Predică la Înălțarea Sfintei Cruci
( 14 septembrie )

Versiune fara diacritice
Home Page

Mîntuiește, Doamne, poporul Tău și binecuvîntează moștenirea Ta;
biruință binecredincioșilor creștini asupra celui potrivnic dăruiește
și cu Crucea Ta păzește pe poporul Tău
(Troparul praznicului)

Iubiți credincioși,

Pentru a vorbi mai deslușit despre praznicul Înălțării Sfintei Cruci, la care ne-am învrednicit a ajunge, este bine să începem cu un istoric mai vechi și să aducem în mijloc mărturii mai de mult, ca să ne putem da seama cînd a început și cum a ajuns la noi praznicul acesta.

Ați văzut grîul cînd de-abia îl bate vîntul, cînd este doar de o palmă de la pămînt sau cînd este aproape să dea în spic? Atunci veți vedea o taină mare. În firul acela de iarbă găsești toată așezarea grîului foarte amănunțit, căci foarte mic se arată înăuntru și spicul și boabele și toate celelalte. La fel și porumbul, cînd abia îi dă spicul și boabele și toate celelalte abia se urzesc, păpușa aceea, care nici măcar mătase nu are, mai tîrziu se va face mare, va face boabe și-și va arăta toată frumusețea ei lăsată de Dumnezeu.

Tot așa sînt și cele lăsate în dumnezeieștile Scripturi. Prealuminatele praznice, pe care le vedem astăzi în Biserica Darului, n-au ajuns la noi deodată, desăvîrșite și preasfinte, cum le vedem astăzi. Ci, ele au fost în Legea Veche abia în fașă, abia încolțite și în umbră. De aceea este nevoie să vorbim despre umbră, despre față și despre clipa cînd ele de-abia se plămădeau, înainte de Legea Nouă și chiar de Legea Veche.

Mai înainte de Moise și de Legea Veche, patriarhul Iacov, închipuind Sfînta Cruce, a binecuvîntat pe fiii lui Iosif, pe Manase și pe Efraim, în chipul crucii (Facere 48, 13-19). Apoi mai înainte de a muri el, s-a închinat la vîrful toiagului său, adică la lemn, care simboliza Crucea înainte de venirea Legii Noi. În Legea Veche, simbolul crucii cel mai umbros îl vedem mai întîi cînd șerpii veninoși mușcau cu mușcătură de foc pe evrei în pustiul Sinai, omorînd mulțime nenumărată de oameni. Iar Moise, văzînd că moare atîta popor, s-a rugat lui Dumnezeu pentru ei și i-a poruncit Dumnezeu: Fă-ți un șarpe de aramă și-l pune pe un stîlp. Toți cei ce vor fi mușcați de șerpi, să privească la șarpele de aramă și așa se vor vindeca (Numerii 21, 8).

Acesta era simbolul Crucii preaadevărat cu mult înainte de venirea Mîntuitorului, Care trebuia să Se răstignească pe Cruce. Și a zis Dumnezeu lui Moise: "Vezi, spune că toți cei mușcați, care vor privi la șarpele înălțat să-și închipuie că viața lor este acolo și vor trăi". Și le-a spus Moise atunci: "Vezi, Israile, viața ta răstignită pe lemn". Și toți care priveau la șarpe se vindecau. Că această asemănare simbolică și tainică a Sfintei Scripturi a închipuit pe Hristos Cel adevărat, Însuși Mîntuitorul a adeverit-o cînd a spus: Și precum Moise a înălțat șarpele în pustie, așa se cade să Se înalțe Fiul Omului (Ioan 3, 14-15).

Unde mai vedem taina Crucii și puterea ei? La Mara, în pustiul Sinai. După ce a tăbărît poporul lui Israel lîngă Marea Roșie, cale de trei zile, a ajuns la o mare care se chema Mara. Atunci poporul și dobitoacele toate fiind însetate, a strigat, cîrtind către Moise: "Ce să bem?" Că, după cum arată Sfînta Scriptură, apa Marei era amară și otrăvitoare, iar poporul nu putea să bea cu toată setea ce o avea. Atunci Moise a strigat către Dumnezeu: "Doamne, ce să fac?" Și i-a zis Dumnezeu: "Ia un lemn și aruncă-l în apă și apa se va îndulci!" Și Moise a făcut întocmai, aruncînd lemnul în apă. Atunci s-a îndulcit apa și astfel a băut poporul și dobitoacele cele însetate s-au răcorit (Ieșire 15, 23-25).

