Home | Vietile Sfintilor | Calendar | Predici ale Parintelui Cleopa | Acatistier | Links | Cauta in site

Predică la Duminica dinaintea Botezului Domnului
( Despre chipul omului desăvîrșit )

Versiune fara diacritice | Predici la duminici

Fiți, dar, voi desăvîrșiți, precum Tatăl vostru Cel ceresc desăvîrșit este (Matei 5, 48)

Iubiți credincioși,

Dumnezeiasca Evanghelie de astăzi vorbește în chip luminat despre aspra și îngereasca viață a Sfîntului slăvitului prooroc Ioan Botezătorul și Înaintemergătorul care, după mărturia Domnului Este cel mai mare om născut din femeie și cu adevărat prooroc și mai mult decît prooroc (Luca 7, 26-29). Întrucît chipul Sfîntului Ioan Botezătorul este chipul omului desăvîrșit, voi vorbi astăzi despre desăvîrșirea creștină, după a mea slabă putere. Zice Sfîntul Maxim Mărturisitorul: "Mulți sînt cei ce vorbim, dar puțini cei ce facem. Însă nimenea nu trebuie să strice cuvîntul lui Dumnezeu pentru negrija sa propie, ca să-și mărturisească neputința sa și să ascundă adevărul lui Dumnezeu. Aceasta ca nu cumva să ne facem vinovați, pe lîngă călcarea poruncilor, și de răstălmăcirea cuvîntului lui Dumnezeu" (Filocalia, vol. II, Sibiu 1945, p. 114).

Deci, mîngîindu-mă cu mărturiile de mai sus și nădăjduind la mila și puterea cea fără margine a Preabunului nostru Dumnezeu, am îndrăznit să vorbesc puțin despre desăvîrșirea omului, măcar că eu nici cu vîrful degetului nu m-am atins prin lucrare de aceasta. Mai întîi, o întrebare: ce este desăvîrșirea? La aceasta voi răspunde nu cu cuvintele mele ci cu ale Sfinților Părinți. Astfel Sfinții Calistrat și Ignatie zic: "Desăvîrșirea omului sau nepătimirea este același lucru" (Filocalia, vol. VIII, București, 1979, p. 191-192). Iar Sfîntul Ioan Scărarul, zice: "Desăvîrșirea este învierea sufletului înainte de cea a trupului și a doua treaptă după cea a îngerilor în cunoștința cea desăvîrșită a lui Dumnezeu" (Filocalia, vol. IX, București, 1980, p. 418-419). Sfîntul Simion noul Teolog arată că desăvîrșirea este a patra treaptă duhovnicească, zicînd: "La aceasta se adaugă a patra treaptă și schimbare de vîrstă duhovnicească. Ea este a bătrînului și a celui albit la păr și constă în ațintirea neabătută a privirii către cele dumnezeiești" (Filocalia, vol. VIII, București, 1979, p. 538).

Sfîntul Vasile cel Mare, zice: "Cel ce s-a făcut iubitor de Dumnezeu și dorește să aibă cît de puțin nepătimirea Lui, și poftește să guste cît de puțin din sfințenia Lui, precum și din bucuria și veselia ce se naște din aceasta, să se străduiască să-și depărteze gîndul de la toată patima materială care îi tulbură sufletul; să privească cu ochi curați, neumbriți, la cele dumnezeiești și să se facă locaș nesăturat al luminii de acolo. Adică, omul desăvîrșit este locaș al Bunului Dumnezeu care dorește să cuprindă cît mai mult pe Dumnezeu".

Iar Sfîntul Isaac Sirul spune despre nepătimire: "Nepătimirea nu înseamnă a nu mai simți patimile, ci a nu le mai primi" (Idem, p. 189). Sfîntul Diadoh al Foticeei zice: "Nepătimirea înseamnă nu a fi fără de patimi, căci așa ar trebui, după Sfîntul Apostol Pavel, să ieșim din lume (I Corinteni 5 10); ci, fiind războiți, să fim și să rămînem nebiruiți" (Idem, p. 191).

