Home | Vietile Sfintilor | Calendar | Predici ale Parintelui Cleopa | Acatistier | Links | Cauta in site

Predică la Duminica a VI-a după Rusalii
( Despre păcatele săvîrșite cu gîndul )

Versiune fara diacritice | Predici la duminici

Și știind Iisus gîndurile lor, le-a zis: Pentru ce cugetați rele în inimile voastre? (Matei 9, 4)

Iubiți credincioși,

În multe locuri ale Sfintei și dumnezeieștii Scripturi aflăm că Dumnezeu Cel Atoateștiutor știe gîndurile oamenilor și vede mai înainte toate cele ce vom face și vom gîndi noi. Acest lucru îl arată și psalmistul care zice: Cele nelucrate ale mele le-au cunoscut ochii Tăi (Psalm 138, 16). Prin proorocul Ieremia, Dumnezeu arată același lucru, zicînd: Eu sînt cel ce cerc inimile și ispitesc rărunchii ca să dau fiecăruia după căile lui și după roadele isprăvilor lui (Ieremia 11, 20; 17, 10; 20, 12). Proorocul David la fel zice: Cela ce cerci inimile și rărunchii, Dumnezeule (Psalm 7, 9).

Așadar, frații mei, nu trebuie să ne mirăm că Dumnezeu știe gîndurile noastre, ci mai ales, să ne temem de Dumnezeu, fiindcă El nu numai că știe gîndurile noastre, ci și pedepsește păcatele ce nu le vom mărturisi la duhovnic și nu ne vom pocăi de ele, păzindu-ne mintea de gîndurile rele.

În Legea Veche se oprea păcatul numai din lucrare, nu și din gînd. Așa, de exemplu, zice: Să nu furi, să nu desfrînezi, să nu ucizi... (Ieșire 20, 13-15). Legea veche, avînd numai umbra lucrurilor viitoare (Evrei 10, 1; Romani 3, 20), avea nevoie de împlinirea și desăvîrșirea ei, deoarece, după mărturia Sfintei Scripturi, Legea Veche nu a desăvîrșit nimic (Evrei 7, 19). De aceea a și venit în lume Domnul și Mîntuitorul nostru Iisus Hristos, nu ca să strice Legea Veche, ci ca să o plinească și să o desăvîrșească, adică să scoată păcatul din gînd, din rădăcină (Matei 5, 17; Romani 3, 31; 10, 4; Galateni 3, 24) Legea Darului nu oprește păcatul numai din lucrare, ci și din gîndire. Legea Veche se aseamănă cu o coasă care taie iarba pe deasupra pămîntului, iar rădăcinile rămîn, iarba iarăși crescînd la loc. Legea Darului, Sfînta Evanghelie, scoate păcatul din rădăcină, adică din gîndire, căci după învățătura Sfinților Părinți, gîndurile sînt rădăcini ale faptelor (Sfîntul Nicodim Aghioritul. Paza celor cinci simțiri, 1826, p. 230).

Mîntuitorul, arătînd desăvîrșirea Legii Noi față de Legea Veche, zice: Ați auzit, că s-a zis celor de demult: Să nu desfrînezi (Ieșire 20, 14); Eu însă vă spun că oricine se uită la femeie, spre a o pofti a și săvîrșit adulter cu ea în inima sa (Matei 5, 27-28). În alt loc, Mîntuitorul arătînd greutatea păcatului cu gîndul, zice: Oricine se mînie pe fratele său vrednic va fi de osîndă (Matei 5, 22); și iarăși: Oricine urăște pe fratele său, ucigaș de oameni este (I Ioan 3, 15). Iată dar că și un singur gînd de ură asupra fratelui nostru ne face ucigași de oameni. De aceea Iisus Hristos, fiind Dumnezeu adevărat și știutor al inimilor omenești și al gîndurilor minții, adeseori mustra pe farisei și pe cărturari, văzînd în mintea și inimile lor gînduri de ură, de zavistie, de viclenie, de fățărnicie, de slavă deșartă, de mîndrie, de desfrînare și altele de acest fel.

Prin aceasta ne arată că El vede, judecă și osîndește păcatele noastre, făcute cu gîndul înaintea Lui, dacă nu le vom mărturisi și nu ne vom pocăi de ele. Sfinții și dumnezeieștii Părinți, avînd în vedere că Dumnezeu pedepsește păcatele cu gîndul, pururea își păzeau mintea și inima de gîndurile pătimașe și rele, aducîndu-și aminte că cuvîntul lui Dumnezeu este viu și lucrător și mai ascuțit decît orice sabie cu două tăișuri și pătrunde pînă la despărțitura sufletului și duhului, între încheieturi și măduvă, și destoinic este să judece simțirile și cugetările inimii (Evrei 4, 12).

