maica Domnului, v-am adus aici cîteva spre a vă da seama că taina și temelia praznicului de astăzi își are obîrșie foarte veche și este vestită de patriarhii și proorocii lui Dumnezeu.

Acum este vremea să arătăm, măcar pe scurt, cum s-a împlinit în Legea Harului această dumnezeiască faptă a nașterii Maicii Domnului. În Palestina, în orașul Nazaret, era un om ce se chema Ioachim și soția lui, Ana. Acești soți erau drepți și plini de toată fapta cea bună, fiind de neam cinstit și împărătesc. Dar aveau mare mîhnire în această viață, căci nu aveau copii. Și, în acea vreme, cei ce nu aveau copii erau socotiți ca oameni urgisiți de Dumnezeu și blestemați, după mărturia Sfintei Scripturi, care zice: "Blestemat este cel ce nu are sămînță în Sion și nu are urmași în Ierusalim". De la asemenea oameni, nimeni nu avea voie să primească hrană, iar în biserică nu erau luați în seamă și nu li se primeau jertfele pe care le aduceau lui Dumnezeu.

Într-una din zile, fiind un mare praznic al iudeilor, s-au dus și Ioachim cu soția sa Ana la biserică și, pentru multa lor osîrdie, au vrut să dea și ei ceva jertfă lui Dumnezeu din averile lor. Dar preotul nu a voit să le primească și cu cuvinte grele îi mustră, zicîndu-le: "Pentru ce îndrăzniți să aduceți jertfă lui Dumnezeu, fiind voi sterpi și neroditori?" Atunci Ioachim și Ana, umplîndu-se de rușine și de mîhnire, au ieșit afară din biserică. Și mergînd spre casă foarte întristați, a zis Ioachim către soția sa Ana: "Pe mine nu mă îndeamnă inima să mai intru în casa mea, căci noi sîntem urgisiți de Dumnezeu. Iată eu mă duc la munte și acolo voi posti și mă voi ruga lui Dumnezeu, doar se va milostivi și ne va da nouă un copil".

Deci, se despărțiră unul de altul, iar Ana se duse acasă, la Nazaret. Și, după ce făcu multă milostenie, a intrat în grădină și acolo a început să se roage lui Dumnezeu cu durere și cu multe lacrimi, zicînd: "Doamne, Atotțiitorule, Cela ce numai cu cuvîntul ai făcut cerul și pămîntul și toate cîte se văd; Cela ce ai zis făpturilor Tale să trăiască și să se înmulțească; Cela ce ai binecuvîntat pe Sarra, femeia lui Avraam și a născut pe Isaac la bătrînețe și ai dăruit Anei fiu, de a născut pe Samuel proorocul, dă-mi și mie roadă pîntecelui meu și nu lăsa să fiu de ocară între oameni, că de voi naște fiu, sau fiică, îl voi închina Ție cu toată inima și-l voi da să slujească în biserica slavei Tale" (I Regi 1, 11).

Deci, acestea grăind Ana, cu lacrimi se ruga lui Dumnezeu; la fel și Ioachim, bărbatul ei, mult rugîndu-se în munte și plîngînd cu durere din inimă, a auzit Dumnezeu rugăciunea și suspinurile lor. Apoi trimițînd pe arhanghelul Gavriil la Ioachim în munte, i-a zis: "Bucură-te, Ioachime, și te veselește că am venit să-ți vestesc că vei avea o fiică ce va naște în feciorie pe Împăratul lumii, Dumnezeu! Deci, lasă întristarea și amărăciunea sufletului tău și te du la casa ta, că a auzit Dumnezeu rugăciunea ta. Numai să ai nădejde tare în cuvîntul meu și să-i mulțumești lui Dumnezeu".

