Mai înainte de a începe predica voi aminti cuvintele Duhului Sfînt, care se cuprind în troparul acestui dumnezeiesc praznic al Intrării Maicii Domnului în Biserică. Iată aceste cuvinte: Astăzi înainte însemnarea bunăvoinţei lui Dumnezeu şi propovăduirea mîntuirii oamenilor, în Biserica lui Dumnezeu luminat Fecioara se arată şi pe Hristos mai înainte Îl vesteşte. Acesteia şi noi cu mare glas să-i cîntăm: Bucură-te plinirea rînduielii Ziditorului.

Am pus troparul sărbătorii de azi mai înainte de predică, pentru că în el dumnezeieştii Părinţi au adunat învăţăturile acestui mare praznic împărătesc. Troparul sau condacul unui praznic sau al unui sfînt adună pe scurt ori viaţa acelui sfînt, ori însemnătatea acelui praznic despre care se vorbeşte. Deci precum aţi auzit, începutul troparului este: "Astăzi înainte însemnarea bunăvoinţei lui Dumnezeu". Intrarea Maicii Domnului în Biserică a fost primul semn din rînduiala bunăvoinţei lui Dumnezeu de a mîntui neamul omenesc. Dar să vedem în ce fel s-a împlinit acest semn, în ce fel s-a desfăşurat el şi cum s-a arătat pe pămînt această bunăvoinţă a lui Dumnezeu de a mîntui lumea prin naşterea Maicii Domnului şi prin intrarea ei în Biserică.

Iată în cel fel a fost intrarea Maicii Domnului în Biserică. Împlinindu-se trei ani de la naşterea Maicii Domnului, dumnezeieştii părinţi Ioachim şi Ana şi-au adus aminte de făgăduinţa pe care au făcut-o lui Dumnezeu mai înainte de a se naşte fiica lor, Fecioara Maria. Căci ei, fiind oameni sterpi şi neroditori, numai prin rugăciuni, post şi milostenie au dobîndit pe această dumnezeiască pruncă, Maria. "Doamne, de ne vei da nouă un prunc, ziceau ei, noi îl vom închina Bisericii Tale pentru toată viaţa, numai să nu ne laşi sterpi şi neroditori, spre ocara lumii".

Deci, aducîndu-şi aminte de această făgăduinţă pe care au făcut-o pe cînd Fecioara Maria avea trei ani, Sfinţii Părinţi Ioachim şi Ana s-au hotărît să o dea Bisericii, după făgăduinţa de mai înainte. Şi gîndind acestea, au adunat în Nazaret - oraşul în care trăiau - rudeniile lor de neam împărătesc şi arhieresc, că Sfîntul Ioachim era din neamul lui David, iar Sfînta Ana era din neamul lui Aaron.

După ce s-au sfătuit cu rudeniile lor, Sfinţii Părinţi Ioachim şi Ana au adunat multe copile nevinovate şi curate, de o vîrstă cu dînsa şi mai mari din Nazaret, ca să petreacă pe această copilă sfîntă pînă la Ierusalim cu făclii aprinse în mîini, cu cîntări şi cu psalmi. Şi au pornit din Nazaret spre templul din Ierusalim cale de peste 150 km, mergînd trei zile în şir. Şi era o minune mare şi prealăudată acea dumnezeiască adunare alcătuită din rudele Preasfintei Fecioare Maria. Pe cale cîntau mai cu seamă psalmii lui David şi cele ce se potriveau cu această mare taină şi ducere a Maicii Domnului în Sfînta Sfintelor, zicînd aşa: Ascultă fiică şi vezi şi pleacă urechea ta şi uită poporul tău şi casa părintelui tău. (Psalm 44, 12). Adică, uită pe tatăl tău şi pe mama ta, că a poftit Împăratul - adică Dumnezeu - frumuseţea ta, cum zice psalmul 44, şi te cheamă în Sfînta Sfintelor.

