Make your own free website on Tripod.com
Home | Vietile Sfintilor | Calendar | Predici ale Parintelui Cleopa | Acatistier | Links | Cauta in site

Predică la Duminica a XXX-a după Rusalii
( Despre iubirea de averi )

Versiune fara diacritice | Predici la duminici

Bogăția de ar curge, nu vă lipiți inima de ea
(Psalm 61, 10)

Iubiți credincioși,

Ați auzit în Sfînta Evanghelie de astăzi că un tînăr oarecare s-a apropiat de Mîntuitorul, a îngenuncheat înaintea Lui și I-a zis: Învățătorule bun, ce voi face ca să dobîndesc viața cea veșnică? (Luca 18, 18).

Vedeți, fraților, că acest tînăr a venit cu mare evlavie înaintea Mîntuitorului nostru Iisus Hristos să-I ceară un sfat: cum ar putea să intre în viața cea veșnică. Mîntuitorul i-a arătat că pentru a intra în viața veșnică trebuie să păzească poruncile date de Dumnezeu lui Moise. Tînărul a zis că toate le-a păzit din tinerețile sale. Auzind Mîntuitorul aceste cuvinte, a spus: Încă una îți lipsește. Vinde toate cîte ai și le împarte săracilor și vei avea comoară în ceruri și vino de-mi urmează Mie (Luca 18, 22).

Prin aceste cuvinte Mîntuitorul i-a arătat calea cea înaltă a desăvîrșirii care este mai presus de poruncile Legii Vechi. Cu alte cuvinte Mîntuitorul i-a spus: "Dacă vrei să intri în viață, păzește poruncile cele date de Dumnezeu lui Moise. Iar dacă voiești să fii desăvîrșit mergi, vinde-ți averile tale și le dă săracilor și vino de urmează Mie. Iar el auzind acestea, s-a dus întristat că avea avere multă (Luca 18, 23). Vedeți cît de mare piedică în calea mîntuirii, și mai ales a desăvîrșirii, este averea pentru acela care o iubește și își lipește inima de ea? Vedeți pentru care pricină Mîntuitorul a zis: Căci cu anevoie va intra bogatul în Împărăția Cerului (Matei 19, 23) și că mai lesne este să treacă funia corăbiei prin urechile acului, decît bogatul să intre în Împărăția lui Dumnezeu? (Luca 18, 25).

Dar să ne punem o întrebare: Oare toți bogații vor merge în iad? Nu, cu adevărat nu. La Dumnezeu este cu putință să mîntuiască și pe cei bogați, care vor avea bunăvoință a-și chivernisi averea lor spre binele tuturor după plăcerea lui Dumnezeu, fără a-și lipi inima de bogățiile veacului de acum. Auzi ce zice dumnezeiasca Scriptură despre Avraam: Iar Avraam era bogat foarte cu dobitoace și cu argint și cu aur (Facere 13, 2). Dar cine a plăcut în fața lui Dumnezeu mai mult ca Avraam? Și cine a fost mai binecuvîntat de Dumnezeu decît el? Căci nimic nu l-a împiedicat să dea ascultare lui Dumnezeu, ajungînd chiar să aducă jertfă lui Dumnezeu pe singurul său fiu, Isaac (Facere 22, 2-18).

Să auzim încă și de bogățiile lui Iov pe care le arată Sfînta Scriptură, zicînd: Și erau vitele lui Iov șapte mii de cămile, perechi de boi cinci sute și cinci sute de asine ce pășteau în munte și slugi multe foarte (Iov 1, 3). Dar să auzim și ce zice Dumnezeu despre Iov către diavolul: Socotit-ai în cugetul tău despre robul Meu? Că nu este asemenea lui din cei de pe pămînt, fără cusur, drept și temător de Dumnezeu, care să se ferească de ce este rău? (Iov 1, 8). Așadar, frații mei, bogați au fost pe pămînt și Avraam și Iov, dar foarte drepți și temători de Dumnezeu și nu legați cu inima de averile pe care le aveau. Ca să dovedim acest lucru, este bine să auzim ce a zis dreptul Iov cînd a pierdut toate averile sale: Gol am ieșit din pîntecele maicii mele, gol mă voi întoarce. Domnul a dat, Domnul a luat; fie numele Domnului binecuvîntat (Iov 1, 21).