Acestea zicînd îngerul lui Dumnezeu, s-a dus în grabă și la Ana și îi zise aceste cuvinte: "Ano, Ano, s-a auzit rugăciunea ta și, iată, vei naște o fiică și-i vei pune numele Maria, de care toate popoarele pămîntului se vor bucura". Deci, Ioachim, auzind cuvîntul arhanghelului Gavriil, se duse vesel la casa sa și află pe Ana foarte bucuroasă pentru vestea primită de la înger. Apoi Ana, rămînînd însărcinată, după nouă luni a născut o fiică, pe care, după obiceiul Legii Vechi, la opt zile o duseră la preotul bisericii spre a-i pune numele. Deci, cu chip tainic, i s-a dat pruncii acest nume de Maria, căci Maria înseamnă împărăteasă, ca ceea ce avea să fie Împărăteasa îngerilor și Doamna întregii lumi. Încă și altă taină ascunde în sine numele de Maria. Numele acesta se compune din cinci litere ce închipuiesc tainic numele celor cinci mari și renumite femei din Vechiul Testament. Astfel, litera "M" arată pe "Mariam", sora lui Moise și a lui Aaron. Litera "A" este Avigheia, femeia lui Nova. Litera "R" este Rahila, soția lui Iacob. Litera "I" este Iudit, văduva cea sfîntă; litera "A" este Ana, femeia lui Elcana.

Prin aceasta se înțelege că toate darurile și faptele bune cu care au fost încununate aceste femei, pe toate la un loc le întrunește dumnezeiasca pruncă Maria, întrecîndu-le cu neasemănare. Fiindcă Mariam, sora lui Moise strălucea cu două daruri: cu fecioria și cu proorocia; iar în cea plină de dar, Maria, fecioria și proorocia rămîn de-a pururea. Avigheia s-a măritat întru smerenie, iar fecioara Maria, mai ales pentru smerenie este lăudată, că a căutat Dumnezeu spre smerenia roabei Sale (Luca 1, 48). Rahila a fost vestită prin frumusețea ei, iar Fecioara Maria este însăși podoaba și frumusețea cerului. Iudita a fost vestită pentru că prin înțelepciunea ei a omorît pe Olofern (Cartea Iuditei 13, 9) iar Fecioara Maria s-a făcut pe sine sălaș al înțelepciunii și al Cuvîntului lui Dumnezeu (Sfîntul Ioan Damaschin, Bogorodișna, gl.3), care prin puterea Lui a omorît pe Olofern cel fără de trup, adică pe diavolul.

Ana fiind stearpă s-a slăvit, pentru că a devenit maica marelui Samuel (I Regi 1, 20) dar și Preasfînta Fecioară Maria este mult mai vestită, căci nu stearpă, ci fecioară fiind, a devenit Maica marelui Emanuel (Isaia 7, 14). Dar, frații mei, ce asemănare s-ar putea face între darurile sfinților și ale drepților și între aceea care a fost și este comoara tuturor darurilor Sfîntului Duh? Căci, după mărturia Fericitului Ieronim, toți sfinții au luat de la Dumnezeu numai cîte o parte din daruri, iar Preasfînta Fecioară Maria a fost plinirea tuturor darurilor.

Iubiți credincioși,

Ziua de astăzi a sosit la noi cu lumină duhovnicească, cu bucurie sfîntă, fiindcă astăzi se naște Maica luminii și a bucuriei. Astăzi se vestește mila și izbăvirea neamului omenesc, căci s-a născut Maica milei și a milostivirii. Nu prăznuim astăzi nașterea vreunui sfînt, ci nașterea aceleia ce este mai sfîntă decît toți sfinții. Nu sobor de îngeri se cinstește astăzi, ci nașterea Împărătesei îngerilor. Nu maică de împărat pămîntesc se naște, ci însăși Maica Domnului și Dumnezeului slavei. Astăzi, Împărăteasa făpturii și Doamna lumii, din pîntece sterp și neroditor a răsărit. Și cine va putea, după vrednicie, să cinstească nașterea ei? Însăși Biserica lui Hristos arată că este cu neputință acest lucru, zicînd: "Nu se pricepe toată limba a te lăuda după vrednicie, căci se întunecă și mintea cea mai presus de lume a cînta ție, de Dumnezeu Născătoare" (Axionul din ziua Botezului Domnului).