Ce simbolizează lemnul aruncat în apă și cum poate un lemn să îndulcească o apă atît de amară? Lemnul închipuiește Sfînta Cruce, iar apa cea amară, numită Mara, închipuiește marea cea amară și cu multe ispite a acestei vieți, care se îndulcește și se ușurează ori de cîte ori privim la Sfînta Cruce și cugetăm la patimile lui Hristos. În viața aceasta, frați creștini, mereu sîntem apăsați de întristări și necazuri. Dar cînd privim la lemnul Crucii lui Hristos și cînd ne aducem aminte cîte patimi înfricoșătoare a răbdat Hristos pentru noi, se îndulcește marea amară a vieții, pentru că ne gîndim că noi nu am răbdat nimic pentru dragostea lui Hristos.

Iată și alte simboluri ale Crucii înainte de Hristos. Moise se lupta în pustie cu madiamiții, cu amaleciții și cu alte popoare care se aflau acolo. Cînd amaleciții biruiau pe israeliteni, Moise se ruga lui Dumnezeu, ridicînd brațele în sus, închipuind semnul Sfintei Cruci. Cînd Moise ridica mîinile în sus, Israel biruia pe Amalec, iar cînd le cobora, Amalec biruia. Văzînd preoții Aaron și Or că Moise nu mai putea ține mîinile în sus în semnul Crucii multă vreme, pentru ca să nu biruiască Amalec, au pus o lespede sub picioarele lui Moise, ca să-l ridice mai sus, iar Aaron și Or îi sprijineau mîinile și astfel îl țineau în semnul Sfintei Cruci, pînă a biruit poporul lui Israel pe Amalec definitiv (Ieșire 17, 8-13). Toate acestea sînt simboluri ale Crucii din Legea Veche.

Iubiți credincioși,

Ce este Crucea lui Hristos? Ce trebuie să înțelegem prin Sfînta Cruce? Taina cea mare a Crucii este ascunsă în taina mîntuirii neamului omenesc, care s-a pregătit chiar de la întemeierea lumii. Crucea lui Hristos este cel dintîi altar de jertfă al Bisericii creștine pentru că pe dînsa S-a jertfit Mîntuitorul lumii și a sfințit-o cu preascump Sîngele Său, iar pe noi ne-a răscumpărat din robia păcatului. Iată ce spune Apostolul Pavel în epistola către Evrei: El - Hristos - a intrat o dată pentru totdeauna în Sfînta Sfintelor, nu cu sînge de țap și de viței, ci cu însuși Sîngele Său și a dobîndit o veșnică răscumpărare. Căci dacă sîngele țapilor și al taurilor și cenușa junincilor, stropind pe cei spurcați, îi sfințește spre curățirea trupului, cu atît mai mult Sîngele lui Hristos, care prin Duhul cel veșnic S-a adus lui Dumnezeu pe Sine, jertfă fără de prihană, va curăți cugetul vostru de faptele cele moarte, ca să slujiți Dumnezeului celui viu (Evrei 9, 12-14).

Crucea este arma cu care Mîntuitorul lumii a biruit pe diavolul. Zic dușmanii Crucii, că noi trebuie să cinstim numai pe Hristos, dar nu și Crucea "fiindcă este măciucă care a omorît pe Hristos!" Blestemată este părerea acelora. Sfînta Scriptură ne arată că David a tăiat capul lui Goliat cu o sabie. Pe aceasta o socotea poporul sfîntă și era ținută în Sfînta Sfintelor, învelită într-un veșmînt lîngă efod, pentru că cu dînsa a învins David pe Goliat (I Regi 21, 8-9). Cu atît mai mult această biruitoare armă a lui Hristos cu care s-a biruit satana și puterea întunericului, trebuie păstrată de creștini la loc de cinste cu toată sfințenia, pentru că prin Cruce a fost biruit Goliat cel nevăzut, adică diavolul.

În alt loc spune iarăși Sfîntul Apostol Pavel: Cuvîntul Crucii, pentru cei ce pier, este nebunie; iar pentru noi, cei ce ne mîntuim, este puterea lui Dumnezeu (I Corinteni 1, 18). Cu Sfînta Cruce sfințim toate: cu ea binecuvîntăm, cu ea ne apărăm de cel rău, cu ea biruim pe diavoli, izgonim duhurile necurate din oameni, vindecăm pe cei bolnavi. Crucea este steagul Bisericii lui Hristos și armă biruitoare, de temut vrăjmașilor Lui, pentru că are în sine "puterea lui Dumnezeu", iar nu o putere oarecare.

