Home | Vietile Sfintilor | Calendar | Predici ale Parintelui Cleopa | Acatistier | Links | Cauta in site

Predică la Duminica a XXXIV-a după Rusalii
( a Fiului Risipitor )
Despre adevărata pocăință și despre milostivirea lui Dumnezeu

Versiune fara diacritice | Predici la duminici

Scula-mă-voi și mă voi duce la tatăl meu, și-i voi spune: Tată, am greșit la cer și înaintea ta (Luca 15, 18)

Iubiți credincioși,

În Sfînta Scriptură Dumnezeu se numește "Tată al milostivirii" (II Corinteni 1, 3), pentru că pururea Se milostivește față de cei păcătoși care se întorc din toată inima către El prin adevărată pocăință. Dumnezeu zice prin proorocul Isaia: Cînd te vei întoarce și vei suspina, atunci te vei mîntui și vei cunoaște unde ai fost (Isaia 30, 15). În alt loc, prin același prooroc, zice Dumnezeu: Spălați-vă, curățiți-vă, ștergeți răutățile din sufletele voastre înaintea ochilor Mei părăsiți-vă de răutățile voastre. Și de vor fi păcatele voastre ca mohorîciunea, ca zăpada le voi albi; și de vor fi ca roșeala, ca lîna le voi face albe (Isaia 1, 16-18).

Acest adevăr s-a petrecut și cu fiul risipitor din Sfînta Evanghelie care s-a citit astăzi. El mai întîi și-a venit întru sine, a suspinat după fericirea ce o avusese cînd era în casa tatălui său, apoi a zis: Cîți argați ai tatălui meu sunt îndestulați de pîine, iar eu pier aici de foame! (Luca 15, 17). Acestea au fost cuvintele fiului risipitor cînd și-a venit întru sine, adică a început a-și cunoaște greutatea păcatelor sale. Fără această simțire și trezire nimeni dintre păcătoși nu va putea să se întoarcă din toată inima către Preabunul Dumnezeu.

Care era foamea fiului risipitor care a zis: "iar eu pier aici de foame?" Oare la hrana cea trupească se gîndea el? Nu, Dumnezeu zice prin Sfîntul Prooroc Isaia: Iată, cei ce slujesc Mie vor mînca, iar voi veți flămînzi. Iată, cei ce slujesc Mie vor bea, iar voi veți înseta. Iată, cei ce slujesc Mie se vor veseli, iar voi vă veți vă veți rușina. Iată, cei ce slujesc Mie cu bucurie se vor bucura, iar voi veți întrista. Iată, cei ce slujesc Mie se vor veseli, iar voi veți striga pentru zdrobirea duhului vostru (Isaia 65, 13-14).

Aceasta era foamea cea mare a fiului risipitor. El și-a adus aminte de vremea cînd petrecea în casa tatălui său și de hrana și desfătarea duhovnicească ce o avea lîngă el. Ajungînd păzitor de porci în țară străină, departe de Dumnezeu, foamea sufletului său după dreptate l-a făcut să zică: Cîți argați ai tatălui meu sunt îndestulați de pîine, iar eu pier aici de foame!

Care a fost hrana lui cîtă vreme era la casa părintească? Această hrană duhovnicească pe care acum o pierduse, o formau faptele sale cele bune: credința, nădejdea, dragostea, rugăciunea, înfrînarea, curăția și toate celelalte virtuți care cu adevărat sunt hrană a sufletului. Mîntuitorul în vorbirea Lui cu samarineanca la fîntîna din Sichem a hrănit-o prin darul Său, cîștigîndu-i sufletul. De aceea cînd Apostolii Îl rugau să mănînce, El le-a zis: Eu am de mîncat o mîncare pe care voi nu o știți (Ioan 4, 32). Mîncarea Mea este să fac voia Celui ce M-a trimis pe Mine și să săvîrșesc lucrul Lui (Ioan 4, 34). Căci oricine face o faptă bună pentru sufletul său, sau pentru mîntuirea aproapelui său, cu adevărat își hrănește sufletul său cu darul lui Dumnezeu. Fiul risipitor, cunoscîndu-și starea lui vrednică de plîns și gîndind să se întoarcă la Părintele său cu mare smerenie, nu se mai socotea vrednic a fi fiul tatălui său. De aceea cînd a venit către tatăl său, a zis: Nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău. Primește-mă ca pe unul din argații tăi (Luca 15, 19).