Sfîntul Efrem Sirul, avînd în vedere că gîndurile vor fi pedepsite în ziua cea mare a judecății de apoi, zice: "Nu vă aruncați în negrijă, frații mei, pentru păcatele cu gîndul că nu ar fi mari și nu ar avea osîndă de la Dumnezeu. Dacă păcatele cu gîndul nu ar fi mari, apoi ar fi socotit Dumnezeu desfrînare întru poftă de femeie și ucidere întru ură de frate? Dacă păcatele cu gîndul nu ar fi osîndite, nu era nevoie ca dreptul Iov să aducă jertfă în toate zilele înaintea lui Dumnezeu, pentru păcatele făcute cu gîndul ale feciorilor săi" (Iov 1, 4-5). Dacă păcatele cu gîndul nu ar fi mari, nu ar fi zis marele apostol Pavel, că în ziua judecății de apoi va descoperi Dumnezeu sfaturile inimilor și cele ascunse ale întunericului, pîrîndu-i pe dînșii gîndurilor lor, și dînd răspuns în ceasul acela pentru ele (I Corinteni 4, 5; Romani 2, 15).

De unde se nasc gîndurile rele în mintea noastră? La această întrebare, însuși Mîntuitorul nostru Iisus Hristos ne răspunde, zicînd: Cele ce ies din gură pornesc din inimă și acelea spurcă pe om (Matei 15, 18). Altă dată iarăși zice: Dinăuntru, din inima omului ies cugetele cele rele, desfrînările, hoțiile, uciderile, adulterul, lăcomia, vicleniile, înșelăciunea, nerușinarea, pizma, hula, trufia, ușurătatea. Toate aceste rele ies dinăuntru și spurcă pe om (Marcu 7, 21-23). Dar de cîte feluri sînt gîndurile rele? La această întrebare spune Sfîntul Casian Romanul că opt sînt gîndurile răutății. Și care sînt aceste opt feluri de gînduri rele? Cel dintîi gînd al răutății este al lăcomiei pîntecelui; al doilea, al desfrînării și al poftei de desfrînare; al treilea, al iubirii de argint; al patrulea, al mîniei; al cincilea, al întristării; al șaselea, al trîndăviei; al șaptelea, al slavei deșarte; al optulea, al mîndriei (Filocalia, vol. I, Sibiu, 1947, p, 97-123).

Prin ce faptă bună putem scăpa de gîndurile rele? Atît monahii, cît și creștinii pot scăpa de gîndurile rele prin două fapte bune, și anume: Prin paza minții de gînduri numită și trezvia atenției prin sfînta rugăciune și mai ales rugăciunea inimii. Iar pentru a scăpa de orice gînd rău și de orice patimă, trebuie să unim trezvia atenției, adică gîndurile curate ale minții noastre cu sfînta rugăciune. Aceste două fapte bune lucrează strîns unite una cu alta și se susțin reciproc, după cum zice Sfîntul Isihie Sinaitul: "Atenția minții și rugăciunea lui Iisus, se suțin una pe alta, pentru că atenția supremă se naște din rugăciunea neîncetată iar rugăciunea se naște din paza minții și atenția supreme" (Filocalia, vol. IV. p. 42).

Să nu uităm însă că atît atenția gîndurilor, cît și sfînta rugăciune sînt alungate din mintea noastră de păcatul uitării. Uitarea este primul păcat din partea rațională a sufletului, care alungă și stinge din mintea noastră trezvia și rugăciunea. Acest lucru îl adeverește același sfînt părinte, Isihie Sinaitul, care zice: "Blestemata uitare se opune atenției, ca apa, focului și în toată vremea o războiește cu putere. Precum zăpada nu naște flăcări, sau apa foc, spinul smochine, așa nu va fi liberă mintea omului de gînduri rele, de cuvinte rele și de fapte diavolești, dacă nu și-a curățit mintea și inima cu trezvia atenției și cu rugăciunea".

Și iarăși zice: "Precum fără corabie nu putem trece marea, așa fără paza minții de gîndurile rele și fără chemarea deasă a lui Iisus Hristos, nu este cu putință să izgonim momeala gîndului celui rău" (Ibidem, p. 48 și 76). Căci singurul chip duhovnicesc de a alunga de la noi gîndurile rele și toate cursele vrăjmașului diavol este de a repeta neîncetat în toată vremea și în tot locul rugăciunea lui Iisus: "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătosul (sau păcătoasa)".