Ce este încă Crucea lui Hristos? Este pecetea Dumnezeului Celui viu. Auzim pe proorocul Iezechiel ce spune, că a venit mînia Domnului peste Ierusalim "pentru fărădelegile și răutățile poporului". Și Iezechiel a văzut o vedenie cu un înger al Domnului care striga cu mare glas: Treci prin mijlocul cetății, prin Ierusalim, și însemnează cu semnul crucii (litera "tau" care în alfabetul vechi grec avea forma unei cruci) pe frunte, pe robii lui Dumnezeu Cel viu. Și cînd va veni sabia Domnului va cruța pe toți cei însemnați pe frunțile lor. Deci, cînd a venit mînia Domnului, a lovit pe toți de la tînăr pînă la bătrîn și numai cei însemnați pe frunte de îngerul Domnului au fost scutiți de primejdie și de moartea sabiei, după porunca îngerului care zicea: ...să nu vă atingeți de nici un om care are pe frunte semnul "+" (Iezechiel 9, 4-6).

Dar aceasta a fost în Legea Veche. Avem încă mărturii mai puternice în Legea Nouă. Sfîntul Ioan Evanghelistul, după ce arată descoperirile cele mari despre sfîrșitul lumii, despre taina întrupării lui Dumnezeu Cuvîntul, spune: Am văzut un alt înger care se ridica de la răsăritul Soarelui și avea pecetea Dumnezeului Celui viu. Îngerul a strigat cu glas puternic către cei patru îngeri, cărora li s-a dat să vatăme pămîntul și marea, zicînd: Nu vătămați pămîntul, nici marea, nici copacii, pînă ce nu vom pecetlui, pe frunțile lor, pe robii Dumnezeului nostru (Apocalipsa 7, 2-3).

Pînă acum am văzut că Sfînta Cruce este altar, este armă și pecete a Dumnezeului Celui viu. Dar Crucea lui Hristos mai este pricinuitoarea înălțării și a preaînălțării lui Hristos. Crucea este pricina și mijlocul prin care S-a înălțat Domnul nostru Iisus Hristos mai presus decît tot numele. În epistola sa către Filipeni, Sfîntul Apostol Pavel spune că pentru dragostea cea către noi, Fiul lui Dumnezeu S-a smerit pe Sine, ascultător făcîndu-Se pînă la moarte, și încă moarte de cruce. Pentru aceea și Dumnezeu L-a preaînălțat și I-a dăruit Lui nume, care este mai presus de orice nume; ca întru numele lui Iisus tot genunchiul să se plece, al celor cerești și al celor pămîntești și al celor de dedesubt (Filipeni 2, 8-10).

Vedeți, fraților, cîtă cinste îi aduce lui Hristos Crucea? Că L-a preaînălțat Dumnezeu Părintele pe Dumnezeu-Cuvîntul, pentru că a răbdat moarte de ocară, și mai ales moarte de cruce și L-a suit pe El mai presus de toată stăpînia și începătoria și domnia.

Crucea lui Hristos este steagul și "semnul Fiului Omului". este stema și steagul de biruință al lui Hristos, care va străluci mai înainte de sfîrșitul lumii, nu numai pe pămînt ci și pe norii cerului, cum spune evanghelistul Matei: Și atunci se va arăta pe cer semnul Fiului Omului și vor plînge toate neamurile pămîntului (Matei 24, 30). Deci, iată cît de mari taine s-au lucrat prin Cruce. S-a lucrat mîntuirea neamului omenesc, căci a zis proorocul Isaia: Înălțați un steag peste neamuri (Isaia 62, 10). Vedeți, acest steag dinainte de Hristos este Sfînta Cruce, care înalță toate popoarele spre Cel ce suferă și Care rămîne în veac Domn și Stăpîn în cer și pe pămînt (Matei 24, 30). Iată deci cîteva simboluri și mărturii privitoare la Cruce, atît din Vechiul, cît și din Noul Testament.

Iubiți credincioși,

Să arătăm cum a luat naștere praznicul Înălțării Sfintei Cruci. În anul 313 Sfîntul Constantin cel Mare a biruit pe Maxențiu și a fost proclamat împărat al Imperiului roman de Apus, cu capitala la Roma. În anul 323 același mare împărat creștin a biruit și pe împăratul păgîn de răsărit, Liciniu, și se proclamă împărat al întregului imperiu latin, cu capitala la Constantinopol.

