Home | Vietile Sfintilor | Calendar | Predici ale Parintelui Cleopa | Acatistier | Links | Cauta in site

Evanghelia la duminica a 21-a după Rusalii
Luca 8, 5-15

Versiune fara diacritice


5. Ieșit-a semănătorul să semene sămînța sa. Și semănînd el, una a căzut lîngă drum și a fost călcată cu picioarele și păsările cerului au mîncat-o.
6. Și alta a căzut pe piatră, și, răsărind, s-a uscat, pentru că nu avea umezeală.
7. Și alta a căzut între spini și spinii, crescînd cu ea, au înăbușit-o.
8. Și alta a căzut pe pămîntul cel bun și, crescînd, a făcut rod însutit. Acestea zicînd, striga: Cine are urechi de auzit să audă.
9. Și ucenicii Lui Îl întrebau: Ce înseamnă pilda aceasta?
10. El a zis: Vouă vă este dat să cunoașteți tainele împărăției lui Dumnezeu, iar celorlalți în pilde, ca, văzînd, să nu vadă și, auzind, să nu înțeleagă.
11. Iar pilda aceasta înseamnă: Sămînța este cuvîntul lui Dumnezeu.
12. Iar cea de lîngă drum sînt cei care aud, apoi vine diavolul și ia cuvîntul din inima lor, ca nu cumva, crezînd, să se mîntuiască.
13. Iar cea de pe piatră sînt aceia care, auzind cuvîntul, îl primesc cu bucurie, dar aceștia nu au rădăcină; ei cred pînă la o vreme, iar la vreme de încercare se leapădă.
14. Cea căzută între spini sînt cei ce aud cuvîntul, dar umblînd cu grijile și cu bogăția și cu plăcerile vieții, se înăbușă și nu rodesc.
15. Iar cea de pe pămînt bun sînt cei ce, cu inimă curată și bună, aud cuvîntul, îl păstrează și rodesc întru răbdare.


Home | Vietile Sfintilor | Calendar | Predici ale Parintelui Cleopa | Acatistier | Links | Cauta in site

Copyright © 1999-2018 Pagini Ortodoxe Românesti. Toate drepturile rezervate.