CANONUL CEL MARE

Canonul cel Mare se citeşte, în mod normal, de cinci ori, în Postul Mare - bucăţi se citesc luni, marţi, miercuri, joi în prima săptămînă
la Pavecerniţa mare, iar deplin se citeşte joi în a cincea săptămînă a Postului Mare.
Roadele sale sunt îndemnul la pocăinţă, liniştirea sufletului şi întărirea credinţei.

Se zic mai întîi rugăciunile începătoare:

Împărate ceresc... Sfinte Dumnezeule... Slavă... Şi acum... Preasfîntă Treime... Doamne miluieşte... (de 3 ori), Slavă... Şi acum... Tatăl nostru... Că a Ta este împărăţia...

Apoi Troparele acestea, glasul al 6-lea:

Miluieşte-ne pe noi, Doamne, miluieşte-ne pe noi, că nepricepîndu-ne de nici un răspuns, această rugăciune aducem Ţie, ca unui Stăpîn, noi, păcătoşii robii Tăi, miluieşte-ne pe noi.

Slavă...

Doamne, miluieşte-ne pe noi că întru Tine am nădăjduit. Nu Te mînia pe noi foarte, nici pomeni fărădelegile noastre, ci caută şi acum ca un Milostiv şi ne izbăveşte pe noi de vrăjmaşii noştri; că Tu eşti Dumnezeul nostru şi noi suntem poporul Tău; toţi lucrul mîinilor Tale şi numele Tău chemăm.

Şi acum..., al Născătoarei de Dumnezeu:

Uşa milostivirii deschide-o nouă, binecuvîntată Născătoare de Dumnezeu Fecioară, ca să nu pierim cei ce nădăjduim întru tine, ci să ne izbăvim prin tine din nevoi, că tu eşti mîntuirea neamului creştinesc.

Apoi:

Cred întru Unul Dumnezeu, Tatăl, Atotţiitorul, Făcătorul cerului şi al pămîntului, al tuturor celor văzute şi nevăzute.

Şi întru Unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut, Care din Tatăl S-a născut mai înainte de toţi vecii; Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, iar nu făcut, Cel de o fiinţă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut;

Care pentru noi oamenii şi pentru a noastră mîntuire, S-a pogorît din ceruri, şi S-a întrupat de la Duhul Sfînt şi din Maria Fecioara şi S-a făcut om;

Şi S-a răstignit pentru noi în zilele lui Ponţiu Pilat şi a pătimit şi S-a îngropat;

Şi a înviat a treia zi după Scripturi;

Şi S-a înălţat la ceruri şi şade de-a dreapta Tatălui. Şi iarăşi va să vină cu slavă, să judece viii şi morţii, a Cărui împărăţie nu va avea sfîrşit.

Şi întru Duhul Sfînt, Domnul de viaţă Făcătorul, Care din Tatăl purcede, Cel ce împreună cu Tatăl şi cu Fiul este închinat şi slăvit, Care a grăit prin prooroci.

Întru una, sfîntă, sobornicească şi apostolească Biserică;

Mărturisesc un Botez întru iertarea păcatelor;

Aştept învierea morţilor.

Şi viaţa veacului ce va să fie. Amin.

Doamne miluieşte (de 12 ori), Slavă... Şi acum... Veniţi să ne închinăm... (de 3 ori).

Psalmul 142

Doamne, auzi rugăciunea mea, ascultă cererea mea, întru credincioşia Ta, auzi-mă, întru dreptatea Ta. Să nu intri la judecată cu robul Tău, că nimeni din cei vii nu-i drept înaintea Ta. Vrăjmaşul prigoneşte sufletul meu şi viaţa mea o calcă în picioare; făcutu-m-a să locuiesc în întuneric ca morţii cei din veacuri. Mîhnit e duhul în mine şi inima mea încremenită înlăuntrul meu. Adusu-mi-am aminte de zilele cele de demult; cugetat-am la toate lucrurile Tale, la faptele mîinilor Tale m-am gîndit. Întins-am către Tine mîinile mele, sufletul meu ca un pămînt însetoşat. Degrab auzi-mă, Doamne, că a slăbit duhul meu. Nu-Ţi întoarce faţa Ta de la mine, ca să nu mă asemăn celor ce se coboară în mormînt. Fă să aud dimineaţa mila Ta, că la Tine îmi este nădejdea. Arată-mi calea pe care voi merge, că la Tine am ridicat sufletul meu. Scapă-mă de vrăjmaşii mei, că la Tine alerg, Doamne. Învaţă-mă să fac voia Ta, că Tu eşti Dumnezeul meu. Duhul Tău cel bun să mă povăţuiască la pămîntul dreptăţii. Pentru numele Tău, Doamne, dăruieşte-mi viaţă. Întru dreptatea Ta scoate din necaz sufletul meu. Fă bunătate de stîrpeşte pe vrăjmaşii mei şi pierde pe toţi cei ce necăjesc sufletul meu, că eu sunt robul Tău.

Slavă... Şi acum... Aliluia... (de 3 ori).

Psalmul 50

Miluieşte-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta şi după mulţimea îndurărilor Tale, şterge fărădelegea mea. Mai vîrtos mă spală de fărădelegea mea şi de păcatul meu mă curăţeşte. Că fărădelegea mea eu o cunosc şi păcatul meu înaintea mea este pururea. Ţie unuia am greşit şi rău înaintea Ta am făcut, aşa încît drept eşti Tu întru cuvintele Tale şi biruitor cînd vei judeca Tu. Că iată întru fără delegi m-am zămislit şi în păcate m-a născut maica mea. Că iată adevărul ai iubit; cele nearătate şi cele ascunse ale înţelepciunii Tale mi-ai arătat mie. Stropi-mă-vei cu isop şi mă voi curăţi; spăla-mă-vei şi mai vîrtos decît zăpada mă voi albi. Auzului meu vei da bucurie şi veselie; bucura-se-vor oasele mele cele smerite. Întoarce faţa Ta de la păcatele mele şi toate fărădelegile mele şterge-le. Inimă curată zideşte întru mine, Dumnezeule, şi duh drept înnoieşte întru cele dinlăuntru ale mele. Nu mă lepăda de la faţa Ta şi Duhul Tău cel Sfînt nu-l lua de la mine. Dă-mi mie bucuria mîntuirii Tale şi cu duh stăpînitor mă întăreşte. Învăţa-voi pe cei fără de lege căile Tale şi cei ne credincioşi la Tine se vor întoarce. Izbăveşte-mă de vărsarea de sînge, Dumnezeule, Dumnezeul mîntuirii mele; bucurase-va limba mea de dreptatea Ta. Doamne, buzele mele vei deschide şi gura mea va vesti lauda Ta. Că de ai fi voit jertfă, Ţi-aş fi dat; arderile de tot nu le vei binevoi. Jertfa lui Dumnezeu: duhul umilit; inima înfrîntă şi smerită Dumnezeu nu o va urgisi. Fă bine, Doamne, întru bunăvoirea Ta, Sionului, şi să se zidească zidurile Ierusalimului. Atunci vei binevoi jertfa dreptăţii, prinosul şi arderile de tot; atunci vor pune pe altarul Tău viţei.

Apoi urmează:

CANONUL

Cîntarea 1, glasul al 6-lea:
Irmosul:

Ajutor şi acoperitor S-a făcut mie spre mîntuire. Acesta este Dumnezeul meu şi-L voi slăvi pe El; Dumnezeul părintelui meu şi-L voi înălţa pe El, căci cu slavă S-a preaslăvit (de două ori).

Stih: Miluieşte-mă, Dumnezeule, miluieşte-mă.
(Acest stih se zice înaintea fiecărui tropar)

De unde voi începe a plînge faptele vieţii mele celei ticăloase? Ce începere voi pune, Hristoase, acestei tînguiri de acum? Ci ca un milostiv, dă-mi iertare greşelilor.

Vino ticăloase suflete împreună cu trupul tău, de te mărturiseşte la Ziditorul tuturor. Şi îndepărtează-te de acum de nebunia cea mai dinainte şi adu lui Dumnezeu lacrimi de pocăinţă.

Rîvnind neascultării lui Adam ce lui întîi-zidit, m-am cunoscut pe mine dezbrăcat de Dumnezeu, şi de împărăţia cea pururea fiitoare şi de desfătare, pentru păcatele mele.

Vai, ticăloase suflete! Pentru ce te-ai asemănat Evei celei dintîi? Că ai căzut rău şi te-ai rănit amar; că te-ai atins de pom şi ai gustat cu îndrăzneală mîncarea cea nechibzuită.

În locul Evei celei trupeşti, făcutu-s-a mie Evă înţelegătoare gîndul cel cu poftă trupească, arătîndu-mi cele plăcute, şi gustînd pururea din băutura cea amară.

După dreptate a fost lepădat Adam din Eden, nepăzind singura Ta poruncă, Mîntuitorule. Dar eu, care am călcat totdeauna cuvintele Tale cele dătătoare de viaţă, ce voi pătimi?

Covîrşind eu de bunăvoie ucide rea lui Cain, m-am făcut cu ştiinţă ucigaş al sufletului, umplîndu-mi trupul de viermi, şi războindu-mă împotriva lui, cu faptele mele cele rele.

Nu m-am asemănat, Iisuse, dreptăţii lui Abel. Daruri bineprimite nu Ţi-am adus Ţie niciodată, nici fapte dumnezeieşti, nici jertfă curată, nici viaţă fără prihană.

Precum Cain aşa şi noi, ticălosule suflete, am adus fapte murdare Făcătorului tuturor şi jertfă vrednică de mustrare şi viaţă netrebnică; pentru acestea ne-am şi osîndit împreună.

Ziditorule, făcîndu-mă lut viu, ai pus întru mine trup şi oase şi suflare şi viaţă; dar, o! Făcătorul meu, Mîntuitorul meu şi Judecătorul meu, primeşte-mă pe mine cel ce mă pocăiesc.

Mărturisesc Ţie, Mîntuitorule, păcatele pe care le-am făcut, şi rănile sufletului şi ale trupului meu, care tîlhăreşte le-au pus înlăuntrul meu gîndurile cele ucigătoare.

De am şi greşit, Mîntuitorule, dar ştiu că eşti iubitor de oameni; baţi cu milă şi Te milostiveşti fierbinte; pe cel ce plînge îl vezi, şi alergi ca un părinte, chemînd pe cel rătăcit.

Pe mine cel lepădat înaintea uşi lor Tale, Mîntuitorule, măcar la bătrîneţe nu mă lăsa în iad deşert, ci mai înainte de sfîrşit, ca un iubitor de oameni, dă-mi iertare greşelilor.

Eu sunt cel căzut între tîlhari, în gîndurile mele; cu totul sunt rănit acum de ele şi plin de bube; dar Tu însuţi venind de faţă, Hristoase Mîntuitorule.

Preotul, văzîndu-mă mai înainte, a trecut de mine, şi levitul, văzîndu-mă gol în nenorocire, nu m-a băgat în seamă; iar Tu, Iisuse, Cel ce ai răsărit din Maria, venind de faţă, miluieşte-mă.

Mielule al lui Dumnezeu, Cel ce ai ridicat păcatele tuturor, ridică de la mine lanţul cel greu al păcatului şi, ca un milostiv, dă-mi lacrimi de umilinţă.

Vremea este a pocăinţei, iar eu vin către Tine, Făcătorul meu; ridică de la mine lanţul cel greu al păcatului, şi ca un îndurat, dă-mi iertare greşelilor.

Să nu mă urăşti, Mîntuitorule, să nu mă lepezi de la Faţa Ta; ridică de la mine lanţul cel greu al păcatului, şi ca un milostiv, dă-mi iertare greşelilor.

Greşelile mele cele de voie şi ce le fără de voie, Mîntuitorule, cele vădite şi cele ascunse, cele ştiute şi cele neştiute, toate iertîndu-le, ca un Dumnezeu, milostiveşte-Te şi mă mîntuieşte.

Din tinereţe, Mîntuitorule, poruncile Tale le-am lepădat, şi mi-am petrecut toată viaţa cu pofte, neîngrijindu-mă şi lenevindu-mă; pentru aceasta strig Ţie, Mîntuitorule: măcar la sfîrşit mîntuieşte-mă.

