Astăzi răsună glas de bucurie în tot pămîntul. Astăzi Arhanghelul Gavriil îi vesteşte Fecioarei Maria că va lua în pîntece şi va naşte în lume pe Fiul lui Dumnezeu, mîntuirea întregului neam omenesc. Ziua de astăzi este mai sfîntă şi mai veselitoare decît toate zilele veacurilor, căci aduce bucurie şi vesteşte mîntuirea în toată lumea. Astăzi, Dumnezeu a căutat cu milă şi cu îndurare din cer spre pămînt şi a auzit suspinele strămoşilor noştri şi plîngerea tuturor celor ce se chinuiau în iad de la începutul lumii.

Atît de adîncă este taina dumnezeiescului praznic, încît nici minţile serafimilor şi ale heruvimilor nu o pot pătrunde. Această părere nu este a mea, ci a Bisericii lui Hristos care cîntă: Taina cea din veac ascunsă şi de îngeri neştiută. Dar oare a fost cu totul ascunsă de îngeri şi de oameni această taină a întrupării lui Dumnezeu Cuvîntul? Nu! Căci a fost cunoscută de îngeri şi revelată prin prooroci, însă în chip cu totul umbros. Căci îngerii au vestit-o patriarhilor, iar sfinţii prooroci cu mult înainte prin tainice profeţii mesianice au descoperit venirea Mîntuitorului pe pămînt. Dar ceea ce nici de îngeri, nici de oameni nu s-a ştiut, a fost chipul zămislirii lui Dumnezeu din Fecioară. Aceasta o adevereşte iarăşi Biserica prin cîntarea: Iar minunea naşterii Tale, a o spune limba nu poate (Axion).

Dar să arăt mai întîi cum a luat fiinţă acest minunat praznic al Bunei Vestiri. Sfînta Evanghelie de la Luca ne spune: În luna a şasea - adică în luna martie, căci la evrei anul începe la 1 septembrie, - a fost trimis Arhanghelul Gavriil de la Dumnezeu, într-o cetate din Galileea, al cărei nume era Nazaret, către o fecioară logodită cu un bărbat care se numea Iosif, din casa lui David; iar numele Fecioarei era Maria. Şi intrînd îngerul la ea, a zis: "Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, Domnul este cu tine. Binecuvîntată eşti tu între femei... (Luca 1, 26-28). Dar fecioara s-a spăimîntat şi s-a tulburat la vederea îngerului şi mai ales la auzirea cuvintelor lui, şi cugeta întru sine: Ce fel de închinăciune poate să fie aceasta? Iar îngerul Domnului, văzînd-o pe dînsa aşa de tulburată, i-a liniştit sufletul cu aceste cuvinte: Nu te teme, Marie, căci ai aflat har la Dumnezeu şi, iată, vei lua în pîntece şi vei naşte Fiu şi vei chema numele lui Iisus. Acesta va fi mare şi Fiul Celui Preaînalt Se va chema (Luca 1, 30-32).

Fecioara Maria, aducîndu-şi aminte cum şarpele a înşelat pe Eva şi pe Adam în rai, gîndea întru sine: "Oare ce este lucrul acesta, ce mi se arată? Vreo nălucire sau ispită? Să nu fie cumva vreo înşelăciune de la diavolul!" Apoi a zis către înger: "Văd chipul tău că te arăţi mie ca un om, dar graiul şi portul tău nu sînt din lumea aceasta. Mie îmi spui lucruri mari şi minunate pe care nu le pricep cum ar putea să fie. Tu zici că Dumnezeu Se va sălăşlui în mine, dar cum poate să încapă în mine Dumnezeu Care a creat toată zidirea şi pe Care nici o făptură nu-L poate încăpea? În ce chip sînt cuvintele acestea de care eu mă mir şi mă minunez?

