Make your own free website on Tripod.com
Home | Vietile Sfintilor | Calendar | Predici ale Parintelui Cleopa | Acatistier | Links | Cauta in site

Predică la Duminica a V-a a Sfîntului și Marelui Post
( a Sfintei Maria Egipteanca )
Despre slava deșartă și mînie

Versiune fara diacritice | Predici la duminici

Ce voiți să vă fac? Iar ei I-au zis: Dă-ne nouă să ședem unul de-a dreapta Ta și altul de-a stînga Ta,
întru slava Ta
(Marcu 10, 36-37)

Iubiți credincioși,

Dacă ați ascultat cu atenție și evlavie citirea Sfintei Evanghelii de azi, pe lîngă alte sfinte învățături care izvorăsc din cuvintele Mîntuitorului, ați auzit și de cererea celor doi Apostoli, Iacob și Ioan, fiii lui Zevedeu. Iată ce au cerut: Învățătorule, voim să ne faci ceea ce vom cere de la Tine. Iar El le-a zis: Ce voiți să vă fac? Iar ei au zis: Dă-ne nouă să ședem unul de-a dreapta Ta, și altul de-a stînga Ta întru slava Ta (Marcu 10, 35-37).

Vedeți, frații mei, ispita slavei deșarte cum a îndrăznit a se apropia chiar și de ucenicii Domnului? Nu este de nici o mirare acest lucru, căci diavolul încă în Rai fiind a ispitit pe protopărinții noștri Adam și Eva tot cu ispita mîndriei și a slavei deșarte. Că auziți ce spune șarpele Evei: Nu, nu veți muri! Dar Dumnezeu știe că în ziua în care veți mînca din el vi se vor deschide ochii și veți fi ca Dumnezeu, cunoscînd binele și răul (Facere 3, 4-5).

Diavolul și îngerii lui au fost izgoniți din cer tot pentru păcatul mîndriei și al slavei deșarte, căci cugetau să se facă asemenea cu Ziditorul lor, Care i-a adus din neființă întru ființă. Iată ce zice dumnezeiasca Scriptură despre aceasta: Tu care ziceai în cugetul tău: Ridica-mă-voi în ceruri și mai presus de stelele Dumnezeului celui puternic voi pune jilțul meu! În muntele cel sfînt voi pune sălașul meu, în fundurile laturei celei de miazănoapte. Sui-mă-voi deasupra norilor și asmenea Celui Prea Înalt voi fi (Isaia 14, 13-14). Vedeți, fraților că păcatul mîndriei și al slavei deșarte a fost pricina căderii satanei și a îngerilor celor de un gînd cu el?

Cu acest păcat greu și urît de Dumnezeu a înșelat diavolul și pe strămoșii noștri în rai, iar de atunci și pînă azi nu încetează a ispiti pe oameni cu tot felul de încercări, dar mai ales cu ispita mîndriei și a slavei deșarte, pe care Preabunul Dumnezeu o urăște atît de mult.

Așa a ispitit și pe ucenicii Mîntuitorului din Evanghelia de azi. Însă ați auzit cu cîtă blîndețe și înțelepciune i-a îndreptat Mîntuitorul; nu i-a certat, nu i-a blestemat, nu i-a pedepsit, ci cu blîndețe le-a zis: Nu știți ce cereți! (Marcu 10, 38). Ca unor copii neștiutori le spune că nu știu ce vor. După aceea le-a amintit de paharul sfintelor Sale patimi și le-a zis: Nu știți ce cereți! Puteți să beți paharul pe care îl beau Eu sau să vă botezați cu botezul cu care Mă botez Eu? (Marcu 10, 38), iar ei au zis: "Putem", la care Iisus le-a adăugat: Paharul pe care Eu îl beau îl veți bea, și cu botezul cu care Mă botez vă veți boteza (Marcu 10, 39). Într-adevăr, Iacob a fost ucis de Irod, iar pe Ioan l-a surghiunit în Patmos Domițian, păgînul împărat al Romei.