Primind botezul creștin de la Sfîntul Silvestru episcopul Romei împreună cu mama sa Elena, Sfîntul Constantin cel Mare avea dorință fierbinte să afle Mormîntul lui Hristos la Ierusalim și Crucea pe care a fost răstignit Domnul pentru mîntuirea lumii. Căci după anul 71, Ierusalimul fiind ocupat de romani, Mormîntul Domnului și toate locurile sfinte din Ierusalim au fost profanate și acoperite cu pămînt ca să nu se mai închine creștinii aici. Tot atunci au fost ascunse într-o peșteră din apropiere și Crucea lui Hristos, împreună cu celelalte două cruci pe care au fost răstigniți cei doi tîlhari.

Astfel, Sfîntul împărat Constantin a trimis la Ierusalim pe mama sa - Sfînta Elena - să afle Mormîntul Domnului și lemnul Sfintei Cruci, prin care s-a săvîrșit taina mîntuirii neamului omenesc. Deci, mult ostenindu-se Sfînta Elena cu patriarhul Ierusalimului Macarie, au aflat Sfîntul Mormînt și locul Golgotei, acoperite de pămînt și de gunoaie, dar Sfînta Cruce nu puteau s-o afle nicăieri. Atunci, auzind ea că un iudeu bătrîn, numit Chiriac, știa locul unde fusese ascunsă Crucea lui Hristos, îndată l-a chemat și au aflat într-o peșteră din apropiere trei cruci acoperite cu pămînt; dar erau nedumeriți care este Crucea Domnului.

Tocmai atunci duceau pe acolo un mort la groapă. Atunci a poruncit Sfînta Elena să atingă pe rînd cele trei cruci de mort și la care va învia mortul, aceea este Crucea lui Hristos cea dătătoare de viață. Astfel, cînd au atins de sicriu a treia cruce, îndată a înviat mortul și a început a se închina lemnului celui sfînt. Apoi au făcut procesiune cu Sfînta Cruce pe ulițele Ierusalimului cu mulțime de credincioși, lăudînd pe Dumnezeu pentru această minune. La urmă s-au urcat pe Golgota și patriarhul Macarie a înălțat Sfînta Cruce ca s-o vadă tot poporul și toți cei din față s-au închinat ei, strigînd: "Doamne miluiește!"

În amintirea acestei zile, Biserica Ortodoxă prăznuiește Înălțarea Sfintei Cruci în fiecare an la 14 septembrie, numărînd-o între cele douăsprezece praznice împărătești.

Iubiți credincioși,

În cuvintele Sfintei Scripturi înțelesul Crucii este tîlcuit în mai multe feluri, dar în linii generale în două și anume: un înțeles duhovnicesc și unul material. În sens duhovnicesc prin Cruce înțelegem toată suferința și patima cea preaînfricoșată a Domnului nostru Iisus Hristos, pentru că El a purtat pentru mîntuirea noastră crucea suferinței pînă la moarte și chiar moartea pe cruce. În acest sens se înțeleg și cuvintele Mîntuitorului din Evanghelie care zice: Oricine voiește să vină după Mine, să se lepede de sine să-și ia crucea și să-Mi urmeze (Marcu 8, 34). Crucea materială este chiar Crucea aceea pe care a dus-o Mîntuitorul în spate. Ați auzit cum zice Evanghelia de astăzi: Ducîndu-și Crucea, a ieșit la locul ce se cheamă al Căpățînii, care evreiește se zice Golgota, unde L-au răstignit (Ioan 19, 17-18). Mai zice Evanghelia de astăzi: Stătea lîngă crucea lui Iisus, mama Lui și sora mamei Lui, Maria lui Cleopa, și Maria Magdalena (Ioan 19, 25). Cînd zice că "stăteau lîngă crucea Lui" să știm că tot despre crucea de lemn se vorbește.

Dar de ce Mîntuitorul, în drum spre Golgota pe calea durerii, a îngăduit unui om cu numele Simon Cirineanul să ducă Crucea lui o bucată de drum? A îngăduit pentru că la patima Sa, Hristos nu a pătimit ca Dumnezeu, ci numai ca Om. Dar dacă ar fi voit, Hristos putea să ducă tot pămîntul pînă la Golgota. Dar atunci El pătimea ca Om pentru păcatele oamenilor, iar ca om avea nevoie să fie ajutat. Cine mergea cu Crucea în spate atunci? Cine o ținea? Cine era însetat și rănit? Cine o purta? Firea omenească a Domnului și Dumnezeului nostru Iisus Hristos.