Iar arhanghelul, voind a-i lămuri minunea cea mai presus de fire care va fi cu ea, i-a adus aminte de alte mari şi preaslăvite minuni ale lui Dumnezeu din vechime şi îi zise: "Adu-ţi aminte, preafericită fecioară, că la Dumnezeu nici un lucru nu este cu neputinţă (Luca 1, 37). Adu-ţi aminte cum toiagul lui Aaron, uscat fiind, a odrăslit (Numerii 17, 8). Adu-ţi aminte cum Sarra, femeia lui Avraam, stearpă şi bătrînă, a născut pe Isaac (Facere 21, 2-3). Adu-ţi aminte cum Ana, mama ta, stearpă şi ea fiind, te-a născut pe tine. Apoi, cum rugul, pe care l-a văzut Moise proorocul în muntele Sinai arzînd cu pară de foc, nu se mistuia (Ieşire 3, 2). Aşa şi tu vei lua întru tine focul dumnezeiesc şi nu te vei arde. Duhul Sfînt se va pogorî peste tine şi puterea Celui Preaînalt te va umbri (Luca 1, 35). De vrei să te încredinţezi şi de altă minune mai nouă, du-te la rudenia ta, Elisabeta şi vei vedea că şi ea, fiind stearpă, este acum în a şasea lună de cînd a zămislit" (Luca 1, 36).

Ascultînd cu mare atenţie cuvintele dumnezeiescului arhanghel şi înţelegînd ce fel de chemare are ea de la Dumnezeu, Sfînta Fecioară Maria a primit cuvintele lui şi hotărînd din toată inima să asculte porunca lui Dumnezeu cea trimisă ei prin îngerul Gavriil, cu mare smerenie a zis: Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvîntul tău! (Luca 1, 38). În clipa aceea, cînd Fecioara a acceptat porunca şi a rostit cuvîntul Fie mie după cuvîntul tău!, S-a şi zămislit Iisus Hristos în preacuratul ei pîntece. Iată deci, cum a început prealuminatul praznic al Bunei Vestiri, pe care astăzi îl prăznuim. Odată cu începutul acestui dumnezeiesc praznic s-a început şi plinirea planului lui Dumnezeu pentru mîntuirea neamului omenesc şi al descoperirii tainei celei din veac ascunse şi de îngeri neştiută.

Acest început al mîntuirii noastre după toată dreptatea îl prăznuieşte Biserica lui Hristos astăzi, cîntînd: "Astăzi este începătura mîntuirii noastre şi aflarea tainei celei din veac". Şi iarăşi: "Astăzi se binevesteşte pămîntului o mare bucurie". Cu adevărat, fraţilor, astăzi este ziua din luna a şasea în care prin Arhanghelul Gavriil, s-a adus bucuria cea mare a răscumpărării neamului omenesc. Arhanghelul a fericit-o pe Fecioara Maria, spunîndu-i mai întîi "Bucură-te!" şi apoi "Ceea ce eşti plină de har, că prin tine vine bucuria la toată lumea şi întristarea neamurilor se risipeşte". Preacurata şi Preasfînta Fecioară Maria este cu adevărat plină de har căci este comoara şi vistieria tuturor darurilor Sfîntului Duh; iar pentru a vă da seama de acest lucru şi adevăr am să folosesc o asemănare între cetele îngereşti şi Maica Domnului.

Sfinţii Maxim Mărturisitorul, Grigorie Cuvîntătorul de Dumnezeu, Grigorie de Nîssa, Vasile cel Mare, Dionisie Areopagitul, ca şi Sfîntul Nicodim Aghioritul spun că îngerii au luat de la Dumnezeu o deosebită vrednicie şi negrăite daruri dumnezeieşti. Şi dacă aceste preasfinte cete îngereşti au o mare felurime de calităţi şi daruri fireşti şi spirituale şi vrednicii date lor de Dumnezeu, apoi Preasfînta Născătoare de Dumnezeu şi pururea Fecioara Maria pe toate aceste cete îngereşti le covîrşeşte cu vrednicia, cu slava şi cu darul (Luca 1, 28).

Îngerii, ceata cea mai de jos din cereasca ierarhie, au de la Dumnezeu darul şi vrednicia de a sluji şi ajuta la mîntuirea sufletelor omeneşti şi de a povăţui pe oameni la vieţuirea creştinească şi cu fapte bune, pentru a îndeplini astfel voia lui Dumnezeu (Evrei 1, 7-14), iar Preasfînta şi Preacurata Fecioară Maria, prin harul dat ei de la Dumnezeu, mai mult decît toţi îngerii se roagă şi povăţuieşte pe cei credincioşi pe calea mîntuirii, spune Sfîntul Ioan Damaschin.