Bogăţia sufletului cheltuind-o întru păcate, pustiu sunt de virtuţi creştineşti şi, flămînzind, strig: Părinte al îndurărilor, apucînd înainte, miluieşte-mă.

Înaintea Ta cad, Iisuse; greşit-am Ţie, milostiveşte-Te spre mine; ridică de la mine lanţul cel greu al păcatului şi, ca un îndurat, dă-mi lacrimi de umilinţă.

Să nu intri cu mine la judecată, vădind faptele mele, cercetînd cuvintele şi îndreptînd pornirile; ci cu îndurările Tale, trecînd cu vederea răutaţile mele, mîntuieşte-mă, Atotputernice.

Stih: Cuvioasă Maică Marie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi, păcătoşii.

Tu-mi dă har luminător, din osîrdia ta cea dumnezeiască de sus, ca să scap de întunericul patimilor; şi să laud din inimă faptele vieţii tale cele frumoase, Marie.

Plecîndu-te dumnezeieştilor legi ale lui Hristos, la Dînsul ai venit, lăsînd pornirile desfătărilor cele neoprite, şi toată virtutea, ca pe una singură, cu multă cucernicie ai săvîrşit-o.

Stih: Cuvioase Părinte Andrei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi, păcătoşii.

Cu rugăciunile tale, Andrei, scapă-ne de patimile cele fără de cinste şi te rugăm să ne arăţi părtaşi acum împărăţiei lui Hristos, pe noi cei ce te lăudăm pe tine, strălucite, cu credinţă şi cu dragoste.

Slavă..., a Treimii:

Treime, Fiinţă preaînaltă, Căreia ne închinăm întru o Unime, ridică de la mine lanţul cel greu al păcatului şi, ca o milostivă, dă-mi lacrimi de umilinţă.

Şi acum..., a Născătoarei:

Născătoare de Dumnezeu, nădejdea şi folosirea celor ce te laudă pe tine, ridică de la mine lanţul cel greu al păcatului şi, ca o stăpînă curată, mă primeşte pe mine cel ce mă pocăiesc.

Şi iarăşi se cîntă irmosul: Ajutor şi acoperitor...

Cîntarea a 2-a:
Irmosul:

Ia aminte, cerule, şi voi grăi; şi voi lăuda pe Hristos, Care a venit din Fecioară cu trup (de două ori).

Stih: Miluieşte-mă, Dumnezeule, miluieşte-mă.

Ia aminte, cerule, şi voi grăi; pămîntule primeşte în urechi glasul celei ce se pocăieşte lui Dumnezeu şi-L laudă pe Dînsul.

Ia aminte, Dumnezeule, Mîntuitorul meu, cu ochiul Tău cel blînd, şi primeşte mărturisirea mea cea călduroasă.

Mai mult decît toţi oamenii, eu însumi am greşit Ţie; ci Te milostiveşte, Mîntuitorule, ca un Dumnezeu, spre făptura Ta.

Viforul răutăţilor m-a cuprins, Milostive Doamne; ci, ca lui Petru, întinde-mi şi mie mîna Ta.

Lacrimile desfrînatei, Îndurate, şi eu le vărs înaintea Ta; milostiveşte-Te spre mine, Mîntuitorule, cu îndurarea Ta.

Întunecatu-mi-am frumuseţea sufletului cu plăcerile poftelor, şi cu totul toată mintea ţărînă mi-am făcut.

Ruptu-mi-am acum veşmîntul cel dintîi, pe care mi l-ai ţesut mie, Ziditorule, dintru început; şi pentru aceasta zac acum gol.

Îmbrăcatu-m-am acum în haină ruptă, pe care mi-a ţesut-o mie şarpele cu sfătuirea, şi mă ruşinez.

Căutat-am la frumuseţea pomului, şi mi s-a amăgit mintea; şi acum zac gol şi mă ruşinez.

Lucrat-au pe spatele meu toate căpeteniile răutăţilor, lungind asupra mea fărădelegea lor.

Pierdutu-mi-am frumuseţea cea întîi-zidită şi podoaba mea; şi acum zac gol şi mă ruşinez.

Cusutu-mi-a haine de piele păcatul, golindu-mă de haina cea dintîi ţesută de Dumnezeu.

Îmbrăcat sunt cu îmbrăcaminte de ruşine, ca şi cu nişte frunze de smochin, spre vădirea patimilor mele celor din bunăvoinţa mea.

Îmbrăcatu-m-am urît cu haina împestriţată şi sîngerată ruşinos, prin curgerea vieţii celei cu patimi şi iubitoare de desfătări.

Pătat-am haina trupului meu, şi am întinat cu totul podoaba cea după chipul şi după asemănarea Ta, Mîntuitorule.

Căzut-am întru întristarea patimi lor, şi în stricăciunea cea materialnică; şi pentru aceasta acum vrăjmaşul mă necăjeşte.

Viaţa iubitoare de cele materiale şi iubitoare de averi, alegînd eu în loc de sărăcie, Mîntuitorule, m-am împresurat acum cu sarcină grea.

Împodobitu-mi-am chipul trupului cu îmbrăcămintea de multe feluri a gîndurilor ruşinoase şi sunt osîndit.

Îngrijitu-m-am cu deadinsul nu mai de podoaba mea cea din afară, nebăgînd seama de cortul dinlăuntru, cel după chipul lui Dumnezeu.

Făcîndu-mi urîţenia chip patimi lor mele, prin pofte iubitoare de plăceri, mi-am stricat frumuseţea minţii.

Îngropat-am, Mîntuitorule, cu patimile frumuseţea chipului celui dintîi; dar ca pe drahmă, oarecînd, căutîndu-mă, aşa mă află.

Păcătuit-am ca şi desfrînata şi strig Ţie: eu însumi am greşit! Primeşte Mîntuitorule ca mir şi lacrimile mele.

Alunecat-am în desfrînare ca David şi m-am umplut de noroi; dar Tu, Mîntuitorule, spală-mă şi pe mine cu lacrimile mele.

Fii mie milostiv, strig Ţie ca şi vameşul; Mîntuitorule, curăţeşte-mă; că nimeni din cei din Adam n-au greşit Ţie, ca mine.

Nici lacrimi, nici pocăinţă nu am, nici umilinţă; ci Tu însuţi acestea, Mîntuitorule, dăruieşte-mi-le, ca un Dumnezeu.

Uşa Ta să nu mi-o închizi atunci, Doamne, Doamne! Ci să o deschizi mie, celui ce mă pocăiesc către Tine.

Iubitorule de oameni, Cel ce voieşti ca toţi să se mîntuiască, Tu mă cheamă şi mă primeşte ca un bun, pe mine cel ce mă pocăiesc.

Ascultă suspinurile sufletului meu, şi primeşte picăturile ochilor mei, Doamne, şi mă mîntuieşte.

A Născătoarei:

Preacurată Fecioară, Născătoare de Dumnezeu, ceea ce una eşti prea lăudată, roagă-te îndelung, ca să ne mîntuim noi.

Alt canon
Irmosul:

"Vedeţi, vedeţi! că Eu sunt Dumnezeu, Care am plouat mană, şi apă din piatră am izvorît de demult, în pustie, poporului Meu, cu singură dreapta şi cu tăria Mea".

"Vedeţi, vedeţi! că Eu sunt Dumnezeu; ascultă, suflete al meu, pe Domnul, Cel ce strigă, şi te depărtează de la păcatul cel dintîi; şi te teme, ca de un judecător şi Dumnezeu".

Cui te-ai asemănat, mult-păcătosule suflete? Numai lui Cain celui dintîi şi lui Lameh aceluia? Ucigîndu-ţi cu pietre trupul prin fapte rele, şi omorîndu-ţi mintea cu pornirile cele nebuneşti.

Pe toţi cei mai înainte de lege întrecîndu-i, o suflete, lui Set nu te-ai asemănat, nici lui Enos ai urmat, nici lui Enoh cel ce a fost mutat la cer, nici lui Noe; ci te-ai arătat sărac de viaţa drepţilor.

Tu însuţi, suflete al meu, ai deschis zăvoarele mîniei Dumnezeului tău, şi ţi-ai înecat trupul, ca şi tot pămîntul, şi faptele şi viaţa; şi ai rămas afară de corabia cea mîntuitoare.

Bărbat am ucis spre rană mie, şi tînăr spre vătămare, Lameh plîngînd a strigat ; iar tu nu te cutremuri, o, suflete al meu, întinîndu-ţi trupul şi mintea pătîndu-ţi.

O, cum am rîvnit lui Lameh, celui mai înainte ucigaş! Sufletul ca pe un bărbat, mintea ca pe un tînăr şi trupul ca pe un frate mi-am ucis, ca şi Cain ucigaşul, cu pornirile cele poftitoare de plăceri.

Turn ţi-ai închipuit să zideşti, o suflete, şi întăritură să faci poftelor tale, de n-ar fi oprit Ziditorul voile tale, şi de n-ar fi surpat pînă la pămînt meşteşugirile tale.

Plouat-a Domnul oarecînd foc din cer, arzînd fărădelegea cea înfierbîntată a sodomenilor; iar tu ţi-ai a prins focul gheenei întru care va să arzi, o suflete.

Rănitu-m-am, vătămatu-m-am, iată săgeţile vrăjmaşului au pătruns în sufletul şi trupul meu. Iată, rănile, bubele şi vătămăturile patimilor mele cele de voie alese mă vădesc.

Cunoaşteţi şi vedeţi că Eu sunt Dumnezeul, Cel ce ispitesc inimile, înfrînez cugetele şi vădesc faptele, ard păcatele, judec pe orfan, pe smerit şi pe sărac.

Stih: Cuvioasă Maică Marie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi, păcătoşii.

Întins-ai mîinile tale către îndura tul Dumnezeu, Marie, afundată întru adîncul răutăţilor, şi ţi-a întins mîna de ajutor cu milostivire, ca şi lui Petru, căutînd cu adevărat în toarcerea ta.

Stih: Cuvioasă Maică Marie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi, păcătoşii.

Cu toată osîrdia şi cu dragoste ai alergat către Hristos, urînd calea cea dintîi a păcatului; şi în pustiile cele neumblate hrănindu-te, şi poruncile Lui cele dumnezeieşti curat săvîrşind.

Stih: Cuvioase Părinte Andrei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi, păcătoşii.

Să vedem, să vedem, o suflete, iubirea de oameni a lui Dumnezeu şi a Stăpînului; pentru aceasta, mai înainte de sfîrşit să cădem înaintea Lui cu lacrimi, strigînd: cu rugăciunile lui Andrei, Mîntuitorule, miluieşte-ne pe noi.

Slavă..., a Treimii:

Treime fără început, nezidită, ne despărţită Unime, primeşte-mă pe mine cel ce mă pocăiesc, şi mă mîntuieşte pe mine, cel ce am greşit; a Ta zidire sunt, nu mă trece cu vederea; ci mă iartă şi mă izbăveşte de osînda focului.

Şi acum..., a Născătoarei:

Preacurată Stăpînă Născătoare de Dumnezeu, nădejdea celor ce aleargă la tine, şi limanul celor înviforaţi, pe Milostivul şi Făcătorul şi Fiul tău, fă-L îndurat, şi mie cu rugăciunile tale.

Şi iarăşi se zice irmosul al doilea: Vedeţi, vedeţi...

Cîntarea a 3-a:
Irmosul:

Pe piatra cea neclintită a poruncilor Tale Hristoase, întăreşte inima mea (de două ori).

Foc de la Domnul plouînd, oarecînd, a ars Domnul de demult pămîntul sodomenilor.

În munte scapă, suflete, ca Lot acela şi apucă şi te izbăveşte în Sigor.

Fugi de aprindere, o suflete! Fugi de arderea Sodomei! Fugi de pieirea cea din dumnezeiască văpaie!

Mărturisescu-mă Ţie, Mîntuitorule: păcătuit-am, păcătuit-am Ţie fără măsură; dar lasă-mi, iartă-mi, ca un Îndurat.

Păcătuit-am Ţie, eu singur păcătuit-am mai mult decît toţi; Hristoase Mîntuitorule, nu mă trece cu vederea.

Tu eşti Păstorul cel Bun; caută-mă pe mine mielul, şi rătăcit fiind, nu mă trece cu vederea.

Tu eşti dulcele Iisus, Tu eşti Ziditorul meu; întru Tine, Mîntuitorule, mă voi îndrepta.