În acest fel amîndoi apostolii au băut paharul suferinței pentru Domnul și pentru Evanghelia Lui. Dar a ședea de-a dreapta Mea, nu este al meu a da, ci celor pentru care s-a pregătit (Marcu 10, 40). Dar de ce a zis: Nu este al Meu a da, ci celor pentru care s-a pregătit de către Tatăl Meu (Matei 20, 23). Nimenea să nu socotească aici ca Arie ereticul că Mîntuitorul este mai mic ca Dumnezeire decît Tatăl. Nu, ci acum Mîntuitorul vorbește ca om. Că se socotea mai mic după omenire nu după dumnezeire. Căci după dumnezeire era și este în vecii vecilor egal cu Tatăl. La fel în alt loc al Sfintei Evanghelii ne învață, zicînd: Iar Eu și Tatăl Meu una sîntem (Ioan 10, 30); și iar zice: Toate cîte are Tatăl ale Mele sînt; de aceea am zis că din al Meu iau și vă voi vesti vouă. Și toate ale Mele sînt ale Tale, și ale Tale sînt ale Mele și M-am preaslăvit întru ei (Ioan 16, 15; 17, 10). Iar în alt loc zice: Nu crezi tu că Eu sînt întru Tatăl și că Tatăl este întru Mine? (Ioan 14, 10).

Dar să mergem mai departe pe drumul cuvîntului spre a auzi ce zice Sfînta Evanghelie: Auzind cei zece, au început a se mînia pe Iacob și pe Ioan (Marcu 10, 41). Vedeți fraților că pentru ispita mîndriei celor doi Apostoli, pe ceilalți zece i-a ajuns ispita mîniei. Prea Înduratul nostru Mîntuitor, iarăși, ca pe niște copii care nu știu ce fac, chemîndu-i la Sine, le-a zis: Știți că cei ce se socotesc cîrmuitori ai neamurilor domnesc peste ele și cei mai mari ai lor le stăpînesc. Dar între voi nu trebuie să fie așa, ci care va vrea să fie mare între voi, să fie slujitor al vostru. Și care va vrea să fie întîi între voi, să fie tuturor slugă (Marcu 10, 42-44). O bunătate și dragoste fără margini a Mîntuitorului nostru, că și pe cei dintîi, care erau ispitiți de patima slavei deșarte, și pe ceilalți zece, care se mîniau asupra celor doi, cu mare blîndețe și înțelepciune îi îndreaptă și îi învață, să nu fie ca stăpînitorii lumii, care cu multă trufie și slavă deșartă conduc popoarele și le domnesc.

De aceea îi învață, zicînd: Și care vrea să fie întîi între voi, să fie tuturor slugă (Marcu 10, 44). Prin aceste preasfinte învățături alungă din mintea lor și slava deșartă și mînia, căci aceste patimi sînt amîndouă fiice ale mîndriei. Slava deșartă este începutul, iar mîndria este sfîrșitul! Însă și la spălarea picioarelor la Cina cea de Taină, aceeași învățătură împotriva slavei deșarte i-a învățat: Voi Mă numiți pe Mine Învățătorul și Domnul, și bine ziceți, căci sînt. Deci dacă Eu, Domnul și învățătorul, v-am spălat vouă picioarele, și voi sînteți datori ca să spălați picioarele unii altora; că v-am dat vouă pildă, ca, precum v-am făcut Eu vouă, să faceți și voi (Ioan 13, 13-15).

Ce este slava deșartă? După învățătura sfinților Părinți, slava deșartă este începutul mîndriei și "numai atîta deosebire este între ele, cîtă deosebire are copilul de bărbatul desăvîrșit și grîul de pîine" (Filocalia, vol IX, Sf. Ioan Scărarul, Cuvîntul 22, București, 1980). Pe slava deșartă cu "vaiul" o amenință Domnul zicînd: Vai vouă, cînd toți oamenii vă vor vorbi de bine (Luca 6, 26). "Gîndul slavei deșarte este prea subțire și cu lesnire stă pe ascuns lîngă isprăvile faptelor bune și nu mică nevoință trebuie spre a se izbăvi cineva de slava deșartă" (Ibidem). Cum poate cineva a se izbăvi de fiara aceasta cu multe capete a slavei deșarte? După învățătura Sfîntului Ioan Scărarul, slava deșartă o izgonește de la sine, cel ce în tot locul și lucrul se defaimă pe sine, cel ce suferă cu vitejie ocările și defăimările altora, cel ce trece fără de vătămare pe lîngă laude și cel care aleargă spra slava cea de sus, iar pe cele de aici le socotește gunoaie.