Arhanghelii, ca binevestitori, au darul de a descoperi tainele proorocilor şi a face cunoscută voia lui Dumnezeu oamenilor. Dar Preasfînta Fecioară Maria încă din acest veac a luat de la Dumnezeu darul proorociei. Astfel, proorocind prin Duhul Sfînt, mai întîi a arătat slava ei viitoare, zicînd: Iată, de acum mă vor ferici toate neamurile (Luca 1, 48). Iar după ce a născut pe Mîntuitorul, a covîrşit cu sfinţenia şi cu darul toate cetele arhanghelilor. Îngerii din ceata sfintelor începătorii sînt mai mari peste cetele cele de jos şi slujesc la îndreptarea a toată lumea şi la păzirea tuturor conducătorilor, a ţărilor, cetăţilor şi a tuturor ţinuturilor.

Apoi Preasfînta Fecioară Maria, fiind împărăteasa tuturor cetelor îngereşti, cu sfintele şi preaputernicile ei rugăciuni lucrează mai mult decît oricare ceată de îngeri la îndreptarea şi mîntuirea oamenilor şi păzeşte prin rugăciunile ei toate popoarele lumii. Dacă îngerii din ceata sfintelor stăpînii au stăpînire asupra diavolilor şi cu putere îi opresc şi-i potolesc de a nu vătăma pe cineva din oameni cît ar voi ei, apoi cîtă stăpînire nu are Preasfînta Fecioară Maria asupra diavolilor, care ispitesc pe oameni, oprind puterea lor de a face rău celor binecredincioşi care o laudă şi se închină ei cu credinţă şi umilinţă?

Îngerii din ceata sfintelor puteri din cer, prin harul cel dat lor de Dumnezeu, pot să reverse darul făcător de minuni celor plăcuţi ai lui Dumnezeu şi să întărească pe oameni cu răbdare şi tărie de suflet în necazurile şi suferinţele lor. Apoi cît dar şi putere de facere de minuni nu are Maica Domnului şi cît întăreşte şi îmbărbătează în necazuri pe toţi cei ce au dreaptă credinţă şi o cheamă pe ea din inimă spre ajutor? Îngerii din ceata Domniilor au darul şi puterea de la Dumnezeu de a domni peste ceilalţi îngeri, care sînt mai jos decît ei, de a învăţa pe oameni, de a stăpîni simţurile şi patimile lor şi a se face domni peste voile lor cele pătimaşe. Apoi cîtă putere nu are împărăteasa tuturor îngerilor şi doamna lumii, Preasfînta Născătoare de Dumnezeu, de a domni şi împărăţi lumea aceasta, de a povăţui tot sufletul cel binecredincios şi a stăpîni simţurile şi poftele cele pătimaşe pentru a ajunge, prin harul lui Dumnezeu, domni şi împăraţi peste toate patimile şi voile lor cele rele?

Ceata fericitelor tronuri, mai mult decît alte cete din cer, are darul de a se odihni şi a purta pe Dumnezeu, după har, nu după fiinţă, căci după fiinţă este necuprins. Apoi care dintre îngeri şi dintre oameni a odihnit şi a purtat pe Dumnezeu mai mult decît Preasfînta Fecioară Maria, care a purtat în pîntecele şi în braţele ei pe Dumnezeu-Cuvîntul, făcîndu-se prin aceasta scaun însufleţit şi cuvîntător al Împăratului slavei? Despre aceasta şi Biserica lui Dumnezeu adevereşte, zicînd: Că mitrasul tău, scaun l-a făcut şi pîntecele tău mai desfătat decît toate cerurile l-a lucrat.

Ceata sfinţilor şi înţelepţilor heruvimi mai mult decît alte cete îngereşti care stau mai jos decît dînşii, pururea strălucesc cu lumina înţelegerii şi cu revărsarea înţelepciunii şi cunoştinţei dumnezeieşti şi sînt luminaţi în chip covîrşitor de Dumnezeu spre a înţelege marea adîncime a tainelor Sale şi au putere a lumina pe îngerii cei mai de jos cu înţelegerea celor dumnezeieşti. Apoi cîtă înţelegere duhovnicească şi cîtă adîncime de taine dumnezeieşti nu poartă întru sine Preasfînta Născătoare de Dumnezeu, care s-a făcut pe sine sălaş al înţelepciunii lui Dumnezeu.

