Home | Vietile Sfintilor | Calendar | Predici ale Parintelui Cleopa | Acatistier | Links | Cauta in site

Predică la Duminica Samarinencii
( Despre rugăciunea în duh și în adevăr )

Versiune fara diacritice | Predici la duminici

Zis-a un bătrîn: "Precum vederea este mai mare decît toate simțurile,
așa și rugăciunea este mai mare decît toate faptele cele bune"
(Pateric, cap. 22)

Hristos a înviat !

Iubiți credincioși,

Domnul și Mîntuitorul nostru Iisus Hristos, venind în lume, și pururea însetînd de mîntuirea sufletelor omenești, umblînd prin locurile Palestinei, a ajuns și la o cetate a Samariei, care pe atunci se chema Sihar. Acolo, prin pronia Sa nemărginită a făcut a se întîlni cu o femeie din acea cetate la fîntîna lui Iacob. În convorbirea cu ea, prin înțelepciunea Sa negrăită, o aduce la cunoștința adevărului și printre alte învățături tainice pe care i le dă, îi vorbește și despre adevărata închinăciune făcută în duh și în adevăr, zicîndu-i: Vine ceasul și acum este, cînd adevărații închinători se vor închina Tatălui în duh și în adevăr (Ioan 4, 23).

Fiindcă ne va fi cuvîntul în predica de azi despre rugăciunea făcută în duh și în adevăr, să vedem ce înseamnă a ne ruga în duh? A ne ruga în duh înseamnă a ne înălța cu mintea și cu sufletul către Dumnezeu în vremea rugăciunii. Numai rugăciunea făcută cu mintea din adîncul inimii se poate chema cu adevărat rugăciune duhovnicească, adică făcută în duh. Ce înseamnă a ne ruga în adevăr? Înseamnă a ne ruga cu lucrarea cea adevărată a tuturor poruncilor dumnezeiești, adică a tuturor faptelor bune, deoarece omul este îndoit, fiind alcătuit din suflet și din trup. Cînd mintea se înalță nevăzut la Dumnezeu în vremea rugăciunii, iar trupul, care este partea văzută se ostenește la lucrarea poruncilor lui Dumnezeu, atunci creștinul devine adevărat închinător al lui Dumnezeu în Duh și în adevăr. Nimeni nu se poate ruga în duh și în adevăr, de se va ruga numai cu mintea sa și nu va lucra și cu trupul său la facerea poruncilor lui Dumnezeu, căci poruncile lui Dumnezeu sînt adevărul, după mărturia Sfintei Scripturi care zice: Toate poruncile Tale sînt adevăr (Psalm 118, 86).

Dar chiar dacă ar lucra cineva poruncile lui Dumnezeu și s-ar ruga cu mintea din inimă, nu va putea avea pe Dumnezeu aproape de el de nu va avea și dreapta credință și de nu îl va mărturisi prin cuvintele și faptele sale, după învățătura apostolică a Bisericii Ortodoxe. Acest lucru ni-l arată Duhul Sfînt cînd zice: Aproape este Domnul de toți cei ce Îl cheamă pe El întru adevăr (Psalm 144, 18).

Rugăciunea în duhul sau în duh, este rugăciunea cea gîndi-toare, adică tainică, pe care o face omul cu mintea, în inima sa. Cînd ne rugăm cu mare credință și evlavie și cînd, cu darul lui Dumnezeu, se unesc gîndurile minții cu simțurile inimii noastre în timpul rugăciunii iar ochii ne izvorăsc lacrimi, atunci ne rugăm în duh și în adevăr, adică din inimă. Aceasta este cea mai înaltă treaptă a rugăciunii creștine.