Zice același sfînt că "începutul neslavei deșarte este păzirea gurii și iubirea de necinstiri, mijlocul este încetarea tuturor ispitirilor gîndite ale slavei, iar sfîrșitul este ca pe cele ce ajută la necinstire să fie primite înaintea oamenilor din inimă" (Ibidem). Numai acela are înțelepciune smerită, care lucrează toată fapta bună cu scopul de a plăcea lui Dumnezeu, după cum ne învață și Sfîntul Apostol Pavel, zicînd: Ori de mîncați, ori de beți, ori altceva de faceți, toate spre slava lui Dumnezeu să le faceți (I Corinteni 10, 31; Coloseni 3, 18).

La fel și Sfîntul Efrem Sirul ne învață următoarele despre slava deșartă: "Sîrguiește-te să fii defăimat și te vei umple de cinstea lui Dumnezeu. Nu căuta să fii cinstit, plin fiind înăuntru de răni. Ocărăște-te pe tine, ca să fii cinstit și să n-o dorești ca să nu te necinstești". Apoi zice: "Cel ce aleargă după cinste, ea fuge dinaintea lui, iar cel ce fuge de dînsa, cinstea aleargă după el și propovăduitor al smereniei lui i se face înaintea tuturor oamenilor. Fugi de slavă și vei fi slăvit. Teme-te de mîndrie și te vei mări. Dacă urăști slava, fugi de cei ce o caută" (Filocalia X, Sf. Isaac Sirul, 1981, Cuvîntul 5. Pentru lepădarea de lume).

Iubiți credincioși,

Pînă aici am vorbit despre răutatea slavei deșarte, cu care au fost ispitiți cei doi Apostoli Iacob și Ioan. În cele ce urmează vom vorbi puțin despre păcatul mîniei, care nu puțin ne vatămă în această viață. Mai întîi să vedem ce este mînia și de cîte feluri este. "Mînia este sutașul rațiunii, răzbunătorul poftei. Cînd dorim un lucru și sîntem împiedicați de cineva, ne mîniem asupra lui ca unii ce sîntem nedreptățiți" (Sf. Ioan Damaschin, Dogmatica, București 1938, cap. 14). "Mînia este aducerea aminte a urii ascunse, adică a pomenirii de rău. Mînia este dorința de a face rău celui ce ne-a mîniat" (Filocalia IX, Sf. Ioan Scărarul, Cuvîntul 8).

Felurile mîniei sînt patru. Primul fel de mînie se cheamă "iritare", al doilea fel de mînie se cheamă "pizmă"; al treilea fel de mînie se cheamă "zavistie", adică cea care zace mult în sufletul omului și caută răzbunare; iar al patrulea fel este mînia cea dreaptă a lui Dumnezeu. Dumnezeu ne învață în Sfînta Scriptură să oprim mînia noastră cea rea: Părăsește mînia și lasă iuțimea (Psalm 36, 8). La fel și marele Apostol Pavel, zice: Lepădați și voi toate acestea: Mînia, iuțimea, răutatea, hula, cuvîntul de rușine din gura voatră (Coloseni 3, 8). În alt loc arătînd același lucru, zice: Orice amărăciune și supărare și mînie și izbucnire și defăimare să piară de la voi împreună cu orice răutate (Efeseni 4, 31).

Sfîntul Ioan Scărarul ne arată prin ce faptă bună putem să gonim de la noi mînia cea rea și pătimașă, zicînd: "Precum apa în văpaie cîte puțin adăugîndu-se, desăvîrșit pe văpaie o stinge, așa și lacrima plînsului celui adevărat pe toată văpaia mîniei și a iuțimii face s-o ucidă" (Filocalia IX, op. cit., p. 68).

Cît privește mînia cea dreaptă a lui Dumnezeu s-a arătat prin multe feluri de pedepse, după cum despre aceasta ne arată dumnezeiasca Scriptură, zicînd: Cu mulțimea slavei Tale ai surpat pe cei potrivnici. Trimis-ai mînia Ta și i-a mistuit ca pe niște paie. La suflarea nărilor Tale s-a despărțit apa. Strînsu-s-au la un loc apele ca un perete și s-au închegat apele în inima mării. Vrăjmașul zicea: Goni-i-voi și-i voi ajunge; pradă voi împărți și-mi voi sătura sufletul de răzbunare; voi scoate sabia și mînia mea îi va stîrpi. Dar ai trimis Tu duhul Tău și marea i-a înghițit; afundatu-s-au ca plumbul, în apele cele mari (Ieșire 15, 7-10).