Dumnezeieştii serafimi sînt prea înfierbîntaţi de dragostea lui Dumnezeu şi au îndoită putere dumnezeiască şi îndoită putere de înălţare şi slavoslovie, mai mult decît toate celelalte cete îngereşti care stau mai jos decît ei (Psalm 44, 11). Apoi cîtă fierbinte şi dumnezeiască dragoste nu are Preasfînta şi Preacurata Fecioară Maria, care L-a purtat în pîntece pe Hristos, izvorul cel fără de margine al dragostei şi L-a născut mai presus de legile firii? Şi de cîtă vedere dumnezeiască nu este plină Maica Domnului, care stă de-a pururea de-a dreapta Preasfintei Treimi, ca o împărăteasă a cerului şi a pămîntului în haină aurită şi cu toată strălucirea frumuseţilor duhovniceşti împodobită şi preaînfrumuseţată? (Psalm 44, 15). Şi dacă Dumnezeu se îmbracă în haină de lumină, (Psalm 103, 2), apoi de cîtă slavă şi înălţare duhovnicească nu s-a învrednicit Preasfînta Născătoare de Dumnezeu, încît toată Biserica lui Hristos o numeşte pe ea Maica Luminii.

Iată, dar, iubiţii mei fraţi, pentru care pricină am zis că Maica Domnului este comoara şi vistieria tuturor darurilor Sfîntului Duh. Iată pentru care pricină Biserica lui Hristos cîntă Preasfintei Maicii lui Dumnezeu, zicînd: "Ceea ce eşti mai cinstită decît heruvimii şi mai slăvită fără de asemănare decît serafimii"... Această cîntare este sfîntă, pentru că, aşa cum am mai arătat, Preasfînta Născătoare de Dumnezeu şi pururea Fecioară Maria covîrşeşte pe toate cetele îngereşti cu vrednicia, cu cinstea şi cu toate darurile duhovniceşti cu care a împodobit-o Duhul Sfînt. Aceasta o adevereşte şi dumnezeiescul părinte Ioan Damaschin în una din cele mai alese şi multe laude pe care le-a alcătuit în cinstea Maicii Domnului, zicînd: "Înfrumuseţatu-te-ai mai mult decît toată cuviinţa îngerilor, ceea ce ai născut pe Făcătorul lor".

Pînă aici, după a mea slabă putere, v-am arătat în ce chip Preasfînta Născătoare de Dumnezeu a fost şi este comoara şi vistieria tuturor darurilor Sfîntului Duh şi pentru care pricină Biserica lui Hristos o numeşte pe ea "Mai cinstită decît heruvimii şi mai slăvită fără de asemănare decît serafimii".

În cele ce urmează vreau să vă arăt care din darurile Preasfintei Fecioare Maria a atras cel mai mult asupra ei harul Duhului Sfînt şi îndurarea lui Dumnezeu. Fecioara Maria a fost împodobită de Dumnezeu cu toate darurile Preasfîntului Duh. Însă cel mai mare dar care a învrednicit-o să fie Născătoare de Dumnezeu şi i-a adus negrăită cinste şi slavă a fost, nu fecioria, ci darul smereniei. Fără acest dar toate celelalte nu i-ar fi fost de folos. Smerenia a fost adevărata pricină de slavă şi de cinste Preacuratei Fecioarei, mai mult decît toate darurile pe care le avea. Pentru smerenia ei, după mărturia Sfîntului Duh, a căutat Domnul spre smerenia roabei Sale (Luca 1, 48) şi a ridicat-o pe ea la atîta slavă şi cinste, spre a fi lăudată în cer de toţi sfinţii şi de oştile cereşti, iar pe pămînt, fericită de "toate neamurile".

Smerenia a fost cea dintîi pricină şi slavă pentru toţi sfinţii lui Dumnezeu. Smerenia l-a înălţat pe Avraam şi l-a făcut prieten al lui Dumnezeu şi tată al multor neamuri (Facere 17, 4), căci se socotea pe sine a fi pămînt şi cenuşă. Smerenia l-a înălţat pe Iosif şi l-a făcut mai mare peste ţara Egiptului (Facere 41, 40-41). Smerenia l-a făcut pe Moise cel gîngav la limbă povăţuitor şi legiuitor peste tot poporul lui Israel, căci se socotea pe sine nevrednic de această slujbă şi ruga pe Dumnezeu să trimită pe altul la scoaterea poporului din robia Egiptului (Ieşire 4, 10, 13). Smerenia l-a arătat pe David a fi "după inima lui Dumnezeu", căci se socotea pe sine vierme şi nu om (Psalm 21, 6).