Cît de mare lucru este necredința noastră, fraților. Atunci cînd ni se întîmplă o mică pagubă, plîngem, ne întristăm și cădem în mîhnire și deznădejde. Iar dreptul Iov, după pierderea atîtor cîrduri de vite și a copiilor, n-a zis nici un cuvînt rău împotriva lui Dumnezeu, ci pentru toate mulțumea lui Dumnezeu. Așadar, nu bogăția este pricină de pierzare a celui bogat, ci lipirea inimii sale de avere, nemilostivirea și reaua întrebuințare a bogăției sale îl duc la pierzare. Fericit este cel ce va face cele spuse de marele Apostol Pavel: Să fie acum cei ce au averi, ca și cum nu le-ar avea și cei ce au femei, ca și cum nu le-ar avea și cei ce se folosesc de lumea aceasta ca și cum nu s-ar folosi de ea. Că chipul lumii acesteia trece (I Corinteni 7, 29-31).

Să auzim și pe Solomon cel preaînțelept și preabogat ce zice în privința averilor sale: Mărit-am lucrurile mele, zidit-am case, săditu-mi-am vii, făcutu-mi-am grădini și livezi și mi-am sădit în ele tot felul de pomi roditori; făcutu-mi-am iazuri ca să pot uda din ele o dumbravă unde creșteau copacii. Avut-am slugi și slujnice și am avut feciori născuți în casă. Avut-am cirezi și turme multe, mai mult decît toți cei ce au fost mai înainte de mine în Ierusalim... (Ecclesiastul 2, 4-7) Și am căutat spre toate lucrurile mele și spre toată truda mea cu care m-am ostenit a face și iată toate sînt deșărtăciuni și vînare de vînt și nimic nu este prisosire sub soare (Ecclesiastul 2, 11). Și am urît viața, că vicleană este asupra mea fapta cea făcută sub soare că toate sînt deșertăciune și vînare de vînt (Ecclesiastul 2, 17). Apoi filosofînd despre moarte a zis: Precum am ieșit din pîntecele maicii mele, gol mă voi întoarce în pămînt și precum am venit așa mă voi duce și nimic nu voi lua din agoniseala mea ca să duc în mîna mea (Ecclesiastul 5, 14).

Iubiți credincioși,

Dacă din toate cîte avem, vom face milostenie la săraci și vom urma lui Hristos cu viață curată, cu post, cu rugăciune, cu înfrînare, cu priveghere și cu toată lucrarea faptelor celor bune, ne vom face comoară în ceruri unde furii nu o sapă și rugina și molima nu o strică precum a zis Domnul și Mîntuitorul nostru Iisus Hristos (Matei 6, 19). Ați auzit în Sfînta Evanghelie de bogatul cel nemilostiv, care se chinuia în flăcările iadului și care a cerut lui Avraam să trimită pe Lazăr să-i aducă un vîrf de deget înmuiat în apă ca să-i răcorească limba sa în focul iadului; și a auzit pe Avraam, zicîndu-i: Fiule, adu-ți aminte că ai luat cele bune în viața ta, asemenea și Lazăr, cele rele, iar acum el se bucură și tu te chinuiești. Și nici o mîngîiere sau ajutor n-a dobîndit (Luca 16, 24-25).

Ce i-au folosit bogatului averea și viața cea desfătată, vremelnică și prea scurtă? Căci întrucît n-a fost milostiv, s-a dus în munca cea veșnică, înfricoșată și prea greu de suferit. Și aceasta nu pentru că a fost bogat, deoarece averea "agonisită cu dreptate" este "dată omului de Dumnezeu" (Psalm 131, 14-15; Facere 24, 35), ci reaua întrebuințare a averii și nemilostivirea l-au dus pe el în munca cea veșnică. Deci nu bogăția este pricina pierzării omului, ci întrebuințarea ei, ca urmare a voinței libere pe care o are omul de la crearea sa.