În alt loc, despre mînia cea dreaptă a lui Dumnezeu, auzim așa: Și i-a lepădat Dumnezeu din pămîntul lor cu mînie, cu iuțime și cu aprindere mare și i-a aruncat în alt pămînt, cum vedem acum (Deuteronom 29, 28). Iar dumnezeiescul și marele Prooroc Isaia, arătînd despre mînia cea dreaptă și sfîntă a lui Dumnezeu care va fi la sfîrșitul lumii, zice așa: Pentru aceasta voi prăbuși cerurile; și pămîntul se va clătina din locul lui, din pricina furiei Domnului Savaot în ziua iuțimii mîniei Lui. Atunci, ca o gazelă sperioasă și o turmă pe care nimeni nu poate s-o adune, fiecare se va întoarce la poporul său și fiecare va fugi în pămîntul său (Isaia 13, 13-14).

Frații mei, acum să arătăm ce virtuți sînt împotriva mîniei. Cea dintîi faptă bună care stinge și potolește mînia este blîndețea. Mîntuitorul nostru Iisus Hristos, voind să ne învețe prin ce putem liniști tulburarea mîniei a zis: Luați jugul Meu asupra voastră și învățați-vă de la Mine, că sînt blînd și smerit cu inima și veți găsi odihnă sufletelor voastre (Matei 11, 29). În alt loc dumnezeiasca Scriptură ne învață, zicînd: Fericiți cei blînzi, că aceia vor moșteni pămîntul (Matei 5, 5). Tot dumnezeiasca Scriptură ne învață, zicînd: Răspunsul blînd domolește mînia (Pilde 15, 1; 16, 14; 25, 15). Sfîntul Apostol Petru arată că blîndețea are mare preț înaintea lui Dumnezeu și zice: Să fie omul cel tăinuit al inimii, întru nestricăcioasa podoabă a duhului, blînd și liniștit, care este de mare preț înaintea lui Dumnezeu (I Petru 3, 4). Încă și Sfîntul Apostol Pavel ne arată că trebuie să sfătuim cu blîndețe pe cei care vor cădea în oarecare păcat și zice: Fraților, chiar de va cădea vreun om în vreo greșeală, voi cei duhovnicești îndreptați pe unul ca acela cu duhul blîndeții (Galateni 6, 1).

Am însemnat acestea din dumnezeiasca Scriptură, ca să vă aduc aminte că cel mai bun leac împotriva mîniei este blîndețea și nepomenirea de rău, căci aceste fapte bune, și pe cei răi îi pot face buni și îi pot aduce la pocăință. În această privință am să vă reamintesc niște istorioare din Pateric. Au venit odată hoții la chilia unui bătrîn și i-au zis: "Am venit să-ți luăm toate cîte ai în chilia ta". Iar el le-a zis: "Cîte vă place, fiilor, luați". Și ei au luat toate lucrurile bătrînului pe care le avea în casa sa. Însă au uitat un săculeț care era atîrnat într-un cui. Deci bătrînul luîndu-l, alerga după ei, zicînd: "Fraților, luați cele ce ați uitat în chilia voastră!" Iar aceia, umilindu-se pentru nerăutatea bătrînului au adus înapoi în chilia lui toate cele luate, și s-au pocăit, zicînd întru dînșii: "Cu adevărat, omul lui Dumnezeu este acesta".

Iarăși citim în Pateric că doi monahi locuiau într-un loc și s-a dus la dînșii un bătrîn ca să încerce viața lor și, luînd un toiag, a început a sfărîma verdețurile unuia. Iar fratele văzînd, s-a ascuns pînă le-a sfărîmat toate. După ce a rămas numai o rădăcină, a zis fratele către bătrîn: "De voiești, lasă pe aceasta să o fierb ca să gustăm din ea împreună!" Aceasta auzind bătrînul, a pus metanie fratelui, zicînd: "Pentru această nerăutate a ta se odihnește Duhul Sfînt peste tine, frate!"