Cînd auzim pe marele Apostol Pavel, zicînd: Mă voi ruga cu duhul, dar mă voi ruga și cu mintea (I Corinteni 14, 15), să înțelegem că despre rugăciunea în duh și în adevăr vorbește aici, care este tot una cu rugăciunea duhovnicească ce se face de cineva cu mintea în inima sa. La fel, cînd auzim pe Mîntuitorul, zicînd: Tu însă cînd te rogi, intră în cămara ta și, închizînd ușa ta, roagă-te Tatălui tău, Care este în ascuns, și Tatăl tău, Care vede în ascuns, îți va răsplăti ție (Matei 6, 6), să știm și să înțelegem că despre rugăciunea cea tainică și gînditoare pe care o face omul cu mintea în cămara inimii sale, este vorba.

Despre aceeași înaltă rugăciune, vorbește Sfîntul Apostol Pavel cînd zice: Vreau să grăiesc cinci cuvinte cu mintea mea, ca să învăț și pe alții decît zeci de mii de cuvinte într-o limbă străină (I Corinteni 14, 19). La aceasta ne îndeamnă și psalmistul care zice: Dintru adînc am strigat către Tine, Doamne, Doamne, auzi glasul meu. Același lucru ne spune și înțeleptul Solomon, zicînd: Eu dorm, dar inima mea veghează (Cîntarea Cîntărilor 5, 2). Căci, altoindu-se rugăciunea în inima noastră prin Duhul Sfînt, face ca inima să se roage neîncetat, după porunca dată de marele Apostol Pavel, care a zis: Neîncetat vă rugați (I Tesaloniceni 5, 17). Cu această rugăciune duhovnicească din inimă se ruga și psalmistul David, zicînd: Strigat-am cu toată inima mea: Auzi-mă Doamne! Îndreptările Tale voi căuta (Psalm 118, 145).

Cu această rugăciune făcută cu duhul s-a rugat Ana proorocița, fiind îndurerată, care grăia întru inima sa și buzele ei numai se mișcau, dar glasul ei nu se auzea (I Regi 1, 13). Cu această rugăciune s-a rugat Moise, fiind cu poporul în primejdie la ieșirea din Egipt, și cu toate că nimeni nu auzea rugăciunea lui, Dumnezeu, luînd aminte la graiurile inimii lui, i-a zis: Ce strigi așa către Mine? (Ieșirea 14, 15). Cu această rugăciune făcută în duh, s-a rugat însăși Preasfînta și Preacurata Fecioară Maria, în sfînta sfintelor, timp de 12 ani, fiind povățuită la aceasta de însuși Sfîntul Duh.

Aceste mărturii vrednice de crezare din Sfînta Scriptură și de la Sfinții Părinți, despre rugăciunea în duh, adică despre rugăciunea duhovnicească a inimii, amintite mai sus, sînt destule pentru a ne îndemna și pe noi să ne rugăm lui Dumnezeu ziua și noaptea cu gura, cu mintea și mai ales cu inima. Dacă păstrăm cu sfințenie dreapta credință și sîntem fii credincioși ai Bisericii Ortodoxe și dacă știm că poruncile lui Dumnezeu sînt adevărul, după cuvîntul psalmistului: Legea Ta este adevărul (Psalm 118, 142), apoi să ne închinăm lui Dumnezeu cu duhul și cu adevărul, adică cu mintea pogorîtă în inimă și de aici "să înălțăm rugăciuni lui Dumnezeu, deoarece inima este cămara minții", spune Sfîntul Isaac Sirul.

Dar și cu trupul trebuie să ne silim a lucra poruncile lui Dumnezeu, precum a poruncit Mîntuitorul ucenicilor Săi, învățîndu-i să păzească toate cîte v-am poruncit vouă (Matei 28, 20). Cine ar îndrăzni să creadă că se poate ruga în duh și în adevăr, fără a lucra și toate faptele bune, unul ca acesta este asemenea celui ce zice că poate zbura numai cu o aripă sau poate merge cu un singur picior.

Iubiți credincioși,

Pînă aici am vorbit pe scurt despre sfînta rugăciune, despre felul cum trebuie să ne rugăm lui Dumnezeu în duh și în adevăr. La aceasta am fost îndemnat să vorbesc de femeia samarineancă din Evanghelia de astăzi, care, deși păgînă, L-a întrebat pe Iisus Hristos la fîntîna lui Iacob, unde și cum trebuie să se roage (Ioan 4, 19-24).