Sfîntul Maxim Mărturisitorul zice: "Nepătimirea este starea pașnică a sufletului, datorită căreia este greu mișcată spre păcat" (Idem, p. 192).

Sfinții Părinți ne mai arată că prin "îndumnezeire" sau desăvîrșire, încetează lucrarea naturii umane și este înlocuită cu lucrările dumnezeiești, atributele naturale fiind copleșite de slava dumnezeiască. Astfel Sfîntul Maxim Mărturisitorul spune: "Sufletul devine ca un dumnezeu, odihnindu-se prin participarea la harul dumnezeiesc de toate lucrările sale mintale și sensibile și odihnind deodată cu sine toate lucrările naturale ale trupului care se îndumnezeiește împreună cu sufletul în proporție cu participarea lui la îndumnezeire, așa încît, atunci se va arăta numai Dumnezeu, atît prin suflet cît și prin trup, atributele naturale fiind biruite de prisosința slavei" (Pr. Prof. D. Stăniloae, Morala creștină, vol. 3, 1981, 313-314).

A doua întrebare: oare desăvîrșirea omului drept pe pămînt este cu totul desăvîrșită? Și la această întrebare ne răspund Sfinții Părinți, zicînd: "Cei nepătimitori întinzîndu-se peste ei fără să se sature, urmăresc desăvîrșirea fără sfîrșit (nedesăvîrșită) ca una ce se ridică pururea peste sine însăși prin adaosurile neostenite ce se înalță neîncetat prin suișurile spre Dumnezeu" (Filocalia, vol. VIII, op. cit., p. 192-193). Sfîntul Nil Sinaitul, arătînd că sînt două desăvîrșiri, zice: "Trebuie să înțelegem două desăvîrșiri: Una vremelnică și alta veșnică". Despre cea dintîi zice Sfîntul Apostol Pavel: Iar cînd va veni desăvîrșirea atunci ceea ce este în parte se va desființa (I Corinteni 13, 10).

Cînd va veni desăvîrșirea, înseamnă că aici pe pămînt nu putem cuprinde desăvîrșirea dumnezeiască. Și iarăși, două desăvîrșiri cunoaște Sfîntul Apostol Pavel și știe pe același om desăvîrșit. Pentru viața de față îl numește desăvîrșit, iar față de cel cu adevărat desăvîrșit îl numește nedesăvîrșit. De aceea zice: Nu că am luat răsplată ori sînt desăvîrșit (Filipeni 3, 12). După puțin zice: Cîți sîntem desăvîrșiți aceasta să gîndim (Filipeni 3, 15). Sfîntul Ioan Scărarul zice: "Desăvîrșirea celor desăvîrșiți este nedesăvîrșită" (Filocalia, vol. IX, 419). Încă și Sfîntul Macarie cel Mare zice: "Nimeni nu ajunge desăvîrșit în veacul de acum că atunci n-ar fi arvună ceea ce se dă aici". Și iarăși: "Știu pe mulți, și mă număr și eu printre aceștia, prin experiență, și știu bine că nimeni nu este desăvîrșit aici; chiar de ar ajunge cu totul nematerial și s-ar uni aproape cu Bunul Dumnezeu, păcatul merge în urma lui și niciodată nu piere cu desăvîrșire înainte de moarte" (Filocalia, vol. V, p. 227-228).