Iubiți credincioși,

Cine poate să spună îndeajuns cîtă dreptate are Dumnezeu cînd ne poruncește în porunca întîia din Decalog: Să-L iubim cu toată inima noastră cu tot sufletul nostru și cu tot cugetul nostru (Matei 22, 37; Deuteronom 6, 5). El ne-a dat viață, minte, simțiri și tot ce avem. Pe acestea să le punem în slujba lui Dumnezeu, folosindu-le spre cele bune și nu spre păcat. Cum putem da chipul nostru lui Dumnezeu? Privind zidirile Lui, slăvindu-L neîncetat, și depărtînd ochii noștri de la orice sminteli și deșertăciuni. Domnul ne-a dat mîinile. Pe acestea se cuvine să le punem în slujba Lui, nu a diavolului, întinzîndu-le la furturi și desfrînări, ci la faptele cele bune și mai ales la rugăciune și la milostenie. El ne-a dat urechi. Pe acestea Lui să le dăm, ascultînd cele sfinte, iar nu cîntece de desfrînare, nici vorbe rele de ocară. El ne-a dat gură, dar să nu vorbească nimic din cele ce nu plac lui Dumnezeu, ci să cînte psalmi și laude și cîntări dumnezeiești.

Dumnezeu ne-a făcut picioare, nu să alergăm cu ele pe calea pierzării, ci spre lucrarea celor bune. Ne-a făcut pîntece, nu ca să-l îmbuibăm cu nesațiu, ci să-l hrănim cu măsură și cu înfrînare. Dumnezeu a pus iubire între soți spre facerea de copii, iar nu spre desfrînare. Ne-a dat minte spre a-L lăuda, iar nu spre hule sau alte fărădelegi a cugeta. Ne-a dat bani spre a-i întrebuința cum se cuvine. Ne-a dat sănătate și putere spre a face cele bune spre slava lui Dumnezeu și, în sfîrșit, toate cîte avem de la El, ni le-a dat să le folosim spre binele nostru și spre slava lui Dumnezeu (Sfîntul Ioan Gură de Aur, Împărțire de grîu, op. cit., p. 397-398).

Deci, frații mei, nu se cuvine a iubi mai mult cele pămîntești, decît pe Făcătorul și Dumnezeul nostru, Care ni le-a dat pe toate. Iar dacă noi lăsăm iubirea Celui ce ne-a făcut și ne-a dat toate, cîtă nedreptate facem, iubind averile și desfătările veacului de acum și uitînd noianul de binefaceri ale Ziditorului nostru? Dacă Dumnezeu lasă bogați și săraci printre oameni (Psalm 74, 7; Pilde 22, 2), apoi pe cine trebuie să iubim mai mult? Averea sau pe Cel ce ne-a dat-o? Știm că bogăția este vremelnică (Pilde 27, 24). Bogăția noastră este nestatornică (Psalm 38, 10), și trecătoare (Pilde 13, 7). Apoi cît de mare păcat fac cei ce iubesc cele vremelnice și trecătoare mai mult decît pe Dumnezeu cel Preaveșnic, Care ne-a dăruit toate?

Citim într-o carte că împăratul Alexandru Macedon, după ce a cucerit atîtea țări și împărății, ajungînd la moarte, a lăsat testament să-i facă la sicriul lui două guri și pe acolo săi scoată mîinile, dar să i le lase goale. Întrebat de ce dorește să-l îngroape cu mîinile goale și să fie scoase afară din sicriu, el le-a zis: "vreau să arăt la toți împărații și regii pămîntului care vor veni după mine să nu-și lipească inima de nimic din această lume. Că toate cîte avem aici rămîn și noi plecăm la veșnicie cu mîinile goale și luăm cu noi numai ce am făcut în această viață, bune sau rele!" Cu adevărat, mare filosofie a arătat Alexandru Macedon prin această pildă a sa care nu trebuie uitată de noi cei de pe pămînt.

Iată și o istorioară adevărată:

Mergînd un monah pentru o trebuință la Constantinopol, a intrat într-o biserică. Tot atunci a intrat în biserică un iubitor de Hristos, și văzînd pe călugărul străin s-a închinat cu multă dragoste și cucernicie și a început a-l întreba cele despre mîntuirea sufletului. Iar călugărul i-a zis: "Cel ce rînduiește bine cele pămîntești, i se dăruiesc și cele cerești". A zis acela: "Bine ai zis, părinte". Fericit este acel ce își aruncă toată nădejdea sa spre Dumnezeu.

