Home | Vietile Sfintilor | Calendar | Predici ale Parintelui Cleopa | Acatistier | Links | Cauta in site

Apostolul la duminica de după Înălțarea Sfintei Cruci
Galateni 2, 16-20

Versiune fara diacritice


16. Știind însă că omul nu se îndreptează din faptele Legii, ci prin credința în Hristos Iisus, am crezut și noi în Hristos Iisus, ca să ne îndreptăm din credința în Hristos, iar nu din faptele Legii, căci din faptele Legii nimeni nu se va îndrepta.
17. Dacă însă, căutînd să ne îndreptăm în Hristos, ne-am aflat și noi înșine păcătoși, este, oare, Hristos slujitor al păcatului? Nicidecum!
18. Căci dacă zidesc iarăși ceea ce am dărîmat, mă arăt pe mine însumi călcător (de poruncă).
19. Căci, eu, prin Lege, am murit față de Lege, ca să trăiesc lui Dumnezeu.
20. M-am răstignit împreună cu Hristos; și nu eu mai trăiesc, ci Hristos trăiește în mine. Și viața mea de acum, în trup, o trăiesc în credința în Fiul lui Dumnezeu, Care m-a iubit și S-a dat pe Sine însuși pentru mine.


Home | Vietile Sfintilor | Calendar | Predici ale Parintelui Cleopa | Acatistier | Links | Cauta in site

Copyright © 1999-2018 Pagini Ortodoxe Românesti. Toate drepturile rezervate.