Iubiți credincioși,

Dacă ați ascultat cu atenție cele ce s-au vorbit pînă aici, ați înțeles ce este desăvîrșirea omului pe pămînt și că toată desăvîrșirea omului în această viață își are nedesăvîrșirea ei. Dar cum se poate una ca asta, ca să fie cineva desăvîrșit și în același timp să fie și nedesăvîrșit? Iată cum. Desăvîrșirea oamenilor, mai ales în fața Ziditorului, este prea neînsemnată desăvîrșire. Pentru că oricît s-ar desăvîrși cineva prin darul lui Dumnezeu în viața aceasta, el pururea se află la început de desăvîrșire, în creștere în cele duhovnicești. Deoarece omul drept și sfînt, după ce a trecut din viața aceasta în veacul viitor, el merge pururea spre o desăvîrșire mai înaltă. Căci în veacul viitor și sfinții și îngerii merg dintr-o măsură de cunoaștere a slavei lui Dumnezeu în alta, după mărturia Duhului Sfînt care zice: Merge-vor din putere în putere (Psalm 83, 8) (Filocalia, vol. VII, p. 339-340.>. Așa merg din slavă în slavă sfinții lui Dumnezeu, pînă la măsura plinirii lui Hristos, după cum arată Sfîntul Apostol Pavel: Pînă vom ajunge toți la unitatea credinței și a cunoașterii Fiului lui Dumnezeu, la starea bărbatului desăvîrșit, la măsura vîrstei deplinătății lui Hristos (Efeseni 4, 13).

În acest fel stînd lucrurile, trebuie să înțelegem clar, că desăvîrșirea omului în viața de acum își are nedesăvîrșirea ei, deoarece cel desăvîrșit pururea însetează după mai multă desăvîrșire, pentru că cei nepătimitori pururea se întind spre vîrful cel dorit al desăvîrșirii fără să se mai sature. Prin aceasta ei fac desăvîrșirea lor nedesăvîrșită, deoarece bunătățile veșnice, după cum am zis, n-au hotar. "Omul duhovnicesc se desăvîrșește în veacul de acum, pe măsura puterii omenești, iar față de oceanul cel fără de margini al desăvîrșirii dumnezeiești el pururea este la început de desăvîrșire, fiindcă niciodată nu poate cuprinde pe deplin nemărginirea desăvîrșirii" (Filocalia, vol. IX, p. 419, nota 933).

Iată dar pentru care pricină și Marele Apostol Pavel zice că: desăvîrșirea noastră este în ceruri (I Corinteni 13, 10; Evrei 11, 40; 12, 23). De aceea, în această viață, oricît de sporit ar fi omul în cele duhovnicești, este numai la început de desăvîrșire.

Dar oare desăvîrșirea omului pe pămînt este obligatorie tuturor? Și oare numai cei desăvîrșiți se pot mîntui? La această întrebare vom putea răspunde dacă ne vom aduce aminte de cuvintele Mîntuitorului nostru Iisus Hristos, Care a zis către tînărul bogat care L-a întrebat: Ce să fac ca să moștenesc viața de veci? (Matei 19, 16). La această întrebare Mîntuitorul i-a răspuns: De vrei să intri în viață, păzește poruncile lui Dumnezeu (Matei 19, 17). Iar de vrei să fii desăvîrșit, du-te, vinde-ți averile tale și dă-le săracilor, apoi ia-ți Crucea și urmează Mie (Matei 19, 21). De aici înțelegem destul de clar că porunca Mîntuitorului pentru desăvîrșire este lăsată la voia omului.

În alt loc zice Domnul: Eu am venit ca viață să aibă și mai mult să aibă, adică cel ce vrea să se mîntuiască, să păzească poruncile lui Dumnezeu, iar cel ce vrea să aibă și mai multă viață, adică să fie desăvîrșit, acela trebuie să părăsească toate ale lumii și să urmeze lui Hristos cu multă răbdare și lepădare de sine pînă la sfîrșit. De se va urca cineva la treapta cea mai înaltă a desăvîrșirii rămîne la voia lui. Așadar să înțelegem că desăvîrșirea este lăsată la voia și silința omului, spre a lui mai mare răsplată și a avea răsplata în cer!

Acum să ne întrebăm prin ce virtute poate ajunge omul la desăvîrșire și care sînt virtuțile de temelie ale celor ce vor să fie desăvîrșiți? La această întrebare ne răspunde preaîndumnezeitul la minte, Sfîntul Grigorie Palama care, în această privință, zice: "Virtutea rugăciunii curate este începutul unirii noastre cu Dumnezeu, căci rugăciunea este legătura făpturilor raționale cu Făcătorul. Dar unirea cu Dumnezeu, adică desăvîrșirea, este mai presus de rugăciunea curată. Desăvîrșirea înseamnă dragoste desăvîrșită și aceasta nu o dă omul de la sine, ci vine de la Dumnezeu".