Apoi i-a povestit lui, zicînd așa: "Eu am fost, zice, fiu al oarecăruia din cei slăviți în lume, însă tatăl meu era milostiv și dădea mult la săraci. Într-una din zile m-a chemat și mi-a arătat toate averile sale și mi-a zis: "Fiule, ce îți este mai de folos? Să-ți dau ție averile acestea, sau pe Hristos?" Iar eu, luînd aminte la cele ce grăia, am zis: "Mai bine să-mi lași mie pe Hristos. Pentru că aceste averi astăzi sînt și mîine se duc și trec". După ce a auzit aceste cuvinte de la mine, a început a împărți, încît cînd a murit la puțină avere a mai rămas și eu am rămas sărac și cu smerenie umblam avînd nădejdea mea numai spre Hristos, Căruia mă lăsase pe mine.

Iubiți credincioși,

Cînd tînărul bogat din Evanghelia de astăzi a răspuns Mîntuitorului că Toate poruncile le-am păzit din tinerețile mele (Luca 18, 21), a adăugat și aceste cuvinte: Ce îmi mai lipsește? Iar Fiul lui Dumnezeu i-a zis: dacă voiești să fii desăvîrșit, du-te, vinde averea ta și o împarte săracilor și vei avea comoară în cer; apoi vino și urmează Mie. Auzind cuvîntul acesta, tînărul a plecat întristat, căci avea multe avuții (Matei 19, 20-22).

Deși păzea cu sfințenie poruncile Legii Vechi, tînărul nu era pregătit să urmeze lui Hristos, căci era lipit cu inima de averile sale și nu voia să miluiască pe săraci. Or, Mîntuitorul îl chema la desăvîrșire, prin renunțarea la averile pămîntești și agonisirea altor averi, cele duhovnicești. Căci bogăția cea mai mare a creștinilor este păstrarea cu sfințenie a dreptei credințe ortodoxe. Bogăția cea nemuritoare a noastră, a creștinilor, este sfînta rugăciune făcută cu post și cu milostenie.

Bogăția duhovnicească a creștinilor este împlinirea cu sfințenie a poruncilor Sfintei Evanghelii, trăirea în desăvîrșită dragoste, iertarea vrăjmașilor, participarea regulată la slujbele bisericii, ascultarea cu evlavie a Sfintei Liturghii în sărbători, deasa spovedanie și împărtășania cu Trupul și Sîngele Domnului. Apoi nașterea de copii, înfrînarea de la orice fel de păcate trupești, blîndețea, smerenia și toate celelalte fapte bune. Acestea sînt averea și lauda și cununa creștinilor care ne asigură mîntuirea sufletului. Iar nu agonisirea de averi, de bani și cinste trecătoare pe pămînt, care ne îndepărtează de Dumnezeu și ne aruncă în grele păcate și în osîndă veșnică.

Să renunțăm la averile de prisos și nefolositoare care aduc atîta tulburare și robesc inimile slabe și să ne lipim cu inima de Hristos. Să urmăm cu statornicie părinților noștri evlavioși și iubitori de Dumnezeu, care erau săraci de averi, dar bogați și tari în credință, în rugăciune și în milostenie. Să iubim pe săraci, pe bătrîni, pe copii și pe văduve și să-i ajutăm cu ce putem, că aceia nu au sprijin de nicăieri. Și să nu uităm ce spune psalmistul; Temeți-vă de Domnul toți Sfinții Lui, că n-au lipsă cei ce se tem de El (Psalm 33, 9).

Să ne îmbogățim duhovnicește în Hristos, adică să părăsim păcatele și să adunăm cît mai multe fapte bune. Acestea sînt averea noastră, nădejdea mîntuirii noastre, bucuria noastră în Hristos. Să-l rugăm pe Mîntuitorul și Fiul lui Dumnezeu să ne îmbogățească în cele cerești, ca să putem cînta cu psalmistul David: Bogații au sărăcit și au flămînzit, iar cei ce-L caută pe Domnul, nu se vor lipsi de tot binele (Psalm 33, 10). Amin.


La începutul paginii | Predici la duminici

Home | Vietile Sfintilor | Calendar | Predici ale Parintelui Cleopa | Acatistier | Links | Cauta in site

Copyright © 1999-2007 Pagini Ortodoxe Românesti. Toate drepturile rezervate.
Aveti intrebari, sugestii, observatii referitoare la acest site? Scrieti la paginiortodoxe at yahoo dot com