Deci ca om El slăbise din putere și avea nevoie de ajutorul altui om ca să-I ducă mai departe Crucea. Așa spun și Sfinții Părinți că și noi trebuie să fim ajutați uneori de frații noștri în necazuri și în scîrbe, ca să putem duce crucea suferinței pînă la ușa mormîntului. Dar Crucea Mîntuitorului, pe care a dus-o Simon Cirineanul în spate și pe lîngă care stătea Maica Domnului împreună cu celelalte femei mironosițe, este Crucea cea materială, Crucea propriu-zisă, cea din materie. Mare greșeală fac toți acei care deși își zic "creștini", nu cinstesc Crucea lui Hristos. Ei primesc Crucea numai ca simbol tainic, deci numai crucea spirituală, iar pe cea materială nu o recunosc. Îndoit este omul, avînd o parte văzută și una nevăzută, fiind alcătuit din trup și suflet (I Corinteni 6, 20), îndoită este, deci, și crucea. Una materială, pe care o purtăm la piept și cu care ne însemnăm pe frunte; iar alta spirituală, în suflet, adică hotărîrea de a răbda cu dragoste toate necazurile, pentru a putea împlini poruncile lui Hristos.

Frații mei, să vorbim și în alt înțeles despre Sfînta Cruce. În viața noastră pămîntească, fiecare trebuie să-și ducă o cruce, crucea pe care i-a rînduit-o Dumnezeu, cum ar fi: crucea celor căsătoriți, crucea monahilor, crucea fecioriei, a celor bolnavi, a văduvelor, a ostașilor și altele. Căci toți trebuie să ducă o cruce pentru dragostea lui Hristos, ca să se poată mîntui. În "Urmarea lui Hristos" se spune: "Omule, dacă te numești următor al lui Hristos, nu se poate să nu mergi pe calea Lui, căci altfel nu te poți mîntui". Hristos ne-a arătat calea împărătească ce duce la cer prin suferință, căci fără cruce nu este mîntuire. Fără minte este cel ce crede că se poate mîntui fără suferință, fără răbdare și fără bărbăție mare de cuget în toate împrejurările vieții.

Cei căsătoriți au crucea lor de a naște și crește copii, de a munci și a se osteni, de a asculta de Sfînta Biserică, de a face milostenie, de a cîștiga cu trudă și osteneală existența lor și a copiilor lor. Cei feciorelnici și monahii au altă cruce mai frumoasă decît a celor căsătoriți, cum ne învață Sfîntul Apostol Pavel la întîia epistolă către Corinteni, capitolul 7. Cei necăsătoriți duc o cruce mai grea, căci duc război cu firea. Că ce este monahul? "Este silă necontenită a firii și tăierea voiei pînă la moarte" (Sfîntul Ioan Scărarul, Filocalia IX, Cuv. 4).

Monahul este om de jertfă. El se jertfește pururea pentru dragostea lui Iisus Hristos, renunțînd la toate plăcerile lumii și ale trupului. Neîncetat se smerește, postește, priveghează se ostenește și plînge. Mintea lui nu poate să fie niciodată fără de grijă pe acest pămînt, căci se luptă cu duhurile răutății. Deci, monahul are o cruce, într-o anumită privință mai grea, pentru că mai cinstită este fecioria decît nunta, după cum a înțeles Apostolul Pavel, care zice: Cel ce își mărită fecioara bine face; dar cel ce n-o mărită și mai bine face! (I Corinteni 7, 38), arătînd astfel că mai bună este curățenia și fecioria cea desăvîrșită a trupului și a sufletului (I Corinteni 7, 25-40). Deci, crucea celor din feciorie este mai grea, dar mai mare plată vor avea în ceruri.

Grea este și crucea celor bolnavi. Bolnavului i se pare noaptea un an; nici mîncarea nu-i mîncare și nici bucuria vieții nu o simte. Fericit este cel ce poate răbda boala ca Iov, căci acela va lua mare plată. Crucea celui din boală îl smerește pe el, atît cu sufletul cît și cu trupul. De la cel bolnav nu cere Dumnezeu nici post, nici metanii, ci numai două lucruri îi cere, așa cum spune Sfîntul Efrem Sirul: "De la omul bolnav două lucruri cere Dumnezeu: rugăciunea și mulțumirea, adică să se roage lui Dumnezeu necontenit pînă la ultima suflare și să-I mulțumească lui Dumnezeu pînă la sfîrșitul vieții pentru boala sau crucea care i-a dat-o, și va avea cunună de mucenic". Căci așa au răbdat sfinții martiri, sfinții pustnici, creștinii cei buni, ca și cei bolnavi, care au avut credință tare în Hristos Dumnezeul nostru.