Așadar dragostea desăvîrșită către Bunul Dumnezeu este temelia celor desăvîrșiți. Însă nimeni nu ajunge la această dragoste, decît prin curăția cea curată. Acest lucru îl arată și Sfîntul Maxim Mărturisitorul, zicînd: "Toate virtuțile ajută minții să urce la dragostea de Dumnezeu, dar mai mult decît toate ajută rugăciunea curată, căci prin aceasta zburînd către Bunul Dumnezeu iese afară din toate cele ce sînt" (Filocalia, vol. II, 1945, p. 39).

Rugăciunea curată ajută foarte mult omului să cîștige dragostea de Dumnezeu, iar dragostea este "desăvîrșirea". Despre aceasta spune Sfîntul Maxim Mărturisitorul: "Cel desăvîrșit în iubire și ajuns la culmea nepătimirii nu mai cunoaște deosebirea între al său și al altuia, sau între a sa și a alteia, sau între credincios și necredincios, între rob și slobod sau, peste tot, între bărbat și între femeie. Ci este ridicat mai presus de tirania patimilor și, cugetînd la firea cea una a oamenilor, privește pe toți la fel și are față de toți aceeași dragoste. Căci nu mai este în el elin sau iudeu, nici bărbat sau femeie, nici rob sau slobod ci în toate și în toți este Hristos" (Idem, p. 615).

Încă și Isaac Sirul arătînd că prin rugăciune cîștigă omul dragostea de Dumnezeu, zice: "Dragostea este din rugăciune".

Care sînt semnele prin care putem cunoaște pe cei ce au ajuns la desăvîrșire? Iată ce ne răspunde Sfîntul Isaac Sirul: "Semnele celor ce au ajuns la desăvîrșire sînt acestea: De vor fi pedepsiți de zece ori să fie arși pentru dragostea oamenilor, nu se vor înlătura de ei" (Filocalia, vol. X, p. 395). Așa a zis Moise către Dumnezeu: De le ierți lor păcatul, iartă-l; iar de nu, șterge-mă și pe mine din cartea Ta în care m-ai scris (Ieșirea 32, 32). La fel a zis Apostolul Pavel: M-aș ruga să fiu anatema de la Hristos pentru frații mei.

Deci primul semn al desăvîrșirii este să aibă creștinul dragoste desăvîrșită către oameni, după cuvîntul: Cine iubește pe Dumnezeu, acela iubește și pe aproapele său (I Ioan 4, 21). Al doilea semn al celor desăvîrșiți este să iubească la fel pe toți oamenii, atît pe dușmani, cît și pe prieteni (Matei 5, 44; 10, 37). Al treilea semn al celor desăvîrșiți este să-și pună cineva sufletul pentru alții (II Corinteni 12, 15; I Tesaloniceni 2, 8). Al patrulea semn al celui desăvîrșit este a ști cineva să-și stăpînească cu desăvîrșire limba (Iacov 3, 2). Al cincilea semn al celor desăvîrșiți este a nu se rezema cineva pe puterea sa duhovnicească (Iov 9, 20; Filipeni 3, 12). Al șaselea semn al celor desăvîrșiți este a nu avea frică de moarte, deoarece dragostea scoate afară desăvîrșit frica (I Ioan 4, 18). Al șaptelea semn al desăvîrșirii este a avea cineva desăvîrșită smerenie și a se socoti pe sine cel mai păcătos (Luca 17, 10: I Timotei 1, 15: I Corinteni 15, 9; Iov 22, 29). Al optulea semn al celor desăvîrșiți este a se cunoaște omul pe sine și a avea în el roadele Duhului Sfînt care sînt: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare și toate celelalte (Galateni 15, 23). Al nouălea semn al celor desăvîrșiți este să aibă în inima lor totdeauna numai înțelesurile simple ale lucrurilor, fie în vreme de veghe a trupului, fie în somn (Filocalia, vol. II, p. 52).