Şi mergînd ele pe drum, toată lumea se minuna şi se întreba: "Unde merge această adunare?" Că era o adunare de oameni cinstiţi, împreună cu dumnezeieştii părinţi Ioachim şi Ana şi atît de strălucitoare, ca o adunare de stele pe cer, iar în mijloc strălucea ca o lună Preasfînta şi Preacurata Fecioară Maria, prunca cea de trei ani, care mergea în Sfînta Sfintelor. Şi să nu credeţi că mergeau numai ele, căci în chip nevăzut mergeau şi îngerii lui Dumnezeu, care, la fel, cîntau şi petreceau pe Preasfînta Fecioară Maria. Căci şi chivotul Legii Vechi, cum zice Sfînta Scriptură, l-au dus cu psalmi şi cu cîntări frumoase, iar înaintea chivotului Legii mergea, cîntînd şi dănţuind, împăratul David (II Regi, 6, 5-17). Căci el era şi prooroc şi vedea că acest chivot, care poartă în sine mana, este preînchipuirea Preasfintei Maicii lui Dumnezeu, care va purta în sine mana cea dumnezeiască, pe purtătorul de mană, pe Iisus Hristos.

Dar dacă înaintea chivotului, care era închipuirea Maicii Domnului, dănţuia David şi era însoţit de tot Israelul, apoi înaintea acestui chivot viu şi însufleţit, care era dumnezeiasca pruncă Maria, nu mergea împăratul cel de pe pămînt, nu mergeau oamenii din tot Israelul, ci nevăzut mergeau milioane de îngeri şi mergea Însuşi Împăratul cerului şi al pămîntului, Iisus Hristos. La aducerea Preasfintei Maicii Domnului în templu, îngerii lăudau şi cîntau de bucurie, pentru că se aducea lui Dumnezeu această biserică vie şi însufleţită. Se aducea în Sfînta Sfintelor această biserică dumnezeiască purtată de Duhul lui Dumnezeu, după cum auziţi că se cîntă în Biserică, la condacul praznicului: "Preacurată biserică a Mîntuitorului, cămara cea de mult preţ şi Fecioara, sfinţită vistierie a slavei lui Dumnezeu, astăzi se aduce în casa Domnului... Acesta este cortul cel ceresc". Aşa o aduceau îngerii şi o lăudau, căci nu era o copilă de rînd, ci era biserica însufleţită a Duhului Sfînt, căci cu dînsa călătorea harul Duhului Sfînt, fiind umbrită şi plină de puterea Lui.

Cînd au ajuns la Ierusalim, după o cale de trei zile, s-a făcut şi acolo o minune preaslăvită. Biserica cea zidită de Solomon şi restaurată de Zorobabel, după ce a fost pustiită pe timpul robiei babiloniene, era o biserică foarte frumoasă, căci se minuna oarecînd Petru de zidurile ei. La intrare, biserica avea cincisprezece trepte, după numărul celor 15 psalmi, pe care preoţii şi leviţii îi cîntau cînd intrau la slujbă. La fiecare treaptă ce urca în biserică se cînta cîte un psalm din psalmii treptelor, după cum îi vedem pînă astăzi în Psaltire. Cînd a ajuns Fecioara Maria la aceste 15 trepte, dumnezeieştii părinţi Ioachim şi Ana voiau să o ducă de mînă, ca pe o copilă ce nu poate păşi pe trepte. Dar, fiind întărită de harul Duhului Sfînt, ea s-a desprins din mîinile părinţilor şi de ceata fecioarelor care o conduceau cu făclii aprinse şi cu cîntări, şi a început să urce ca o porumbiţă nevinovată peste toate treptele, ca o pasăre a raiului, şi a ajuns la treapta de sus unde erau preoţii îmbrăcaţi în veşminte de aur împreună cu proorocul Zaharia.

Urcîndu-se Fecioara, s-au mirat preoţii şi tot poporul cum o copilă de trei ani a putut să urce treptele aşa de uşor ca şi cum ar fi zburat. Apoi luînd-o în braţe marele prooroc Zaharia, care era şi arhiereu şi căruia i se descoperise de la Dumnezeu cine este această dumnezeiască pruncă, a dus-o în biserică şi, după ce a închinat-o, a făcut un lucru cu totul neobişnuit şi cu totul neîngăduit de Legea Veche. A adus-o pe Fecioara Maria, nu în sfînta unde intrau preoţii, ci după a doua catapeteasmă, în Sfînta Sfintelor, unde erau: chivotul legii, cel ferecat peste tot cu aur şi heruvimii care umbreau altarul şi masa şi toiagul lui Aaron care înfrunzise şi şarpele cel de aramă şi celelalte lucruri sfinte ale lor.