Trei sunt stările celor ce se mîntuiesc. Starea celor dintîi este a fiilor, adică a celor care cu mare dragoste slujesc lui Dumnezeu din toată inima lor și cu toată puterea voinței lor se sîrguiesc să facă poruncile Lui. Despre aceștia spune dumnezeiasca Scriptură: Cît am iubit Legea Ta, Doamne, ea toată ziua cugetarea mea este (Psalm 118, 97).

A doua ceată este a argaților, care, căutînd plată, se silesc a lucra poruncile lui Dumnezeu pentru a dobîndi fericirea cea veșnică a Împărăției Sale. Despre aceștia scrie: Plecat-am inima mea ca să facă îndreptările Tale în veac pentru răsplătire (Psalm 118, 112). Starea a treia este a robilor, adică a celor care, temîndu-se de pedeapsa lui Dumnezeu pentru călcarea poruncilor Lui se silesc a păzi toate poruncile Lui după mărturia care zice: Străpunge cu frica Ta trupul meu, că de judecățile Tale m-am temut (Psalm 118, 120).

Deci, fiul risipitor, gîndindu-se că și argații, adică cei ce fac poruncile lui Dumnezeu, pentru răsplătire primesc daruri duhovnicești și se împărtășesc de ele, a cerut Tatălui său să fie primit în casa părintească măcar ca un argat. Această întoarcere a lui din toată inima către părintele său, și smerenia cea mare să fie primit ca un argat de Tatăl său, i-a fost pricină de mare folos, căci nu ca pe un argat l-a primit, ci ca pe un adevărat fiu al său care se întoarce cu toată inima către El. Vedem din cuvintele Sfintei Evanghelii de azi că, încă departe fiind el, l-a văzut tatăl său și i s-a făcut milă și, alergînd, a căzut pe grumazul lui și l-a sărutat (Luca 15, 20).

Iubiți credincioși,

Dar ce înțelegem prin acest cuvînt: "Încă departe fiind el, l-a văzut tatăl său"? Aceasta ne arată că Preabunul și Atotștiutorul Dumnezeu, mai înainte de a striga omul păcătos "greșit-am", cunoaște hotărîrea lui cea din inimă de a se întoarce către El. De aceea l-a primit cu atîta bucurie și nu i-a mai pomenit greutatea păcatelor lui cu care l-a supărat. I-a dat haina cea dintîi, adică nepătimirea cu care a fost îmbrăcat cînd era lîngă tatăl său. Și inel i-a pus pe mîna lui, semnul legăturii celei dintîi cînd petrecea în viață curată și neprihănită, mai înainte de a se despărți de tatăl său. Iar după ce i-a dat lui haina cea dintîi și inel și încălțăminte în picioarele lui, adică voința tare de a merge pe calea poruncilor lui Dumnezeu, a zis slugilor sale: Aduceți vițelul cel îngrășat și-l junghiați să mîncăm și să ne veselim; căci fiul meu acesta, pierdut a fost și s-a aflat, mort a fost și a înviat (Luca 15, 23-24).

O, bunătatea și dragostea cea părintească a Preabunului nostru Dumnezeu! Cît este de negrăită Mila Lui și cît de nenumărate sunt îndurările Lui asupra celor ce se întorc către El cu toată inima lor! Cu cîtă părintească iubire primește El pe fiii Lui cei pierduți prin păcat, care se întorc cu mare căință și umilință către El și cîtă bucurie se face în cer cînd un păcătos se întoarce la pocăință!

Mare și nemărginită este milostivirea lui Dumnezeu față de cei păcătoși care se întorc către El din toată inima și cu toată smerenia și hotărîrea de a-și îndrepta viața!

În pilda Fiului Risipitor vedem că el nu făcuse fapte de pocăință, adică încă nu-și făcuse canonul păcatelor sale cu care a supărat pe părintele său. Ci numai venindu-și în sine și cunoscîndu-și starea jalnică în care ajunsese prin depărtarea de părintele său a atras asupra sa mila și îndurarea Părintelui său care cu atîta bucurie și cu prăznuire l-a primit. Cu adevărat, frații mei, smerenia și pocăința iartă multe păcate și fără alte fapte bune. Ce fapte bune putea să facă tîlharul răstignit alături de Hristos cînd mîinile și picioarele lui erau legate? Dar strigarea lui din inimă i-a fost deajuns: Pomenește-mă, Doamne, cînd vei veni întru Împărăția Ta (Luca 23, 42). Iar Mîntuitorul îndată i-a răspuns: Adevăr grăiesc ție, astăzi vei fi cu Mine în rai (Luca 23, 43).