A Treimii:

Preasfîntă Treime, Dumnezeul nostru, miluieşte-ne pe noi.

O, Treime, Unime, Dumnezeule, mîntuieşte-ne pe noi de înşelăciune şi de ispite şi de primejdii!

A Născătoarei:

Preasfîntă Născătoare de Dumnezeu miluieşte-ne pe noi.

Bucură-te, pîntece primitor de Dumnezeu! Bucură-te, scaunul Domnului! Bucură-te, Maica vieţii noastre.

Alt Canon
Irmosul:

Întăreşte, Doamne, pe piatra poruncilor Tale, inima mea cea clintită; că Însuţi eşti sfînt şi Domn (de două ori).

Izvor de viaţă Te-am cîştigat pe Tine surpătorul morţii, şi strig Ţie din inima mea mai înainte de sfîrşit: Greşit-am! Milostiveşte-Te şi mă mîntuieşte.

Păcătoşilor din vremea lui Noe am urmat, Mîntuitorule, moştenind osîndirea acelora, întru cufundarea potopului.

Greşit-am, Doamne, greşit-am Ţie! Milostiveşte-Te spre mine. Că nu este cineva între oameni, din cei ce au greşit, pe care să nu-l fi întrecut eu cu greşelile.

Lui Ham aceluia, batjocoritorul de tată, urmînd, suflete, n-ai acoperit ruşinea aproapelui, cu faţa înapoi întorcîndu-te.

Binecuvîntarea lui Sem nu ai moştenit, ticălosule suflete, şi moştenire desfătată n-ai luat, ca Iafet în pămîntul iertării.

Din pămîntul Haran, adică din păcat, ieşi, suflete al meu, şi vino la pămîntul care izvorăşte de-a pururea nestricăciune vie, pe care Avraam a moştenit-o.

De Avraam ai auzit, suflete al meu, care şi-a lăsat oarecînd pămîtul părinţilor şi s-a făcut străin. Urmează şi tu alegerii aceluia.

La stejarul din Mamvri ospătînd patriarhul pe îngeri, a luat la bătrîneţe vînatul făgăduinţei.

Înţelegînd pe Isaac, ticălosule suflete al meu, că a fost jertfit tainic jertfă nouă, cu ardere de tot Domnului, urmează voinţei lui.

Auzit-ai, suflete al meu, de Ismael că a fost izgonit ca un fecior din slujnică; trezeşte-te, vezi, ca nu cumva păcătuind, să suferi ceva asemenea.

Agarei, egiptencei celei de demult, te-ai asemănat, suflete, făcîndu-te rob de bunăvoia ta, şi născînd semeţia, ca pe un nou Ismael.

Scara lui Iacov o ştii, suflete al meu, care s-a arătat de la pămînt spre cele cereşti; pentru ce n-ai avut treaptă tare, credinţa cea dreaptă?

Preotului lui Dumnezeu, şi împăratului celui înstrăinat între oameni de viaţa lumii, urmează, adică asemănării lui Hristos.

Să nu te faci stîlp de sare, suflete, întorcîndu-te înapoi; să te înfricoşeze pilda Sodomei; sus în Sigor mîntuieşte-te!

De arderea păcatului fugi, suflete al meu, ca şi Lot. Fugi de Sodoma şi de Gomora; fugi de flacăra a toată pofta cea nebunească.

Miluieşte-mă, Doamne, miluieşte-mă strig Ţie, cînd vei veni cu îngerii Tăi, să răsplăteşti tuturor după vrednicia faptelor.

Rugăciunea celor ce Te laudă pe Tine, Stăpîne, nu o lepăda; ci Te milostiveşte, Iubitorule de oameni, şi dăruieşte iertare celor ce se roagă Ţie cu credinţă.

Stih: Cuvioasă Maică Marie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi, păcătoşii.

Cuprins sunt de tulburarea valuri lor şi de furtuna păcatelor. Dar tu, maică, mîntuieşte-mă acum şi mă scoate la limanul dumnezeieştii pocăinţe.

Stih: Cuvioasă Maică Marie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi, păcătoşii.

Rugăciune cu osîrdie aducînd şi acum, cuvioasă, către prea milostiva Născătoare de Dumnezeu; cu rugăciunile tale deschide-mi dumnezeieştile intrări.

Stih: Cuvioase Părinte Andrei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi, păcătoşii.

Cu rugăciunile tale dăruieşte-mi şi mie iertare datoriilor, o Andreie, arhiereule al Cretei; că tu eşti învăţător preales al pocăinţei.

Slavă..., a Treimii:

Treime neamestecată, nezidită, Fire fără început, Care eşti lăudată în Treimea Feţelor, mîntuieşte-ne pe noi, care ne închinăm stăpînirii Tale cu credinţă.

Şi acum..., a Născătoarei:

Pe Fiul cel fără de ani din Tatăl, sub ani L-ai născut, neştiind de bărbat, Născătoare de Dumnezeu. Minune străină! Că alăptînd, ai rămas fecioară.

Şi iar irmosul: Întăreşte, Doamne...

Urmează sedealna, alcătuire a lui Iosif, glasul al 8-lea:
Podobie: Înviat-ai din morţi...

Luminători de Dumnezeu luminaţi, cei ce înşivă aţi fost văzători ai Mîntuitorului, luminaţi-ne pe noi cei ce suntem în întunericul vieţii, ca să umblăm acum, ca în zi, cu bunăcuviinţă, întru lumina postului, alungînd patimile cele de noapte, şi să vedem şi noi luminatele Patimi ale lui Hristos, bucurîndu-ne.

Slavă..., altă Sedealnă, glasul al 8-lea:
Podobie: Porunca cea cu taină...

Apostoli, cei doisprezece de Dumnezeu aleşi, aduceţi acum rugăciune lui Hristos, ca să trecem toţi curgerea postului, săvîrşind rugăciuni cu umilinţă, şi săvîrşind virtuţi cu osîrdie; ca în acest chip să ajungem să vedem Învierea cea slăvită a lui Hristos Dumnezeu, slavă şi laudă aducînd.

Şi acum..., a Născătoarei:
Acelaşi glas şi podobie:

Născătoare de Dumnezeu, roagă-te împreună cu Apostolii, Fiului şi Cuvîntului lui Dumnezeu, Cel necuprins, Care S-a născut în chip de negrăit din tine mai presus de gînd, să dăruiască lumii pace curată şi să ne dea nouă iertare păcatelor mai înainte de sfîrşit, şi să învrednicească pe robii tăi împărăţiei cereşti, pentru bunătatea Sa cea prea multă.

Irmosul:

Auzit-am, Doamne, auzul Tău şi m-am temut, înţeles-am lucrurile Tale şi am slăvit puterea Ta, Stăpîne.

Apostolii lui Hristos cei luminaţi, care au vieţuit cu înfrînare, uşurează nouă vremea postului, cu dumnezeieştile lor mijlociri.

Organul cel cu douăsprezece coarde, ceata cea dumnezeiască a ucenicilor, a cîntat cîntarea de mîntuire, tulburînd cîntările cele viclene.

Cu ploile duhului aţi adăpat toată lumea, alungînd, preafericiţilor, seceta mulţimii zeilor.

A Născătoarei:

Mîntuieşte-mă pe mine, cel care mă smeresc, care am vieţuit cu semeţie, tu care ai născut pe Cel ce a înălţat firea cea smerită, Preacurată.

Altă Tricîntare, acelaşi glas:
Irmos: Auzit-am Doamne...

Preacinstită ceată a Apostolilor, îndeamnă-te a ruga pe Ziditorul tuturor ca să ne miluiască pe noi, care te lăudăm pe tine.

Fiind ca nişte lucrători ai lui Hristos, Apostoli, şi lucrînd cu dumnezeiescul Cuvînt, toată lumea I-aţi adus totdeauna roade.

Vie v-aţi făcut lui Hristos, Celui cu adevărat iubit; că aţi izvorît în lume vinul Duhului, Apostoli.

A Treimii:

Preasfîntă Treime, Dumnezeul nostru, slavă Ţie.

Sfîntă Treime asemănătoare, Care eşti mai presus stăpînitoare, cea preaputernică, Părinte, Cuvîntule şi Duhule Sfinte, Dumnezeule, lumină şi viaţă, păzeşte turma Ta.

A Născătoarei:

Preasfîntă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Bucură-te, scaun în chipul focului. Bucură-te, sfeşnic purtător de făclie. Bucură-te, muntele sfinţirii, chivotul vieţii, cortul Sfintei Sfintelor.

Cîntarea a 4-a, glasul al 8-lea:
Irmosul:

Auzit-a proorocul de venirea Ta, Doamne, şi s-a temut: că aveai să Te naşti din Fecioară, şi oamenilor să Te arăţi a grăit: "Auzit-am auzul Tău şi m-am temut; slavă puterii Tale, Doamne".

Lucrurile Tale nu le trece cu vederea, zidirea Ta nu o părăsi, Drepte Judecătorule; că de am şi păcătuit eu însumi ca un om, şi mai mult decît tot omul, Iubitorule de oameni, dar ai putere ca un Domn al tuturor a ierta păcatele.

Se apropie, suflete, sfîrşitul, se apropie şi nu te îngrijeşti, nu te pregăteşti; vremea se scurtează, scoală-te; aproape lîngă uşi este Judecătorul: ca un vis, ca o floare trece vremea vieţii. Pentru ce în deşert ne tulburăm?

Deşteaptă-te, o sufletul meu! Ia seama faptelor tale pe care le-ai făcut, şi adu-le la vedere; varsă picături de lacrimi; spune cu îndrăzneală faptele tale, şi cugetele tale lui Hristos şi te îndreptează.

N-a fost în viaţă păcat, nici faptă, nici răutate, pe care să nu le fi săvîrşit eu, Mîntuitorule, cu mintea şi cu cuvîntul, cu voinţa şi cu gîndul şi cu ştiinţa, şi cu fapta păcătuind, ca altul nimeni nici odinioară.

Din aceasta m-am judecat, din aceasta m-am osîndit, eu, ticălosul, adică din cugetul meu, decît care nimic nu este în lume mai puternic; Judecătorule, Mîntuitorul meu şi cunoscătorule, cruţă-mă, izbăveşte-mă şi mă mîntuieşte pe mine robul Tău.

Scara pe care a văzut-o de demult marele între patriarhi, suflete al meu, este arătarea suirii celei de lucrare şi a înălţării gîndului; deci, de voieşti să vieţuieşti cu lucrarea şi cu cunoştinţa şi cu înălţarea gîndului, înnoieşte-te.

Arşiţa zilei a răbdat patriarhul, pentru lipsă şi frigul nopţii a suferit, în toate zilele făcînd cîştig; păstorind, trudindu-se şi slujind, ca să-şi ia amîndouă femeile.

Prin două femei înţelege: fapta şi cunoştinţa întru înalta gîndire; prin Lia fapta, ca ceea ce a fost cu mulţi copii. Iar prin Rahela, gîndirea, ca cea mult-ostenitoare. Că fără de osteneli nici fapta, nici gîndirea nu se va săvîrşi, suflete.

Priveghează, o suflete al meu, şi te fă deosebit, ca cel mare între patriarhi; ca să dobîndeşti fapta cu gîndirea cea înaltă; ca să te faci minte văzătoare de Dumnezeu, să ajungi în norul cel neapus cu gîndirea, şi să te faci neguţător de lucruri mari.

Pe cei doisprezece patriarhi născîndu-i cel mare între patriarhi, ţi-a făcut ţie tainic, suflete al meu, scară spre suirea cea de faptă, pe fiii săi, ca pe nişte temeiuri şi trepte, ca nişte suişuri preaînţelepţeşte aşezîndu-i.

Lui Esau cel urît asemănîndu-te, suflete, ai dat amăgitiorului tău întîia naştere, a frumuseţii celei dintîi; şi de la binecuvîntarea părintească ai căzut, şi îndoit te-ai amăgit, ticălosule, cu fapta şi cu gîndirea; pentru aceasta acum pocăieşte-te.

Edom s-a chemat Esau, pentru marea înverşunare a amestecării cu femei. Căci cu neînfrînarea pururea aprinzîndu-se şi cu plăcerile întinîndu-se, Edom s-a numit, care înseamnă: înfierbîntarea sufletului celui iubitor de păcate.