Şi s-au adunat toţi preoţii şi nu numai ei, ci şi îngerii şi cu toţii s-au minunat, cum se poate să intre o copilă în Sfînta Sfintelor şi cum a îndrăznit Zaharia să aducă pe cineva în Sfînta Sfintelor unde preoţii nu aveau voie să intre şi nici arhiereul nu putea să intre decît o dată pe an, dar şi atunci nu fără jertfă de animale şi stropind altarul şi jertfelnicul cu sînge pentru curăţirea lui şi a poporului.

Deci, acolo unde arhiereul nu îndrăznea să intre decît o dată pe an, acolo a dus-o pe Sfînta Fecioară, cum s-a cîntat astăzi la axionul praznicului, care zice că "îngerii, văzînd intrarea Preacuratei Fecioare Maria, foarte s-au spăimîntat, cum o fecioară, o copilă, a intrat în Sfînta Sfintelor...!" Dar dumnezeiescul prooroc Zaharia, ştia cine este această copilă. Preoţii Legii Vechi însă nu ştiau că această copilă va fi maica Arhiereului Celui Mare, care "va străbate cerurile", cum zice Sfîntul Apostol Pavel, şi va împăca lumea cu Dumnezeu Tatăl, şi se va jertfi pe Sine, aducîndu-Se jertfă o dată pentru totdeauna, pentru mîntuirea neamului omenesc (Evrei 4, 14; 9, 12-14).

Zaharia ştia, ca prooroc, că această copilă este mai sfîntă decît Sfînta Sfintelor, pentru că ea va purta în sine, pe Acela Care stă în Sfînta Sfintelor, cea nefăcută de mînă, în ceruri, pe Arhiereul bunătăţilor celor viitoare, cum zice Sfîntul Apostol Pavel. De aceea au adus-o în Sfînta Sfintelor. Iar după ce s-a închinat jertfelnicului celui de aur şi la sicriul legii Domnului, au luat-o şi au dus-o în casa fecioarelor şi a locuit acolo împreună cu ele 12 ani. Numai rugăciunea o făcea în Sfînta Sfintelor.

Dar cum a trăit Fecioara Maria la templu 12 ani? Templul lui Solomon, care fusese refăcut de Zorobabel, avea în jurul lui 90 de camere, cum arată vechiul istoric iudeu Iosif Flavius. Treizeci de camere, în partea de jos, erau destinate văduvelor care îşi duceau văduvia în curăţenie, în post şi rugăciune şi erau pururea în templu. Aşa era Ana, fiica lui Samuil din neamul lui Aşer şi alte multe văduve care petreceau şi se hrăneau din venitul templului şi slujeau la curăţenie şi la toate trebuinţele lui. Deasupra acestor camere erau alte treizeci de camere în care locuiau nazoreii, un fel de călugări ai Legii Vechi, care trăiau necăsătoriţi, asemenea călugărilor de astăzi. Deasupra acestor camere, la etajul al doilea, erau alte treizeci de camere unde petreceau fecioarele templului.

Toţi credincioşii care voiau să păstreze fetele lor curate pînă la măritat, le aduceau la templul lui Solomon şi le dădeau sub îngrijirea preoţilor şi arhiereilor, să petreacă în rugăciuni şi cîntări, cosînd veşminte şi broderii şi spălînd şi curăţind templul. Într-una din aceste camere destinate fecioarelor a adus Proorocul Zaharia pe Preacurata Fecioară Maria şi a dat-o în mîna fecioarelor celor mai în vîrstă. Fiind foarte luminată de Duhul Sfînt aici a învăţat Fecioara Maria toată Scriptura, precum şi lucrul de mînă, aşa cum învaţă şi Sfîntul Ghermano. Şi se mirau fecioarele celelalte de isteţimea şi de curăţia minţii ei, căci a deprins îndată toată dumnezeiasca Scriptură şi tot lucrul mîinilor, cel mai gingaş şi mai curat pentru folosul templului. Şi era iubită de toţi pentru înţelepciunea ei.