Să vedem cine era această femeie și cum a fost cîștigată de Mîntuitorul pentru Împărăția Cerurilor. Samarineanca, și toți locuitorii din provincia Samaria, făceau parte dintr-un fel de sectă a Vechiului Testament, separîndu-se de templul din Ierusalim și respectînd numai primele cinci cărți ale lui Moise. De aceea, între iudei și samarineni era o veche dușmănie, încît nici nu vorbeau unii cu alții. De aceea a și refuzat să-I dea apă Mîntuitorului însetat, care i-a zis: Dă-Mi să beau! Pe lîngă credința ei rea, samarineanca era și o femeie păcătoasă, căci trăise mai înainte cu cinci bărbați în desfrînare și acum avea al șaselea bărbat. Însă, cu toate că era eretică în credință și desfrînată în fapte, ea aștepta venirea Mîntuitorului în lume, era însetată de "apa vie" a credinței în Hristos și se interesa cum să se roage cu adevărat lui Dumnezeu.

Să vedem acum în ce fel a vînat la credință pe samarineanca aceasta păgînă și păcătoasă.

Mai întîi, Domnul i-a făgăduit femeii "apa cea vie", adică învățătura Sfintei Evanghelii. Și după ce femeia a crezut în puterea mîntuitoare a Evangheliei, îi zice Mîntuitorului cu glas smerit și rugător: Doamne, dă-mi această apă, ca să nu mai însetez (Ioan 4, 15). Astfel, cuvintele Domnului, atingîndu-se ca o săgeată de inima samarinencii, i-au deșteptat credința în suflet. Dar pentru mîntuirea ei nu era de ajuns numai credința dreaptă în Dumnezeu. Îi mai trebuia și fapta bună, căci credința, dacă nu are fapte, este moartă (Iacob 2, 17). Și cum a întors Domnul inima femeii păcătoase în smerenie și în căința păcatelor? Prin mărturisire. Prin cîteva cuvinte, cu multă iscusință duhovnicească, Mîntuitorul i-a îndemnat conștiința să-și mărturisească singură păcatele. Căci după ce i-a zis femeii: "Mergi și cheamă pe bărbatul tău și vino aici", samarineanca a mărturisit: "Nu am bărbat". Adică sînt o femeie păcătoasă. Am trăit în desfrînare cu cinci bărbați și acum trăiesc în fărădelegi cu altul!

Vedeți cum vînează Hristos sufletele noastre pe calea mîntuirii? Vedeți cît de mare este puterea spovedaniei? Nu ne cere Mîntuitorul decît două virtuți principale: credință tare în Dumnezeu, și pocăință, adică mărturisirea păcatelor noastre cu căință și înnoirea vieții prin fapte bune. Pe amîndouă acestea le-a îndeplinit femeia samarineancă, căci a crezut că Hristos este Mesia, Mîntuitorul lumii, și-a recunoscut păcatele și a cerut "apa cea vie", adică botezul creștin, harul Duhului Sfînt și învățarea Evangheliei. Dar nu s-a oprit aici, ci a căutat să adauge și o altă faptă bună, obligatorie pentru noi toți, pentru fiecare creștin, adică mărturisirea Evangheliei lui Hristos. Căci, fugind în familie și în satul natal, în cetatea ei, Sihar, umbla pe toate ulițele și striga în auzul tuturor: Veniți de vedeți un om care mi-a spus toate cîte am făcut. Nu cumva acesta este Hristosul? Și au ieșit din cetate și veneau către El (Ioan 4, 29-30).