De Iov cel de pe gunoi auzind, o suflete al meu, că s-a îndreptăţit, n-ai rîvnit bărbăţiei aceluia, n-ai avut tăria gîndului lui, întru toate care ai cunoscut, în cele ce ai ştiut şi în cele ce te-ai ispitit; ci te-ai arătat nerăbdător.

Cel ce era mai înainte pe scaun, acum se vede gol în gunoi, cu răni; cel cu mulţi fii şi mărit, de năprasnă fără de fii şi de casă lipsit; că socotea gunoiul palat şi rănile mărgăritar.

După vrednicia împărătească fiind îmbrăcat cu diademă şi cu porfiră, omul cel cu multă avere, şi dreptul cel îndestulat de bogăţie şi de animale, degrab sărăcind de avere şi de stare şi de împărăţie s-a lipsit.

De a fost acela drept şi fără prihană mai mult decît toţi, şi n-a scăpat de cursele şi vicleşugurile înşelătorului, dar tu fiind iubitor de păcate, ticăloase suflete, ce vei face de se va întîmpla să vină asupra ta ceva din cele negîndite?

Trupul mi-am spurcat, duhul mi-am întinat, peste tot m-am rănit; dar ca un doctor, Hristoase, amîndouă prin pocăinţă mi le tămăduieşte. Spală-le, curăţeşte-le, Mîntuitorul meu, arată-le mai curate decît zăpada.

Trupul Tău şi Sîngele pentru toţi Ţi-ai pus, Cuvinte, răstignindu-Te; Trupul, adică ca să mă înnoieşti, iar Sîngele ca să mă speli. Duhul ţi-ai dat ca să mă aduci, Hristoase, Părintelui Tău.

Săvîrşit-ai mîntuirea în mijlocul pămîntului, Făcătorule, ca să ne mîntuim; de bunăvoie pe cruce ai fost răstignit şi Edenul cel ce se încuiase s-a deschis; cele de sus şi cele de jos, făptura şi toate neamurile mîntuindu-se, se închină Ţie.

Fie-mi mie scăldătoare Sîngele cel din coasta Ta, totodată şi băutura şi apa iertării ce a izvorît, ca să mă curăţesc cu amîndouă, ungîndu-mă şi bînd, şi ca o ungere şi băutură, Cuvinte, cuvintele Tale cele de viaţă.

Gol sunt, spre a intra în cămara mirelui, gol sunt şi spre a merge la nuntă şi la cină; candela mi s-a stins, fiind fără de untdelemn, cămara mi s-a închis dormind eu. Cina s-a mîncat; iar eu fiind legat de mîini şi de picioare, am fost lepădat afară.

Biserica a cîştigat pahar coasta Ta cea purtătoare de viaţă, din care a izvorît nouă îndoit izvorul iertării şi al cunoştinţei; spre închipuirea celei vechi şi a celei noi, a amînduror legilor, Mîntuitorul nostru.

Timpul vieţii mele este scurt, şi plin de dureri şi de vicleşug, dar întru pocăinţă primeşte-mă şi întru cunoştinţă mă cheamă, ca să nu mă fac cîştig şi mîncare celui străin; Mîntuitorule, Tu Însuţi mă miluieşte.

Falnic sunt acum şi semeţ, cu inima în deşert şi în zadar. Să nu mă osîndeşti împreună cu fariseul; ci mai ales dă-mi smerenia vameşului, Unule Îndurate, drepte Judecătorule, şi cu acesta împreună mă numără.

Ştiu, Îndurate, că am greşit, de am ocărît vasul trupului meu; ci întru pocăinţă mă primeşte, şi întru cunoştinţă mă cheamă, ca să nu mă fac cîştig, nici mîncare celui străin. Ci Tu Însuţi, Mîntuitorule, mă miluieşte.

Însumi idol m-am făcut, vătămîndu-mi cu poftele sufletul meu. Ci întru pocăinţă mă primeşte, şi întru cunoştinţă mă cheamă, ca să nu mă fac cîştig, nici mîncare celui străin. Ci Tu Însuţi, Mîntuitorule, mă miluieşte.

N-am auzit glasul Tău, n-am ascultat Scriptura Ta, Dătătorule de lege. Ci întru pocăinţă mă primeşte, şi întru cunoştinţă mă cheamă, ca să nu mă fac cîştig, nici mîncare celui străin. Ci Tu Însuţi, Mîntuitorule, mă miluieşte.

Stih: Cuvioasă Maică Marie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi, păcătoşii.

Petrecînd viaţă fără de trup, cuvioasă, fiind cu trup, ai luat mare har de la Dumnezeu cu adevărat, ca să foloseşti celor ce te cinstesc cu credinţă. Pentru aceasta ne rugăm ţie, izbăveşte-ne pe noi cu rugăciunile tale de toate încercările.

Stih: Cuvioasă Maică Marie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi, păcătoşii.

Întru adînc de necuviinţe mari pogorîndu-te, nu te-ai oprit acolo, ci te-ai suit cu gînd mai bun în chip lămurit la virtutea cea desăvîrşită prin faptă, minunînd, Cuvioasă Maică Marie, firea îngerească.

Stih: Cuvioase Părinte Andrei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi, păcătoşii.

Andrei, lauda părinţilor, nu uita rugînd cu rugăciunile tale, de faţă fiind tu, pe Treimea cea înalt dumnezeiască, ca să ne izbăvim de osîndă, cei ce te chemăm pe tine, dumnezeiescul ocrotitor şi podoaba Cretei.

Slavă..., a Treimii:

Nedespărţită în fiinţă, neamestecată în Feţe, Dumnezeu Te cunosc pe Tine Dumnezeire, Una în Treime, ca pe Ceea ce eşti întocmai cu împărăţia şi întocmai cu tronul; şi strig Ţie cîntarea cea mare, ce se cînta întreit întru cele de sus.

Şi acum..., a Născătoarei:

Şi ai născut şi eşti fecioară, şi ai rămas întru amîndouă cu firea, Fecioară. Cel ce S-a născut înnoieşte legile firii, şi pîntecele a născut nesimţind dureri. Unde Dumnezeu voieşte, se biruieşte rînduiala firii; că face cîte voieşte.

Şi iarăşi se cîntă irmosul: Auzit-a proorocul de venirea Ta...

Cîntarea a 5-a:
Irmosul:

Dis-de-dimineaţă, Iubitorule de oameni, mă rog luminează-mă şi mă îndreptează la poruncile Tale, şi mă învaţă, Mîntuitorule, să fac voia Ta.

În noapte viaţa mea mi-am petrecut pururea; că întuneric s-a făcut mie şi negură adîncă noaptea păcatului; ci ca pe un fiu al zilei arată-mă pe mine, Mîntuitorule.

Lui Ruben asemănîndu-mă eu, ticălosul, făcut-am sfat necuvios şi călcător de lege asupra lui Dumnezeu celui înalt, întinîndu-mi patul meu, precum acela pe al tatălui său.

Mărturisescu-mă Ţie Hristoase Împărate; păcătuit-am, păcătuit-am ca mai înainte fraţii lui Iosif, vînzînd rodul curăţiei şi al înţelepciunii.

De cei de un sînge a fost dat, a fost vîndut în robie dulcele suflet, cel drept, spre închipuire a Domnului; iar tu, suflete, cu totul te-ai vîndut răutăţilor tale.

Lui Iosif cel drept şi minţii lui celei curate, urmează ticălosule şi ne iscusitule suflete, şi nu te desfrîna cu pornirile cele nebuneşti, făcînd fărădelege pururea.

De s-a şi sălăşluit în groapă oarecînd Iosif, Stăpîne Doamne, dar spre închipuirea îngropării şi a scuipării Tale a fost aceasta; iar eu ce-Ţi voi aduce Ţie întru acest chip vreodată?

Auzit-ai de coşul lui Moise, suflete, cel purtat de apele şi de valurile rîului, că a fost păzit de demult ca într-o cămară, scăpînd de fapta cea amară a voii lui Faraon.

De ai auzit, ticălosule suflete, de moaşele ce ucideau oarecînd partea bărbătească, cea nevîrstnică, suge acum înţelepciunea ca marele Moise.

Nu ţi-ai omorît mintea lovind-o, precum marele Moise pe egipteanul, ticălosule suflete; şi cum te vei sălăşlui, spune-mi, în pustietatea patimilor prin pocăinţă?

În pustietăţi a locuit marele Moise. Vino dar, suf1ete, de urmează vieţii lui, ca să te învredniceşti a vedea şi arătarea lui Dumnezeu cea din rug.

Toiagul lui Moise te închipuieşte, suflete, care a lovit marea şi a închegat adîncul, cu însemnarea dumnezeieştii Cruci; prin care vei putea şi tu să săvîrşesti lucruri mari.

Aaron a adus lui Dumnezeu foc fără prihană, fără vicleşug; iar Ofni şi Fineas, ca şi tine suflete, au adus lui Dumnezeu viaţă străină şi întinată.

Greu la minte m-am făcut, Stăpîne, ca şi Faraon cel cumplit; Ianis şi Iamvri la suflet şi la trup, cufundat cu gîndul! Ci ajută-mi mie, Mîntuitorule.

Cu lut mi-am amestecat gîndul, eu ticălosul. Spală-mă, Stăpîne, în baia lacrimilor mele, mă rog Ţie, albă ca zăpada făcînd haina trupului meu.

De voi cerceta faptele mele, Mîntuitorule, mă văd pe mine însumi în trecînd pe tot omul cu păcatele; că întru cunoştinţă gîndind am greşit, iar nu întru necunoştinţă.

Cruţă, cruţă, Doamne, zidirea Ta. Păcătuit-am, iartă-mă, Cel ce eşti însuţi din fire curat, căci afară de Tine nimeni altul nu este fără pată.

Pentru mine ai luat chipul meu, Dumnezeu fiind; arătat-ai minuni, vindecînd pe cei leproşi şi întărind pe cei slăbănogi; ai oprit curgerea de sînge, Mîntuitorule, celei ce s-a atins de poalele Tale.

Celei ce avea curgere de sînge urmează, ticălosule suflete, năzuieşte, ţine-te de poalele lui Hristos, ca să te izbăveşti de bătăi şi să auzi de la Dînsul: credinţa ta te-a mîntuit!

Celei gîrbovite urmează, o suflete! Apropie-te, cazi la picioarele lui Iisus, ca să te îndreptezi, să umbli drept în căile Domnului.

Deşi eşti fîntînă adîncă, Stăpîne, izvorăşte-mi ape din preacuratele Tale vene. Ca bînd, ca şi Samarineanca, să nu mai însetez. Că izvoare de viaţă izvorăşti.

Siloam să-mi fie mie lacrimile mele, Stăpîne Doamne, ca să-mi spăl şi eu luminile sufletului şi să Te văd cu gîndul pe Tine, Lumina cea mai înainte de veci.

Stih: Cuvioasă Maică Marie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi, păcătoşii.

Cu neasemănată dragoste, preafericită, dorind să te închini lemnului Crucii, te-ai învrednicit de dorire; învredniceşte-mă dar şi pe mine, să dobîndesc slava cea de sus.

Stih: Cuvioasă Maică Marie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi, păcătoşii.

Repejunea Iordanului trecînd-o, ai aflat odihnă, fugind de plăcerea trupească cea cu durere; din care şi pe noi, cuvioasă, scoate-ne cu rugăciunile tale.

Stih: Cuvioase Părinte Andrei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi, păcătoşii.

Ca pe un păstor preaales, înţelepte Andrei, pe tine cel preacinstit, cu dragoste multă şi cu frică te rog, ca să dobîndesc mîntuire şi viaţă veşnică, prin rugăciunile tale.

Slavă..., a Treimii:

Pe Tine, Treime, Te cîntăm, pe unul Dumnezeu; Sfînt, Sfînt, Sfînt eşti Părinte şi Fiule şi Duhule, Fiinţă singură prin Sine, Unime căreia pururea ne închinăm.

Şi acum..., a Născătoarei:

Din tine S-a îmbrăcat întru a mea frămîntătură Dumnezeu, Cel ce a zidit veacurile, Maică Fecioară, ceea ce eşti nestricată şi nu ştii de bărbat, şi a unit Lui firea omenească.

Şi iarăşi irmosul: Dis-de-dimineaţă...

Cîntarea a 6-a:
Irmosul:

Strigat-am cu toată inima mea către înduratul Dumnezeu şi m-a auzit din iadul cel mai de jos; şi a scos din stricăciune viaţa mea.