Bine a zis dumnezeiescul Apostol Pavel: Duhul se roagă pentru noi cu suspinuri negrăite. Bine a zis și Sfîntul Efrem Sirul: "Pocăința, fără jertfe și fără cheltuieli, poate să împace și să milostivească pe Dumnezeu. Pocăința a oprit jertfa sîngeroasă, aducînd jertfa conștiinței. Ea nu caută ied, ci mărturisire. Nu cere oaie pentru jertfă, ci mărturisire din conștiință. Nu ai turturea de jertfă tu cel ce ai păcătuit? Suspină și Dumnezeu, mai presus de turturea, îți socotește ție aceasta. Nu ai pasăre? Lăcrimează și, în loc de jertfă, ți se va socoti ție. Nu ai porumbel? Vestește-ți păcatele tale lui Dumnezeu și-ți vor fi ție ardere de tot. Dacă te vei ruga, ca pe un vițel de jertfă va primi Dumnezeu rugăciunea ta. O, cît de mare este pocăința! O, cît de minunate sunt lucrurile cele dintru dînsa! Că una fiind, pe toate le poate". "O, darul Evangheliei, că pe toată Legea a îndreptat-o Iisus! Poporul se face lui preot în Biserică; căci are conștiința care jertfește pentru dînsul. Din inimă se roagă și milostivește pe Dumnezeu pentru sine".

Iubiți credincioși,

Duminica de azi, a Fiului Risipitor, este a doua Duminică a Triodului, care ne pregătește duhovnicește pentru începerea și trecerea cu folos a Sfîntului și marelui Post al Paștelui. Evanghelia ce s-a citit astăzi este foarte frumoasă și ziditoare de suflet. Părintele care avea doi fii este Tatăl nostru cel ceresc. Fiul mai mare simbolizează pe creștinii buni și ascultători de Dumnezeu, iar fiul mai mic, pe creștinii răi și neascultători, asemenea lui.

Din ceata creștinilor ascultători fac parte toți fii Bisericii lui Hristos care împlinesc cu sfințenie poruncile Lui. Aceștia merg regulat la slujbele Bisericii, se roagă ziua și noaptea, ascultă de Dumnezeu și de păstorii rînduiți, nasc și cresc copii în frica Domnului, se spovedesc și se împărtășesc cu Sfintele Taine regulat, duc viață smerită și fac milostenie la cei săraci. Toate le fac cu bucurie, cu binecuvîntare și cu rugăciune. De aceea Dumnezeu le ajută în toate.

Nu așa însă se întîmplă cu creștinii neascultători și robiți de păcate ca fiul cel mai mic din Evanghelie. Dintre aceștia fac parte cei ce nu merg Duminica la biserică, cei ce-și ucid copiii, bețivii, hulitorii de Dumnezeu care înjură de cele sfinte, desfrînații, lacomii, zgîrciții, și mai ales mîndrii, în frunte cu sectele, că ce sunt sectanții, decît creștini răzvrătiți, mîndri și neascultători care nu vor să asculte de Biserica întemeiată de Hristos, ci își fac legi și dogme, după mintea lor, asemenea fiului mai tînăr din Evanghelie. Toți aceștia sunt căzuți din ascultare, sunt departe de Hristos, de Biserică, de Sfinți și se ceartă pe seama Sfintei Scripturi, pe care o explică după voia lor. Dar cine cade din ascultare și din Biserică, acela cade și din Dumnezeu.

Ce cumplit este păcatul neascultării! Ce greu este să trăiești după mintea ta, să nu asculți de nimeni, să te depărtezi de Dumnezeu, de credință, de rugăciune, de Biserică, de preot, și de părinții care te-au născut. Așa a făcut tînărul din Evanghelie: Tată, dă-mi partea ce mi se cuvine din avere... și s-a dus într-o țară depărtată și acolo și-a risipit averea, trăind în desfrînări (Luca 15, 12-13).

Neascultarea este fiica mîndriei. De aceea cel mîndru și neascultător este lăsat de Dumnezeu să cadă în păcate grele, ca să se smerească și să se întoarcă la pocăință. Cel dintîi păcat în care cad mîndrii și neascultătorii este desfrînarea, o patimă grea, urîtă, rușinoasă. Dar dacă omul căzut se căiește, îl mustră conștiința și vrea să se întoarcă, Tatăl nostru cel ceresc nu-l lasă, ci îi întinde mîna, îl așteaptă, îi iese înainte, îl sărută cu lacrimi de bucurie și îl iartă. Așa a făcut Tatăl ceresc cu fiul risipitor din Evanghelie. I-a ieșit înainte, l-a sărutat, i-a iertat păcatele, i-a dat inel și haină și a ospătat cu el.