Deci vă rog să nu uitați, cînd vă vin gînduri și pofte rele în minte sau în inimă, să le izgoniți de la voi cu această sfîntă rugăciune. De veți avea paza minții și rugăciunea, să știți că va aflați pe calea mîntuirii.

Acest lucru îl adeverește și Sfîntul Pimen cel Mare care zice: "Omul ca să se mîntuiască, nu are nevoie decît de minte trează și de rugăciune" (Pateric, Rm. Vîlcea, 1930. cap. 135. p. 186).

Iubiți credincioși,

Am vorbit astăzi despre păcatele pe care le facem cu gîndul în toată ziua, în tot ceasul și în orice clipă, ca să ne dăm seama că și pentru aceste păcate vom da răspuns la judecată. Apoi să știți că mulți dintre creștini se păzesc de păcate mari, de moarte, dar se osîndesc pentru mulțimea păcatelor cu gîndul, care îi robesc pînă la moarte, și ei nu le iau în seamă. Oare cei care de tineri cugetă la tot felul de păcate trupești și-și ucid mintea, fecioria și simțurile, hrănindu-se cu ele, mai pot fi cosiderați curați și neprihăniți în fața lui Hristos, chiar dacă n-au făcut astfel de păcate? Nu, nicidecum. Ei nu mai sînt curați înaintea Domnului de nu se vor pocăi de ele. Și cîți dintre asemenea creștini, mai ales tineri, necăsătoriți și văduve, nu sînt stăpîniți de aceste păcate? Oare nu datorită păcatelor cu mintea și imaginația ajung oamenii la păcatele cu fapta și la patimă?

Mulți alții sînt robiți în minte de gîndul averii. Își fac planuri de tot felul, cugetă la averi, case, bani și nu au odihnă pînă nu încearcă să-și realizeze visul. Dar visele se spulberă, averile se risipesc, iubitorii de argint îmbătrînesc și mor săraci de toate și robiți de patima aceasta nevindecată întreținută în minte și inimă prin gînduri și imaginații. Credeți că-i va fi ușor la judecată unui asemenea om?

Alții sînt robiți de părerea de sine și de gîndul că ei sînt mai buni, mai credincioși, mai curați, mai plăcuți lui Dumnezeu decît ceilalți. Oare credeți că ne putem mîntui dacă sîntem robiți de gîndul mîndriei și al slavei deșarte? Nu, nicidecum, dacă nu vom mărturisi aceste cugete la duhovnic și dacă nu ne vom părăsi de ele cît mai curînd posibil.

Alții judecă pe aproapele în inimile lor și îl osîndesc pentru faptele lui. Alții cugetă numai băuturi și ospețe, haine scumpe și cinste pămîntească, iar dacă nu le dobîndesc se tulbură, cîrtesc, slăbesc în credință și mor nemulțumiți în suflet. Oare aceștia nu trăiesc în zadar? Vor avea ei răspuns bun la înfricoșata judecată? Dar care dintre noi nu ne lăsăm pradă gîndurilor rele, fără să ne dăm seama că păcatele cu gîndul duc la cele cu fapta și că pentru toate gîndurile și cuvintele deșarte vom da răspuns înaintea lui Dumnezeu.

Pentru a vă da seama de urmările grele ale păcatelor cu gîndul, vă voi spune o istorioară adevărată din cartea numită Pateric.

Un sihastru oarecare ce trăia în pustie, avea un frate mirean într-un oraș. După cîteva vreme a murit fratele acela și i-a rămas un copil mic de trei ani. Sihastrul, auzind de moartea fratelui său, a mers acolo, a luat pruncul și l-a dus în pustie, la chilia lui. Îl hrănea cu finice și cu alte verdețuri din pustie, din care mînca și el. Copilul n-a văzut nici un om, în afară de bătrînul care-l hrănea, de cînd l-a dus în pustie. Nici femei, nici sat n-a văzut, nici pîine n-a mîncat, nici n-a știut ce este și cum este viața lumii acesteia. Totdeauna era în pustie cu bătrînul, postind, rugîndu-se și lăudînd pe Dumnezeu. A petrecut în această nevoință optsprezece ani, apoi a trecut la Domnul.

După îngroparea lui, a început sihastrul a se ruga lui Dumnezeu, să-i descopere pentru acel copil în care ceată de sfinți este rînduit. După multă rugăciune pe care a făcut-o cu mare osîrdie, a adormit și a văzut în vis un loc întunecat și plin de toată scîrba, iar în mijloc era copilul zăcînd într-o supărare nespusă. Acestea văzîndu-le, bătrînul s-a mirat și a început a se ruga către Dumnezeu, zicînd: "Doamne, ce este nedreptatea aceasta? Oare nu era curat acest copil de toate necurățiile trupești și lumești? Oare nu Te lăuda pe Tine în toate zilele și nopțile, postea, priveghea și se ostenea și de nici un păcat lumesc nu era atins? Dar acum ce este aceasta că îl văd pe el pedepsit în acel loc de întristare? Dar noi care sîntem născuți, crescuți și îmbătrîniți în păcate, ce nădejde de mîntuire vom avea? O, amar și vai de mine!"