Lacrimi din ochii mei, Mîntuitorule, şi suspinuri din adînc curat aduc Ţie, strigînd inima mea: Dumnezeule, păcătuit-am ţie, milostiveşte-Te spre mine.

Înstrăinatu-te-ai, suflete, de Domnul tău, ca Datan şi ca Aviron; dar din toată inima strigă: Iartă-mă! Ca să nu te împresoare pe tine prăpastia pămîntului.

Ca o junice sălbăticită, asemănatu-te-ai, suflete, lui Efrem; ca o căprioară, păzeşte-ţi viaţa de curse, înălţîndu-ţi mintea cu aripi, cu fapta şi cu gîndirea.

Mîna lui Moise ne va face să credem, suflete, cum că Dumnezeu poate să albească şi să cureţe viaţa cea leproasă; nu te deznădăjdui dar, măcar că eşti lepros.

Valurile păcatelor mele, Mîntuitorule, ca în Marea Roşie întorcîndu-se, m-au acoperit degrab, ca oarecînd pe egipteni şi pe conducătorii lor.

Voie slobodă fără recunoştinţă ai avut, suflete, ca şi Israel mai înainte; ca mai mult decît dumnezeiască mană, ai ales neînţelepţeşte lăcomia patimilor cea iubitoare de plăceri.

Cărnurile cele de porc şi căldările şi bucatele cele egiptene, mai vîrtos decît cele cereşti ai voit, suflete al meu; ca şi de demult nemulţumitorul popor în pustie.

Fîntînile hananeieştilor gînduri mai mult le-ai cinstit suflete, decît izvorul pietrei, din care izvorul înţelepciunii varsă izvorul teologiei.

Cînd a lovit Moise, sluga Ta, piatra cu toiagul, cu închipuire mai înainte a însemnat coasta Ta cea de viaţă făcătoare; din care toţi băutură de viaţă scoatem, Mîntuitorule.

Cercetează, suflete, şi iscodeşte ca Isus, fiul lui Navi, ce fel este pămîntul făgăduinţei şi cine locuieşte în el cu bună legiuire.

Ridică-te şi împotriveşte-te patimilor trupeşti, ca Isus asupra lui Amalec; biruind pururea gîndurile cele înşelătoare, ca şi pe gavaoniteni.

Treci peste firea cea curgătoare a vremii, ca mai înainte chivotul, şi te fă moştenitor pămîntului aceluia al făgăduinţei, suflete, Dumnezeu porunceşte.

Precum ai scăpat pe Petru, cel ce a strigat: scapă-mă, aşa apucînd înainte, Mîntuitorule, scapă-mă şi pe mine de fiară, întinzîndu-Ţi mîna Ta, şi mă scoate din adîncul păcatului.

Pe Tine Te ştiu liman liniştit, Stăpîne, Stăpîne Hristoase! Ci apucînd înainte, izbăveşte-mă din adîncurile păcatului cele neumblate, şi din deznădăjduire.

Eu sunt, Mîntuitorule, drahma cea împărătească, pe care ai pierdut-o de demult; dar aprinzînd făclie pe Mergătorul înaintea Ta, Cuvinte, caută şi află chipul Tău.

Stih: Cuvioasă Maică Marie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi, păcătoşii.

Ca să stingi văpaia patimilor, ai izvorît pururea pîraie de lacrimi, Marie, arzîndu-ţi sufletul. Al căror har dă-mi-l şi mie, robului tău.

Stih: Cuvioasă Maică Marie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi, păcătoşii.

Nepătimire cerească ai dobîndit, prin vieţuirea cea preaînaltă de pe pămînt maică; pentru aceasta roagă-te, să mîntuiască din patimi, cu rugăciunile tale, pe cei ce te laudă pe tine.

Stih: Cuvioase Părinte Andrei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi, păcătoşii.

Cunoscîndu-te păstor şi arhiereu al Cretei, şi rugător pentru lume pe tine Andrei, alerg şi strig ţie: scoate-mă, părinte, din adîncul păcatului.

Slavă..., a Treimii:

Treime sunt neamestecată, nedespărţită; despărţită după Feţe, şi Unime sunt din Fire unită: Tatăl şi Fiul şi dumnezeiescul Duh.

Şi acum..., a Născătoarei:

Pîntecele tău ne-a născut nouă pe Dumnezeu, cu chipul ca şi noi; deci ca pe un ziditor al tuturor, roagă-L, Născătoare de Dumnezeu, ca prin rugăciunile tale să ne îndreptăţim.

Şi iarăşi irmosul: Strigat-am cu toată inima mea...

CONDAC, glasul al 6-lea:

Suflete al meu, suflete al meu, scoală! Pentru ce dormi? Sfîrşitul se apropie şi vrei să te tulburi. Deşteaptă-te dar, ca să se milostivească spre tine Hristos Dumnezeu, Cel ce este pretutindeni, şi toate le plineşte.

ICOS

Cămara cea de vindecare a lui Hristos văzînd-o deschisă, privind şi sănătatea care izvorăşte din aceasta lui Adam, a pătimit şi s-a rănit diavolul, şi ca în primejdie s-a tînguit şi a strigat către prietenii săi: Ce voi face Fiului Mariei? mă ucide Vitleemiteanul, Cel ce este pretutindeni şi pe toate le plineşte.

După aceasta se cîntă Fericirile, cu închinăciuni, glasul al 6-lea.

Întru împărăţia Ta, pomeneşte-ne pe noi, Doamne, cînd vei veni întru împărăţia Ta.

Pe tîlharul l-ai făcut, Hristoase, locuitor raiului ; pe cel ce a strigat pe Cruce către Tine: Pomeneşte-mă! Învredniceşte-mă, şi pe mine, nevrednicul, de pocăinţa acestuia.

Stih: Fericiţi cei săraci cu duhul, că a acelora este împărăţia cerurilor.

Auzit-ai, suflete al meu, de Manoe, că a ajuns la arătare dumnezeiască, şi a luat atuncea rodul făgăduinţei din cea stearpă; să urmăm dreptei credinţe a acestuia.

Stih: Fericiţi cei ce plîng, că aceia se vor mîngîia.

Rîvnind lenevirii lui Samson, suflete, ţi-ai tuns tăria lucrurilor tale, dîndu-ţi celor de alt neam viaţa întreagă şi fericită, pentru iubirea plăcerii.

Stih: Fericiţi cei blînzi, că aceia vor moşteni pămîntul.

Cel ce a biruit mai înainte cu falca măgarului pe cei de alt neam, acum se află prădat de desfrîu; ci fugi, suflete al meu, de asemănare, de fapta şi de slăbirea lui.

Stih: Fericiţi cei ce flămînzesc şi însetează de dreptate, că aceia se vor sătura.

Barac şi Ieftae, căpetenii de oaste, s-au ales judecătorii lui Israel, cu care împreună şi Debora cea cu minte bărbătească. Deci îmbărbătîndu- te, suflete, cu vitejiile acelora, întăreşte-te.

Stih: Fericiţi cei milostivi, că aceia se vor milui.

Pe Iaila cea vitează ai cunoscut-o, suflete al meu, care a tras în ţeapă pe Sisera mai înainte, şi a făcut mîntuire; auzi stîlpul, prin care ţie Crucea se însemnează.

Stih: Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu.

Jertfeşte, suflete, jertfa de laudă, adu fapta bună ca pe o fiică mai curată decît a lui Ieftae; şi junghie ca pe o jertfă, Domnului tău patimile cele trupeşti.

Stih: Fericiţi făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema.

Înţelege, suflete al meu, ce este lîna lui Ghedeon; primeşte roua din cer şi te pleacă, precum cîinele, de bea apă, care curge din lege prin stoarcerea Scripturii.

Stih: Fericiţi cei prigoniţi pentru dreptate, că a acelora este împărăţia cerurilor.

Osînda lui Eli preotul ai luat-o suflete al meu, pentru lipsa minţii, suferind a lucra întru tine patimile, ca şi acela pe feciorii cei fără de lege.

Stih: Fericiţi veţi fi cînd vă vor ocărî pe voi şi vă vor prigoni
şi vor zice tot cuvîntul rău împotriva voastră, minţind pentru Mine.

Între Judecători, levitul cu socoteală şi-a împărţit femeia la cele douăsprezece neamuri, suflete al meu, ca să vădească întinăciunea cea fără de lege a neamului lui Veniamin.

Stih: Bucuraţi-vă şi vă veseliţi, că plata voastră multă este în ceruri.

Iubitoarea de înţelepciune Ana, rugîndu-se, numai buzele şi-a mişcat spre laudă, iar glasul ei nu se auzea; şi de aceea, deşi era stearpă, a născut fiu vrednic de rugăciunea ei.

Stih: Pomeneşte-ne pe noi, Doamne, cînd vei veni întru împarăţia Ta.

Număratu-s-a între judecători feciorul Anei, marele Samuel, pe care Armatem l-a crescut în casa Domnului. Aceluia rîvneşte, suflete al meu, şi judecă lucrurile tale mai înainte decît pe ale altora.

Stih: Pomeneşte-ne pe noi, Stăpîne, cînd vei veni întru împărăţia Ta.

Ales fiind David rege, ca un rege s-a uns din corn cu dumnezeiescul mir. Deci şi tu, suflete al meu, de pofteşti împărăţia cea de sus, în loc de mir, unge-te cu lacrimi.

Stih: Pomeneşte-ne pe noi, Sfinte, cînd vei veni întru împărăţia Ta.

Miluieşte zidirea Ta, Milostive; milostiveşte-Te spre făptura mîinilor Tale, şi iartă tuturor păcătoşilor şi mie, celui ce am călcat poruncile Tale mai mult decît toţi.

Slavă..., a Treimii:

Şi naşterii celei fără de început şi purcederii mă închin: Tatălui, Cel ce a născut, slăvesc pe Fiul cel născut, laud pe Duhul Sfînt, Cel ce străluceşte împreună cu Tatăl şi cu Fiul.

Şi acum..., a Născătoarei:

Naşterii tale celei mai presus de fire ne închinăm, nedespărţind slava cea după fire a pruncului tău, Născătoare de Dumnezeu; ca Cel ce este unul după faţă, se mărturiseşte îndoit după fire.

Cîntarea a 7-a:
Irmosul:

Păcătuit-am, fărădelege şi ne dreptate săvîrşit-am înaintea Ta; nici am păzit, nici am făcut precum ne-ai poruncit nouă; dar nu ne părăsi pe noi pînă în sfîrşit, Dumnezeul părinţilor.

Păcătuit-am, greşit-am şi am călcat porunca Ta; că întru păcate am fost zămislit, şi am adăugat rănilor mele rană. Ci Tu mă miluieşte, ca un îndurat, Dumnezeul părinţilor.

Cele ascunse ale inimii mele, le-am mărturisit Ţie, Judecătorul meu. Vezi smerenia mea, vezi şi necazul meu, şi ia aminte acum la judecata mea; şi Tu mă miluieşte, ca un îndurat, Dumnezeul părinţilor.

Saul oarecînd, dacă a pierdut asinele tatălui său, suflete, degrab a aflat în schimb împărăţia; dar păzeşte-te să nu greşeşti, alegînd mai degrabă poftele tale cele dobitoceşti, decît împărăţia lui Hristos.

David, dumnezeiescul părinte, de a şi greşit oarecînd îndoit, suflete al meu, cu săgeata desfrîului săgetîndu-se, şi cu suliţa robindu-se pentru pedeapsa uciderii; dar tu cu mai grele lucruri boleşti, din pornirile cele de voia ta.

Împreunat-a David oarecînd nelegiuirea cu nelegiuire, că a amestecat desfrîul cu uciderea; dar îndată îndoită pocăinţă a arătat. Iar tu, suflete, mai viclene lucruri ai făcut, necăindu-te către Dumnezeu.

David oarecînd a însemnat cîntarea, scriind-o ca într-o icoană, prin care-şi mustră fapta ce a lucrat, strigînd: "Miluieşte-mă! Că Ţie unuia am greşit, Dumnezeului tuturor; Însuţi mă curăţeşte".

Purtat fiind chivotul în car, cînd s-au întors junicile, numai cît s-a atins Zan acela de el, a fost certat de mînia lui Dumnezeu. Deci de îndrăzneala aceluia fugind, suflete, cinsteşte bine cele dumnezeieşti.