Să știți, iubiți frați, că pe pămînt nimeni din cei botezați în numele Preasfintei Treimi, nu se poate mîntui fără cruce. Se spune în Urmarea lui Hristos: "Omule, dacă vrei să lepezi o cruce, nenumărate alte cruci vor veni asupra ta!" Cine își duce crucea cu mulțumire și cu dragoste pentru Mîntuitorul și este mulțumit cînd este certat de Dumnezeu cu pagube, cu necazuri și ocară, cu foamete și sete, cu boală și întristare, acela este următor al lui Hristos. Fiecare să-și ducă cu bucurie crucea sa, aducîndu-și aminte că Crucea lui Hristos a fost de mii de ori mai mare și mai grea decît a lui, fiindcă El a răbdat pentru toată lumea, fiind cu totul fără de păcat.

Iubiți credincioși,

Încheiem predica de astăzi cu cîteva sfaturi: Cînd faceți cruce, să o faceți drept pe fețele voastre, ca să nu rîdă vrăjmașul de noi, ci să fugă de semnul care simbolizează Sfînta Treime. Duceți degetele împreunate mai întîi la frunte, în numele Tatălui; apoi la piept, în numele Fiului, Care S-a coborît din cer pentru mîntuirea noastră; apoi la umărul drept și cel stîng, prin care se leagă dragostea lui Dumnezeu de om și de mîntuirea noastră. Căci prin Duhul Sfînt ținem legătura cu Dumnezeu, Părintele, cu Fiul și Duhul Sfînt. Acestea ne învață Sfîntul Ioan Gură de Aur în cuvîntul "Despre Sfînta Cruce". Apoi sînteți datori să aveți toți Sfînta Cruce în casele voastre, iar cînd plecați la drum și cînd vă întoarceți acasă însemnați-vă cu semnul Sfintei Cruci cu evlavie, rostind această scurtă rugăciune: Crucii Tale ne închinăm Hristoase, și sfîntă Învierea Ta o lăudăm și o mărim! Toate să le începem cu rugăciune și cu Sfînta Cruce. Nu uitați să împodobiți crucile și mormintele celor răposați ai noștri din cimitire. Păcat de moarte săvîrșesc cei ce necinstesc Crucea lui Hristos și mai ales o înjură.

Deci toți care vrem să ne mîntuim, trebuie să ducem cu dragoste și cu bucurie crucea noastră, dată de Dumnezeu spre mîntuire. Apoi să fim adevărați închinători ai Crucii lui Hristos, atît a celei văzute, cît și a celei nevăzute, pentru că omul și Crucea au două sensuri. Deci, crucea spirituală înseamnă să răbdăm toate necazurile pentru împărăția cerurilor, iar crucea materială este aceea pe care o facem noi din aur, din argint, din lemn, din vopsele și din orice materie. Dar să nu uităm ce zice Sfîntul Ioan Damaschin în Dogmatica sa: "Măcar din aur sau din pietre scumpe de ar fi făcută crucea, după chipul ei, anatema celui ce s-ar închina la acea materie". Deci, trebuie să știți că noi nu ne închinăm materiei din care este făcută crucea, ci ne închinăm semnului Fiului Omului pe care-l reprezintă.

Domnul Dumnezeu și Preacurata Lui Maică și puterea Sfintei Cruci să ne ajute nouă păcătoșilor să ne ducem cu dragoste crucea, fie la piept, fie în mîinile noastre și în toate faptele noastre și să ne închinăm Crucii lui Hristos cu evlavie, căci este semn și armă de apărare și steag de la Dumnezeu lăsat pentru creștini pe pămînt. Iar crucea spirituală să o avem pururea în minte și în inimă, adică să fim gata a suferi toate necazurile și încercările acestei vieți trecătoare pentru mîntuirea sufletelor noastre, ca să fim adevărați următori ai lui Hristos și moștenitori ai împărăției cerurilor. Amin.


Home Page


Copyright © 1999 BullSoft. All Rights Reserved.