Vedeți bunătatea și mila lui Dumnezeu? Vedeți roadele căinței celui ce se întoarce la Hristos? Vedeți că toți păcătoșii au pocăință și iertare? Vedeți că și pe noi ne așteaptă Domnul la pocăință în ușa bisericii? Numai să ne pară rău de cele făcute, să ne spovedim cu căință, să părăsim păcatele și să zicem ca fiul desfrînat: Scula-mă-voi și mă voi duce la tatăl meu și-i voi zice: Tată, am greșit la cer și înaintea ta; nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău; primește-mă ca pe unul din argații tăi (Luca 15, 18-19). Dacă ar zice aceste cuvinte din inimă, bețivii, desfrînații și creștinii robiți de păcate din zilele noastre, pe toți i-ar primi, i-ar săruta și i-ar ierta Dumnezeu! Însă puțini sunt din creștinii noștri care se tem cu adevărat de Dumnezeu, care se întorc din nou la biserică, la pocăință și aleargă la preoți să-și mărturisească păcatele.

Pocăința fiului risipitor să ne fie pildă, îndreptare și îndemn pentru toți, iar neascultarea și căderea lui în desfrîu să ne aducă aminte de marea primejdie ce amenință pe copiii loviți de necredință și desfrîu. Ne uităm cîți părinți și cîte mame vin plîngînd la biserică și mănăstiri pentru copiii lor. Toți ne spun același lucru: Nu ne mai ascultă copiii; se duc la tot felul de distracții rele, la filme cu ucideri și filme cu desfrînare; nu mai vor să învețe, să meargă la biserică și la spovedanie, nu vor să se mai roage lui Dumnezeu și sunt nervoși. S-au împrietenit cu copii răi; trăiesc în desfrîu cu fete rele ca și ei, fumează și se îmbată, ce să facem cu ei? Cum să-i scăpăm de desfrîu și să-i întoarcem la credință, la biserică, la o viață creștinească normală?

Iată marea problemă a copiilor noștri. Iată durerea de astăzi a multor părinți. Iată că s-au înmulțit în lume și în familiile noastre fiii risipitori, neascultători și desfrînați, ca cel din Sfînta Evanghelie. Ce se mai poate face pentru ei, după ce au căzut în toate păcatele? Ce trebuie să răspundem acestor părinți care vin plîngînd la noi?

Răspunsul este unul: să-i ajutăm pe copiii noștri mai întîi să nu cadă în păcatele cele grele care sunt: necredința, neascultarea și desfrînarea. Iar dacă au căzut ca fiul risipitor din Evanghelie, să-i ajutăm să se ridice din prăpastia necredinței și a desfrîului. Cum? Mai întîi să-i ducem la un duhovnic bun să-și mărturisească păcatele. Apoi să-i îndemnăm din nou la biserică, la o viață socială normală, și să-i deprindem să se roage și să citească cărți sfinte. Numai să luați aminte ca nu cumva chiar părinții, tata și mama, să fie aceia care își smintesc copiii și-i împing la tot felul de păcate prin exemplul rău pe care îl văd în casă.

Avem, însă, multe familii bune, model, prin satele și orașele noastre. Avem încă multe mame creștine devotate care își cresc frumos copiii lor. Avem biserici, mănăstiri și preoți buni peste tot în țară. Numai să-i căutăm, să ne spovedim regulat, să le urmăm sfatul. De aceea să nu deznădăjduiască nimeni.

Să ne întoarcem la Tatăl ceresc care ne-a zidit. Dumnezeu ne așteaptă în pragul bisericilor. Să venim cît avem vreme, că ne așteaptă și ne cheamă. Și căzînd înaintea Lui, să zicem cu căință și lacrimi: "Iată, am greșit la cer și înaintea Ta. Am rătăcit pe căile păcatului. Ne-am depărtat de Tine și de biserica Ta. Am căzut în cumplite fărădelegi. Acum ne căim, ne pare rău, ne temem de veșnica osîndă care ne așteaptă, că nu mai suntem vrednici să ne numim fiii tăi. Ci primește-ne înapoi ca pe cei mai de pe urmă robi ai Tăi!" Amin.


La începutul paginii | Predici la duminici

Home | Vietile Sfintilor | Calendar | Predici ale Parintelui Cleopa | Acatistier | Links | Cauta in site

Copyright © 1999-2007 Pagini Ortodoxe Românesti. Toate drepturile rezervate.
Aveti intrebari, sugestii, observatii referitoare la acest site? Scrieti la paginiortodoxe at yahoo dot com