Auzit-ai de Abesalom cum s-a sculat împotriva firii. Cunoscut-ai faptele lui cele întinate, cu care a batjocorit patul lui David, tatălui său; dar şi tu ai urmat pornirilor lui ce lor de patimi şi iubitoare de plăceri.

Supus-ai trupului tău vrednicia ta cea nerobită, şi ca alt Ahitofel aflînd pe vrăjmaşul, suflete, te-ai plecat după sfaturile lui; dar le-a risipit pe acestea Însuşi Hristos, ca tu să te mîntuieşti cu adevărat.

Solomon cel minunat, cel plin de harul înţelepciunii, acesta făcînd vicleşug înaintea lui Dumnezeu oare cînd, s-a depărtat de la El; căruia şi tu ţi-ai asemănat blestemata ta viaţă, suflete.

De plăcerile patimilor sale fiind silit, s-a întinat, vai mie! Iubitorul înţelepciunii, iubitor de femei desfrînate făcîndu-se şi înstrăinat de la Dumnezeu; căruia tu, o suflete, ai urmat cu gîndul, prin dezmierdări ruşinoase.

Lui Roboam, celui ce n-a ascultat sfatul tatălui său, ai rîvnit, suflete, împreună şi lui Ieroboam, slugii celei prea rele, care s-a viclenit oarecînd; dar fugi de asemănarea lor, şi strigă lui Dumnezeu: "Păcătuit-am, miluieşte-mă!".

Necurăţirilor lui Ahav ai rîvnit, sufletul meu! Vai mie! Te-ai făcut locaş întinăciunilor trupeşti şi vas urît al patimilor. Dar din adîncul tău suspină şi spune lui Dumnezeu păcatele tale.

A ars oarecînd Ilie pe cei de două ori cîte cincizeci, cînd a junghiat şi pe proorocii cei de ruşine ai Izabelei, spre mustrarea lui Ahav. Dar fugi, suflete, de asemănarea acestor doi şi te întăreşte.

Încuiatu-s-a ţie cerul, suflete, şi foamete de la Dumnezeu te-a cuprins de vreme ce nu te-ai plecat cuvintelor lui Ilie Tezviteanul, ca şi Ahav oarecînd. Ci sareptencei asemănîndu-te, hrăneşte sufletul proorocului.

Păcatele lui Manase ţi-ai îngrămădit cu voinţa, suflete, punînd ca nişte lucruri de scîrbă patimile şi înmulţind cele dezgustătoare; dar pocăinţei lui rîvnind cu căldură, cîştigă-ţi umilinţa.

Cad înaintea Ta şi aduc Ţie, ca nişte lacrimi, cuvintele mele; pacătuit-am, cum a greşit păcătoasa, şi am făcut fărădelege ca nimeni altul pe pămînt. Dar fie-Ţi milă Stăpîne, de făptura Ta şi iarăşi mă cheamă.

Folosit-am rău chipul Tău, şi am stricat porunca Ta; toată frumuseţea mi s-a întunecat, şi cu patimile mi s-a stins făclia, Mîntuitorule. Dar milostivindu-Te, dă-mi bucurie, precum cînta David.

Întoarce-te, căieşte-te, descoperă cele ascunse; grăieşte lui Dumnezeu Cel ce ştie toate. Tu singur ştii Mîntuitorule, cele ascunse ale mele; ci Însuţi Tu mă miluieşte, precum cînta David, după mare mila Ta.

Stinsu-s-au zilele mele, ca visul celui ce se deşteaptă. Pentru aceasta ca Iezechia lăcrimez pe patul meu, ca să mi se adauge ani de viaţă. Dar care Isaia va să stea pentru tine, suflete? Fără numai Dumnezeul tuturor.

Stih: Cuvioasă Maică Marie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi, păcătoşii.

Strigînd către Preacurata Maica lui Dumnezeu mai înainte, ai gonit turbarea poftelor celor cu silă supărătoare, şi ai ruşinat pe vrăjmaşul cel ce te-a făcut să cazi în cursă. Ci dă-mi acum ajutor în necazuri şi mie, robului tău.

Stih: Cuvioasă Maică Marie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi, păcătoşii.

Pe Hristos pe Care L-ai iubit, de Care ai dorit, pe urma Căruia ai mers, Acesta a aflat pocăinţa şi ţi-a dăruit-o, ca singur Dumnezeu milostiv; pe Care roagă-L neîncetat, să ne izbăvească pe noi de patimi şi de primejdii.

Stih: Cuvioase Părinte Andrei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi, păcătoşii.

Pe piatra credinţei întăreşte-mă, cu rugăciunile tale, părinte, îngrădindu-mă cu frica cea dumnezeiască, şi mă rog dăruieşte-mi mie acum pocăinţă, Andreie; şi mă izbăveşte de cursa vrăjmaşilor care mă caută pe mine.

Slavă..., a Treimii:

Treime neamestecată, nedespărţită, de o fiinţă şi fire una; lumini şi lumină, şi trei sfinte, şi unul sfînt, este lăudată Treimea, Dumnezeu. Laudă şi preaslăveşte, suflete, viaţa şi vieţi, pe Dumnezeul tuturor.

Şi acum..., a Născătoarei:

Lăudămu-te, bine te cuvîntăm, închinămu-ne ţie, Născătoare de Dumnezeu, că ai născut pe Unul din Treimea cea nedespărţită, pe Unul Fiu şi Dumnezeu; şi tu însăţi ne-ai deschis nouă celor de pe pămînt cele cereşti.

Cîntarea a 8-a, glasul 8:
Irmosul:

Pe Împăratul slavei, Cel fără început, de Care se înfricoşează puterile cereşti, şi se cutremură cetele îngerilor, preoţi lăudaţi-L, popoare preaînălţaţi-L întru toţi vecii.

Ca nişte cărbuni ai focului celui fără materie, ardeţi patimile mele cele împădurite, aprinzînd întru mine acum dorul dragostei celei dumnezeieşti, Apostolilor.

Să cinstim trîmbiţele cele cu glasuri bune ale Cuvîntului, prin care au căzut zidurile cele neîntărite ale vrăjmaşului şi s-au întărit zidurile cunoştinţei de Dumnezeu.

Sfărîmaţi chipurile patimilor sufletului meu, cei ce aţi sfărîmat capiştile şi idolii vrăjmaşului, Apostoli ai Domnului, cei ce sunteţi biserici sfinţite.

A Născătoarei:

Încăput-ai pe Cel neîncăput din fire; purtat-ai pe Cel ce poartă toate; alăptat-ai, curată, pe Cel ce hrăneşte făptura, pe Hristos dătătorul de viaţă.

Altă Tricîntare
Irmos acelaşi:

Cu meşteşugirea cea înaltă a Duhului, aţi zidit toată Biserica, Apostoli ai lui Hristos; în aceasta binecuvîntaţi pe Hristos în veci.

Trîmbiţînd cu trîmbiţa dogmelor, au surpat Apostolii toată înşelăciunea idolească, preaînălţînd pe Hristos întru toţi vecii.

Apostoli ce sunteţi bună adunare, păzitori ai lumii, cetăţeni cereşti, izbăviţi-ne din primejdii pe noi, care vă lăudăm pururea.

A Treimii:

Dumnezeiască stăpînie Cea întreit însorită şi prealuminată, fire de o slavă şi de un tron, Părinte atoatefăcătorule, Fiule şi Duhule cel dumnezeiesc, pe Tine Te laud în veci.

A Născătoarei:

Ca pe un tron cinstit şi preaînălţat să lăudăm neîncetat, popoare, pe Maica lui Dumnezeu, pe ceea ce singură este după naştere Maică şi Fecioară.

Altă Tricîntare
Se zice cu stihul: Miluieşte-mă, Dumnezeule.
Irmosul:

Pe Cel pe Care-L slăvesc oştile cereşti şi de El se cu tremură heruvimii şi serafimii, toată suflarea şi zidirea, lăudaţi-L, binecuvîntaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

Miluieşte-mă pe mine cel ce am păcătuit, Mîntuitorule, ridică-mi mintea mea spre întoarcere. Primeşte-mă pe mine cel ce mă pocăiesc; miluieşte-mă pe mine cel ce strig: greşit-am Ţie, mîntuieşte-mă; nelegiuit-am, miluieşte-mă.

Ilie cel ce a fost purtat în car, suindu-se în carul virtuţilor, s-a înălţat ca spre ceruri oarecînd, mai presus de cele pămînteşti; deci la suirea acestuia cugetă, suflete al meu.

Curgerea Iordanului oarecînd a stat de o parte şi de alta, prin lovirea cu cojocul lui Ilie de către Elisei; iar tu, o suflete al meu, acestui dar nu te-ai învrednicit, din pricina neînfrînării.

Elisei luînd oarecînd cojocul lui Ilie, a luat de la Domnul har îndoit; iar tu, o suflete al meu, de acest har nu te-ai împărtăşit, pentru neînfrînare.

Şunamiteanca oarecînd a primit pe cel drept cu gînd bun; iar tu, o suflete, n-ai adus în casa ta nici străin, nici călător. Pentru aceasta tu vei fi lepădat afară din cămară, tînguindu-te.

Minţii celei întinate a lui Ghiezi pururea te-ai asemănat, ticălosule suflete; a cărui iubire de argint leapăd-o măcar la bătrîneţe. Fugi de focul gheenei, depărtîndu-te de răutăţile tale.

Tu, suflete, lui Ozia rîvnind, lepra lui întru tine îndoit ai luat-o; că cele necuvioase cugeţi, şi cele fără de lege faci; lasă cele ce ai şi aleargă la pocăinţă.

De niniviteni ai auzit, suflete, că s-au pocăit către Dumnezeu cu sac şi cu cenuşă; acestora n-ai urmat, ci te-ai arătat mai rău decît toţi cei ce au greşit mai înainte de lege şi după lege.

De Ieremia cel din groapa cu noroi ai auzit, suflete, care a plîns cu tînguire cetatea Sionului şi lacrimi a vărsat. Urmează vieţii lui celei plîngătoare şi te vei mîntui.

Iona a fugit în Tars, cunoscînd dinainte întoarcerea ninivitenilor; a cunoscut ca un prooroc milostivirea lui Dumnezeu; pentru că se ferea să nu mintă proorocia lui.

De Daniel ai auzit, o suflete, cum a astupat gurile fiarelor în groapă; ai înţeles cum tinerii cei ce au fost cu Azaria au stins prin credinţă văpaia cuptorului cea arzătoare.

Pe toţi cei din Legea Veche, i-am adus ţie, suflete, spre pildă; urmează faptelor iubite de Dumnezeu ale drepţilor şi fugi de păcatele celor vicleni.

Drepte Judecătorule, Mîntuitorule, miluieşte-mă şi mă izbăveşte de foc şi de groaza ce am a petrece la judecată, după dreptate; iartă-mă mai înainte de sfîrşit, prin fapte bune şi prin pocăinţă.

Ca tîlharul strig Ţie: pomeneşte-mă; ca Petru plîng cu amar; iartă-mă, Mîntuitorule! strig ca vameşul, lăcrimez ca păcătoasa. Primeşte-mi tînguirea ca oarecînd pe a cananeencii.

Tămăduieşte putrejunea smeritului meu suflet, Mîntuitorule, Unule, Tămăduitorule. Pune-mi doctorie vindecătoare şi untdelemn şi vin, lucrurile cele de pocăinţă, şi umilinţă cu lacrimi.

Cananeencii şi eu urmînd, strig: miluieşte-mă, Fiul lui David! Mă ating de poală, ca ceea ce-i curgea sînge; plîng ca Marta şi ca Maria pentru Lazăr.

Alabastru cu lacrimi turnînd pe capul Tău, Mîntuitorule, ca nişte mir, strig ca păcătoasa care cerea milă; rugăciune aduc şi cer să iau iertare.

De n-a şi păcătuit nimeni ca mine, totuşi primeşte-mă, Milostive Mîntuitorule, şi pe mine, care cu frică mă pocăiesc şi cu dragoste strig: păcătuit-am Ţie Unuia, nelegiuit-am, miluieşte-mă.

Milostiveşte-Te, Mîntuitorule, spre zidirea Ta, şi mă caută ca un păstor pe mine, oaia cea pierdută, şi rătăcit fiind, răpeşte-mă de la lup, şi mă fă oaie în păşunea oilor Tale.