A zis dumnezeiescul Iov: Pe cel fără de minte îl ucide mînia (Iov 5, 2). Iar Apostolul Pavel ne învață: Soarele să nu apună peste mînia voastră (Efeseni 4, 26). Cu adevărat, pe cel fără de minte îl ucide mînia, dacă nu va părăsi din inimă pomenirea de rău și răzbunarea asupra celui ce l-a supărat, altfel avînd ură asupra fratelui, ajunge să fie ca un ucigaș de oameni. Căci, după mărturia Sfintei Scripturi, oricine urăște pe fratele său este ucigaș de oameni și știți că orice ucigaș de oameni nu are viață veșnică (I Ioan 3, 15). Iată fraților, în ce chip, pe cel fără de minte îl ucide mînia. Căci de nu va părăsi mînia și ținerea de minte a răului ajunge la ură și prin ură se face ucigaș de oameni și așa își ucide prin mînie și răzbunare sufletul său.

Iubiți credincioși,

Astăzi este Duminica a cincea a Postului Mare. Fiecare zi în post trebuie să fie o nouă treaptă care ne urcă spre cer, și ne apropie de Învierea lui Hristos. De aceea sîntem datori, frații mei, să ne silim zi cu zi la rugăciune, la înfrînare, la post, la împăcare duhovnicească cu toți oamenii, la milostenie, la părăsirea păcatelor prin spovedanie și la unirea cu Hristos prin Sfînta Împărtășanie.

Astăzi am vorbit de două păcate foarte răspîndite la noi: slava deșartă și mînia. Cel mai potrivit timp de pocăință și despătimire pentru noi toți este Postul Mare. Acum să ne ostenim. Acum să ne rugăm mai mult. Acum să părăsim mîndria, mînia, ura, îndoiala, desfrînarea, necredința și tot păcatul. Acum să ne împăcăm cu Dumnezeu, pînă mai avem viață și timp de pocăință. Nu vedem cu toții cîtă suferință este în lume și cîți mor fără nici o pregătire creștinească? Cum vor fi izbăviți de osîndă cei ce mor în beție și desfrîu, cei ce mor în ură și procese, cei ce mor în secte și în întunericul necredinței? Cine îi va elibera din chinurile iadului, dacă o viață de om pe pămînt nu le-a ajuns să creadă cum trebuie în Dumnezeu și să facă fapte bune de pocăință? Să ne ferească Mîntuitorul de un asemenea sfîrșit înfricoșător, fără salvare.

Tot în Duminica de astăzi Biserica Ortodoxă face pomenirea Sfintei Maria Egipteanca, pe care ne-o dă ca model de pocăință pentru toți. Această cuvioasă a fost în tinerețe o mare păcătoasă. Dar ajungînd la Mormîntul Domnului nu putea să intre în biserică pentru păcatele ei cele cumplite. Atunci, venindu-și în fire a început să plîngă cu amar pentru păcatele sale și după ce s-a închinat, s-a făcut pustnică în pustiul Iordanului. Acolo s-a nevoit singură 47 de ani, răbdînd grele ispite, foame, gînduri, frig și lupte de la diavoli. La urmă, fiind descoperită de cuviosul Zosima, un sihastru sfînt, acesta a spovedit-o, a împărtășit-o cu Sfintele Taine și, după încă un an, a aflat-o adormită în Domnul și a înmor-mîntat-o acolo. Pomenirea ei se face la 1 aprilie. Vedeți cîți ani s-a pocăit ea pentru păcatele făcute la tinerețe?

Să urmăm și noi pe calea pocăinței, că fără aceasta degeaba trăim; ne cheltuim și viața în zadar, ne pierdem și sufletul. Mai avem o săptămînă pînă la Duminica Floriilor. Este foarte bine ca în aceste zile să vă spovediți, iar la Florii să primiți Trupul și Sîngele lui Hristos.

Continuați cu postul și cu rugăciunea. Dar cereți numai cele de folos pentru mîntuire. Împăcați-vă cu Dumnezeu și cu oamenii și aveți mare grijă pentru copii. Să rugăm pe Bunul nostru Mîntuitor să ne scape de tot păcatul și să ne primească, dincolo, de-a dreapta Sa, cu toți sfinții Săi. Amin.


La începutul paginii | Predici la duminici

Home | Vietile Sfintilor | Calendar | Predici ale Parintelui Cleopa | Acatistier | Links | Cauta in site

Copyright © 1999-2007 Pagini Ortodoxe Românesti. Toate drepturile rezervate.
Aveti intrebari, sugestii, observatii referitoare la acest site? Scrieti la paginiortodoxe at yahoo dot com