Despre nevoinţa ei îngerească în templu ne spun sfinţii Teofilact, Ghermano, Teodorit şi alţi părinţi bisericeşti, că Fecioara Maria priveghea de seara pînă dimineaţa în Sfînta Sfintelor, cugetînd adînc şi rugîndu-se lui Dumnezeu, în răpire şi în extazul minţii. Acolo se ruga pentru mîntuirea întregului neam omenesc. În zorii zilei adormea puţin, apoi iar se scula la rugăciune. Şi era pururea în genunchi de la ceasul al treilea pînă la al nouălea, cînd se ducea la locaşul fecioarelor şi începea lucrul mîinilor. Însă, cum spun Sfinţii Părinţi, pururea era în rugăciune şi cugetare la legea lui Dumnezeu ziua şi noaptea. Seara la ora şase venea Arhanghelul Gavriil şi-i aducea Fecioarei Maria hrană îngerească din cer în Sfînta Sfintelor. Aşa s-a hrănit ea timp de 12 ani, nu cu hrană pămîntească, ci numai cu hrană cerească adusă de Arhanghelul Gavriil.

Pe acest dumnezeiesc arhanghel, Zaharia proorocul de multe ori îl vedea şi se minuna foarte, cum un înger din cer vine s-o hrănească pe această copilă, să-i aducă o dată pe zi împărtăşire îngerească şi cugeta întru sine: "Oare ce are să fie această Fecioară aleasă de Dumnezeu?" Îşi aducea aminte că Dumnezeu a hrănit un popor întreg în pustie cu mană; îşi aducea aminte că Dumnezeu a hrănit pe Ilie proorocul, dar a trimis corbii să-i aducă de două ori pe zi hrană. Îşi aducea aminte Zaharia că Dumnezeu a hrănit pe Daniil în groapa cu lei, dar n-a venit nici un înger, ci a răpit îngerul pe Proorocul Avacum din Ierusalim cu pîine şi zeamă, cum spune Scriptura, şi l-au dus să hrănească pe Daniil în groapa leilor, cînd acesta striga: "Adu-Ţi aminte de mine, Dumnezeule, că am flămînzit!" Dar de această fecioară nu se dumirea, că nu venea să-i aducă pîine pămîntească, nici carne ca lui Ilie, ci îi aducea hrană îngerească.

Aşa a fost petrecerea Preasfintei Fecioare Maria în Sfînta Sfintelor. Era ca un heruvim plin de înţelepciune. Era ca un serafim pentru că ardea cu dragoste necontenită pentru Dumnezeu, ziditorul ei, care a zămislit-o în pîntecele sterp al mamei sale. Inima ei era în cer, iar trupul ei curat era în Sfînta Sfintelor, ca un înger cuvîntător şi dumnezeiesc căreia îi slujea cel mai mare peste arhangheli, Arhanghelul Gavriil. Fecioara Maria petrecea neîncetat în rugăciunea inimii şi Îl odihnea pe Dumnezeu în gîndirea ei cu lacrimi şi extaz. Pentru aceasta arhanghelul o slujea, o hrănea şi o păzea pentru că era biserică a Dumnezeului celui viu şi se pregătea să fie sălaş al Mîntuitorului lumii, pe Care nu-L încape cerul şi pămîntul.

V-aţi pus întrebarea pentru ce s-a citit astăzi evanghelia cu Marta şi Maria şi pentru ce la toate praznicile Maicii Domnului nu se citeşte altceva? Iată de ce dumnezeieştii Părinţi care au alcătuit sinaxarul, fiind plini de Duhul lui Dumnezeu, au rînduit toate evangheliile şi apostolii de peste an şi toate cîntările bisericeşti după lucrarea şi însemnătatea fiecărui praznic, în aşa fel, ca să se dezvăluie prin toate taina acelui praznic, lucrarea acelui sfînt, viaţa acelui mucenic sau cuvios. Prin evanghelia de astăzi se arată că Maica Domnului, Maria cea Preasfîntă şi Preacurată, şi-a ales partea cea bună (Luca 10, 42).