Aceasta și mai multe zicînd bătrînul cu plîngere și cu tînguire, a stat înaintea lui îngerul Domnului și i-a zis: "Ce plîngi așa, bătrînule, și de ce te tînguiești pentru copil care cu adevărat nu s-a atins de păcate trupești și lumești. L-ai învățat a posti, a priveghea și a se ruga, dar copilul avea mîndrie mare și înălțare în inima lui, socotindu-se pe sine, pentru curățenia lui și viața cea neatinsă de lume, că este un mare sfînt, mai mare decît cei din lume, și a murit în această gîndire înaltă de sine. Deci să știi că nu este nedreptate la Dumnezeu, căci tot cel ce se înalță pe sine cu gîndul său, necurat este înaintea lui Dumnezeu, precum zice proorocul".

Aceasta zicîndu-i, îngerul s-a făcut nevăzut. Bătrînul și-a venit în fire și în conștiință și a plîns neîncetat pentru moartea copilului pînă la sfîrșitul vieții sale (Pateric, op. cit. p. 338-339).

Iubiți credincioși,

Am pus această istorioară să arăt cît de mare este înaintea lui Dumnezeu păcatul cu gîndul, dacă omul nu-l mărturisește și nu se pocăiește de el. Ați văzut că nimic nu i-a folosit acestui copil crescut cu atîta sfințenie, nici fecioria, nici postul, nici privegherea, nici rugăciunea, nici celelalte nevoințe și osteneli ale lui dacă nu a avut smerenie. Pentru un gînd de mîndrie care-l stăpînea și-a pierdut sufletul pentru veșnicie...

Deci să stăm bine și să luăm aminte la păcatele noastre făcute cu gîndul și să nu ni se pară că ele ar fi un rău mic. După învățătura Sfinților Părinți, răul cel mic nu este mic dacă aduce pagubă mare. Oare diavolul nu a căzut din cer prin păcatul mîndriei cu gîndul, împreună cu toată mulțimea îngerilor de un gînd cu el?

Iată ce zice dumnezeiasca Scriptură în această privință: Tu ai zis în cugetul tău: În cer mă voi ridica și deasupra stelelor Dumnezeului celui puternic voi așeza scaunul meu. Ședea-voi pe muntele cel înalt, peste munții cei înalți, care sînt spre miazănoapte. Sui-mă-voi deasupra norilor și asemenea Celui Preaînalt voi fi (Isaia 14, 13-14).

Iată și pedeapsa lui Dumnezeu asupra lui Lucifer, pentru cugetul său plin de mîndrie: Și acum, tu te pogori în iad, în cele mai de jos ale adîncului! (Isaia 14, 15).

Vedeți cît de mari sînt urmările păcatelor cu gîndul? Cîți dintre creștini, robiți de cugetele rele și pătimașe, nu cad în cele mai grele păcate din care nu mai pot fi izbăviți? Cîți nu poartă în inima și mintea lor gîndul de a se răzbuna pe semenii lor, gîndul de a-și părăsi familia, de a fura ceva, de a săvîrși desfrînare cu cineva, de a intra în vreo sectă sau chiar de a-și pune capăt vieții? Și dacă cel stăpînit de asemenea cugete rele nu-și mărturisește gîndurile, dacă nu se roagă stăruitor și nu urmează sfatul duhovnicului său, ajunge să săvîrșească cu fapta cele ce le cugeta în mintea sa, spre veșnica lui pierzare.

Să-L rugăm pe Preamilostivul Dumnezeu să ne izbăvească de toate gîndurile pierzătoare de suflet și să ne lumineze mintea, inima și voința, să cugetăm numai la cele bune și să facem cele bune, pentru a ne izbăvi de păcate și de a trăi în veci cu Hristos! Amin.


La începutul paginii | Predici la duminici

Home | Vietile Sfintilor | Calendar | Predici ale Parintelui Cleopa | Acatistier | Links | Cauta in site

Copyright © 1999-2007 Pagini Ortodoxe Românesti. Toate drepturile rezervate.
Aveti intrebari, sugestii, observatii referitoare la acest site? Scrieti la paginiortodoxe at yahoo dot com