Iubiți credincioși,

Duminica de astăzi dinaintea Botezului Domnului este cea dintîi Duminică a Anului Nou pe care l-am început. Tocmai de aceea am vorbit astăzi despre desăvîrșirea creștină în Hristos, care este scopul suprem al fiecărui credincios ortodox pe pămînt. Ați auzit ce ne învață Sfînta Scriptură și Sfinții Părinți despre desăvîrșire. Începutul desăvîrșirii este curățirea de patimi sau despătimirea, care se face prin pocăință, spovedanie, rugăciune și post. Mijlocul desăvîrșirii este iluminarea, adică plantarea virtuților în locul patimilor cu ajutorul harului Sfîntului Duh. Iar sfîrșitul sau cununa desăvîrșirii este dumnezeiasca dragoste de Dumnezeu și de oameni. Toate faptele bune ne ajută la desăvîrșire, dar cel mai mult rugăciunea, postul, fecioria sau curăția, smerenia, milostenia și dumnezeiasca dragoste care este Însuși Dumnezeu.

În sărbătorile de la Nașterea și Botezul Domnului, Biserica Ortodoxă ne-a pus în față două modele ale sfințeniei și desăvîrșirii creștine, pe cei mai mari sfinți ai Bisericii lui Hristos, adică pe Maica Domnului și pe Sfîntul Ioan Botezătorul.

Preasfînta Fecioară Maria este model al desăvîrșirii pentru noi toți, dar mai ales pentru femeile creștine, prin cele mai mari virtuți ale ei: credința puternică în Dumnezeu, ascultare, feciorie (curăție), rugăciune neîncetată, smerenie, care au făcut-o vrednică să nască în trup omenesc pe Iisus Hristos, Mîntuitorul lumii.

Sfîntul Ioan Botezătorul este modelul desăvîrșirii creștine mai ales pentru bărbați, prin marile sale virtuți: viață îngerească în post, rugăciune, feciorie și liniște și apoi mărturisirea Evangheliei lui Hristos în lume prin cuvînt, prin exemplul personal și prin propria jertfă a vieții pămîntești.

Acum la început de an nou să luăm de model pentru mîntuire și desăvîrșire a vieții noastre în Hristos, atît pe Maica Domnului, cît și pe Sfîntul Ioan Botezătorul, ca și pe toți sfinții Bisericii noastre. Femeile să rîvnească mai ales virtuțile Maicii Domnului: fecioria, mergerea regulată la biserică, rugăciunea cu lacrimi, ascultarea, smerenia, milostenia și nașterea de copii. Iar bărbații să rîvnească a urca pe scara desăvîrșirii, urmînd virtuțile Sfîntului Ioan Botezătorul: rugăciunea, postul, înfrînarea trupului, tăcerea, liniștea, mărturisirea credinței ortodoxe prin viața proprie, prin cuvînt și, la nevoie, prin jertfa propriei vieți.

Să ne silim, frații mei, a urma lui Hristos și sfinților Lui. Să punem început bun de pocăință, de împăcare, de înnoire duhovnicească a vieții noastre, prin toate faptele bune, dar mai ales prin rugăciune și iubire care formează cea mai scurtă cale a desăvîrșirii noastre în Iisus Hristos, Mîntuitorul lumii, Căruia I se cuvine slava, în vecii vecilor. Amin.


La începutul paginii | Predici la duminici

Home | Vietile Sfintilor | Calendar | Predici ale Parintelui Cleopa | Acatistier | Links | Cauta in site

Copyright © 1999-2007 Pagini Ortodoxe Românesti. Toate drepturile rezervate.
Aveti intrebari, sugestii, observatii referitoare la acest site? Scrieti la paginiortodoxe at yahoo dot com