Vedeți cum o femeie păcătoasă a reușit să tragă la credința în Hristos o întreagă cetate? Oare noi toți, mamele și credincioșii noștri, dacă ar mărturisi cu tărie cuvîntul Evanghliei în casele și familiile lor, n-ar putea aduce măcar pe copiii și soții lor în sărbători la biserică sau la spovedanie în Sfintele Posturi? Dar cît de puțin își împlinesc credincioșii nostri această datorie!

Însă femeia samarineancă nu s-a oprit aici. Ci, așa cum citim în Viețile Sfinților, pe 26 februarie, și în cărțile de cult ale Bisericii Ortodoxe, ea s-a botezat în numele Preasfintei Treimi, primind numele de Fotinia. Împreună cu ea s-au botezat fiii ei Iosif și Fotinos și surorile ei Fotis și Fotos. Apoi rîvnind pentru Hristos, au plecat toți la Cartagena și de acolo la Roma, predicînd cu bărbăție cuvîntul Evangheliei și convertind pe mulți să creadă cu tărie în Hristos. Auzind de aceasta împăratul roman Neron, i-a aruncat pe toți în temniță, chinuindu-i cumplit. Apoi văzînd că nici unul nu se leapădă de Hristos, a poruncit să li se taie capetele și se face pomenirea lor la 26 februarie.

Iubiți credincioși,

Convorbirea Domnului nostru Iisus Hristos cu femeia samarineancă la fîntîna lui Iacob este o lecție de catehizare creștină și o călăuză pe calea mîntuirii pentru noi toți. În această Evanghelie, preoții învață cu cîtă înțelepciune trebuie să cîștige sufletele oamenilor pentru viața veșnică, știind că nu este meșteșug mai mare și mai greu decît acela de a vîna pe cei păcătoși la pocăință. În Evanghelia de astăzi, creștinii buni învață că "apa cea vie", dătătoare de viață a credinței ortodoxe și toate izvoarele mîntuirii se află numai la fîntîna vieții care este Biserica. Aici ne așteaptă Hristos să venim să ne închinăm, să ne rugăm, și să-L lăudăm, să ne mărturisim păcatele și să-I cerem iertare și mîntuire.

Aici, la Biserică, păcătoșii vorbesc de Dumnezeu, își recunosc păcatele, se spovedesc, cer canon de iertare și așteaptă cu smerenie și speranță Sfînta Împărtășanie, iertarea păcatelor. Aici cei necredincioși și răucredincioși se convertesc la dreapta credință ca femeia samarineancă, cer de la Hristos apa cea vie a credinței. Aici, mai ales aici la Biserică, învățăm să ne rugăm în duh și în adevăr, învățăm să ne mărturisim și să ne plîngem păcatele, învățăm să ne smerim și să ne iubim unii pe alții. Aici învățăm cum putem convinge și aduce la Hristos pe frații noștri care zac în întunericul păcatelor și al nepocăinței.

La Biserică învățăm a mărturisi pe Hristos pe pămînt, învățăm a ne ruga în duh și în adevăr și a dobîndi viața veșnică. Deci să venim regulat la Sfînta Biserică și să lucrăm cu rîvnă ogorul mîntuirii noastre, știind că nu este mîntuire în afară de Biserică. Iată, Hristos ne așteaptă la fîntînă, ne cheamă la Biserică, ne învață să ne rugăm, ni se descoperă prin învățătura Sfintei Evanghelii, ne ajută să ne curățăm de patimi, ne hrănește și ne adapă cu Trupul și Sîngele Său din sfîntul potir și ne dă putere de sus să ne pocăim. Să părăsim păcatele și să urmăm lui Hristos pentru a ne învrednici de împărăția Lui în vecii vecilor. Amin.

Hristos a înviat!


La începutul paginii | Predici la duminici

Home | Vietile Sfintilor | Calendar | Predici ale Parintelui Cleopa | Acatistier | Links | Cauta in site

Copyright © 1999-2007 Pagini Ortodoxe Românesti. Toate drepturile rezervate.
Aveti intrebari, sugestii, observatii referitoare la acest site? Scrieti la paginiortodoxe at yahoo dot com