Deci, frații mei, dacă David, împăratul și proorocul, a săltat bucurîndu-se și s-a veselit foarte, înaintea chivotului Legii Vechi, care tainic închipuia pe Maica Domnului (II Regi 6, 5), apoi cîtă bucurie și veselie se cade nouă să avem azi, cînd, nu tainic și cu închipuire, ci într-adevăr prăznuim Nașterea Maicii Domnului, chivotul cel viu și însuflețit, întru care Dumnezeu a locuit? Dacă cele întunecate și tainice, atîta veselie au adus preafericitului strămoș al Maicii Domnului, apoi cîtă bucurie are el acum în cer, și cîtă bucurie și mîngîiere se cuvine să avem și noi astăzi, cei de pe pămînt, cînd a răsărit în lume prunca lui Dumnezeu, Fecioara Maria, prin care S-a arătat Soarele mîntuirii neamului omenesc?

Cu adevărat astăzi, Preabunul și Preînduratul Dumnezeu, a cercetat cu milă zidirea Sa și a bucurat cu mare bucurie, nu numai pe David împăratul și proorocul, ci și pe dumnezeieștii ei părinți Ioachim și Ana, care cu atîtea lacrimi și suspine se rugau lui Dumnezeu să le dea lor rod. Dar și toată făptura omenească s-a bucurat, de vreme ce tot neamul omenesc aștepta să se nască în lume Sfînta Fecioară, care la vreme avea să nască pe Emanuel, ce se tîlcuiește "Cu noi este Dumnezeu" (Isaia 7, 14).

Astăzi prăznuim nașterea Împărătesei cerului și a pămîntului, ca rod al rugăciunii, al milosteniei și al facerii de bine, cîștigată de la Dumnezeu de Sfinții Părinți Ioachim și Ana. Deci cum trebuie să prăznuim noi astăzi și cu cîtă cinste și evlavie, cu cîtă sfințenie și curăție? Astăzi cei sterpi și neroditori să se mîngîie cu nădejdea că, prin milostenii și faceri de bine, prin post și rugăciune, vor dobîndi și ei copii de la Dumnezeu.

Astăzi cei tineri să se înfrîneze și cu curăție și cinste să prăznuiască nașterea Maicii Domnului. Astăzi fecioarele și copiii să salte de bucurie că le vine în lume Maica fecioriei. Astăzi bătrînii și bolnavii să se bucure că sprijinitoarea bătrînilor și mîngîierea bolnavilor a venit în lume. Astăzi cei căzuți în păcate grele și cei deznădăjduiți de mîntuirea lor, cu nădejde să se mîngîie, că ridicarea celor căzuți și nădejdea celor deznădăjduiți pe pămînt s-a născut. Fiecare din cei ce sînteți de față să vă gîndiți cîtă osteneală și milostenie au făcut și cîte lacrimi au vărsat dumnezeieștii părinți Ioachim și Ana, ca să le dea Dumnezeu copii. Apoi, prin cîtă osîrdie și rugăciune din adîncul inimii au dobîndit o fiică, pe Preasfînta Fecioară Maria, de a cărei naștere s-au bucurat cerul și pămîntul.

Și acum să vă fac o întrebare. Oare cîtă muncă și urgie, cîtă pedeapsă vor lua de la Dumnezeu acei părinți care, nu numai că nu se roagă lui Dumnezeu să le dea copii, ci îi omoară prin avorturi sau prin alte mijloace împiedică nașterea fiilor lor? Dacă pentru uciderea unui singur om cu voia, dumnezeieștile canoane pedepsesc cu 20 de ani de canonisire și oprire de la Sfînta Împărtășanie, apoi în ce fel trebuie canonisiți acei creștini care ucid cu voia, nu unul, ci doi, trei și chiar mai mulți copii? Poate veți zice că copilul avortat nu era de nouă luni și deci păcatul nu ar fi deplin. Să nu gîndiți așa ceva, că mare neadevăr gîndiți.