Cînd vei şedea Judecător ca un milostiv, şi vei arăta slava Ta cea înfricoşătoare, Hristoase, o! ce frică va fi atuncea. Cuptorul arzînd şi toţi temîndu-se de înfricoşătoarea judecată a Ta.

Stih: Cuvioasă Maică Marie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi, păcătoşii.

Maica Luminii celei neapuse, pe tine luminîndu-te, te-a dezlegat de întunericul păcatelor; de unde primind tu harul Duhului, luminează Marie pe cei ce te laudă cu credinţă.

Stih: Cuvioasă Maică Marie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi, păcătoşii.

Minune nouă cu adevărat văzînd în tine, maică, dumnezeiescul Zosima s-a spăimîntat; că înger în trup vedea şi cu totul de minune s-a umplut, lăudînd pe Hristos în veci.

Stih: Cuvioase Părinte Andrei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi, păcătoşii.

Ca cel ce ai îndrăzneală către Domnul, Andrei cinstite, lauda Cretei, pe tine te rog; roagă-te, ca să aflu acum dezlegare de legătura fărădelegii prin rugăciunile tale, ca cel ce eşti învăţător al pocăinţei şi mărirea cuvioşilor.

A Treimii:

Binecuvîntăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfîntul Duh, Dumnezeu.

Părinte, Cel ce eşti fără început, Fiule, Cel împreună fără de început, Mîngîietorule cel bun, Duhule cel drept, Născătorule al lui Dumnezeu-Cuvîntul, Cuvinte al Tatălui celui fără început, Duhule cel viu şi făcător, Treime în Unime, miluieşte-mă.

Şi acum..., a Născătoarei:

Ca din porfiră s-a ţesut trupul lui Emmanuel înlăuntru în pîntecele tău, Preacurată, ceea ce eşti porfiră înţelegătoare; pentru aceasta, Născătoare de Dumnezeu, cu adevărat pe tine te cinstim.

Să lăudăm, bine să cuvîntăm şi să ne închinăm Domnului, cîntîndu-I şi preaînălţîndu-L pe Dînsul întru toţi vecii.

Şi iarăşi irmosul: Pe Cel pe Care-L slăvesc...

Cîntarea a 9-a, glasul 8:
Irmosul:

Cu adevărat, Născătoare de Dumnezeu te mărturisim pe tine, Fecioară curată, cei mîntuiţi prin tine, cu cetele cele fără de trupuri mărindu-te pe tine.

Apostoli, cei ce v-aţi arătat izvoare de ape mîntuitoare, răcoriţi sufletul meu cel topit de setea păcatului.

Pe mine cel ce înot în noianul pierzării şi sunt cufundat, mîntuieşte-mă, Doamne, cu dreapta Ta, ca şi pe Petru.

Ca cei ce sunteţi sarea învăţături lor celor dulci, uscaţi putrejunea gîndului meu, şi alungaţi întunericul necunoştinţei.

A Născătoarei:

Ca una ce ai născut bucuria, dă-mi plîngere prin care să pot afla mîngîiere, dumnezeiască stăpînă, în ziua ce va să fie.

Altă Tricîntare:

Pe tine, ceea ce eşti mijlocitoare între cer şi între pămînt, toate neamurile te fericim; că trupeşte a locuit în tine plinirea Dumnezeirii, Fecioară.

Cu cîntări te slăvim pe tine, adunare lăudată a Apostolilor, că v-aţi arătat lumii luminători, alungînd înşelăciunea.

Cu mreaja voastră cea evanghelicească vînînd peşti cuvîntători, îi aduceţi pururea merinde lui Hristos, fericiţilor Apostoli.

Aduceţi-vă aminte de noi, Apostoli, în rugăciunea voastră către Dumnezeu, ca să ne izbăvim de toată încercarea, rugămu-vă, noi care vă lăudăm cu dragoste.

A Treimii:

Pe Tine, Unimea cea în trei Feţe, Tată şi Fiule şi cu Duhul, pe un Dumnezeu de o fiinţă laud; pe Treimea cea de o putere şi fără început.

A Născătoarei:

Pe tine, Născătoare de prunc şi Fecioară, toate neamurile te fericim, ca cei ce ne-am izbăvit prin tine din blestem; că ai născut pe Domnul, bucuria noastră.

Irmosul:

Naşterea zămislirii celei fără de sămînţă este netîlcuită; rodul Maicii celei fără de bărbat este nestricat; că naşterea lui Dumnezeu înnoieşte firile. Pentru aceasta pe tine toate neamurile, ca pe o maică mireasă a lui Dumnezeu, cu dreaptă credinţă te mărim.

Mintea s-a rănit, trupul s-a trîndăvit, duhul boleşte; cuvîntul a slăbit, viaţa s-a omorît, sfîrşitul este lîngă uşi. Pentru aceasta, ticălosul meu suflet, ce vei face cînd va veni Judecătorul să cerceteze ale tale?

Adusu-ţi-am aminte, suflete, de la Moise facerea lumii, şi toată Scriptura cea aşezată de acela; care îţi povesteşte ţie de cei drepţi şi de cei nedrepţi; din care celor de al doilea, adică celor nedrepţi ai urmat, o suflete, păcătuind lui Dumnezeu, iar nu celor dintîi.

Legea a slăbit, Evanghelia nu lucrează şi toată Scriptura de tine nu este băgată în seamă; profeţii au slăbit şi tot cuvîntul Celui Drept şi rănile tale, o suflete al meu, s-au înmulţit, nefiind doctor care să te însănătoşeze.

Pildele Scripturii celei noi îţi aduc ţie, ca să te ducă pe tine, suflete, spre umilinţă; rîvneşte dar drepţilor, iar de păcătoşi te leapădă, şi înduplecă pe Hristos cu rugăciunile tale, cu postul, cu curăţia şi cu smerenia.

Hristos S-a făcut prunc, împreunîndu-Se cu mine prin trup, şi toate cîte sunt ale firii, cu voia le-a plinit, afară de păcat, arătîndu-ţi ţie, o suflete, pilda şi chipul smereniei Sale.

Hristos S-a făcut om, chemînd la pocăinţă pe tîlhari şi pe desfrînate. Suflete, pocăieşte-te, că s-a deschis uşa împărăţiei acum, şi o apucă mai înainte fariseii şi vameşii şi desfrînaţii, pocăindu-se.

Hristos pe magi i-a mîntuit, pe păstori i-a chemat, mulţimea pruncilor a făcut-o mucenici, pe bătrînul l-a slăvit şi pe văduva cea bătrînă. Cărora n-ai rîvnit, suflete, nici faptelor, nici vieţii; dar vai ţie, cînd vei fi judecat!

Postind Domnul patruzeci de zile în pustie, mai pe urmă a flămînzit, arătînd firea cea omenească. Suflete, nu te lenevi; de va năvăli asupra ta vrăjmaşul, alungă-l cu rugăciuni şi cu postire departe de la picioarele tale.

Hristos era ispitit, diavolul Îl ispitea, arătîndu-I pietrele ca să le facă pîini. În munte L-a suit să vadă toate împărăţiile lumii într-o clipită. Teme-te, o suflete, de înşelăciune; trezeşte-te, roagă-te în tot ceasul lui Dumnezeu.

Turtureaua cea iubitoare de pustie, sfeşnicul lui Hristos, glasul celui ce strigă a glăsuit, predicînd pocăinţă: Irod a săvîrşit fărădelege cu Irodiada. Vezi dar, suflete al meu, să nu te prinzi în cursele celor fără de lege ci degrab îmbrăţişează pocăinţa.

În pustie a locuit Înaintemergătorul harului, şi Iudeea toată şi Samaria auzind, au alergat şi şi-au mărturisit păcatele lor bucuros, botezîndu-se; cărora tu, suflete, n-ai urmat.

Nunta cinstită este şi patul neîntinat, că Hristos amîndouă le-a bine cuvîntat mai înainte, ospătîndu-Se trupeşte, şi în Cana Galileii la nuntă apa în vin prefăcînd, arătînd întîia minune, ca tu să te prefaci, o suflete.

Hristos a întărit pe slăbănogul cel ce şi-a ridicat patul, şi pe tînărul cel mort l-a înviat, pe fiul văduvei şi pe al sutaşului şi, samarinencei arătîndu-Se, a închipuit mai înainte ţie, suflete, închinarea în Duh.

Pe ceea ce-i curgea sînge a tămăduit-o Domnul cu atingerea de poala Lui; pe cei leproşi i-a curăţit, pe orbi i-a luminat şi pe cei şchiopi i-a îndreptat; pe surzi, pe muţi şi pe cea gîrbovită pînă la pămînt, i-a tămăduit cu cuvîntul, ca tu să te mîntuieşti, ticăloase suflete.

Bolile tămăduind, săracilor a bine vestit Hristos Cuvîntul. Pe şchiopi i-a vindecat, împreună cu vameşii a mîncat şi cu păcătoşii S-a amestecat; sufletul fiicei lui Iair, celei moarte mai dinainte, l-a întors cu atingerea mîinii.

Vameşul s-a mîntuit şi păcătoasa s-a înţelepţit; iar fariseul, lăudîndu-se, s-a osîndit. Că vameşul striga: milostiveşte-Te; şi păcătoasa: miluieşte-mă. Iar fariseul se îngîmfa strigînd: Dumnezeule, mulţumescu-Ţi, şi celelalte graiuri ale nebuniei lui.

Zaheu vameş a fost, dar s-a mîntuit; şi fariseul Simon s-a înşelat, şi păcătoasa şi-a luat dezlegare de păcate, de la Cel ce are puterea a ierta păcatele; căreia sîrguieşte de urmează, suflete.

N-ai rîvnit păcătoasei, o, ticălosul meu suflet, care luînd alabastru cu mir, cu lacrimi a uns picioarele Domnului, şi cu părul le-a şters. Căci i-a rupt zapisul păcatelor ei cele de demult.

Cetăţile cărora le-a dat Hristos bunavestire ştii, suflete al meu cum au fost blestemate; teme-te de pildă, să nu te faci ca acelea; pe care asemănîndu-le Stăpînul cu Sodoma, pînă la iad le-a osîndit.

Să nu te arăţi, o suflete al meu, mai rău pentru deznădăjduire, auzind credinţa cananeencei, pentru care cu cuvîntul lui Dumnezeu s-a tămăduit fiica ei. Strigă din adîncul inimii, ca şi aceea lui Hristos: Fiul lui David, mîntuieşte-mă şi pe mine.

Milostiveşte-Te, mîntuieşte-mă Fiul lui David, miluieşte-mă, Cel ce ai tămăduit cu cuvîntul Tău pe cei îndrăciţi, şi glasul cel milostiv, ca şi tîlharului, grăieşte-mi: Amin zic ţie, cu Mine vei fi în rai, cînd voi veni întru slava Mea.

Un tîlhar Te-a hulit; un tîlhar ca Dumnezeu Te-a cunoscut. Că amîndoi împreună pe cruce erau spînzuraţi. Dar, o mult-Îndurate! Ca şi tîlharului celui credincios, care Te-a cunoscut pe Tine Dumnezeu, deschide-mi şi mie uşa slăvitei Tale împărăţii.

Făptura s-a mîhnit văzîndu-Te răstignit; munţii şi pietrele de frică s-au despicat, pămîntul s-a cutremurat şi iadul s-a golit; şi s-a întunecat lumina zilei, văzîndu-Te pe Tine, Iisuse, cu trupul pe Cruce pironit.

Roade vrednice de pocăinţă nu cere de la mine; că tăria mea întru mine a lipsit. Dăruieşte-mi inimă pururea umilită, şi sărăcie duhovnicească; ca să-Ţi aduc acestea ca o jertfă primită, Unule, Mîntuitorule.

Judecătorul meu şi Cunoscătorule, Cel ce va să vii iarăşi cu îngerii să judeci lumea toată; atunci văzîndu-mă cu ochiul Tău cel blînd, să Te milostiveşti şi să mă miluieşti, Iisuse, pe mine care am greşit mai mult decît toată firea omenească.

Stih: Cuvioasă Maică Marie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi, păcătoşii.

Toate cetele îngereşti şi adunările omeneşti le-ai uimit cu viaţa ta cea minunată; ca cei fără de trup vieţuind şi firea covîrşind; pentru care ca şi cum ai fi fost fără materie, te-ai suit cu picioarele pe apă, Marie, şi Iordanul ai trecut.