Cu smerenia au strălucit marele Daniil proorocul, cei trei tineri din cuptorul Babilonului, marele prooroc Isaia şi, mai mult decît toţi, dumnezeiescul Ioan Botezătorul care nu se socotea pe sine vrednic a dezlega cureaua încălţămintei lui Hristos (Matei 3, 11). Pentru adîncimea smereniei lui s-a învrednicit a fi martorul cel mai văzător al Preasfintei Treimi la Iordan (Matei 3, 17) şi s-a numit de Însuşi Hristos cel mai mare om născut din femeie (Luca 7, 28). Iar dacă aceşti sfinţi mari ai lui Dumnezeu au arătat atît de mare smerenie, apoi cine poate înţelege adîncimea smereniei care a fost în inima Preasfintei Fecioare Maria? Că ea, auzind şi înţelegînd de la arhanghelul Gavriil că va zămisli de la Duhul Sfînt şi va naşte pe Fiul lui Dumnezeu, nu s-a înălţat cu inima, ci cu mare smerenie socotindu-se pe sine o simplă roabă, a zis: Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvîntul tău! (Luca 1, 38).

Aici, cu adevărat, s-a împlinit cuvîntul Sfintei Evanghelii, care zice: Cine se va smeri pe sine, se va înălţa (Matei 23, 12). Iar Sfîntul Efrem Sirul zice: "În inima adîncă se va înălţa Dumnezeu". Deci dacă, după mărturia acestui sfînt părinte, toate lucrurile cele mai înalte pe cele smerite se reazămă, apoi şi la Preasfînta Fecioară Maria, toate darurile cele mai înalte şi duhovniceşti cu care a fost împodobită de Dumnezeu s-au rezemat şi au avut drept temelie veşnică smerenia ei.

Spre a desluşi mai luminat cele amintite despre smerenia Maicii Domnului, o să vă spun o istorioară. Se zice că pe vremuri un vestit sculptor, Apeles, a făcut, pe lîngă alte statui vrednice de laudă şi de mirare şi un minunat spic de grîu de care atîrna un porumbel. Toţi se minunau de această mare măiestrie în sculptură, deoarece se părea că în ea meşterul nu urmează firii, ci o depăşeşte chiar. Dar aici era o taină de nedezlegat. Cum un spic de grîu să poarte pe el greutatea unui porumbel fără să se frîngă?

Dezlegarea tainei însă arată şi închipuieşte pe Preacurata Fecioară Maria, prin spicul de grîu, iar porumbelul era chipul Sfîntului Duh, care se odihnea peste dînsa, arătînd prin simbol smerenia cea mare a Preacuratei Fecioare Maria, care s-a aplecat cu multă dragoste şi smerenie atunci cînd Duhul Sfînt a venit peste ea şi a învrednicit-o, mai presus de mintea noastră, să nască în lume pe Fiul lui Dumnezeu (Luca 1, 35). Aşadar, fraţilor, după cum aţi auzit, smerenia a fost pricina de laudă şi de cinste şi de înălţare la toţi sfinţii lui Dumnezeu şi cu atît mai mult la Preasfînta Născătoare de Dumnezeu şi pururea Fecioară Maria.

Dar să ştiţi şi să înţelegeţi că mai presus de toate a fost smerenia cea nemăsurată a Domnului şi Dumnezeului şi Mîntuitorului nostru Iisus Hristos, Care S-a smerit pe Sine, ascultător făcîndu-se pînă la moarte, şi încă moarte de cruce (Filipeni 2, 8). Însă această nemăsurată smerenie a Domnului I-a adus Lui nemăsurată slavă şi cinste. Pentru aceea şi Dumnezeu L-a preaînălţat şi I-a dat Lui nume care este mai presus de tot numele, ca întru numele lui Iisus tot genunchiul să se plece, al celor cereşti, al celor pămînteşti şi al celor de dedesubt (Filipeni 2, 9-10).

Iar de va întreba cineva: "ce este smerenia?", la aceasta voi răspunde, nu cu cuvintele mele, ci cu ale Sfîntului Isaac Sirul care zice: "Smerenia este haina dumnezeirii, pentru că cu aceasta S-a îmbrăcat Dumnezeu cînd a binevoit a veni în lume şi S-a îmbrăcat în firea noastră cea smerită". Iar dacă dorim să ştim din ce fapte bune se naşte ea, auzim pe Sfîntul Ioan Scărarul zicînd că smerenia se naşte din ascultare şi din tăierea voii. Şi iarăşi, de se întreabă cineva: "Pentru care motiv smerenia este atît de mare?" Răspundem împreună cu Sfinţii Părinţi: "Pentru că numai ea poate ucide cel mai mare păcat care este mîndria!" Căci prin acest cumplit păcat îngerii au căzut din cer, iar strămoşii noştri Adam şi Eva au căzut din rai; căci ascultînd de şarpele diavol, li s-a nălucit a se face ca nişte dumnezei (Facere 3, 5).