Dumnezeieștii Părinți spun că precum atunci cînd fulgeră sau tună, deodată se vede și lumina, așa și la împreunarea soților, în acea clipă cînd s-au împreunat, cu puterea lui Dumnezeu se zămislește în pîntecele mamei și sufletul și trupul și începe a lua ființă copilul. Iar cine după împreunare, chiar și după un ceas, va încerca în vreun fel să împiedice nașterea, ucigaș de om este și mare osîndă va primi. La fel păcătuiesc și cei ce se feresc a zămisli copii. Aceștia să-și aducă aminte că pe Onan, feciorul patriarhului Iuda, numai pentru acest păcat l-a omorît Dumnezeu (Facere 38, 10).

Luați aminte, fraților, că cel ce face avort sau în alt chip împiedică nașterea copiilor, nu odată, ci de două ori este ucigaș. Cel ce ucide vreun om care a fost botezat, poate să-i omoare numai trupul său, dar dacă acel om a fost în dreaptă credință și în fapte bune, sufletul său rămîne viu în veci, fiindcă se duce din moarte la viață. Dar cei ce omoară copiii mai înainte de dumnezeiescul Botez, de două ori sînt ucigași, căci atît trupurile lor cît și sufletele le lipsesc de fericirea cea veșnică, după mărturia Mîntuitorului care zice: Cel ce crede și se va boteza se va mîntui, iar cel ce nu crede se va osîndi (Marcu 16, 16).

Iubiți credincioși,

Astăzi, însă, se cade să ne veselim, căci s-a născut pe pămînt Maica Vieții, Fecioara Maria, cea mai sfîntă ființă omenească pe care a ales-o Dumnezeu mai înainte de întemeierea lumii, ca să nască pe Iisus Hristos de la Duhul Sfînt în Betleemul Iudeii. Să se bucure astăzi pruncii și fecioarele, copiii și tinerii, mamele și văduvele, preoții și călugării că ni s-a născut nouă mamă duhovnicească și cea dintîi rugătoare, mîngîietoare și mijlocitoare înaintea Preasfintei Treimi.

Să mergem deci în Nazaretul Galileii, să-i aducem laude îngerești, pruncii și Fecioarei Maria, Preacuratei de Dumnezeu Născătoarei, care s-a născut din Sfinții Părinți Ioachim și Ana, la bătrînețile lor. Însă, pentru a lăuda pe prunca și Fecioara Maria, trebuie să avem inimă fără răutate, ca pruncii, și viață curată și neîntinată de păcate trupești. Pentru a lăuda pe aceea care avea să fie Maica Fiului lui Dumnezeu, trebuie să avem inimă de mamă, blîndețe și răbdare de mamă, iubire și milă de mamă către toți. Altfel, rugăciunile noastre, darurile noastre, dacă ies din inimi pline de păcate, de ură și de răutate, nu vor fi primite de Preasfînta Fecioară Maria.

Cu aceste gînduri de bucurie și nădejde și cu inimi pline de milă și smerenie, să intrăm în sfintele biserici și, sărutînd icoana Maicii Domnului, să-i adresăm cu credință această scurtă rugăciune: Ușa milostivirii deschide-ne-o nouă, binecuvîntată Născătoare de Dumnezeu Fecioară, ca să nu pierim cei ce nădăjduim întru tine, ci să ne mîntuim prin tine de nevoi, că tu ești mîntuirea neamului creștinesc. Amin.


Home Page


Copyright © 1999 BullSoft. All Rights Reserved.