Stih: Cuvioasă Maică Marie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi, păcătoşii.

Fă milostiv pe Ziditorul pentru noi, cei ce te lăudăm pe tine, Cuvioasă Maică, să ne izbăvească de răutăţi şi de necazurile care ne împresoară. Ca izbăvindu-ne din încercări, să mărim neîncetat pe Domnul, Cel ce te-a slăvit pe tine.

Stih: Cuvioase Părinte Andrei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi, păcătoşii.

Andrei cinstite şi Părinte de trei ori fericite, păstorul Cretei, nu înceta rugîndu-te pentru cei ce te laudă, ca să ne izbăvim de toata mînia, necazul şi stricăciunea, şi de greşeli de neînchipuit, noi cei care cinstim pururea pomenirea ta cu credinţă.

Slavă..., a Treimii:

Treime de o fiinţă, Unime în trei ipostasuri, pe Tine Te lăudăm; pe Tatăl slăvind, pe Fiul slăvind şi Duhului închinîndu-ne, unui Dumnezeu într-o fire cu adevărat; viaţă şi vieţi, împărăţiei celei fără de sfîrşit.

Şi acum..., a Născătoarei:

Cetatea ta păzeşte-o, Preacurată Născătoare de Dumnezeu; că în tine aceasta cu credinţă împărăţind, în tine se şi întăreşte, şi prin tine biruind, înfrînge toată încercarea, dezarmează pe vrăjmaşi şi îndreptează pe supuşii ei.

LUMINÎNDA glasului de rînd (de trei ori):
Glasul 1

Cel ce răsari lumină, Doamne, sufletul meu curăţăşte-l de tot păcatul, pentru rugăciunile Sfinţilor Apostoli şi ale Ierarhului Nicolae, miluieşte-ne pe noi.

Glasul al 2-lea

Lumina Ta cea pururea veşnică trimite-o, Hristoase, Dumnezeule, şi luminează ochii cei de taină ai inimii mele, pentru rugăciunile Sfinţilor Apostoli şi ale Ierarhului Nicolaie, miluieşte-ne pe noi.

Glasul al 3-lea

Trimite lumina Ta, Hristoase, Dumnezeule, şi luminează inima mea, pentru rugăciunile Sfinţilor Apostoli şi ale Ierarhului Nicolae, miluieşte-ne pe noi.

Glasul al 4-lea

Cel ce răsari lumină lumii Tale, sufletul meu cel ce este întru întuneric curăţeşte-l de tot păcatul, pentru rugăciunile Sfinţilor Apostoli şi ale Ierarhului Nicolae, miluieşte-ne pe noi.

Glasul al 5-lea

Dătătorule de lumină, Doamne, trimite lumina Ta şi luminează inima mea, pentru rugăciunile Sfinţilor Apostoli şi ale Ierarhului Nicolae, miluieşte-ne pe noi.

Glasul al 6-lea

Doamne, trimite sufletelor noastre lumina Ta cea pururea veşnică, pentru rugăciunile Sfinţilor Apostoli şi ale Ierarhului Nicolae, miluieşte-ne pe noi.

Glasul al 7-lea

Ridică-mă, Doamne, către lauda Ta şi mă învaţă să fac voia Ta, Sfinte, pentru rugăciunile Sfinţilor Apostoli şi ale Ierarhului Nicolae, miluieşte-ne pe noi.

Glasul al 8-lea

Lumină fiind, Hristoase, luminează-mă întru Tine, pentru rugăciunile Sfinţilor Apostoli şi ale Ierarhului Nicolae, miluieşte-ne pe noi.

Se zic acum psalmii de laudă:

Toată suflarea să laude pe Domnul, lăudaţi pe Domnul din ceruri, lăudaţi pe El întru cele înalte. Ţie se cuvine cîntare, Dumnezeule.

Lăudaţi-L pe El toţi îngerii Lui, lăudaţi-L pe El toate puterile Lui; Ţie se cuvine cîntare, Dumnezeule.

Psalmul 148

Lăudaţi pe Domnul din ceruri, lăudaţi-L pe El întru cele înalte. Lăudaţi-L pe El toţi îngerii Lui, lăudaţi-L pe El toate puterile Lui. Lăudaţi-L pe El soarele şi luna, lăudaţi-L pe El toate stelele şi lumina. Lăudaţi-L pe El cerurile cerurilor şi apa cea mai presus de ceruri, să laude numele Domnului, că El a zis şi s-au făcut, El a poruncit şi s-au zidit. Pusu-le-ai pe ele în veac şi în veacul veacului; lege le-a pus şi nu o vor trece. Lăudaţi pe Domnul toţi cei de pe pămînt, balaurii şi toate adîncurile; focul, grindina, zăpada, gheaţa, viforul, toate îndepliniţi cuvîntul Lui; munţii şi toate dealurile, pomii cei roditori şi toţi cedrii; fiarele şi toate animalele, tîrîtoarele şi păsările cele zburătoare; împăraţii pămîntului şi toate popoarele, căpeteniile şi toţi judecătorii pămîntului; tinerii şi fecioarele, bătrînii cu tinerii, să laude numele Domnului, că numai numele Lui s-a înălţat. Lauda Lui pe pămînt şi în cer. Şi va înălţa puterea poporului Lui. Cîntare tuturor cuvioşilor Lui, fiilor lui Israel, poporului ce se apropie de El.

Psalmul 149

Cîntaţi Domnului cîntare nouă; lauda Lui în adunarea celor cuvioşi. Să se veselească Israel de Cel ce l-a făcut pe el şi fiii Sionului să se bucure de Împăratul lor. Să laude numele Lui în horă; în timpane şi în psaltire să-I cînte Lui. Că iubeşte Domnul poporul Său şi va învăţa pe cei blînzi şi-i va izbăvi. Se vor lăuda cuvioşii întru slavă şi se vor bucura în aşternuturile lor. Laudele Domnului în gura lor şi săbii cu două tăişuri în mîinile lor, ca să se răzbune pe neamuri şi să pedepsească pe popoare, ca să lege pe împăraţii lor în obezi şi pe cei slăviţi ai lor în cătuşe de fier, ca să facă între dînşii judecată scrisă. Slava aceasta este a tuturor cuvioşilor Săi.

Psalmul 150

Lăudaţi pe Domnul întru sfinţii Lui; lăudaţi-L pe El întru tăria puterii Lui. Lăudaţi-L pe El întru puterile Lui; lăudaţi-L pe El după mulţimea slavei Lui. Lăudaţi-L pe El în glas de trîmbiţă; lăudaţi-L pe El în psaltire şi în alăută. Lăudaţi-L pe El în timpane şi în horă; lăudaţi-L pe El în strune şi organe. Lăudaţi-L pe El în chimvale bine răsunătoare; lăudaţi-L pe El în chimvale de strigare. Toată suflarea să laude pe Domnul!

Ţie slavă se cuvine, Doamne Dumnezeul nostru, şi Ţie slavă înălţăm, Tatălui şi Fiului şi Sfîntului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Apoi: Doxologia mică (citită)

Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pămînt pace, între oameni bunăvoire.

Lăudămu-Te, bine Te cuvîntăm, închinămu-ne Ţie, slăvimu-Te, mulţumim Ţie, pentru slava Ta cea mare.

Doamne, Împărate ceresc, Dumnezeule, Părinte atotţiitorule, Doamne Fiule, Unule-Născut, Iisuse Hristoase şi Duhule Sfinte.

Doamne Dumnezeule, Mieluşelul lui Dumnezeu, Fiul Tatălui, Cel ce ridici păcatul lumii, miluieşte-ne pe noi, Cel ce ridici păcatele lumii.

Primeşte rugăciunea noastră, Cel ce şezi de-a dreapta Tatălui şi ne miluieşte pe noi.

Că Tu eşti unul Sfînt, Tu eşti unul Domn Iisus Hristos, întru slava lui Dumnezeu Tatăl. Amin.

În toate zilele bine Te voi cuvînta şi voi lăuda numele Tău în veac şi în veacul veacului.

Doamne, scăpare Te-ai făcut nouă în neam şi în neam. Eu am zis: Doamne, miluieşte-mă, vindecă sufletul meu, că am greşit Ţie.

Doamne, către Tine am scăpat, învaţă-mă să fac voia Ta, că Tu eşti Dumnezeul meu.

Că la Tine este izvorul vieţii, întru lumina Ta vom vedea lumină.

Tinde mila Ta celor ce Te cunosc pe Tine.

Apoi:

Învredniceşte-ne, Doamne, în noaptea aceasta, fără de păcat să ne păzim noi. Bine eşti cuvîntat, Doamne Dumnezeul părinţilor noştri şi lăudat şi preaslăvit este numele Tău în veci. Amin. Fie, Doamne, mila Ta spre noi, precum am nădăjduit întru Tine. Bine eşti cuvîntat, Doamne, învaţă-mă îndreptările Tale. Bine eşti cuvîntat, Stăpîne, înţelepţeşte-mă cu îndreptările Tale. Bine eşti cuvîntat, Sfinte, luminează-mă cu îndreptările Tale. Doamne, mila Ta este în veac, lucrurile mîinilor Tale nu le trece cu vederea. Ţie se cuvine laudă, Ţie se cuvine cîntare, Ţie slavă se cuvine, Tatălui şi Fiului şi Sfîntului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

LA STIHOAVNĂ
Stihira de două ori, pe glas 8.

Călcînd în căile cele tîlhăreşti, suflete al meu, greu te-ai rănit de păcatele tale, dîndu-te vrăjmaşilor ce lor nebuni; ci avînd vreme acum cu umilinţă strigă: Nădejdea celor fără de nădejde, viaţa celor deznădăjduiţi, Mîntuitorule, ridică-mă şi mă mîntuieşte.

A mucenicilor:

Cu platoşa credinţei îmbrăcîndu-vă bine şi cu chipul Crucii întrarmîndu-vă, ostaşi puternici v-aţi arătat; tiranilor bărbăteşte aţi stat împotrivă, şi înşelăciunea diavolului aţi surpat; biruitori făcîndu-vă, cununilor v-aţi învrednicit. Rugaţi-vă totdeauna pentru noi, ca să mîntuiască sufletele noastre.

Slavă... Şi acum.... a Născătoarei:

Primeşte suspinurile robilor tăi, Preacurată Fecioară Născătoare de Dumnezeu, şi te roagă neîncetat, să se dăruiască nouă pace şi dezlegare de păcate.

Bine este a ne mărturisi Domnului şi a cînta numele Tău, Preaînalte, a vesti dimineaţa mila Ta şi adevărul Tău în toată noaptea (cu metanii).

Apoi: Sfinte Dumnezeule... Preasfîntă Treime... Tatăl nostru... Că a Ta este împărăţia...
şi se citeşte troparul acesta:

În Biserica slavei tale stînd, în cer a sta ni se pare; Născătoare de Dumnezeu, ceea ce eşti uşă cerească, deschide nouă uşa milei tale.

Se zice rugăciunea aceasta a Sfîntului Efrem Sirul, în trei stări, cu trei metanii mari:

Doamne şi Stăpînul vieţii mele, duhul trîndăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpînie şi al grăirii în deşert nu mi-l da mie (o metanie).

Iar duhul curăţiei, al gîndului smerit, al răbdării şi al dragostei, dăruieşte-l mie, slugii Tale (o metanie).

Aşa, Doamne, Împărate, dăruieşte-mi ca să-mi văd greşelile mele şi să nu osîndesc pe fratele meu, că binecuvîntat eşti în vecii vecilor. Amin (o metanie).

Şi după rugăciunea aceasta, se zic aceste patru stihuri, iarăşi în trei stări, cu 12 închinăciuni:

Dumnezeule, milostiv fii mie păcătosului şi mă miluieşte (o închinăciune).

Dumnezeule, curăţeşte-mă pe mine păcătosul (o închinăciune).

Cel ce m-ai zidit, Dumnezeule, mîntuieşte-mă (o închinăciune).

Fără de număr am greşit, Doamne, iartă-mă (o închinăciune).

Şi pe urmă, iarăşi rugăciunea Sfîntului Efrem Sirul, toată,
cu o singură închinăciune şi la sfîrşit cu o metanie mare: Doamne şi Stăpînul vieţii mele...