Şi care este partea cea bună în viaţa creştinului? Pe toată fapta bună trebuie s-o însoţim cu rugăciunea, după cum ne învaţă şi marele Apostol Pavel în epistola către Tesaloniceni, unde zice: Neîncetat vă rugaţi! (I Tesaloniceni 5, 17). Dar şi Mîntuitorul zice în Sfînta Evanghelie: Luaţi aminte, privegheaţi şi vă rugaţi (Marcu 13, 33). Şi Sfîntul Apostol Petru zice: Fiţi treji, privegheaţi, că potrivnicul vostru, diavolul, umblă răcnind ca un leu, căutînd pe cine să înghită (I Petru 5, 8) Şi Sfîntul prooroc David de asemenea ne spune: Bine voi cuvînta pe Domnul în toată vremea, pururea lauda lui în gura mea (Psalm 33, 1).

Iată pentru ce s-a citit Evanghelia aceasta. Ca să ne înveţe pe toţi că Maica Domnului şi-a ales partea cea bună, partea Mariei, cum spune Mîntuitorul către Marta: Marto, Marto te îngrijeşti şi spre multe te sileşti, dar un lucru trebuie: căci Maria (care stătea la picioarele lui Hristos) partea cea bună şi-a ales, care nu se va lua de la ea! (Luca 10, 41-42).

Fraţilor, dacă am alege partea Mariei în viaţa noastră, dacă am sta la picioarele Domnului ca Fecioara în Sfînta Sfintelor, dacă am petrece în rugăciune şi în gîndire de Dumnezeu ca dînsa, nu ne-ar hrăni pe noi oamenii, ci îngerii din cer; dar noi ne punem nădejdea mai mult în mîinile şi în priceperea noastră. Dar iată ce spune proorocul Ieremia: Blestemat este omul care se încrede în om şi îşi face sprijin din trup omenesc (Ieremia 17, 5). În alt loc zice: Nebun este acela care sărută mîinile sale şi zice că acestea m-au hrănit pe mine. Te-au hrănit mîinile tale? Dar dacă Dumnezeu îţi dădea o boală, ai fi putut face ceva cu mîinile şi cu priceperea ta? La fel şi psalmistul zice: Aruncă spre Domnul grija ta şi El te va hrăni (Psalm 54, 25). Să nădăjduim mai întîi în Dumnezeu şi apoi să lucrăm cu cinste, cu dragoste şi cu dreptate, că zice iarăşi Scriptura: Cel ce nu vrea să lucreze, acela să nu mănînce (II Tesaloniceni 3, 10). Deci lucrul nostru trebuie să fie însoţit de rugăciune, să fie început şi terminat cu rugăciune şi cu gîndul la Dumnezeu şi atunci toate vor fi cu spor.

Astăzi Fecioara Maria a fost adusă la Ierusalim, în biserica Domnului să se roage, să vorbească cu Dumnezeu şi cu îngerii, să se îndumnezeiască, să se facă biserică vie a Duhului Sfînt, să se pregătească pentru a naşte pe pămînt pe Iisus Hristos, Mîntuitorul lumii.

Maica Domnului s-a născut prin rugăciune, a petrecut 12 ani la templu numai în post, în rugăciune şi în neîntinată feciorie. Ea şi acum se roagă neîncetat în bisericile noastre, împreună cu toţi sfinţii, pentru noi, pentru mamele şi copiii noştri, pentru toţi cei ce cred în Dumnezeu şi iubesc poruncile Lui. Maica Domnului stă în genunchi înaintea Preasfintei Treimi şi se roagă împreună cu îngerii şi cu Apostolii pentru pacea lumii, pentru iertarea păcatelor şi mîntuirea tuturor oamenilor.

Să ne rugăm şi noi, fraţilor, lui Dumnezeu împreună cu Maica Domnului şi cu toţi sfinţii. Să venim cît mai regulat la Sfînta Biserică, mai ales în Duminici şi sărbători. Să ascultăm cu evlavie sfintele slujbe, să ducem viaţă curată pe pămînt, să ne iubim unii pe alţii şi să iertăm, ca să fim iertaţi.

Maica Domnului ne învaţă cum să ne rugăm, cu cîtă evlavie trebuie să mergem la biserică şi în ce chip să trăim pe pămînt ca să dobîndim împărăţia cerurilor. Să lăudăm deci pe Născătoarea de Dumnezeu şi să rostim cu credinţă această scurtă rugăciune: "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Tale, mîntuieşte-ne pe noi!" Amin.