Astăzi Fecioara Maria a zămislit în pîntece da la Duhul Sfînt pe Iisus Hristos, Mîntuitorul lumii. Astăzi Arhanghelul Gavriil aduce Fecioarei şi întregii omeniri cea mai mare bunăvestire de la întemeierea lumii, adică venirea pe pămînt a Fiului lui Dumnezeu, ca să ne răscumpere din robia păcatului, să ne scape de moarte şi să ne facă din nou fii ai lui Dumnezeu după har. Pentru aceasta este atît de mare şi necuprinsă cu mintea sărbătoarea de astăzi. Ea se prăznuieşte primăvara, în luna Martie, care este luna creaţiei, pentru că prin venirea lui Hristos în lume omenirea se reînnoieşte, se naşte din nou prin credinţă, prin botez şi fapte bune. Să lăudăm deci pe Preacurata Fecioară Maria că s-a învrednicit să zămislească în trup pe Mesia cel mult aşteptat. Să lăudăm şi pe Gavriil arhanghelul că a adus pe pămînt cea mai sfîntă şi mîntuitoare veste bună. Apoi să ne silim a urma exemplul Maicii Domnului şi a imita virtuţile ei care au făcut-o vrednică să fie Maică şi Născătoare de Dumnezeu. Adică fecioria, rugăciunea, smerenia şi ascultarea ei.

Tinerii şi fecioarele să imite fecioria îngerească a Preasfintei Fecioare Maria. Soţiile creştine să fie ascultătoare de soţii lor, precum Fecioara de bătrînul Iosif, cu care era logodită. Mamele creştine să urmeze Maicii Domnului, care a primit să nască pe Hristos prin Duhul Sfînt şi să nu-şi părăsească datoria de a naşte copii, pentru care au o mare răspundere. Preoţii şi călugării să se roage mult, cît mai mult lui Dumnezeu, pentru lume, pentru mîntuirea oamenilor şi pentru pace pe pămînt. La fel şi frăţiile voastre să vă rugaţi mai mult, că numai prin rugăciune putem vorbi cu Dumnezeu, ne împăcăm cu toţi oamenii, ne întărim în credinţă şi sporim în fapte bune, fără de care nu ne putem mîntui. Să nu uităm că şi Fecioara Maria a primit bunăvestire de la înger, în casa ei din Nazaret pe cînd se ruga. Căci atunci cînd ne rugăm, sîntem asemenea îngerilor, cîntăm şi lăudăm împreună pe Dumnezeu şi cu rugăciunea ardem pe diavoli. Mai ales Acatistul Bunei Vestiri, cel mai vechi acatist din Biserica noastră, ca şi Paraclisul ei să nu ne rămînă necitite în fiecare zi şi sărbătoare.

Pe lîngă acestea, să avem smerenie şi dragoste către toţi oamenii, ştiind că fără smerenie, fără iubire şi credinţă dreaptă nimeni nu se poate mîntui. Am căzut din rai prin mîndrie. Să ne urcăm din nou la Dumnezeu prin smerenie. La toate faptele bune să adăugăm şi postul. Iată, sîntem în Sfîntul şi Marele Post. Să ne silim să postim după putere, că mare putere are rugăciunea unită cu postul. Nu uitaţi să vă spovediţi toţi din timp, cu evlavie şi căinţă, ca să ne ierte Dumnezeu păcatele şi să ne facem vrednici de Sfînta Împărtăşanie şi de lumina şi bucuria cea mîntuitoare a Sfintelor Paşti.

Vă îndemnăm iarăşi, fraţilor, să apăraţi sfînta şi dreapta credinţă ortodoxă printr-o viaţă creştinească exemplară. Iubiţi Sfînta Biserică şi ascultaţi de păstorii pe care vi i-a rînduit Dumnezeu. Feriţi-vă de adunările rele, de creştinii dezbinaţi şi de sectanţi, căci ei s-au rupt de Biserica lui Hristos şi hulesc şi defaimă Sfînta Cruce, sfintele icoane şi pe Maica Domnului. Amin.